Acum, dezvoltatorii şi utilizatorii văd un produs software într-un context cu mult mai larg decât acum 30 de ani. Cine are un fişier cu date se şi gândeşte cum să-l folosească cât mai judicios pentru a stoarce tot ceea ce este de stors din acele date. Fişierul de date este văzut din start ca fiind integrabil în tot felul de aplicaţii, adică el reprezintă intrare la acele aplicaţii fără să fie nevoie de adaptări speciale. Este deosebit de important ca fişierele rezultate din aplicaţii de orice tip să fie astfel gândite încât să fie importate în cât mai multe aplicaţii în mod direct.
Tot aşa se pune problema şi în cazul produselor software. Ideal este ca un produs software proiectat ca un întreg de sine-stătător să fie astfel construit încât să devină componentă într-un alt produs software prin simpla sa referire. Pe vremuri era modul de lucru interpretativ, aşa cum lucrează limbajul BASIC, mod care dacă este extins şi spre alte produse pe care dezvoltatorii le realizează, deja integrabilitatea este o caracteristică implementată de aceştia la produsele lor.
Ei au la dispoziţie integrabilitatea prin intermediul fişierelor sau a bazelor de date. Ei au realizat un produs al lor şi ca date de ieşire au un fişier sau o bază de date. Dacă fişierul sau baza de date devin date de intrare pentru o altă aplicaţie a altor dezvoltatori, respectiva aplicaţie se integrează într-un flux, pentru că ea a fost scrisă să fie integrabilă. Am văzut produse software care nu scot la ieşire fişiere care să salveze datele, iar copierea de date pe hârtie pentru a fi tastate într-un tabel excel este un lucru rău, la care ar fi trebuit să se gândească dezvoltatorul, pentru a nu-l pune pe clientul său în situaţii jenante.
|