|
Pentru mine, bursa era ca aerul. Nu aveam bursă, se încheia parcursul meu de student. Părinţii nu aveau bani să mă întreţină în facultate. De aceea munceam pe rupte. Trebuia să nu pierd bursa. Prima sesiune din anul universitar 1965 -1966 a fost prima piatră de încercare. Am dat examene de un semestru, le-am luat, media de bursă realizată mi-a dat o gură de oxigen. Piatra de încercare era sesiunea de vară, cu multe examene cu materie de un an. Căpătasem eu un pic de experienţă, dar morcovul era îngrozitor de mare. După ce am susţinut ultimul examen, mi-am calculat media, care era bunicică, numai că culcatul pe o ureche era ultimul lucru la acre trebuia să mă gândesc. Când în anul alIV-lea am primit bursa republicană, viaţa mea a căpătat o altă turnură. însemna o sumă lunară, importantă, dar care se pierdea în clipa în care o notă la examen era mai mică de opt se mare. Bursa republicană nu era un scop în sine, că trăisem şi fără ea şi nu murisem, dar mi-ar fi părut rău să scad ca performanţă, căci ea era barometru al luptei mele cu mine însumi. îmi era teamă să nu mă fac de râs în producţie după absolvirea facultăţii, încât pe problemele meseriei mele căutam să fiu cât mai bun. La evaluările profesorilor mei, munca depusă ducea spre note bune şi foarte bune. dacă aveam de făcut un proiect, nu-l tratam ca un proiect de şcoală. Vedeam un şef care vine la mine, absolventul IVAN Ion cu o problemă să o rezolv. Mă vedeam în situaţia în care presupusul meu şef ridică din sprâncene, este cam nemulţumit şi acest lucru mă ambiţiona şi mai tare. Nu urmăream nota la proiect, ci urmăream ca şeful meu imaginar să fie mulţumit. Aveam asistenţi care veneau direct di producţie şi comentariile lor la soluţiile pe acre le dădeam la probleme mă interesau în mod deosebit. |
|
|