|
Carmen TIMIFTE este născută la data de 31 martie 1972.
Pe Carmen TIMIFTE o cunosc de foarte mulți ani, de când era studentă. Carmen TIMIFTE este absolventă a Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, Secția de Informatică Economică, promoția 1995, pe vremea când facultatea avea durata de 5 ani, iar admiterea se dădea la două probe de matematică și o probă de fizică.
În studenție, am cunoscut-o pe Carmen STANCIU, căci așa era numele ei de dinainte de a se căsători și a deveni Carmen TIMOFTE, dupănumele soțului.
De la terminarea facultății Carmen TIMIFTE a lucrat în Catedra de Informatică Economică.
În intervalul 1986 - 1990, Carmen TIMOFTE a fost eleva Liceului de Informatică VIANU din București.
În intervalul 1990 - 1995, Carmen TIMOFTE a fost studenta la Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică - Secţia de Informatică Economică din ASE.
În intervalul 1995 - 1996, Carmen TIMOFTE a urmat Studii aprofundate: specializarea Sisteme Informatice pentru Management. Lucrarea ei de disertație s-a intitulat Extinderea serverului WWW al domeniului ase.ro
În intervalul 1996 - 1998, Carmen TIMIFTE a fost asistentă universitară stagiară.
În Intervalul 1998 - 2001, Carmen TIMIFTE a fost asistentă universitară titulară.
În intervalul 2002 - 2005, Carmen TIMIFTE a fost lector universitar titular.
Din anul 2005 Carmen TIMIFTE este conferențiar universitar.
În data de 30 noiembrie 2001, Carmen TIMIFTE a susținut cu succes teza de doctorat referită prin:
Carmen TIMOFTE - Baze de date pentru comerț electronic pe suport Internet, ASE București, București, 2001. 332 pag.
Coordonatorul său științific a fost profesorul universitar Gheorghe SABĂU.
Carmen TIMOFTE a elaborat o serie de cărți ca singur autor sau în calitate de coautor, precum:
Carmen TIMOFTE - Baze de date pentru comert electronic pe Internet, Editura Oscar Print, București, 2002, 485 pag, ISBN: 973-833-826-3
Carmen TIMOFTE, Radu CONSTANTINESCU, Iulian NEMEDI - Retele de calculatoare : caiet de seminar, Editura ASE, București, 20044, 122 pag, ISBN: 973-594-545-2
Floarea NĂSTASE, Carmen TIMOFTE – Tehnologia afacerilor pe Internet- Editura ASE, Bucureşti, 290 pag, ISBN 973-594-472-3.
Ion ROŞCA, Nicolae ŢĂPUŞ, Valentin CRISTEA, Irina ATANASIU, Bogdan COSTINESCU, Gavril GOZDEA, Floarea NĂSTASE, Carmen STANCIU, Octavian PAIU – INTRANET –partea a II-a- Editura ASE, Bucureşti, 112 pg., 2000, ISBN 973-9462-68-5.
Adrian VASILESCU, Razvan ZOTA, Carmen TIMOFTE - Sisteme de operare, Editura ASE, București, 2006, 316 pag, ISBN: 978-973-594-770-5
Floarea NASTASE, Razvan ZOTA; Carmen TIMOFTE, Radu CONSTANTINESCU - Bazele tehnologiei informatiei, Editura ASE, București, 2013, 338 pag, ISBN: 978-606-505-759-3
Ion Gh. ROȘCA, Cristina BUCUR, Octavian PAIU, Carmen TIMOFTE, Mirela VIȘAN - Comertul electronic : concepte, tehnologii si aplicatii, Editura Economică, București, 2004, 274 pag, ISBN: 973-590-989-8
Ion Gh.ROŞCA, Bogdan GHILIC-MICU, Marian STOICA, Carmen TIMOFTE, Andreea MĂRĂŞESCU - Informatica, Societatea informaţională. E- serviciile, Editura Economică, Bucureşti, ),488 pag., 2006, ISBN: 978-973-709-266-3. Lucrarea a fost distinsă de către Academia Română cu premiul Petre S. AURELIAN pe anul 2008.
Ovidiu NICOLESCU, Ion Gh. ROȘCA (coordonatori), Florin Gheorghe FILIP, Carmen STANCIU, Corneliu RUSU, Horia DRAGOMIRESCU - Sistemul informaţional - managerial al organizaţiei, Editura Economică, Bucureşti, 488 pag., 2001, ISBN 973-590-524-8.
