Ca să demonstrezi în anul 1971 că pămânul este rotund nu este un lucru simplu. Eram tineri şi nu aveam bani mulţi. Căutam să trăim civilizat, să nu ne pierdem cu firea şi să facem din fiecare lucru câte un pic, fără a exagera în niciun fel. După terminarea muncii, ne întâlneam în oraş, pentru că aveam casa pe Şoseaua Pantelimon. În oraş, fie mergeam la o cofetărie, fie la o autoservire, fie într-un parc, fie la un mic şi o bere la o crâşmă ieftină.
În seara aceea despre care vreau să scriu, ne-am întâlnit, am mers la cofetăria Scala şi am decis să o luăm pe jos spre casă, căci aveam timp suficient şi vremea de o plimbare pe jos era excelentă. Am decis să mergem pe stroduţe liniştite, urmărind o anumită regulă, care, credeam noi, ne va duce direct în Pantelimon. Am perseverat vreo două ore, dar la un moment dat ne-am dat seama că am ajuns exact în faţa cofetăriei Scala, de unde plecasem.
Ne-am amuzat. Am mers pe jos până la Unirii, ne-am urcat în tranvaiul 14 şi am ajuns acasă. Eram frânţi, dar bine dispuşi.
Am demonstrat în 1971 ceea ce echipajul lui Magellan făcuse în 1522, adică demonstrasem că dacă mergi tot timpul spre dreapta şi spre dreapta, ajungi de unde ai plecat, adică, pământul e rotund, vai de cap de om.
02 mai 2022
|