Numaratoarea excata

(Numărătoarea exactă) ©

Când mergeam în bazele de practică cu studenţii, lucram cot la cot cu ei. Mâncam în aceeaşi sală, la aceleleaşi mese. Alţii procedau altfel. Studenţii erau studenţi şi domniile lor erau marii profesori şi nu se amestecau cu masele. Pentru mine, procedând astfel îmi făceam viaţa uşoară. Nu aveam probleme căci oamenii înţelegeau că patru săptămâni trec un-doi şi apoi fiecare merge la rostul lui.
Nu aveam caiete să-mi notez ceea ce făcea fiecare. Ştia orice student din echipa mea ce a făcut, adunam şi rezulta numărul de lădiţe cu struguri culese în ziua cu pricina.
Era o şefă de fermă tinerică şi cam necioplită. A venit la mine să preia lădiţele. Se aştepta să primească un pomelnic cu studenţii şi fiecare ce a lucrat. I-am zis: 1.081 de lădiţe. S-a simţit ofensată. S-a făcut că le numără şi a venit la mine şi mi-a zis că sunt 1.079. Nu avea cum să fie aşa, căci pusesem lădiţele câte 12 una peste alta, o fată numărase 90 de picioare şi mai era o lădiţă.
I-am spus că a greşit la numărătoare.
S-a înfuriat.
Am mers împreună şi am numărat. A fost aşa cum a zis fata aceea care s-a ocupat de aspectul final. A recunoscut tinerica faptul că aşa ceva nu a văzut şi nu-şi închipuia cum fetele din echipa pe care o coordonam eu lucrează fără a se scrie fiecare câţi struguri a cules şi în final, să rezulte un număr fix de lădite. Fetele erau 23 în echipă. Fiecare culesese 47 de lădiţe. Nu era nimic complicat. Eu le ajutam cu dusul lădiţelor la capăt de rând şi când aveam timp stăteam şi mă perpeleam la soarele de toamnă, care dădea un bronz arămiu.
Ajunsese proverbială modalitatea de a gestiona munca din echipă şi dăţile următoare, tinerica, venea, era mult mai atentă şi se împrietenise cu fetele din echipă, pe care ori de câte ori avea ocazia le lăuda, ceea ce mi se părea normal.
11 mai 2022

                                                                                                                                                                                                   

Înapoi