4. Un subcolectiv

4.1 Catedra de cibernetica economica

In ASE exista un singur document cu care institutia se faleste si anume este vorba de Decretul Regal prin care in 6 aprilie 1913 a fost infiintata Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale, semnat de regale Ferdinand I. Cu siguranta ca schimbarile petrecute in structura si in denumirea institutiei, care azi se numeste Academia de Studii Economice, sunt consemnate in documente oficiale ale statului. Numai ca interesul pentru a intra in posesia acestor documente pentru a face referire la ele a fost minor, drept care o istorie pe documente clare este foarte greu de scris, caci trebuie inghitit mult praf prin arhive pentru a gasi tot felul de hrisoave care arata:
- In ce sedinta de Senat s-a aprobat infiintarea cutarei catedre
- Ce act al guvernului infiinteaza cutare facultate
- Cum s-a schimbat denumirea institutiei sau a unei facultati sau catedre
- Ratiunile din care s-au produs modificarile
- Variantele adoptate ale Cartei ASE
- Rezultatele alegerilor de sefi de actedra, decani, rectori.
In era digitizarii ne-am astepta ca multe dintre aceste informatii sa existe undeva stocate, numai ca lucrurile nu stau chiar asa. Si in zilele noastre, cu mare greutate se gaseste o fotografie sa zicem oficiala a unui profesor pentru a fi pusa pe acel panou in care se anunta trecerea respectivului in nefiinta. Intotdeauna am militat pentru a pune ordine in niste abordari. Ma gandesc ca la nivelul fiecarui department sa se realizeze pagina web standard din care sa nu lipseasca CV-urile cadrelor didactice completate dupa un sablon acceptat unanim, pozele oficiale, cu rezolutie buna ale profesorilor, neturtite, prezentarea cartilor scrise de profesori, tot dupa un sablon, listele cu absolventii facultatilor pe sectii si sa se stie cine a fost seful de promotie, cu fotografie oficiala. Daca ASE-ul ar impune si adresa oficiala de posta electronic si carti de vizita oficiale date gratuit, sunt sigur ca modul de comunicare si de reprezentativitate ar fi cu mult mai bun. Daca acronimele date componentelor ce formeaza ceea ce noi numim acum Academia de Studii Economic ar fi stabilite si modul de comunicare ar fi cel propus de mine prin 2001, sunt sigur ca altfel ar sta lucrurile. Ma refer aici la adresele colective de posta electronic, ma refer la sistemul de management informatizat al documentelor. Ceea ce face acum SIMUR este un lucru exceptional, dar trebuie adancit si sunt sigur ca in cativa ani tot ce misca in ASE va fi si in mediu virtual. Asa ca am creat contextul din care sa rezulte ca nu se stie ziua, luna, ora si cum s-a constituit Catedra de Cibernetica Economica. In 1971 cand am intrat eu in ace catedra, am gasit-o exact asa cum era si in 22 Decembrie 1989, la Revolutie. Mai intai m-a surprins ca nu-l vedeam zilnic pe seful de catedra, asa cum era la toate celelalte catedre, ci pe loctiitorul sefului de actedra. Stiam ca seful de catedra era Manea Manescu, om foarte important in statul roman si cu functii importante in partidul communist. Sediul acestei catedre era in Cladirea Dorobanti, la etajul al VII-lea la inceput, dupa care s-a coborat un etaj, ocupand salile 2601, 2602, 2603 si 2604. Desi era o catedra foarte mare, in bunul mers al lucrurilor, cadrele didactice erau inghesuite in spatii restranse, in niciun caz profesorii si nu ma refer aici la titlul generic care sa includ conferentiari, lectori sau asistenti, adica profesorii universitari adevarati, nu aveau un birou al lor, fara a vorbi de existenta de cabinete. Numai seful de catedra avea un cabinet, secretara avea si ea o camera, iar plebeii aveau o camera mare cu mese puse in careu unde se asezau fiecare cand veneau in pause sa-si traga sufletul. Parca exista si un cuier la sala 2601 unde oricine sa-si lase paltonul cu riscul de a nu-l mai gasi, pentru ca acolo intra si iesea oricine, fara sa fie intrebat de buna ziua. Rapid, mi-am dat seama ca la nivelul Catedrei de Cibernetica Economica functionau trei subcolective. Primul subcolectiv si cel mai bine reprezentat era colectivul de Statistica acolo unde erau regrupate disciplinele de Statistica Industriala, Statistica Agrara, Statistica Transporturilor, Demografie si Statisticile altor ramuri ale economiei. Lucrau acolo profesorii Constantin Ionescu, Geo Vasilescu, M.C. Demetrescu, Virgil Sora, conferentiarii Vladimir Trebici, Ilie Hristache, Nicolae Visinoiu, Liviu Troe, lectorii universitari Ilie Niculescu, Octavian Zaharia, Florica Wagner, asistentii Gheorghe Stoica, Ilie Tamas, ..... de completat ...... Veneau foarte multi specialisti din Directia Central de Statistica si tineau ore dintre care s-a remarcat domnul director Ion Ravar, doctor in stiinte.
