|
Comunismul adusese un alt înţeles noţiunii de profesor. Nu ştiu cum erau profesorii la alte facultăţi, dar profesorii pe care eu i-am avut erau cu totul speciali.
În primul rând, erau mari personalităţi.
În al doilea rând, aveau cărţi publicate.
În al treilea rând, aveau experienţă în producţie.
În al patrulea rând, mergeau la congrese ştiinţifice în Occident.
În al cincilea rând, ştiau limbi străine la perfecţie,
În al şaselea rând vorbeau liber la curs,
În al şaptelea rând auveau cursul în cap, nu capul în curs.
În al optulea rând, ştiau să discute cu studenţii.
În al noulea rând, erau exemple adevărate, modele cum se zice acum.
În al zecelea rând, dovedeau un nivel de cultură foarte ridicat şi temeinic.
Acestea sunt motivele din care nota dată de profesor nu era contestată. Profesorul era un reper, nu un evaluator oarecare. Cuvântul lui era cuvânt, fapta lui era faptă. Profesorii mei parcă erau veniţi din alte sfere. Nu se comparau în niciun fel cu alţi profesori de pe la alte facultăţi. Aici vorbesc doar de profesorii de la curs. Acum se vobeşte despre profesori de-a valma, amestecându-i şi pe asistenţi în această ciorbă, ceea ce nu este nici corect, nici moral, căci asistenţii sunt ori absolvenţi la început de carieră, ori absolvenţi întârziaţi care nu şi-au făcut doctorate, nu au publicat, într-un cuvânt, nu au performat în meseria lor şi au rămas pe poziţiile de acum 25 de ani.
|