mergeam într-o vizită. Aveam un fel de obligaţie. Doream să ne revanşăm cumva. Am mers la un magazin specializat pe cristaluri şi am cumpărat o bombonueră superbă de cristal cu încrustaţii făcute manual. Eu acasă nu aveam aşa ceva, deşi sunt mare amator de cristaluri. Eram foarte încântaţi de achiziţie şi ne gândeam că deşi plătisem pe ea o grămadă de bani, era de calitate şi nu regretam să fi făcut o afacere proastă.
Aşteptam momentul să mergem în vizită. Sâmbăta ne-am urcat în trenul de Piteşti, iar duminica, după ce ne-am odihnit, am plecat în vizită. Am dus bomboniera superbă de cristal strălucitor, frumos ambalată, acolo unde trebuia să facem vizita. Doamna, a primit bomboniera, a desfăcut pachetul. Nu i s-ampărut deloc interesantă căci nu era colorată aşa cum erau peştii ei de sticlă ordinară şi capetele primitiv colorate ale păpuşelelor de ceramică proastă. ne-a mulţumit şi a pus bomboniera noastră undeva în spate, să nu eclipseze piesele de rezistenţă din vitrină.
Atunci am simţit pentru prima dată, dar nu şi pentru ultuma, că a strica orzul pe gâşte nu este deloc interesant, benefic, profitabil şi educativ, ci doar un act de supliciu la care supun propriul buzunar, care ar fi protejeat printr-o achiziţie care să asigure continuitatea din colecţiile celor unde merg în vizită. Vrea omul kitsch-uri, oferă-i kitsch-uri, nu altceva. Vrea omul ieftin, mult şi prost, oferă-i ieftin, mult şi prost. Nu-i crea omului discomfort mutându-l în lumea ta, căci nu faci altceva decât să-l iriţi şi să ţi-l faci duşman. oricum, nu m-am învăţat minte, căci eu dacă merg undeva şi duc o mică atenţie, cumpăr exact ceea ce mi-aş cumpăra mie. Nu fac rabat.



03 mai 2022