|
Comuniştii planificau totul.
Ei controlau producţia de tractoare.
Ei stabileau numărul de universităţi şi de facultăţi.
Nu doreau:
- şomaj în rândul intelectualilor,
- opţiuni care să ducă spre diversitate,
- pierderi planificate printre studenţi,
- cheltuieli pe care să nu le suporte,
- depăşiri ale planului.
De la stat se primeau burse, bani cu energia, salariile profesorilor, clădiri, întreţinerea, dar statul avea aşteptări şi dacă el dădea banii, el făcea regulile.
Comuuniştii planificau numărul de locuri la admitere în facultăţi. Exista o imagine clară privind numărul de absolvenţi de liceu dintre care se selectau studenţii. Exista o balanţă a forţei de muncă şi comuniştii nu ieşeau din planificările lor rigide, pentru că ei nu cheltuiau banii pentru formarea de specialişti care să nu-şi găsească loc în întreprinderile lor, căci în acele vremuri nu exista o piaţă a forţei de muncă. Exista absolvenţi şi procesul de repartizare în producţie, căci fiecare absolvent avea loc de muncă asigurat, conform pregătirii lui. Nu exista pe vremea mea ca un absolvent de formare informatică economică să meargă să facă altceva decât ceea ce învăţase în facultate, adică, informatică economică, concret să facă programare de calculator sau analiză şi proiectare de sisteme infomatice. Noi am fost 50 de absolvenţi, toţi 50 am plecat să muncim în centre sau oficii de calcul de pe platformele industriale din ţară sau în Centrul de calcul al ASE sau cum a fost cazul meu, am rămas la actedră ca asistent stagiar la disciplina de programarea calculatoarelor electronice.
|