Al doilea subcolectiv era cel de cibernetica economica, care era format din foarte multi cercetatori din Centrul de Calcul si cateva cadre didactice cu norma de baza, dintre care enumar pe conferentiarii Gheorghe Boldur, Marcel Stoica, asistentii Dumitru Marin, Gheorghe Oprescu, Vasile Nica, Floare Mustata, Emil Scarlat, Anca Andrei, Ion Dobre, Magdalena Stanciu …………… de completat …………………. Veneau si tineau cursuri si seminarii foarte multi dintre cercetatorii din Centrul de Calcul, dintre care enumar pe dr. Moise Altar, dr. Radu Stroe, Adrian Badescu, Liliana Spircu, Gheorghe Ciobanu, Carmen Hartulari, Catalin Arsene, …………… de completat …………………. Al treilea subcolectiv, subcolectivul de informatica economica avea in componenta pe conferentiarii Gheorghe Dodescu, Constantin Baron, lectorii universiatri Valer Rosca, Apostol Constantin, Florin Pilat, Tudor Misdolea, Gheorghe Sabau, Rodica Mihalca si pe asistentii Dan Ionescu, Livia Nisipeanu, Pavel Nastase, Ion Ivan, Adriana Ionescu, Gheorghe Sofronie, Ileana Vrejba, Ioan Odagescu, Ion Gh Rosca, Ion Bucur, Ion Lungu…………… de completat …………………. Veneau foarte multi specialist, unii din Centrul de Calcul precum Ioan Catona, Weiss Gheorghe, Stefan Mustatea, Doru Lucian Duta, Margareta Pencea, Gabriel Diaconescu, Iulian Satran, Vladimir Dumitrescu, Valeriu Pescaru, Constantin Bilciu, Radu Homescu, Doina Fusaru, Ion Teodor, Dinca Chebeleu, Radu Marsanu, Vasile Ionescu, Csaba Fabian, Codrin Ionescu, Manole Velicanu, Mircea Magda, …………… de completat …………………. Veneau si specialist din central de Calcul al Directiei Centrale de Statistica precum Vasile Bita, Ion Gheorghe, Mihai Cobzacu, Adiran Damache, Grigore Grama, Alexandru Brodeala …………… de completat …………………. Veneau si specialist de la IIRUC, ICI, ITC dar si din alte centre de calcul al marilor intreprinderi de pe platformele industrial ale capitalei. …………… de completat …………………. O astfel de actedra era extrem de dificil de coordonat, dar exista o coordonare eficienta, pentru ca:
- Seful de actedra, in persoana lui Manea Manescu era de temut si nimeni nu-si permitea sa intreprinda lucruri necugetate caci intreaga cariera a nesabuitului se ruina intr-o clipa;
- Loctiitorul sefului de actedra avea puteri limitate si de aceea, cei ce veneau sa solicite ceva stiau foarte bine ce este de compententa sa si ce trebuia transmis lui Manea Manescu, printr-un om de legatura despre acre se stia ca filtreaza cu mare exigenta mesajele;
- Era definita o strategie legata de elaborarea de planuri de invatamant, de selectarea cadrelor didactice si de derularea activitatilor din timpul anului universitar, frica avand un rol major in a pazi bostanaria, caci nimeni nu-si permitea sa lipseasca de la cursuri sau sa faca la cursuri lucruri neinteresante, nimeni nu-si permitea sa organizeze concursuri de ocupare de posturi didactice sau de promovare, fara a fi vorba de persoane cu merite speciale si nimeni nu-si permitea sa intarzaie in elaborarea de cursuri sau sa nu participe la evenimente stiintifice, pentru ca toate minusurile se contabilizau si nefiind multe, prin hiperbolizare ajungeau sa fie vecine cu catastrofele, iar Manea Manescu era necrutator atunci cand cineva incerca sa demoleze constructia la care tinea atat de mult;
- Mecanismul era deja proiectat, functiona si se verificase ca este asemenea unui ceas elvetian, fiecare rotita avea rolul ei, erau cunoscute activitatile si actiunile se derulau pe baza unor proceduri care nu lasau mult loc de intors niciunei persoane, indiferent de pozitia sa;
- Autocontrolul juca un rol esential la toate nivelurile, pentru ca spiritual fiecaruia este dominat de mici rafuieli, barfe, contre si orgolii, numai ca acestea veneau in contradictie cu necesitatea de a asigura fluenta tuturor actiunilor intreprinse la nivelul catedrei ca totul sa se circumscrie exigentelor lui Manea Manescu, nestiindu-se care sunt persoanele de contact neoficiale ale acestuia, multi dintre sefuleti zicand pe la colturi ca ei intra oricand isi doresc la MM, prilej cu care toata lumea stia ca niciunul nu-i va zice acestuia cuvinte de lauda la adresa colegilor sau supusilor, pentru ca metoda de a fi foarte sus este de a-i ingropa pe adversari;
- Intre colegi erau stabilite regulile si mecanismul mergea uns, fara a mai fi nevoie de ajustari sau de corectii, pentru ca muzica era cantata si noi dansam pe ritmuri cunoscute; am pretentia ca erau stabilite si raporturile dintre noi, intrucat nefiind vorba de restrictii de promovare, caci nu se promova si in acest context nu se vorbea ca un anumit personaj nu doreste sa evoluam; mai era un lucru important caci fiecare dintre noi isi stia locul si nici nu incercam sa sarim pe alte pozitii asa cum faceau vrabiile din copacii de la Universitate, care ciripeau tot timpul si se mutau rapid cand pe o creanga, cand pe alta atunci cand liniile troleibuzelor miscau stalpii de curent care antrenau miscarile coroanelor acelor copaci crescuti foarte inalti.
Eram destul de izolati pentru ca chestiunile de comunicare erau limitate. Noi ne intalneam in pauze si discutam ba nuna, ba alta sau cel mult ne spuneam cate un banc. Stiam atat de putin unii de altii si incercarile sefilor de a organiza acitivtati altele decat discutii despre munca si iar munca, erau foarte putine, adica la sfarsit de an sau de 8 Martie cand se faceau niste sedinte de actedra festive. Fiecare dintre noi contribuia cu o suma, asistentii cu 15 lei, lectorii cu 25 lei, conferentiarii cu 35 lei si profesorii cu 50 lei. Se strangea o suma frumusica si se cumpara mancare si ceva de baut. Ne strangeam la sala 2305 care era mai mare si mancam, beam si se spuneau bancuri, poezii sau erau relatate intamplari hazlii. Am amintiri placute de acolo pentru ca erau colegi cu har care stiau sa compuna lucruri frumoase. Eu am declamat doua chestii, o parodie si o epigrama. Parodia suna cam asa:

iCel ce gandeste singur, a1fla azi cu manie,
Ca pentru a se sterge, nu va gasi hartie.
Fiinta zamislita ce-a traversat oceanul,
La cinspe ani lumina va folosi coceanul./i

Se stie ca atunci se vorbea de anii lumina traversati de tara noastra de dupa 1965 de cand la carma era Nicolae Ceausecu. Adunand cinsprezece , rezulta ca am recitat parodia dupa Cantare omului de Tudor Arghezi, in 1980, fara sa ma laud cat de dizident m-am dat eu. Epigrama era adresata unui coleg care in baza de practica de la Nazarcea din toamna anului 1983 avea darul turnatoriei, drept care am gasit in libraria Dacia un tratat de turnatorie si o carte de baze ale turnarii si am recitat:

Pentru-a nu ma da uitarii
Si s-ajungi cu mult mai mare,
Iti dau bazele turnarii
Si Tratatul de turnare.

