În vremea comunistă cine avea ladă frigorifică era boier. Nu oricine intra în posesia unei lăzi frigorifice.
Trebuia înscriere la magazinul Bucureşti.
Trebuia să aştepţi ani buni.
Trebuia să ai bani la momentul când îşi venea rândul.
Învăţasem lecţia. Când se zvonea de vreo înscriere, hop şi eu, mergeam şi mă puneam pe listă. Dacă era ceva, vedeam eu ce fac. Aşa a fost şi cu lada frigorifică.M-am înscris. Am aşteptat. Şi uitasem de înscriere. Am primit un telefon de la BIG Berceni să mă prezint în 24 de ore s-o plătesc şi s-o ridic.
M-am conformat.
Am adus-o acasă. Am montat-o în bucătărie. Am pus eu câte ceva, dar multe nu am pus, că nu aveam ce. Vremurile erau dure şi nu se găseau alimente de pus în congelator, la tot pasul. Speram ca într-o lună s-o umplu şi să-şi dovedească utilitatea.
Nu ştiu dacă a fost ghinion sasu a fost noroc. La nici o săptâmână de la cumpărare, lada frigorifică s-a defectat. M-am speiat.
Am citit instrucţiunile de folosire şi am identificat o cooperativă care repara lăzile frigorifice aflate în garanţie.
Am dat telefon.
La câteva zile a venit un meşter. Scosesem alimentele congelate din ladă.
Mesterul s-a uitat la ladă, a dat din cap şi a băgat-o din nou în priză. A dat puternic cu piciorul în ladă şi motoraşul a pornit şi lada a funcţionat zeci de ani, fără întrerupere. El mi-a zis:
- - Există o linguriţă care ia uleiul şi-l aruncă pe un rulment. Până aţi cumpărat-o n-a mai funcţionat de când a fost probată. Ideea este să n-o scoateţi din priză niciodată, mai ales iarna.




06 mai 2022