Biblioteca

Biblioteca a fost locul în care mi-am petrecut zi de zi multe ore, căci acolo găseam cărţile cerute ca bibliografie de asistenţi şi de profesori, pe lângă notiţele pe care le luam tot zi de zi la cursuri. Sala de lectură cea mai des frecventată era sala nr. 1 de la etajul întâi din clădirea de pe Căderea Bastiliei. Era o sală foarte mare, cu parchet care scârţâia îngrozitor. Mi-au trebuit câteva luni până să mă obişnuiesc. Sala ara ticsită de cititori. Găseam totuşi loc dacă veneam ori foarte devreme dimineaţa, ori la prânz când toţi studenţii mergeau la cantină.
Mergeam la fişier.
Luam cota cărţii.
Completam fişa.
Aşteptam să vină cartea de la depozitul de la subsol.
Cu cărţile în braţe, mergeam la locul ocupat şi citeam, conspectam, scriam.
Nu numai eu procedam aşa, ci toţi colegii mei. Treb uia să fiu foarte atent ca atunci când preluam cartea să verific să nu aibă capitole lipsă. Dacă eu nu verificam şi dacă la predare bibliotecara verifica şi găsea capitole lipsă nu numai că eram bun de plată, dar eram şi sancţionat de facultate că am distrus un bun al ASE. Nişte colegi o păţiseră şi de la ei am învăţat.
Sala de lectură era destul de zgomotoasă. Scaunele făceau zgomote. Parchetul scârţia. Mesele scârţiau şi ele. Pe stradă se auzeau autobuzele trecând. Totuşi, trebuia să învăţ şi m-am adaptat.
Eram la sala de lectură şi acolo a trecut rectorul. Un student avea paltonul pus pe masă şi acest lucru l-a iritat pe rector foarte tare. S-a dus, a luat paltonul, a întrebat al cui este. Un student a zis:
Este al meu paltonul.
Eşti student? A întrebat rectorul.
Da. A răspuns studentul.
Nu vei mai fi! A zis rectorul şi un trepăduş care-l însoţea pe rector i-a notat numele studentului. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu studentul, dar am fost şocat să văd cum un rector care avea grija a 1.000 de profesori şi încă a 20.000 de studenţi, îşi pierdea timpul cu acel detaliu, dar mai presus de orice era modul de abordare din partea unui profesor universitar, poziţie despre care eu aveam o cu totul altă părere, din moment ce credeam că acesta ar trebui să stea sus pe un piedestal.