Eu sunt un tip care nu vrea să se lase aşteptat. De aceea, când am cursuri nu vreau să vin cu întârziere la sală. Ca să am săptămâna lejeră, mi-am pus orele lunea dimineaţa la prima oră, de regulă. Însemna să mă scolo foarte devreme, să mă pregătesc pentru a ajunge pe Căderea Bastiliei pe la 5,30 să găsesc loc de parcare, să-mi iau ziarul şi să ajung la birou, să mă pregătesc pentru cursul de la 7,30.
Am dormit cu grija de a nu întârzia. M-am sculat, m-am pregătiit. Am plecat. Traseul la ora cinci dimineaţa era foarte lejer, neobişnuit de lejer. Am ajuns foarte repedepe Căderea Bastiliei. Mi-am parcat maşina. Am ajuns la Coloane la Piaţa Romană. Vânzătorul de ziare nu era acolo. M-am îndreptat spre birou. Uşa de la intrare era închisă. În parcarea centrului de calcul nu era nicio maşină. Am mers către intrarea principală de la Facultatea de Cibernetică. Acolo era o doamnă de pază la poartă. Mi-a zis:
-Dmn' profesor, studenţii nu vin duminica decât după ora opt. Mergeţi la birou şi coborâţi mai târziu, să vă aştepte ei pe dumneavoastră, nu să-i aşteptaţi dumneavoastră pe ei.
Atunci mi-am dat seama că acasă am făcut calculele greşte de cu seară. Am crezut că era duminică seara, a doua zi fiind luni, când de fapt era sâmbătă seara şi duminica m-am trezit cu grijile de lunea dimineaţa. M-am mai rotit un pic prin birou, după care am plecat spre casă. Ai mei şi-au dat seama că încurcasem borcanele şi m-au privit înţelegători. M-am pus la somnul dulce de duminica de la ora opt dimineaţa.

26 aprilie 2022