Școala de Informatică Economică din A.S.E.

Alin ZAMFIROIU

Alin ZAMFIROIU este fostul meu student cu care am derulat un stagiu doctoral finalizat prin susținerea cu succes, în anul 2014, a tezei de doctorat de 226 pagini, intitulată Metrici ale calității aplicațiilor mobile. El este absolvent al Secției de Informatică Economică din Facultatea CSIE, promoția 2009. A finalizat un masterat de informatică economică în anul 2011, după care a derulat stagiul doctoral de trei ani, finalizat cu succes, în care a realizat o aplicație mobilă testată pe o activitate reală pe care o aveam cu studenții la disciplină Structuri de date, unde am urmărit calitatea interfeței, fiabilitatea aplicației, dar și alte caracteristici legate de comportamentul studenților, dat de numărul de accesări, de numărul de corecții și de numărul și de diversitatea erorilor de introducere a datelor.
Alin a lucrat în cercetare încă din vremea în care era student, din anul 2007, în cadrul unui laborator din ICI, iar faptul că acum el este cercetător științific gr. I arată faptul că el, dacă face un lucru, îl face temeinic.
În intervalul 2002 - 2006, Alin ZAMFIROIU a fost elev la Colegiul Național Constantin CARABELLA din Târgoviște.
În intervalul 2006 - 2009, Alin ZAMFIROIU a fost studentul Secției de Informatică din cadrul Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică.
În intervalul 2009 - 2011, Alin ZAMFIROIU a fost masterand în specializarea Informatică Economică.
În intervalul 2011 - 2014, Alin ZAMFIROIU a fost doctorand în specializarea Informatică Economică.
În anul 2024, în luna decembrie, Alin ZAMFIROIU a susținut teza de abilitare intitulată Recunoașterea utilizatorilor în cadrul platformelor educaționale utilizând analize și tehnologii avansate, iar în cursul anului 2025 a obținut atestatul de abilitare.
Am participat și am auzit aprecierile deosebite ale membrilor comisiei formate din profesorii universitari Marian STOICA, Mihaela MUNTEAN, Claudiu BRÂNDAȘ, Marinela MIRCEA și Claudiu HERȚELIU - președinte în calitate de decan al facultății CSIE.
Din anul 2011, Alin ZAMFIROIU este asistent universitar.
Din anul 2014, Alin ZAMFIROIU este lector universitar.
Din anul 2022, Alin ZAMFIROIU este conferențiar universitar.
Împreună cu Alin ZAMFIROIU am realizat o serie de materiale dintre care enumăr aici:
Ion IVAN, Alin ZAMFIROIU - Economic Informatics Past, Present and Future, în Information Science and Technology în România, editors Florin Gheorghe FILIP, Vasile APOPEI, Daniela GHIFU, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2024, pp. 211 - 230, ISBN: 978-973-27-3869-6
Ion IVAN, Alin ZAMFIROIU, Narcis LUCA, Gheorghe MATEI - Avuţia naţională digitală, Editura ASE, Bucureşti, 2020, 196 pg., ISBN: 978-606-34-0339-2
Ion IVAN, Alin ZAMFIROIU - Carieră de programator, Editura ASE, Bucureşti, 2017, 236 pg., ISBN: 978-606-34-0154-1
Dacă ar fi să scriu câteva calificative care să-l caracterizeze pe Alin, acestea sunt: eficiența, profesionalismul, punctualitatea, corectitudinea, modestia, perseverența. Avem în comun pasiunea pentru numismatică și ori de câte ori ne vedem, discutăm despre ultimele piese care ne-au intrat în colecție. Că în tot ceea ce face, Alin este un numismat cu preocupări adevărate, este bine documentat și foarte activ.
Am în mână lucrarea referită prin:
Alin ZAMFIROIU - Metrici software de evaluare a calității aplicațiilor mobile din mediul educațional, Editura ASE, București, 2016, 136 pag, ISBN: 978-606-34-0050-6.
Cartea are o Introducere, opt capitole, concluzii, o bibliografie, două anexe și un rezumat în limba engleză.
Bibliografia de la paginile 117-121 conține 59 de titluri de lucrări apărute în intervalul 2002-2015. Numele lui Alin ZAMFIROIU apare în cinci materiale incluse în bibliografie. 28 de titluri din bibliografie aparțîn unor autori români și sunt strict legate de probleme de programare sau de dezvoltare de aplicații software, ce arată intenția autorului de a aprofunda aspectele legate de metricile software destinate evaluării calității aplicațiilor mobile, astfel încât cititorul să obțînă acele elemente care să-i permită să evalueze în mod riguros calitatea propriilor aplicații mobile pe care le dezvoltă.
Introducerea, de la paginile 7-10 este destinată
Capitolul 1, de la paginile 11-16, intitulat Rezultate obținute în domeniul calității aplicațiilor mobile, prezintă cinci criterii de clasificare, iar figura 2.1 sintetizează structuri de aplicații mobile care se bazează pe aceste criterii. Toate elementele sunt detaliate în subcapitolele ce urmează, prezentând scheme de arhitecturi corespunzătoare în figuri bine structurate.
Capitolul 2, de la paginile 17-28, intitulat Tipologiile aplicațiilor mobile complexe, prezintă o clasificare în funcție de dimensiunile prin care sunt diferențiate acestea. La pagină 14 sunt enumerate opt cerințe de calitate ale M-aplicațiilor mobile, în contextul în care calitatea trebuie definită, măsurată, asigurată și trebuie să țînă seama de grupul țintă.
Capitolul 3, de la paginile 29-36, intitulat Aplicații mobile pentru mediul educațional, prezintă funcții pe care le realizează aplicațiile de M-Learning și aici mă refer la accesarea de materiale didactice, evaluarea studenților, comunicarea dintre studenți, problemele de acces la platformă, elemente de selecție pentru a respectă cerințe de personalizare, asigurarea securității în funcționare și reflectarea dinamicii la toate nivelurile pentru toate elementele care sunt părți în procesul de instruire digitalizat.
