A fost o vreme când munceam mult, chiar foarte mult. Aveam ideea fixă de a-mi cumpăra ca maşină un ARO 244D, maşină care costa peste 100.000 lei, exact cât un apartament cu aptru camere. Depusesem la CEC pentru IDMS cei 70.000 cât era necesar pentru o DACIA 1300. Mai trebuiau peste 40.000 lei ca să fiu sigur că nu vine maşina şi să nu am banii necesari. Eu am crezut că ţin la tăvăleală şi când apărea ceva de muncă şi de câştigat bănuţul, nu mă dădeam în lături. Nu vedeam oboseală, nu vedeam decât atingerea obiectivului şi nimic mai mult.
La un moment dat, am văzut că vine vara şi nu am sandale. Am mers la magazinul Bucureşti de la intrarea în Lipscani. Am ales o pereche de sandale care mi-au plăcut. Le-am cumpărat şi am plecat.
Pe drum, spre autobuz, mi-am dat seama că într-un picior am un pantof, iar încelălalt purtam sandaua fără şosetă. Însemna că în cutia vânzătoarei aveam un pantof şi o sanda. În capul meu ştiu ce a fost. Nimic. dar nu ştiu ce a fost în capul vânzătoarei, care precis se gândea la greutăţile de la ea de acasă pentru ziua de mâine, decât la ce pune în cutie.
Am oprit în stradă. M-am descălţat de sanda. Am pus în picior şoseta şi pantoful. Am pornit spre staţia de autobuz de la Piaţa Unirii. Am concluzionat că nu este ceva în regulă cu mine. Am ajuns la concluzia că sunt obosit şi că trebuie să fiu mai echilibrat, să muncesc, dar să mă şi odihnesc.



02 mai 2022