Eram proaspăt însurăţel. Căsătoria civilă o făcusem pe 18 decembrie 1969 şi mă bucuram de luna de miere din apartamentul socrilor mei. Revelionul se anunţa frumos, cu puţină zăpadă, cu cozonaci, cu friptură şi cu programul de la televizorul alb-negru. Cum stăteam şi mă uitam la televizor, am văzut doi balerini. Uneori scria pe ecran numele interpreţilor, alteori nu scria. De data aceasta nu era scris. Pe ea am recunoscut-o. Era Magdalena POPA. Şi el îmi era cunoscut, chiar foarte cunoscut, dar nu-mi mai aminteam numele lui.
Mă gândeam: Magdalena POPA şi… Iar mă Gândeam: Magdalena POPA şi... Credeam că dacă repet aşa, foarte repede, îmi va veni pe limbă, instantaneu, numele partenerului Magdalenei POPA. M-am frământat şi m-am îndârjit să-mi reamintesc numele balerinului. N-a fost chip. Jucam teatru destul de bine, căci nimeni nu şi-a dat seama că eu de fapt nu mă distram de acel Revelion, ci mă frământam să descifrez enigma pe care singur mă încăpăţânasem să o definesc şi mai ales să o adâncesc.
Orele treceau. Au venit şi cântecele de petrecere. A venit şi Periniţa. Programul de Revelion la televizor s-a terminat. Fiecare dintre noi am mers la camerele noastre. Era deja spre dimineaţă bine de tot. M-am pus la somn. Fie vorba-ntre noi, numai somn nu era, din moment ce eu aveam o problemă. Soţia mea a venit lângă mine şi mi-a zis:
- Ai văzut ce bine se ţine Magdalena POPA?
- Se ţine bine şi partenerul ei...
Am completat eu.
- Cine? Amato CHECIULESCU? Da, se ţine bine...
El era. Pentru a-mi reaminti numele de Amato CHECIULESCU m-am zbuciumat toată noaptea şi nu am reuşit, ca într-o secundă totul să se clarifice.

27 aprilie 2022