Pe site-ul ionivan.ro se gasesc aceasta epigram si copertile celor doua carti care cred ca se mai afla si azi in dulapurile de la sala 2314. Nu am retinut pe dinafara productiile colegilor mei dar stiu ca erau cu mult mai bune decat ale mele, eu fiind un diletant.
De 8 Martie se strangeau bani, se cumparau flori si mici atentii pentru colegele noastre si mancam si beam si ne veseleam ca asa era bine. Cand a aparut decretul 400 cel care interzicea bautura in institutiile de stat, mai scapam noi cate un pic dar ca sa nu apara discutii, cautam sa mergem la restaurant si acolo sarbatoream evenimentele, dar parca nu mai era asa de frumos. Celelalte sedinte de catedra intre noi cei cu norma de baza in ASE erau destul de aride pentru ca se discutau:
- Planurile de invatamant dupa ce fusesera aprobate de Manea Manescu;
- Modalitatile in care trebuie sa ne desfasuram cursurile si seminariile, fara a apare incidente pentru ca suparau pe toata lumea si se lasa cu mari dureri de cap si pentru sefi dar si pentru impricinati;
- Distribuirea orelor pe cadre didactice, lucru care se facea de catre un grup din anturajul sefului de catedra, care trebuia sa tina in mana instrumentul numit stat de functiuni; eu am fost sef de actedra si stiu cat de important este acest instrument, care devine in anumite momente chiar instrument de indurerare, mai ceva ca sculele de tortura ale Evului Mediu, daca seful de catedra stie bine a-l manui; acolo se vedea caracterul discretionar la sefului de catedra dar si al celor care il slujau, fie ca erau din subcolective sau erau vecini de pahar cu distinsul; am observant acest aspect cand mi s-a scos pentru concurs post de lector; desi lucrasem ani buni la programare si la programe aplicative , datorita manevrelor de culise, predare in postul meu de concurs a fost ceva de sisteme de calcul si de operare, in speranta ca imi voi rupe gatul; aceasta abordare nu s-a aplicat numai mie, ci a fost aplicata tuturor celor care se purtau mai rece nu seful de actedra si nu-i adresau invitatii interesante pentru a-i bucura papilele gustative si alte simturi;
- Luarea in discutie pentru a mia oara a unor cazuri banale, ridicate de sef la rang de chestii ce nu trebuie sa se repete, dintre care controlul la intrarea la ore; era cunoscut ca cel care preda cursuri nu avea voie sa-si trimita asistentul sa-l inlocuiasca la activitati de predare in amfiteatru, chiar daca asistentul avea titlul de doctor si lectorul nu avea acest titlu; folclorul zice ca se zvonise ca un coleg care era lector doctor, il invitase pe un asistent sa prezinte la un curs de programare ceva despre hardware, unde asistentul, inginer care terminase facultatea de calculatoare era tatic; numai ca seful de subcolectiv si seful de catedra prinsesera de veste si vroiau sa-i prinda in flagrant pe cei doi, adica asistentul sa mearga singur sa predea, iar lectorul sa leneveasca undeva in asternuturi; cei doi sefi, vai steaua lor, s-au postat intr-o zona foarte apropiata de sala 2204, spre closete si pandeau; cand au vazut ca cei doi, lectorul si asistentul vin si intra in sala de curs s-au evaporat; s-a aflat si toata lumea a ras de ei, iar in sedinta de catedra s-a vorbit voalat de nevoia ca sefii sa-i controleze pe negrisorii de pe plantatie, ca asa se zice la carte; numai ca la carte se zice ca trebuie sa fie ceva civilizat, urban si necontondent;
- Abordarea de subiecte care veneau dinspre Manea Manescu daca fie seful, fie omul de legatura aveau ceva de transmis; de regula erau chestiuni legate de manifestari stiintifice, de omagieri si de intampinarea congreselor prin fapte positive de catre noi cei din catedra, mai ales ca lui MM ii placea foarte tare sa-i fim alaturi mai ales cand reincepea ascensiunea sa; in 1981 MM era in disgratie si toata lumea il ocolea; e zice in balade ca rectorul din acea vreme al ASE ii refuzase o audienta; dupa moartea lui Gheorghe Mihoc s-a pus problema completarii locului de deputat in Marea Adunare Nationala si numai eu stiam de la C.I ca MM fusese chemat la masa intr-o duminica de famia Ceausescu, fiind un semn bun; asa ca in primavera anului 1982 s-a organizat o sedinta in Amfiteatrul I la care a participa MM, rectorul, caruia MM nu i-a acordat nicio atentie si niste finite necunoscute, de la institute de cercetari din sectorul I, de se umpluse sala; MM dorea ca noi cei din catedra sa fim prezenti acolo si ni se rezervasera primele randuri din amfiteatru; s-a facut propunerea ca MM sa fie candidat in Circumscriptia Electorala nr. 1, lucru aprobat in unanimitate cu ropote de aplauze; a vorbit rectorul, destul de stanjenit de situatia in care singur intrase; a vorbit MM multumind tovarasilor, multumind maselor care l-au propus si si-a luat si oarece angajamente; astfel de evenimente se pregateau in sedintele de catedra cu cadrele didactice, pentru ca lui MM ii placea tare mult sa ne vada, caci orice grof are placer sa-si vada iobagii cum trudesc ca albinutele pe mosie.
