Voi începe cu un banc, spus de Mircea CRşAN la o emisiune de Varietăţi transmisă la televiziune în anii negrii ai comunismului, pe când glumele nu erau de vulgarul şi de grotescul de azi.
O mamă avea un fiu de 25 de ani.
Era o dimineaţă senină de primăvară. Fiul stătea la masă. Mama îi aduce un ou fiert, pe un suport şi o linguriţă. fiul, pregăteşte oul, ia puţin ou în linguriţă şi zice:
- Mamă, oul acesta este stricat!
Mama înmărmurită zice:
- O, fiul meu vorbeşte! Vorbeşte! Miracol, fiul meu vorbeşte!
Morala: omul îşi arată nemulţumirea numai în faţa non-calităţii, este clar ca bună ziua. Nu am văzut pe nimeni să se extazieze că:
- autobuzul vine la ora indicată pe tăbliţă,
- roşiile sunt gustoase şi proaspete,
- nu se intoxică după ce a mâncat câteva feliuţe de salam,
- florile cumpărate sunt frumoase şi ţin câteva zile bune,
- la nuntă este vreme frumoasă şi nu plouă,
- hainele i se potrivesc din prima,
- pantofii nu strâng să-i iasă ochii din cap,
- a ştiut de 10 la examen şi a primit 10,
în schimb am văzut oameni nemulţumiţi că:
- trenul a venit cu întârziere,
- rochia este cusută prost şi lasă cozi,
- drumul are numai şi numai gropi în asfalt,
- fasolea are aţe în mâncare,
- ciorba pute mizerabil,
- taxiul a ocolit nepermis traseul pentru a încasa bănuţul,
- balerinele sunt grase şi balerinii îşi dau duhul la mijlocul numărului,
- soprana falsează îngrozitor,
- lopata s-a rupt nejustificat,
- vânzătorul ne-a furat la cântar cu neruşinare.
Toate nemulţumirile legate de non-calitate din viaţa de toate zilele se translatează fără dificultate şi în zona software, indiferent despre ce tip de aplicaţie este vorba.
Cine crede că studiul calităţii software ar fi o mare revoluţie în ştiinţă se îmbată cu apă rece. Dacă oamenii ştiu câte ceva despre calitatea produselor, cu un mic efort, vor face translatările necesare şi va rezulta acel domeniu numit pompos managementul total al calităţii software, regăsit în literatura americană de specialitate sub acronimul TQSM adică Total Quality Software Management.
Trebuie doar plecat de la realitatea exactă că produsele software:
- nu au uzură fizică,
- au doar uzură morală accelerată,
- sunt necorporale,
- sunt produse unicat,
- reutilizarea are costuri controlate,
- reproductibilitatea acre costuri ce tind spre zero.
Trebuie spus din start că nu voi descoperi eu aici nici apa caldă, nici roata şi cu atât mai puţin focul, ci voi prezenta chestiuni legate de calitatea aplicaţiilor informatice, adică voi vedea calitatea la dezvoltator, la utilizator, la administrator şi la investitor, căci aşa trebuie privită calitatea. O analiză unilaterală a calităţii software este un dezastru, cu efecte groaznice asupra tuturor şi cu pierderi pentru toţi cei care ridică din umeri şi cred că destinul şi-a băgat coada, deşi lucrurile nu stau nici pe departe aşa.
Abordarea de aici este aşa cum o văd eu, nu altfel, ci bântuită de subiectivismul care mă caracterizează, căci eu am fost şi programator şi utilizator şi administrator şi investitor, adică un fel de Sergiu NICOLAESCU al dezvoltării de software şi fără nici-o jenă îmi permit să spun lucrurilor pe nume, fără menajamente. Uneori, probabil am exagerat că dau sfaturi, dar am mers pe principiul că cel mai bun sfat e să nu dai sfaturi, adică ceea ce zic eu că mi s-a întâmplat, e bine să fe neglijat, ca omul să înveţe din propriile-i greşeli şi să zică: Doamne, dă-i mintea românului de pe urmă.
Aşa că fiecare să înţeleagă ce vrea prin managementul calităţii, să conştientizeze că toate riscurile şi le asumă pur şi simplu, iar a lucra ca la carte înseamnă doar a avea un set de reguli şi a se ţine de ele, cât de cât, mulţumit fiind că a făcut cât a avut resurse, după proverbul: întinde-te cât îţi este plapuma, nici mai mult, nici mai puţin.
În rest, 1000 de ani pace!
|