Carnetul de note

Carnetul de note era oglinda activităţii studentului. Acesta avea pagini unde oentru fiecare sesiune de examene erau trecute zilele examenelor, disciplinele, nota acordatp, numele profesorului şi semnătura acestuia. Păstrez şi acum carnetul meu de note, căci nu îmi este jenă deloc cu el, pentru că în studenţia mea am tras tare, am avut activitate la seminarii şi am obţinut note care reflectau efortul depus de mine în timpul anului, dar şi în sesiunea de examene. Eu am avut la cursuri şi la seminarii profesori deosebit de mari ţi pe carnetul meu de note se află semnăturile lor, ceea ce dă cu atât mai mare valoare acestei piese de muzeu, de peste 57 de ani vechime. Cine are semnăturile profesorilor Nicolae RACOVEANU, Edmond NICOLAU, Alexadru POPOVICI, Dragoş VAIDA, Constantin DINESCU, Ludovic TOVISSI, Valeriu PESCARU are cele mai puternice argumente pentru a se considera nu un om bogat, ci un om foarte bogat.

revenire