Catedra de Cibernetica Economica era un conglomerat, insa numai la prima vedere. Manea Manescu intelesese niste lucruri pe care multi nu le-au inteles nici in ziua de azi. Se stie ca cercetarea stiintifica nu este o munca nici administrativa si nici o munca de rutina. Ea presupune studiu, creativitate si initiativa. Exista mai multe tipuri de cercetare, cercetarea fundamental, cercetarea de dezvoltare si cercetarea orientate spre aplicatii. Toate presupun daruire, eforturi sustinute si perfectionare continua. Cercetatorul stiintific nu este un functionar, ci asemeni artistilor este un creator. Cand marele Grigore Moisil a auzit ca i se cere sa semneze condica pentru stat la serciciu 8 ore, a zis ca daca cineva are nevoie de fundul lui, vine, sta opt ore, semneaza si pleaca. Daca insa cineva are nevoie insa de creierul lui, clar, vine cand simte nevoia, munceste cat este nevoie si pleaca dupa ce si-a terminat munca sa nenormata. Spun ca era un conglomerat Catedra de Cibernetica Economica pentru ca:
- Avea in structura trei subcolective cu activitati foarte diferite, statistica, informatica si cibernetica, stiut fiind faptul ca existau catedre de matematica doar pentru matematica, exista catedra de contabilitate doar pentru contabilitate, exista catedra de management, numai pentru management si tot asa; numai la noi erau trei domenii diferite dar complementare in contextul formarii unui informatician adevarat;
- Cadrele didactice erau economisti, matematicieni si ingineri, fiecare dintre ei venind cu acele elemente specifice care dadeau fundamente solide disciplinelor pe care le predau sau le seminarizau; fiecare dintre ei invatasera in studentie nenumarate discipline si aveau un orizont foarte bine pus la punct cu chestiunile de care se ocupau si despre care scriau, fara sa se gandeasca vreo clipa ca ei dispun de acele resurse, asa cum se face azi, care sa le permita sa intre la sala de curs sau in laboratorul de informatica numai daca au citit cateva ore ceva documentatie; in acele vremuri cine intra la sala de curs sau in laborator trebuia sa stie teorie, sa fi lucrat in practica si sa fi intrat foarte adanc in detalii pentru ca studentii puneau intrebari, solicitau detalii si orice ezitare era taxata foarte sever;
- Pe langa catedra existau laboratoare de cercetare in care isi desfasurau activitatea analisti, programatori, cercetatori stiintifici dar unde lucrau la contracte si cadre didactice daca acestea doreau sa faca un bun contact cu productia; existenta acestor laboratoare a permis studentilor sa lucreze in stagii de practica acolo; mai mult, numerosi programatori, analisti si cercetatori au predat cursuri studentilor si au mers in laboratoare sa lucreze cu studentii; marele avantaj al acestora era faptul ca ei stiau realitatea din intreprinderi si toate abordarile lor aveau in final exemplificari cu fapte din intreprinderi, iar experienta lor se vedea prin usurinta cu care realizau structuri software sau vorbeau despre algoritmi implementati si verificati in productie; cei din Centrul de Calcul care veneau sa predea despre sisteme de operare si despre compilatoare, lucrasera efectiv la implementare de limbaje de programare, stiau exact cum se incarca un sistem de operare, stiau exact cum se depaneaza un program, ba unii participasera la construirea de compilatoare, deci nu vorbeau din carti, ci aveau in spate o bogata activitate practica;
- Se lucra in sistem deschis, in sensul ca cele mai noi tehnici si metode din domeniu erau rapid asimilate in programele de invatamant si imediat se gaseau specialistii care sa vina in fata studentilor sa predea acele noutati; spre deosebire de profesorii cu norma de baza in invatamant, productia impunea schimbari radical de la sine pentru ca cei 33% din venitul national orientate pentru investitii implicau in mod obligatoriu noi tehnologii care veneau si impingeau vrand-nevrand calificarea fortei de munca pentru a face fata productiei, eliminand inertia care se manifesta in alte zone ale invatamantului superior, unde multi ani si generatii intregi invatau dupa aceleasi foi ingalbenite pe care profesorul le lasa mostenire asistentului, pentru ca si acesta peste ani sa faca la fel; modul flexibil de lucru si caracterul interdisciplinar a adus un suflu nou in invatamantul superior de informatica economica, reusindu-se abordari de mare complexitate, lucru dovedint practic prin publicarea cartii INFORMATICA in Editua Stiintifica si Enciclopedica in anul 1987, avand 595 pagini la care se adauga si bibliografia, iar colectivul a avut foarte multi autori, cartea fiind rasplatita cu Premiul Academiei, premiu despre care am aflat cu totul intamplator dupa 1990.
Fiecare dintre noi isi stia locul foarte bine si nu cauta sa iasa in evidenta prin lucruri de suprafata, zgomote sau excentricitati stupide, cum se mai transmiteau pe la difuzoarele din ASE de radea toata lumea cu gurile pana la urechi. Fiind de profesii diferite, am cauta sa gasim intre noi punctele de interes. Asa se face ca de-a lungul timpului am gasit elemente commune cu colegi ingineri, matematicieni sau statisticieni si acest lucru s-a vazut din aspecte concrete pe care le-am realizat impreuna. Astfel, impreuna cu colegul meu Vasile Nica pe care il stiam din baze de practica, am lucrat la elaborarea unui model pentru optimizarea repartizarii de resurse necesare controlului optim intr-un proces chimic. Am beneficiat de modul clar, sistematic, riguros si orientat spre formalizare, mod specific matematicienilor si am reusit cu Vasile Nica sa obtinem o solutie foarte interesanta si apreciata de beneficiar. Trebuie sa reamintesc ca intr-o zi de Craciun, ma gaseam cu Vasile Nica in Rimnicu Valcea si tocmai fusese o scapare de clor; se lasase o ceata deasa si nu mai plecau autobuzele. Asa ca am plecat de la combinat pe jos si era tare hazliu ca atunci cand paseam vedeam la ridicarea piciorului varful