Capitolul 4, de la paginile 37-50, intitulat Sisteme de caracteristici de calitate pentru aplicațiile mobile, prezintă 13 factori care influențează calitatea aplicațiilor mobile și în figura 4.2 sunt date caracteristicile de calitate ale acestor aplicații. Sunt detaliate caracteristici precum lizibilitatea, modificabilitatea, reutilizabilitatea, integrabilitatea, testabilitatea, fiabilitatea, continuitatea, portabilitatea, utilizabilitatea, interoperabilitatea, dar și alte caracteristici specifice securității aplicațiilor mobile sau interacțiunii acestora cu utilizatorul. Influențele dintre caracteristici sunt prezentate sugestiv în figura 4.12.
Capitolul 5, de la paginile 51-60, intitulat Obținerea ponderilor folosite în construirea metricilor de evaluare a calității aplicațiilor de M-Learning, este un capitol extrem de important pentru că face lumină în problema ponderilor utilizate de către indicatorii care alcătuiesc o metrică. Autorul arată că sistemele de ponderi au la bază ipoteze de start și ceea ce este foarte important, se bazează pe acceptarea acestor ipoteze. Se discută un aspect important și anume stabilitatea ponderilor în raport cu variațiile condițiilor specifice de exploatare a aplicațiilor mobile în general și a aplicațiilor mobile orientate spre educație, în special. Tabelele 5.5, 5.6 și 5.7 exemplifică rezultatele obținute de autor în procesul de cercetare pe care l-a derulat.
Capitolul 6, de la paginile 61-80, intitulat Modul de construire a metricilor de evaluare a calității aplicațiilor de M-Learning, prezintă o tehnologie de construire iterativ-convergentă a unei metrici pentru evaluarea calității aplicațiilor mobile, unde indicatorii că expresii analitice sunt analizați prin prisma proprietăților de senzitivitate, necatastroficitate și caracterul necompensatoriu, în condițiile în care suma ponderilor este egală cu unitatea. Pentru indicatorii enumerați în tabelul 6.2 sunt date expresii analitice la paginile 68-72, iar tabelele 6.3 și 6.4 dau ponderile indicatorilor, așa cum a rezultat din testarea unei aplicații mobile în mediul educațional pe un eșantion reprezentativ. Este interesant modul de tratare, căci după parcurgerea acestui capitol, cititorul are suficiente elemente pentru a dezvoltă metrici pentru aplicațiile sale mobile.
Capitolul 7, de la paginile 81-100, intitulat Validarea și rafinarea metricilor de evaluare a calității, prezintă o schemă sintetizată în figura 7.1 pentru derularea procesului de validare. Consider că partea experimentală, derulată prin mai multe iterații, l-a condus pe autorul cărții la o astfel de construcție, pe care o consider stabilă și finită. Elementele concrete luate în considerare pentru aplicația MCSAM - Managementul Calității Software - Aplicație Mobilă îmbină elementele teoretice cu cele practice și oferă cititorului suficiente elemente pentru a-și valida singur propria metrică. Tabelul 7.1 este un exemplu concret de efectuare a măsurătorilor, iar tabelele 7.2-7.5 arată rezultate ale calculelor de indicatori utilizați concret pentru evaluarea calității aplicației mobile considerate.
Capitolul 8, de la paginile 101-110, intitulat Creșterea calității aplicațiilor mobile, prezintă concepte importante pentru calitatea aplicațiilor mobile pornind de la cele patru etape ce trebuie parcurse dacă se dorește îmbunătățirea calității, căci despre optimizare este dificil de vorbit. La pagină 102 sunt identificate funcții obiectiv și sunt deschise discuțiile că pornind de la optimizarea multicriterială, să se obțînă îmbunătățiri care să vizeze simultan mai multe cerințe. Este important să se analizeze costul calității aplicațiilor mobile, cercetarea unei astfel de probleme necesitând un timp foarte îndelungat, paralel cu studierea celor șase factori de influență a calității enumerați la pagină 109.
Concluziile de la paginile 111-116 au menirea de a fixă ideile de bază legate de cele 12 soluții originale SO1, SO2, .., SO12, obținute de autor în procesul de cercetare științifică.
Anexă I conține lista de acronime, dată sub formă unui tabel cu două coloane. Pe prima coloană sunt date 23 de acronime, iar pe cea de-a două coloană se prezintă semnificația acronimelor respective.
Anexă ÎI conține lista de variabile dispuse în ordine alfabetică, exact așa cum apar în lucrare, cu semnificațiile lor. Autorul a căutat să utilizeze denumiri de variabile care să elimine ambiguitatea modelelor și să existe o legătură între denumirea variabilei și semnificația acesteia. A căutat să asigure ortogonalitatea numelor de variabile. Variabilele durata și duratai necesită o abordare separată.
Rezumatul în limba engleză de la paginile 131-134 concentrează elementele legate de necesitatea unei astfel de cercetări și definește cinci obiective pe care autorul le-a urmărit. Aici se face rezumatul fiecărui capitol, fără a se depăși șapte rânduri când se analizează un capitol.
Se vede că Alin ZAMFIROIU stăpânește foarte bine problema, că știe să structureze prezentarea într-un mod echilibrat, coerent, pentru a asigura completitudinea, rigurozitatea și claritatea abordării.

(25 septembrie 2026 Mahalaua Vitanului)

revenire