A.S.C.

A.S.C. a însemnat Asociaţia Studenţilor Comunişti şi ca orice student şi eu am făcut parte din această organizaţie.
Viaţa de organizaţie era complexă.
Se făceau şedinţe de asociaţie lunare unde se dezbăteau prog=bleme specifice studenţilor, dar se dicutau şi probleme de politică, aşa cum reieşea din ziarele partidului Scânteia, Scânteia tineretului, România liberă, Tribuna studentului comunist. Mai era şi o revistă numită Amfiteatru unde se publicau poezie, eseuri şi proză. Erau studenţi militanţi, dornici de afirmare în plan politic. Aceştia aveau cuvântări scrise, bine structurate. Nu era genul meu de comportament. Eu am ştiut că dacă vreau ceva, nu dând din clanţă voi reuşi să obţin, ci miuncind din greu, căci aşa am văzut la părinţii mei, care pentru o bucată de pâine năduşeau de dimineaţă până noaptea târziu.
Studenţii care erau membrii ASC trebuiau să se aboneze la revista editată de acestă asociaţie. Nu trebuia să fie omul şi abonamentul. Dădeam fiecare câte un leu şi mai mulţi beneficiam de un abonament. A fost un moment când un bucureşetean a zis că trebuie să se aboneze doar strudenţii proveniţi din provincie că sunt mai tâmpiţi decât ei, bucureştenii. Treaba ne-a enervat aşa de tare căci la repartiţia din anul al V-lea, cei din provincie au ales toate locurile din Bucureşti şi mulţi bucureşteni se milogeau să li se lase şi lor ceva locuri. Cel care a zis porcăria a nimerit la Târgovişte şi a făcut naveta un an. Zicala că gura bate fundul a funcţionat foarte bine.