pantofului, iar cand il asezam pe asfalt, pantoful nu se mai vedea. Am respirat atunci mult clor dar am ajuns cu trenul in Bucuresti cu foarte mare intarzaiere. Tot asa am colaborat cu Mircea Despa, asistent la disciplina Demografie, atat la realizarea unei culegeri de probleme, eu scriind niste programe, dar si la un contract vizand indicatorul numit CUC unde am pus un pic de ordine, scotandu-i dintr-o incurcatura ciudata. Se stia ca un vehicol care transporta marfa avea o capacitate stabilita. Una este sa transporti caramizi si alta este sa transpporti spanac. Ori gradul de incarcare era calculat raportand ceea ce se transporta la acea capacitate standard, lucru anormal. Am aratat ca trebuie facut un tabel si pus acolo capacitatea, care este diferita daca se transporta cartofi, varza, spanac, caramizi, saci cu beton, bare de fier. Cand se transporta cartofi se pun acolo cati cartofi trebuie transportati si se face impartirea la capacitatea extrasa din tabel pentru cartofi. Am ameliorat mult gradul de folosire a autocanioanelor pentru ca daca ele aveau definite capacitatea la 4 tone de caramizi si transportau numai 0,3 tone de paie, clar ca era o calamitate pentru bietul sofer daca in luna aceea transporta paie desi el nu avea nicio vina. In acest fel au procedat si alti colegi care lucrau la contracte fie identificate de ei, fie in echipe cu cei din Centrul de Calcul. Se mai incasau si niste banuti. Caci lucrand in regim de plata cu ora se obtineau putini bani ca si azi. Catedra de Cibernetica Economica organiza si Conferinte anuale de cercetare stiintifica pe probleme de cibernetica economica, dar asigura si coordonarea Cursului postuniversitar SISTEME INFORMATICE ECONOMICE. Lucrurile erau foarte clare si existau cutume peste care nu aveai cum sa treci. Se stia ca exista un grup de lucru pentru cartea lui MM de Cibernetica Economica, grup intangibil, care tinea tot ce era de tinut in domeniul ciberneticii economice, daca vorbim despre cursuri, incat colegii din catedra care aveau norma de baza pe acelasi domeniu si care terminasera sectia de Cibernetica Economica, ani de zile au fost tinuti la periferie desi scrisesera carti, sustinusera doctorate in cibernetica si in afara ASE erau nume recunoscute. Imi aduc aminte ca la cursul postuniversitar directorul cursului era satul de reclamatiile cursantilor ca profesorul anunat sa tina cursuri de cibernetica isi trimitea colegi, drept care, directorul a hotarat sa puna sa tina cursurile pe un coleg lector din catedra, nume important in zona ciberneticii, treba care l-a facut pe cel inlocuit sa ia foc si sa ameninte ca il va informa pe tovarasul, tocmai acum cand este finalizata cartea de CIBERNETICA ECONOMICA unde capitolul de Cuantica Economica vine sa revolutionize, bla-bla-bla. Toata lumea a facut un pas inapoi si lucrurile s-au derulat ca mai inainte spre durerea generala. S-a vazut ca dupa 1989 unele persoane n-au incaput in noua Catedra de Cibernetica Economica migrand spre finante, lucru care s-a vazut prin stagnarea domeniului ciberneticii care in 2011 s-a concretizat prin disparitia catedrei care a dat tot timpul sintagma de baza din denumirea facultatii.
Viata catedrei de Cibernetica Economica a avut o perioada de inflorire atat timp cat Manea Manescu a avut o pozitie importanta. Dupa slabirea pozitiei dar mai ales dupa Revolutie cand MM a disparut din peisaj, au aparut fenomene centrifuge si vasul de portelen foarte fin s-a facut tandari. Mai intai ne-am desprin noi cei de la informatica. Ceva mai tarziu au plecat cei de la cibernetica, devenind Catedra de Cibernetica economica, deci au plecat cu brandul. Cei ramasi, subcolectivul de statistica s-au redefinit devenind Catedra de Analiza Statistica avandu-l sef de catedra pe prfesorul Geo Vasilescu, iar in anul 2011 aceasta a fost absorbita de catedra de Statistica Economica, devenind noul Departament de Statistica si Econometrie. Trebuie spus ca totul este o problema de management si de marketing. Catedra de Cibernetica Economica a inregistrat o evolutie care a avut o serie de particularitati, cautandu-se sa nu se dilueze specificitatea prin cursuri de cibernetica mai putin matematizate, prezentate studentilor de la alte facultati, ceea ce a condus la mentinerea unui fond de discipline si de ore fara o dinamica in concordanta cu expansiunea inregistrata in ASE dupa 1995 si acest lucru s-a vazut prin asigurarea unuii numar fix de pozitii in statul de functiuni, nereusindu-se penetrarea in planurile de invatamant chiar de la sectiile facultatii CSIE, in lipsa reciprocitatii si pe fondul incercarilor de a se face dintr-o facultate, trei facultatii, fara a se reusi niciunul dintre puciurile care s-au manifestat in stadii embrionare. Numai asa se explica de ce in 2011 s-a produs ceea ce nimeni nu a indrazinit sa faca din 1967 incoace, adica sa faca sa dispara catedra fanion care dadea brandul de aur al Facultatii de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica. Evenimentul groaznic s-a produs si nu se stie niciodata cate eforturi vor trebui depuse sa se revina la un department de sine-statator de cibernetica economica. Asa cum Dimirie Cantemir a scris Incrementa atque decrement aule othomanicae, tot asa acum unui condei iscusit nu-i va sta foarte bine daca ar pune cap la cap evenimente pentru a descifra de unde s-a plecat si unde s-a ajuns, pentru ca fara a invata din greseli, chiar daca peste ani s-ar reface Catedra de Cibernetica Economica, fara a se face salturile calitative necesare, s-ar bate pasul pe loc si pieirea ar devein iminenta din nou. Cine nu se ridica deasupra vremurilor sfarseste sub scut, ucis de propria neputinta, iar ziua de apoi nu va adduce niciodata reinvierea cadavrului disparut. Mi-a parut rau sa-mi vad bunii mei prieteni pusi intr-o situatie delicata, patimind din cauze necunoscute lor, ascunse multora, dar bazate si pe elemente subiective cat cuprinde.

