Am fost într-o vizită unde ni s-a servit o prăjitură delicioasă, pentru acele vremuri. Între timp gusturile mele s-au modificat, prin prăjitură delicioasă înţeleg acum cu totul altceva.
Am rugat gazda să ne dea reţeta. Se iau mere. Se curăţă. Se înlătură mijlocul cu seminţe.
Se caramelizează zahăr într-o cratiţă. Se pun merele şi se bagă la cuptor până se coc bine.
Între timp, se separă şi se bat spună albuşurile de la şase ouă., într-un bol .
Se pun şase linguri de zahăr şi se bat în continuare.
Se pun cu grijă cele şase gălbenuşuri şi se amestecă.
Se pun şase linguri de făină.
Se amestecă.
Se scoate cratiţa din cuptor.
Se pune compoziţia din bol peste mere.
Se bagă din nou la cuptor, la copt.
După ce se coace, se scoate cratiţa, se lasă la răcit.
Se pune sirop de apă cu zahăr şi coajă de lămâie.
Se răstoarnă cratiţa pe un platou.
la noi, prăjitura nu a ieşit deloc bine. I-am dat telefon gazdei. S-a mirat. I-am descris cu lux de amănunte cum am făcut.
- Dragilor, cele şase linguri de făină se pun în ploaie, nu deodată. De aceea v-a căzut aluatul şi nu a ieşit pufos.
- Păi, nu ne-aţi zis că se pune în ploaie.
- Am crezut că ştiţi cum se face coca de pandişpan.
A doua oară am făcut aşa cum trebuie şi a ieşit o prăjitură excelentă, pe care am repetat-o de nenumărate ori.
09 mai 2022
|