Florin PILAT, Mădălina RĂCEANU, Carmen STANCIU - WWW, Mosaic şi Netscape- Editura Teora, Bucureşti, 272 pag., 1996, ISBN 973-601-446-0;
M-a impresionat Carmen TIMIFTE pentru puterea ei de muncă, pentru dăruirea cu care-și face meseria și pentru tenacitatea cu care își urmărește obiectivele. Ea știe să dea priorități problemelor și eu apreciez foarte mult eforturile pe care ea le faee să ducă la bun sfârșit ceea ce și-a propus, mai ales că obiectivele pe termen lunf ale lui Carmen sunt foarte clare și vizează evoluția celor doi fii ai ei, acum studenți la Facultatea de Calculatoare din Universitatea Politehnica București, ceea ce eu apreciez foarte mult.
Am în mână acum cartea referită prin:
Lect. univ. dr. Carmen STANCIU TIMOFTE - Baze de date pentru comerț electronic pe Internet, Editura Oscar Print, București, 2002, 486 pag., ISBN: 973-8338-26-3
Bibliografia de la paginile 471 - 486 include 261 de titluri de cărți, articole, comunicări la conferințe științifice de specialitate, webgrafie, documentație produse software și medii de dezvoltare. 15 titluri din bibliografie sunt reprezentate de materiale realizate de Carmen STANCIU TIMOFTE, fie ca singur autor sau în colaborare, 7 dintre ele având în titlu sintagma comerț electronic. Lucrările din bibliografie au fost tipărite în intervalul 1990 - 2001, iar cea mai mare parte dintre lucrări au fost publicate în intervalul 1998 - 2001.
Cartea are o Introducere la paginile 11 - 16.
Cartea are 9 capitole. Pe fiecare pagină de început de capitol este făcut un rezumat al problematicii care va fi dezvoltată, un pic madetaliat decât înîn cuprins, ceea ce îl ajută foarte mult pe cititorul cărții, mai ales în situația în care acesta este familiarizat cu unele aspecte ale problematicii tratate.
Capitolul 1 de la paginile 17 - 50, intitulat Economia digitală și comerțul electronic pe Internet, prezintă acele elemente necesare înțelegerii contextului în care s-a dezvoltat comerțul electronic, datorită generalizării Internetului și schimbării concepției conform căreia comunitățile virtuale și organizațiile virtuale au trecut de stadiul imaginarului și au devenit realități cotidiene. Sunt tratate opt tipuri de modele de afaceri pe Internet: e-shop, e-procurement, e-mall, 3rd party marketplace, virtual communities, value chain service provider, collaboration platforms, brokerage. Autoarea prezintă într-o manieră foarte completă aspectele legislative ce definesc mediul în care se derulează activitățile de comerț electronic, atât în Europa, cât și în Statele Unite. Este prezentat și stadiul reglementărilor din țara noastră legate de acest subiect, până în anul 2001. Sunt analizate evoluțiile aplicațiilor Business-to-Business, adică B2B, și Business-to-Consumer, adică B2C. Tabelele din acest capitol concentrează sugestiv dinamica acestor tipuri de aplicații în țările dezvoltate.
Capitolul 2 de la paginile 51 - 136, intitulat Tehnologia comerțului electronic, prezintă contextul care a favorizat dezvoltarea aplicațiilor de comerț electronic, din punct de vedere software și hardware. Sunt prezentate forme ale comerțului electronic: forma tradițională cu elemente doar în format fizic, comerțul electronic mixt și comerțul electronic pur, ca de exemplu achiziționarea de software de pe Internet sau achiziționarea oricăror alte forme de conținut digital: cărți, filme, fotografii. Figura 2.1 este foarte sugestivă în acest sens. La paginile 56 - 59 sunt prezentate avantajele și dezavantajele comerțului electronic, iar în ziua de azi toți cei care apelează la comerțul electronic simt pe propria piele mai ales dezavantajele, dar să nu uităm că lucrarea a fost publicată în anul 2002, când comerțul electronic nu avea cotele de intensitate din ziua de azi. Dacă B este asociat lui Business, C este asociat lui Consumer și 2 este asociat lui to, autoarea prezintă detaliat în acest capitol formele de comerț electronic B2B, B2C și C2C, paginile 61 - 74. Sunt prezentate particularitățile tranzacțiilor definite de comerțul electronic și protocoalele utilizate în derularea acestora, precum SNPP - Simple Network Paging Protocol, OTP - Open Trading Protocol, IBS - Integrated Banking System, JEPI - Joint Electronic Payment, EMV - Europay, Mastercard, Visa, dar și altele. Figura 2.17 lămurește foarte bine care sunt interdependențele dintre componentele tehnologiei comerțului electronic, întrucât acesta este exemplul cel mai clar de interacțiune globală a cetățenilor cu aplicații online, mobileesau nu, pentru derularea a nenumărate tranzacții neomogene.