revenire

4.2 Cadre didactice cu norma de baza

In Catedra de Cibernetica Economica erau multe cadre didactice cu norma de baza, numai ca aici ma voi ocupa de cei care lucrau in subcolectivul de informatica economica pentru ca:
- Ii cunosc foarte bine intrucat am lucrat multi ani la aceleasi discipline, am impartasit nenumarate impresii in baze de practica si am scris carti si articole cu ei;
- Am avut preocupari commune, intrucat noi trebuia sa alcatuim programe analitice, sa discutam ce facem la cursuri si la seminarii pentru a nu ne repeta si a nu ne suprapune;
- Aveam multe puncte commune, fiind cu aceleasi preocupari, de aceeasi conditie si avand cam aceleasi obiective pe termen lung;
- Discutiile noastre erau preponderant profesionale si rareori se intampla sa avem divergente, care se stingeau repede pentru ca in informatica exista literatura care lamureste totul si nimeni nu are cum sa-si mentina un punct de vedere eronat daca in literature zice altcumva;
- Relatiile de colegialitate au fost bune, fara a se vorbi de relatii de prietenie, pentru ca eu nu am avut prieteni printre colegii din subcolectiv, dar foarte buni colegi am avut si ma mandresc cu acest lucru; in copilarie am avut un prieten care a murit rapus de o boala groaznica si de atunci nu am avut capacitatea de a-mi afce alti prieteni;
- Lucrand in sistem deschis, am vazut in primul rand calitatile colegilor mei si nu m-au interest defectele lor, iar cei pe care i-am considerat de lasat in pace, i-am lasat in pace, iar cei care au incercat sa-mi faca rau, le-am rasplatit cu si mai mult rau pe termen lung chiar;
- Tot ce prezint se bazeaza pe lucruri reale, verificabile si nu pe chestiuni subiective, ceea ce imi da sansa unica de a evidentia atmosfera de acolo si modul cum au decurs evenimentele.
Asa ca voi lua pe fiecare in parte dintre colegi si folosind un sablon unic voi arata acele aspecte pe care eu le consider importante in raport cu ceea ce a fost subcolectivul de informatica economica.
Conferentiarul Gheorghe Dodescu, cel care era sef de colectiv din partea cadrelor didactice avea un mod foarte personal de a lucre, insa colaborarea mea cu domnia sa a fost sporadica, avand fiecare dintre noi preocupari total diferite. Mi-a fost prin anul al IV-lea sau al V-lea, nu-mi mai aduc bine aminte, asistent pe la vreo disciplina, nu mai stiu care. Din cate am auzit, a fost secretar de partid inainte de 1989, dar a fost si prorector dupa 1990, daca nu ma insel. Stiu numai ca in mandatul meu de sef de actedra niciodata nu am avut vreun dialog, desi am mers la colectivul coordonat de domnia sa si am discutat despre problemele specifice legate de dotare si de software necesar. Stiu ca unei solicitari nu ni-am dat curs din motive foarte temeinice, lumea stie de ce, dar eu nu vreau sa zic. Retinerile s-au datorat faptului ca intersectiile mele cu domnia sa s-au soldat cu minusuri radicale pentru mine si ma feresc sa le enumar, pentru ca s-ar zice ca am limba ascutita sau ca scriu improscand cu venin, desi nu venin se cheama relatarea faptelor exact cum s-au petrecut. Sa pun punct.
Conferentiarul Constatin Baron, tinea cursuri de masini de calcul de birou si despre acest om am numai cuvinte bune. A fost un moment in viata mea cand el a stiut sa-mi arate prietenia lui, sa-mi impartaseasca din experienta lui, chiar daca foarte multi colegi aveau puncte de vedere foarte diferite de ale mele. In 1972, datorita unei erori regretabile, am intrat intr-o mocirla si am iesit din ea foarte greu, cu consecinte neplacute. Seful de colectv, specialistul din productie, a propus sa fac ucenicie pe langa un cadru didactic cu experienta si din discutiile cu conferentiarul Constantin Baron am convenit sa lucrez la seminarii pentru disciplina de care el se ocupa. Am observant grija sa pentru pregatirea cursurilor, atentia data predarii si de fiecare data cand mergeam la seminarii discutam indelung mai ales asupra laturii pedagogice, pentru ca studentii erau foarte fragili in acele timpuri si trebuia mare atentie pentru a nu trezi la ei acel spirit de opozanti, care se concretiza prin mersul cu jalba in protap la decanat. S-a intamplat ca in 1971 sa solicit unor student de la o grupa de la sectia de Statistica sa mearga la biblioteca de la etajul al VII-lea al Centrului de Calcul, sa citeasca ceva dintr-o carte din limba franceza, dupa ce ma asigurasem ca respectivii invatasera in facultate acesta limba. Cartea era de-a dreptul banala, plina de poze in care bitul era marcat cu un bec. Daca becul era aprins, bitul era pe 1, iar daca becul era stins, bitul era pe zero. Un student mai varstnic s-a plans pe undeva, s-a aprins o scateie si de acolo a iesit valvataia. Drept care prin tot felul de sedinte se vorbea de un asistent absurd care solicitase studentilor sa consulte bibliografie in limbi straine. Constantin Baron era cel care mi-a mai ponderat din elan si am ajuns la un anumit numitor, fara sa cedez foarte mult din ideile mele sa le zic progresiste, mai mult sau mai putin corecte. Continuam ca la studentii de la Statistica sa fac programare in COBOL si sa ajung ca fiecare student sa ruleze la calculator cateva minute bune pe luna, in timp ce la alte grupe toti studentii nu rulau programe cat un student de-al meu. Si de aici a iesit o alta discutie. Si de aici am primit si eu si conferentiarul Baron niste bobarnace, zic eu acum, cum ziceam si atunci, nemeritate. Timpul a trecut, eu am luat-o pe drumul meu, dar am continuat sa colaborez cu conferentiarul Constantin Baron si ori de cate ori ne intalneam, inclusiv pe la examene de lucrari de diploma, discutam despre ce mai citiseram, ce mai lucram si tot timpul am considerat ca am avut ce invata de la el. Ca o picanterie, cand scoteam niste bani de la CEC-ul din spatele magazinului Eva, a venit la mine un domn si a intrat in vorba, spunand ca el este studentul acre m-a reclamat in legatura cu cartea in limba franceza, ca el este cel care refuza sistematic sa invete programare. Numai ca intamplarea a facut ca la CSP unde lucra sa se iveasca o oportunitate sa se plece in Franta la lucru, tinerii sa invete sa lucreze pe calculatorul Felix C256. S-a dat un test, sa se faca o schema logica, pe care eu o lucrasem cu studentii la seminarii si el neinvatand programare, a fost singurul care a ramas cu sine insusi pe malurile Dambovitei sa fiarba in suc propriu, pentru ca fix acest lucru si-l dorise. N-am sa inteleg cum pe unii ii apuca nostalgia sau remuscarea sa vina sa marturiseasca astfel de fapte, crezand ca vor primi iertare. Bineinteles ca i-am zis ca a trecut foarte mult timp de atunci. Nu i-am zis cate suturi am luat, nu i-am zis ca datorita acelor intamplari am stat asistent cu doctorat destul de multi ani si multe altele as fi avut a i le reprosa, insa imi venise randul sa ridic banii de la ghiseu. Ne-am despartit tot asa cum ne-am intalnit, ca doua gunoaie, eu gunoiul care il chinuise pe el, el gunoiul care imi facuse mie mult rau. Mai trebuia numai sa vina o ploaie deasa de vara ca sa spele trotuarul si noi sa o luam spre canal si apoi vijelios spre toate celelalte ape reziduale urat mirositoare ale urbei, asa cum stabine gunoaielor.
