Eu ştiam teoretic doar, că domnia şi prostia se plătesc. Despre domnie înţelesesem eu cum stă treaba. Mai rămânea să văd pe propria-mi piele cum şi prostia costă. Mâ întorceam de la Piteşti spre Bucureşti, cu maşina mea, superbul ARO 244D pe autostradă. La un moment dat, de la o maşină turcească, un TIR imens, apare cineva şi-mi face semn să opresc.
Prima greşeală.
Omul vorbind stricat româneşte m-a întrebat dacă vreau motorină. I-am spus că nu. Aveam rezervorul plin şi un prieten âmi umpluse cu motorină două canistre a douăzeci de litri fiecare. Omul făcea pe disperatul. A scos din buzunar o verighetă. A spus că o vinde să facă rost de bani de mâncare. L-am întrebat cât cere pe ea.
A doua greşeală.
Mi-a zis un preţ. Era prea mare pentru aurul turcesc. A scăzut rapid preţul.
A treia greşeală.
Am ajuns la un preţ derizoriu, care mi-a convenit. Am scos banii şi am cumpărat verigheta.
A patra greşeală şi ultima.
Ajungând acasă am pus verigheta aceea într-un sertar. După un timp făcând ordine în birou, am ajuns şi la sertar şi verigheta se înegrise. Nu era de aur. După aceea mi-am făcut analiza şi am identificat punctele unde am greşit. Era vorba de greşeli grave, prosteşti, mai pe româneşte. Prostia mea nu a costat mult, dar a costat suficient ca să fiu circumspect şi să nu mai pun botul la aşa-zisele chilipiruri.



05 mai 2022