Nu ştiu cum s-a dus vestea că eu mă pricep la evaluarea de timbre. Este adevărat că mi-amn cumpărat tot felul de cataloage. Este adevărat că aveam listele de preţuri ale timbrelor româneşti la zi. Este adevărat că ştiam exact ce timbre am şi cât valorează. Nu înseamnă că stăteam cu c-rul pe o avere din timbre. Aveam şi eu acolo câteva timbre, dar niciunul nu sărea de echivalentul a cinci grame de aur, ca să vorbesc mai pe limba poporului, specializat în bijuterii.
Au fost destul de multe persoane care aveau colecţii de timbre. Este un fel de a zice colecţii, căci marea majoritate dispuneau de clasoare ale unor copii care le abandonaseră şi care noii posesori de peste ani şi ani credeau că au descoperit marile comori care le rezolvă toate problemele financiare.
O doamnă respectabilă, m-a abordat cu rugămintea de a-i evalua timbrele.
- Desigur. Vă voi arăta cum se face evaluarea că nu este deloc dificilă, pe câteva timbre şi după aceea evaluarea la toată colecţia o veţi face dumneavoastră. Nu este bine ca eu să ştiu ce valori aveţi în casă.
- Excelent!
Am venit cu Catalogul mărcilor poştale româneşti, cu lista de preţuri. I-am cerut o foaie de hârtie, o foarfecă şi un pix. Am luat primul timbru. I-am arătat că timbrele au anul apariţiei. Am deschis catalogul la anul respectiv. Am găsit poza timbrului. Am scris pe o foaie de hârtie numărul de ordine al seriei din care face parte timbrul. Am mers la catalogul de preţuri. Am găsit numărul serie, am găsit chiar timbrul după valoare. Timbrul era obliterat şi preţul de catalog din anul curent, era undeva la 10 bani, când o pâine neagră costa doi lei. Am luat foarfeca, am tăiat o bucăţică de hârtie foarte mică în formă de trapez cu înălţime de 3 centimetri, cu baza mică de ½ centimetri şi baza mare un centimetru. Am scris pe hărtie numărul seriei de catalog, valoarea nominală a timbrului şi valoarea de catalog. Am făcut aşa pentru vreo zece timbre româneşti.
Doamna a zis că a înţeles cum stă treaba şi se va descurca singură. După aceea, i-am lăsat doamnei Catalogul mărcilor poştale româneşti şi Lista curentă de preţuri.
Am plecat. După o săptămână am întâlnit-o pe doamna şi evaluase cam jumătate din colecţie, iar suma rezultată era undeva sub cincizeci de lei. A abandonat.
Morala: Să nu crezi niciodată că a dat norocul chior peste tine, aşa dintr-o dată şi fără rost!
08 mai 2022
|