Capitolul 3 de la paginile 137 - 220, intitulat Securitatea transferului datelor pe Internet, este în opinia mea, esența cărții, întrucât comerțul electronic presupune fluxuri informaționale, dar mai ales fluxuri bănești, și fără un nivel foarte ridicat de securitate, aceste fluxuri sunt alterate, ceea ce anulează sensul pentru care aplicațiile de comerț electronic există. În capitol sunt analizate vulnerabilități și mecanisme de asigurare a securității. Autoarea face o clasificare interesantă a sistemelor de securitate. Suntem în anul 2002 și prezentarea sistemelor de criptografie este deosebit de importantă pentru a fi înțelese modalitățile de asigurare a securității. Sunt prezentate sistemele RSA, STS, DSA, DSS, SEAL, dar și altele. Detaliile oferite creează o imagine despre domeniul criptografiei și este primul pas pentru aprofundarea de către cititor care are un fir de start în studierea algoritmilor de criptare. Marea varietate a acestor algoritmi, prezentați succint, permite cititorului să aleagă acea tipologie de algoritmi de care să se ocupe și pentru care să scrie software pentru a-i implementa. Există o vastă literatură dedicată criptografiei și autoarea a reușit să sintetizeze foarte riguros caracteristicile algoritmilor de criptare și să prezinte cu exemplificări modul în care acești algoritmi pun în corespondență un text inițial cu unul criptat. Este discutată și problema decriptării, căci textul criptat trebuie adus la forma inițială prin decriptare. Subcapitolul 3.3 prezintă elemente specifice tehnicilor de asigurare a securizării informației și autoarea detaliază conceptele de semnătură digitală, management al cheilor, dar și altele. Subcapitolul 3.4 este dedicat protocoalelor software de securitate, unde sunt detaliate caracteristici ale unui număr de peste 20 de protocoale.
Capitolul 4 de la paginile 221 - 294, intitulat Metode și tehnici pentru crearea aplicațiilor distribuite pe Internet, se adresează celor ce doresc să dezvolte aplicații de comerț electronic folosind tehnologii precum CORBA, Java RMI, Java IDL, ASP, dar și alte instrumente și medii de programare. Figurile și capturile de ecran incluse în acest capitol au menirea de a lămuri fluxuri care se derulează, respectiv informații asociate respectivelor fluxuri, pentru realizarea de aplicații de comerț electronic. Este important pentru cititor să știe ceea ce există, pentru a alege exact ceea ce i se potrivește. Mediul de dezvoltare Java este unul dintre preferatele celor ce dezvoltă astfel de aplicații, fără a fi singurul. Autoarea face o trecere în revistă pentru toate elementele enumerate, iar la subcapitolul 4.4 are o analiză comparată.
Capitolul 5 de la paginile 295 - 344, intitulat Modele de baze de date multimedia, pleacă de la ideea că nicio aplicație de comerț electronic nu poate funcționa fără câteva baze de date: pentru produse, pentru clienți, pentru plăți. Este important că aplicațiile de comerț electronic utilizează baze de date multimedia, căci se lucrează nu numai cu texte, ci și cu imagini, cu clipuri, cu componente de sunet. Capitolul 5.3 destinat bazelor de date multimedia orientate obiect - DBOO, paginile 310 - 318, are pentru anul 2002 o abordare completă, riguroasă și documentată. Este studiată și problema regăsirii informației, știut fiind faptul că timpii de așteptare în aplicațiile de comerț electronic sunt definitorii, iar formulele de la paginile 329 - 334 au menirea să lămurească foarte multe aspecte legate de performanța unei aplicații de această natură.
