La noi în casă se vorbeau diverse. Uneori mai vorbeam cu soţia despre noi că avem poziţia de cadre didactice. Ea era profesoară de fizică, iar eu eram asistent universitar, când copiii noştri erau mititei. Fiica noastră era în clasa a întâia şi învăţătoarea a aduc vorba despre cuvântul cadru, dar în ideea acelui dreptunghi din lemn pe care se montează pânza de către pictori sau de către femeile care cos la gherghef. Învăţătoarea a întrebat:
- Copii, ştiţi să daţi exemplu de un cadru?
Fiica mea, care era o elevă activă la clasă, a ridicat mâna cu cele două degete întinse, arătând că vrea să răspundă. Învăţătoarea i-a permis să răspundă şi ea a zis:
- Tata este un cadru.
Învăţătoarea, care era o femeie cu mult tact i-a cerut detalii. Fetiţa le-a dat. Ea nu greşise, dar cum limba română are mii de cuvinte cu multe sensuri şi ea a făcut o asociere nepotrivită de sens. La vremea respectivă ne-am amuzat, dar ne-am dat seama că atunci când vorbim în casă trebuie să fim mult mai expliciţi, pentru a nu crea confuzii.

02 mai 2022