Privaţii

După 1989 au apărut universităţile private, unii zic după modelul din Statele Unite. Eu zic că nu este deloc aşa. în Statele Unite, învăţământul privat a fost creat ca alternativă a învăţământului de stat, dar în sus, adică:
- profesorii cei mai buni,
- criterii dure de selecţie a studenţilor,
- şanse mari în piaţa muncii a absolvenţilor lor,
- condiţii de studiu cu laboratoare de top,
- derularea unor cercetări pe teme moderne,
- contacte reale cu industria,
- ierarhizarea obiectivă a valorilor,
- eliminarea oricăror compromisuri,
- rezultate ştiinţifice extraordinare,
- crearea de branduri solide,
- finanţări masive din alte surse decât taxele studenţilor,
- funcţionarea criteriilor de autoselecţie,
- existenţa unor standarde extrem de ridicate,
- inexistenţa corelaţiei promovabilitate-încasări,
- definirea nivelului super-elitist de existenţă.
La noi, lucrurile au funcţionat pe cu totul alte baze, căci nu au existat fndaţii şi sponsori care să finanţeze activităţile didactice la un astfel de nivel încât să fie reproduse fluxurile şi standardele de peste ocean. Totul s-a făcut într-un termen scurt şi posibilitatea de decantare a lucrurilor a fost redusă, iar experimentele au fost din partea statului direcţionate nu spre dezvoltare, ci spre frânare a iniţiativei private, pentru că aceasta era considerată nu un partener, ci un redutabil concurent. Dacă în Statele Unite învăţământul privat este etalon în sus, mediul mioritic îl consideră pe nedrept ca fiind un etalon în jos, adică facultăţile private nu au studenţii cei mai buni, nu au profesorii cei mai buni. Să nu uităm că mulţi dintre profesorii de la stat au predat şi la privat şi nu eroau orişicine, ci erau nume care să-i atragă pe studenţi. Am lucrat şi eu la privat ani buni şi am avut studenţi excelenţi. Am condus doctorate cu absolvenţi de la pri=vat şi nu a existat nicio diferenţă prin comparaţie cu absolvenţii de la stat. Am fost în comisii de promovare pe post de profesor pentru cadre didactice de la părivat şi toţi îndeplineau cu brio criteriile cerute de grila ministerului. Deci este o mare prostie să se creadă cî învăţământul privat românesc a tras în jos învăţământul universitar de la noi. El s-a tras singur prin subfinanţare, prin politici dezastruoase, prin absenţa criteriilor de acordare a granturilor, prin lipsa industriei care să impună standarde profesionale şi mai ales prin absorbţia de către piaţa muncii din străinătate a vârfurilor dintre specialiştii formaţi de universităţile fie de stat, fie private de la noi.
Cred cu tărie că nu trebuie arătat cu degetul învăţământul privat ca fiind cel care a eliminat examenele de admitere, căci degeaba ai admitere dacă peste 30% din boboci părăsesc universitatea după primul an. Experienţa spune că altundeva este buba. Standardele le impune industria nu universitatea. Standardele le impune raportul crerere-ofertă. Unde nu există ofertă de specialişti înalt calificaţi şi nu există nici cerere de specialişti înalt calificaţi, se întâmplă ceea ce vedem noi acum şi aici. Multinaţionalele pregătesc singure executanţi de munci de rutină simple, după proceduri riguroase, unde lucrează excelent orice absolvent de facultate, fără importanţă care este acea facultate.
Doar medicina şi industria software mai impun reguli în piaţa muncii şi nu pentru că le-ar face plăcere, ci pentru că acolo este problemă de viaţă şi de moarte şi punct.