Capitolul 6 de la paginile 345 - 404, intitulat Sisteme de gestiune a bazelor de date orientate spre comerțul electronic pe Internet, realizează prezentarea de sisteme de gestiune a bazelor de date, folosind o modalitate omogenă, prin care autoarea evidențiază caracteristicile fiecărui sistem în parte. Sunt analizate SGBD-urile DB2, SQL, ORACLE, INGRES II, iar exemplul de la pagina 381 arată cum se lucrează într-un astfel de context în care aplicația de comerț electronic este strict dependentă de resursele disponibile pe Internet. Autoarea arată că aplicațiile de comerț electronic includ și componente software realizate în limbajele C, C++, Pascal, ceea ce arată caracterul deschis al lucrului cu baze de date, cu condiția ca dezvoltatorii să cunoască resursele pe care le accesează. Tabelele 6.2 și 6.3 realizează concentrat analiza comparată a diferitelor SGBD-uri.
Capitolul 7 de la paginile 405 - 436, intitulat Metodologie de implementare a sistemelor de comerț electronic, se adresează celor care doresc să implementeze sisteme de comerț electronic, pentru că totul diferă în funcție de tipul de business, modelele de baze de date, de disponibilul de resurse, de cerințele de securitate, modalitățile de plată și mai ales de anvergura fluxurilor pe care aplicația trebuie să le suporte. Totul se rezumă la bani. Este vorba de faptul că aplicația de comerț electronic este o investiție care trebuie recuperată, este vorba că apar costuri de exploatare, este vorba că profitul se estimează în funcție de o serie de factori (figura 7.3) și totul se planifică, iar planificarea trebuie să se deruleze pe baze extrem de realiste. O aplicație de comerț electronic este rezultatul unor alegeri în cascadă. Sunt alese bazele de date, subcapitolul 7.2, sunt alese soluțiile de e-business, capitolul 7.4, și sunt alese structurile de cicluri de dezvoltare a aplicațiilor de comerț electronic, până se ajunge la realizarea de plăți. Toate elementele sunt analizate la nivel de detaliu și cel ce dorește să dezvolte o astfel de aplicație dispune de acele elemente pentru a porni la lucru.
Capitolul 8 de la paginile 437 - 466, intitulat Aplicații de e-Comerț B2C și B2B, dezvoltă caracteristicile celor două tipuri de aplicații de comerț electronic. Instrumentul utilizat în carte are o exemplificare pentru un magazin virtual de cărți cu o interfață prietenoasă; capturile 8.2 - 8.10 urmăresc toți pașii de la comandă până la factură. Aplicația B2B, paginile 454 - 466, evidențiază dinamica resurselor într-o mică întreprindere, iar capturile de ecran vizează înregistrarea de noi angajați - figura 8.18, configurare de e-mail - figura 8.19, cumpărare de produse - figura 8.20, confirmarea cererii de cumpărare - figura 8.21, dar și alte operații necesare derulării unui proces B2B. Remarc aici efortul autoarei de a dezvolta propriile aplicații care să exemplifice cele două tipuri, B2C și B2B. La pagina 437, chiar la începutul capitolului, autoarea descrie exact resursele utilizate pentru a dezvolta aplicațiile, resurse comune, existente atunci la dispoziția tuturor dezvoltatorilor de software care să utilizeze baze de date în aplicații pe Internet.
Capitolul 9 de la paginile 467 - 470, intitulat Concluzii, dezvoltă idei legate de economia digitală, unde comerțul electronic este una dintre componente, așa cum se vede din figura 9.1, iar comerțul electronic are rol integrator, așa cum se vede din figura 9.2. Ceea ce a estimat acum peste 20 de ani autoarea cărții privind dezvoltarea comerțului electronic B2C s-a adeverit, iar în continuare latura B2B este la un nivel relativ scăzut din moment ce digitalizarea nu a atins un prag care să impună o abordare garantată a tipologiilor de afaceri exclusiv în mediul electronic, chiar și acum când Inteligența Artificială joacă un rol special.
Această carte mi-a readus în memorie zilele în CcareCarmen STANCIU își prezenta în ccatedrăreferatele de doctorat și ziua în care Carmen și-a prezentat teza de doctorat, prilejuri în care ea ne-a convins că stăpânește problema aplicațiilor de comerț electronic. Să nu uităm că era înainte de anul 2002, când nu apăruseră marile cărți de comerț electronic, mai ales cele dedicate construirii de software pentru implementarea de magazine electronice personalizate, prin definirea de parametri specifici definiți de fiecare utilizator de aplicație, conform specificului fluxurilor de derulare a afacerii.
(21 octombrie 2026 Mahalaua Vitanului)
|