Cred că eram în anul 1988. Mă îndreptam spre ASE la examenul de admitere, căci eram în comisie. Criza prelungită de benzină făcuse ca oraşul să fie aerisit, oamenii necirculând cu maşinile, aşa cum se întâmplă acum. Eu cu un ARO 244D pe motorină, nu aveam această problemă şi îmi permiteam luxul să merg nestingherit oriunde, oricând şi pe orice distanţă. Parcările erau goale. Eram pe la Universitate când cineva mă clacsona şi-mi făcea semne luminoase. Am oprit în dreptul Intercontinentalului. Cel care îmi făcea semne şi mă clacsona, era un amic tot cu ARO, dar 243D, pe care l-am cunoscut la service în strada Ceremuş, de lângă Podul Chitila. A venit la mine, ne-am salutat şi mi-a zis să merg la el la maşină. Nu mică mi-a fost mirarea când a deschis portbagajul şi mi-a dat un sac cu vinete-trufandale. Dacă un kilogram de vinete în mod normal ajungea la patru lei, vinetele trufandale erau douăzecişi cinci de lei.
I-am mulţumit frumos. Ne-am strâns mâinile şi a plecat fiecare la treaba lui.
Pe drum, mă gândeam ce să fac cu un sac de vinete, căci soţia era plecată cu copiii la socrii şi revenea după ce eu terminam cu admiterea ca să mergem la mare.
Mi-a venit o idee. Să le dau colegilor, pe spânceană. Făceam exact cum făcea CEAUŞESCU când era să-i fete căţeaua. Tot cp-ex-ul (co-ex este comitetul politic executiv) stătea cu sufletul la gură să vadă cine este chemat să i se ofere un puiuţ de câine, căci dictatorul nu avea atâţea puiuţi câţi membrii avea cp-exul. Am mers la un aprozar şi am cumpărat pungi de cinci lei. Am pus vinetele în pungi. Nu multe, căci doream să dau la cât mai mulţi colegi, dar nu la toţi, ci doar la cei pe care îi consideram eu că merită.
Am început să-i chem pe aleşii din catedră şi să le dau câte o pungă cu câteva vinete. Toţi se minunau căci ei n-ar fi dat douăzecişi cinci de lei pe un kilogram de vinete nici în visele lor cele mai colorate. Eu nu mi-am oprit nicio vânătă că nu stăteam eu să coc vinete şi să fac salată, când aveam alte treburi de făcut.
Am terminat toate pungile cu vinete.
Mai spre seară, a venit un şef şi mi-a zis că am creat nemulţumiri în rândul colegilor, că nu le-am dat la toţi.
- Exact asta am şi urmărit. Nici CEAUŞESCU dacă-i fată căţeaua nu are puiuţi pentru tot cp-exul, nu?
Omul nu a mai zis nimic. Dacă veneau colegi să mă întrebe de ce ei nu au primit vinete, le ziceam:
- Nu figurezi pe lista mea scurtă de prieteni.



04 mai 2022