Întotdeauna mi-a plăcut să port la gât nu un lănţişor, ci un lanţ. Mai sunt poze cu unii burtoşi care au lanţuri foarte groase la gâturile lor şi mai groase. Nu aşa ceva doream să port, dar nici un lanţ care să nu se vadă. Aşa că, atunci când a plecat o cunoştinţă de-a mea în Turcia i-am dat 400 de dolari să-mi cumpere un lanţ de aur frumos.

Când s-a întors, mi-a adus un lanţ exact aşa cum mi-am dorit. Era un lanţ de aur, plat, cu zale de două tipuri. Unele erau hexagonale şi altele grupate câte trei erau în formă de romb. Îmi plăcea teribil de mult acel lanţ. Mă definea cu exactitate. Purtam acel lanţ tot timpul şi eram foarte încântat. Nu l-am mai dat jos de la gât mult timp.
S-a întâmplat că într-o seară, la un curs de Structuri de date la studenţii de la seral, am făcut o mişcare nu ştiu cum, lanţul s-a mişcat şi două zale mi-au prins o fărână de piele de la gât. Lanţul s-a reaşezat şi zalele au presat puternic pielea apucată între ele, provocându-mi o durere insuportabilă aproape. Am mişcat eu gâtul, dar degeaba. Nu aveam cum să schimb poziţia zalelor şi nici nu îndrăzneam să întrerup prelegerea din faţa studenţilor. Ce explicaţie să dau?
Am răbdat până la pauză. Continuam să vorbesc chiar dacă lăcrimam de durere. Când a sunat de pauză, am zbughit-o la etajul al patrulea unde aveam biroul, mi-am desfăcut nodul de la cravată şi nasturele de la gât al cămăşii. Am reuşit să descâlcesc cele două zale şi am scăpat de durerea aceea teribilă. Când am ajuns acasă, am povestit la ai mei tărăşenia. Am dat lanţul jos şi nu l-am mai pus niciodată. Nu înseamnă că m-am vindecat. Am cumpărat un lanţ cu zalele rotunde, fără risc de a-mi ciupi pielea extrem de sensibilă a gâtului.



28 aprilie 2022