Lectorul universitar Valer Rosca, a tinut cursuri de programarea calculatoarelor, insa in primul lui an de cand a devenit cadru didactic, pe cand eu eram in anul al V-lea de facultate, a venit la grupa noastra sa tina seminarii de metode numerice. Il stiam pe Valer din studentie, inclusiv de la camin caci in anul universitar 1968-1969, pe cand el era student in ultimul an, am stat in aceeasi camera la caminul Sahia din apropierea Gradinii Icoanei si foarte aproape de Ambasada Ungariei. Atunci am avut posibilitatea de a discuta mai mult, de a vedea ce inseamna sa fii studentul preocupat de cariera profesionala, de viata de zi cu zi si de a face acele lucruri care sa-ti aduca respectul colegilor, pentru a fi sef de promotie. Am apreciat la Valer vorba calma de ardelean, fermitatea si claritatea ideilor, insotite de fapte asumate. La seminarii era o mare diferenta in modul sau de a se prezenta in fata noastra in comparatie cu nenumaratii specialisti din productie. Valer avea un plan pe care il urmarea si observam eforturile lui de a se incadra in timp, de a prezenta unor studenti din ultimul an probleme interesante. Nu am vazut la el nici ezitari si nici reveniri asupra unor rezolvari imperfecte, pentru ca acestea nu existau. Cand am devenit colegi de catedra, el era deja cu o vechime, cu o pozitie si mai ales era foarte apreciat, lucru care il deranja pe un coleg mai batran si care cauta cu tot inadinsul sa se autoinscauneze un fel de sef, fara a-si asuma nicio responsabilitate. Desi statusem in camin cu Valer, desi discutasem tot felul de lucruri, am ramas cu gura cascata cand acel ins doritor de a fi sef, l-a luat peste picior, ironizandu-l pe Valer ca a fost inainte de a veni la facultate, invatator, in satul sau. Mie nu mi s-a parut nimic nenteresant si de dispretuit in a fi fost invatator. Numai ca insul credea ca tratand in acest fel problema, va crea o diferenta si in acest fel Valer va fi coborat de pe soclul pus de altii caci el finalizase studiile universitare ca sef de promotie si terminase si o a doua facultate, facultatea de Matematica de la Universitate. Ceea ce mi s-a parut interesant a fost aplecarea lui Valer spre programare, insistand, dorind si reusind sa fie cel mai bun in acel domeniu, fara a bascula de colo-colo asa cum sugera insul ce-si dorea sa fie sef, care nu pierdea niciodata prilejul sa ne zica noua ca daca ar fi solicitat de cei de la IMF sa predea chirurgie vasculara ar tine cursuri despre acel domeniu, fara sa clipeasca si ar face-o chiar foarte bine. Zicerile aratau orice, in niciun caz modestie. Eu credeam la un moment dat ca trebuia sa mearga la control de specialitate, pentru ca un om normal niciodata nu ar avea cum sa sustina in public astfel de enormitati. Valer Rosca a predat cursuri de FORTRAN,de COBOL si de ASSIRIS. Cand a venit momentul de a scrie un curs de programare in limbajul ASSIRIS, limbaj de asamblare pentru calculatorul Felix C 256 si cand Valer mi-a propus sa fac parte din echipa sa, m-am bucurat mai mult decat se bucura un copil care isi doreste o tricicleta si de ziua lui chiar o primeste si-i lucesc ochii in cap de fericire. Cand am inceput sa lucrez, la prima intalnire am vazut ca eram patru insi in echipa, Valer, Ion Gh. Rosca, Gelu Apostol si cu mine. Cat timp a durat lucrul la cele doua volume, am invatat foarte mult despre ce inseamna un ardelean adevarat, omul lucrului bine facut, asa cum zicea dupa aproape patru decenii candidatul la prezidentiale si castigatorul acelor alegeri din 16 noiembrie 2014. Ca sa fac un capitol, mi s-a explicat cum trebuie procedat si anume se parcurgeau pasii urmatori:
- Se lua toata bibliografia scrisa de firma franceza si se studia;
- Erau identificate carti sau articole scrise de specialisti romani si se studiau in amanuntime;
- Se mergea la centre de calcul unde se lucrau programe folosind limbajul ASSIRIS si se cauta sa se vada practic care sunt instructiunile utilizate si care sunt chestiunile rezultate din activitatea aferenta unui stil de programare eficient;
- Se structura capitolul folosind un sablon care sa asigure omogenitatea cartii;
- Se scriau programe care utilizau instructiunile ce faceau obiectul capitolului si se rulau;
- Se puneau la liniuta ideile din fiecare subcapitol;
- Se discuta in echipa ceea ce se obtinuse si se faceau modificari, batandu-se in cuie structura;
- Se trecea la scrierea capitolului respecatnd niste cerinte legate de vocabular, de includere a secventelor, de numerotare a figurilor, de explicare, de propunere de variante si de formulare a chestiunilor de rezolvat de catre studenti;
- Se discuta capitolul in echipa si se faceau sugestii si modificari operand-se pe loc;
- Se trecea la cizelarea capitolului si el devenea parte din carte.
