Nu mă laud că am talent la desen, dar ceva-ceva mă pricep. Am dovedit-o în perioada când şeful meu cel idiot mă tortura şi ca să nu înebunesc, m-am apucat de pictat. Am realizat câteva tablouri, pe care chiar le-am pus pe pereţi sau le-a făcut cadou şi până acum nimeni nu a avut coşmaruri după ce le-au pus pe pereţi şi le privesc mereu.
Eram elev la Liceul Dimitrie CANTEMIR din Breaza şi la ora de desen, profesorul a venit cu un balon, ni l-a arătat de aproape fiecăruia dintre noi şi ne-a dat ca temă să-l desenăm. Ne-am pus pe treabă. Am desenat un balon, l-am colorat. Nu mi-a plăcut. Am mai desenat un alt balon. Am fost mulţumit de ce a ieşit.
Colegul din faţa mea, văzând cele două baloane desenate mi-a zis dacă nu vreau să-i dau şi lui un desen, căci lui nu-i ieşise deloc bine ceea ce făcuse. I-am dat balonul cel urât, nereuşit ca să fiu mai exact şi el s-a iscălit pe coala de desen. Asemenea am făcut şi eu pe desenul de care eram foarte încântat.
Când profesorul a venit şi a strâns desenele, ne-a dat şi notele. Mie mi-a dat opt, iar colegului căruia îi dădusem desenul i-a dat zece. N-am suferit deloc, pentru că eu am fost acela care am considerat că desenul pe care l-am oprit pentru mine este mai bun. Şi acum după peste şaizeci de ani, consider tot aşa. Chiar păstrez în faţa ochilor cele două deseneşi cel notat cu opt sunt convins că era foarte reuşit.
Profesorul de desen ne-a mai dat şi alte teme. Am învăţat lecţia şi am făcut de fiecare dată numai un singur desen. Nici colegul nu a mai cerut ajutorul în niciun fel. Profesorul de desen împuşcase doi iepuri dintr-un foc. Ca elev, eu trebuia să fiu corect, ca munca mea să fie numai a mea, iar gesturile aşa-zise colegiale să fie de cu totul altă natură. Mai spre sfârşitul anului profesorul de desen, care era un om destul de tăcut şi-a zis că a văzut când am dat desenul şi a considerat că trebuie să-mi dea o lecţie. Mi-a dat-o. Am primit-o. Îi mulţumesc şi în ziua de azi.



03 mai 2022