Nu am vazut amanari, taraganari si nici scuze. Toti lucram ordonat si ne tineam de cuvant respectand criteriile de exigenta definite inca de la inceput. Asa a fost scrisa o carte cu care ma mandresc si azi si eram extrem de incantat sa vad multi dintre corifeii informaticii, dintre cei care nu aveau nicio vorba buna pentru cadrele didactice cu norma de baza in invatamantul superior, cum tineau sub brat cele doua volume pentru a lucra dupa ele la seminariile lor cele savante sau pentru a scrie programe avand drept modele secvente scrise de noi. Datorita unor conditii de care nu vreau sa-mi amintesc, s-au produs niste lucruri care au facut sa fim imprastiati si sa nu mai lucram asa de intens, pentru ca o echipa cu un asa nivel de performanta devenea un pericol in calea unor personaje bantuite de orgolii, micime si rautate. Totusi, in timp am mai lucrat, am colaborat. Cand ne-am desprins de catedra mama si am fondat o noua catedra, Valer era propus sa fie sef fara drept de apel, dar viata, haina cum este ea a facut ca drumurile noastre sa se desparta, el plecand la Sibiu de unde era sotia lui si la Universitatea Lucian Blaga unde a lucrat ca profesor universitar, a aratat ca este un mare maestru, devenind sef de catedra si decan, respectat de colegi si de studenti. In anul 2013 cei din INFOREC si din Departamentul de Informatica si Cibernetica Economica au propus sa i se acorde Diploma si Medalia Grigore Moisil, lucru care s-a si intamplat.
Lectorul universitar Constantin Apostol, a tinut cursuri de programarea calculatoarelor si de analiza si proiectarea sistemelor informationale. El este unul dintre cei trei absolventi ai primei promotii de la Sectia de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic, ramasi in invatamantul superior, ceilalti fiind Valer Rosca si Doru Taganea. Trebuie sa arat aici ca l-am cunoscut pe Constantin Apostol in lungile discutii despre preocuparile sale la teza de doctorat unde lucra asupra unei teorii extrem de interesante referitoare la indicatorii economici. Mi s-a aprut un lucru extraordinar ca o persoana de talia sa recunoscuta, pentru perseverenta, cu pregatirea sa solida sa treaca la formalizarea unor aspecte extrem de stufoase si dezvoltate empiric, asa cum sunt indicatorii, mai ales ca ei sunt construiti plecand de la ipoteze dintre cele mai diferite, sunt creati de scoli economice care lucreaza independent si de multe ori unele le neaga pe celelalte. A muncit foarte mult si a obtinut rezultate frumoase. Am fost in sala cand si-a sustinut teza de doctorat si cand profesorul Gheorghe Boldur a recitat o epigrama in care ultimul vers zicea ca autorul tezei, Constantin Gelu Apostol a facut munca de apostolat. Frumoase versuri adresate unui tanar valoros de catre un profesor foarte special. Stiu ca tanarul meu coleg avea preocupari de arheologie si in verile cand mergea la el in sat, facea sapaturi si nu de putine ori a gasit vestigii foarte valoroase, vestigii care in vremurile acelea nu interesau pe nimeni, cum cred ca lucrurile nici acum nu s-au prea schimbat, caci oamenii vad numai bani, bani si iar bani, nimic altceva. Cand am lucrat in colectivul lui Valer Rosca pentru cartea de ASSIRIS, Gelu a facut o demonstartie de virtuozitate, aratand ca stie programare cu carul si ca limbajul ASSIRIS nu mai are nicio taina pentru el. Mi-a placut la nebunie acea perioada de pionierat. Pacat ca a fost prea scurta si drumurile noastre nu s-au mai intersectat decat pe probleme de poezii adresate ca poeti ce ne aflam in exercitiul misiunii, cu diferite prilejuri. Cezar Ivanescu avea o zicere: sa te crezi mereu poet dar sa nu publici niciodata. Da, ni se potriveste de minune. Era interesant ca intr-un an, o tanara sustinuta din rasputeri in plan politic a primit din partea mea un trei la examen, iar pentru restanta, ca lucrurile sa curga lin, placut, silentios si sublim, Valer Rosca, Ion Gh. Rosca, Gelu Apostol si cu mine am fost exilati la Zimnicea, sa supraveghem vreo cincisprezece student in practica agricola, stiut fiind faptul ca singur mergeam cu cincizeci de student, fara probleme. In acea toamna, s-a facut o miscare de artist si tanara a sustinut examenul cu alti colegi de la neprogramare, bineinteles, fara probleme. Daca as spune si altele ar rezulta va viata are unele colturi incarcate de vulgaritate, caci fara a cunoaste niciun strop de programare, oama, femininul de la om, mergea in fata elevilor si facea pe zbira, femininul de la zbir. Mai am si alte picanterii care arata ca lucrurile nu sunt chiar asa de simple, mai ales daca refuzi micile interventii, care tot coruptie se cheama, dar la nivelul palmasilor.
Lectorul universitar Florin Pilat, a tinut cursuri de sisteme de calcul si de operare si a fost dovada vie a superperformantei, intrucat daca el era acolo la sisteme de calcul pe pozitia a intaia, urmatorul era undeva pe pozitia a douazecea. Florin stia carte, era sistematic si eficient. Nu tolera lucrurile aproximative si-i punea la punct cu demostratii clare pe toti. A publicat multe carti in Editura TEORA si a fost promotorul noului, eu avand un respect special pentru Florin. De cand a plecat in Canada si unde am inteles ca a facut numai lucruri extraordinare, pentru ca nu stia sa faca lucrurile altfel, nu am mai stat de vorba cu el. Stiu numai ca era de un dinamism extraordinar si ca privirea lui arata ca este un tip de o inteligenta sclipitoare.
Lectorul universitar Teodor Misdolea, a predat cursuri de sisteme de calcul si de operare si era un om de o cultura remarcabila. Intr-un moment al vietii mele, cand in norma mea de concurs de lector, datorita unor rautati vizibile, stabile, curgatoare, stravezii, baloase si vibrante, a fost pusa pentru predare disciplina de sisteme de calcul si operare, sa-mi rup gatul, el m-a ajutat enorm, cum nici fratele meu n-ar fi facut-o. Viata a vrut ca el sa lucreze intr-un mediu usor toxic, potrivnic si sa-l determine sa ia dumul pribegiei, mergand in Franta, unde sunt sigur ca s-a realizat profesional atat el cat si sotia lui. Dupa ani si ani l-am reintalnit si ne-am adus aminte despre vremurile traite la sala 2604, despre baia comunala de langa Foisorul de Foc si despre discutiile legate de muzica, eu laudandu-ma ca ascultam la un radio Enescu-3 transmisiile de la Scala unde voci precum Maria Callas, Victoria de Los Angeles, Mario del Monaco sau Renata Tebaldi faceau ravagii in lumea iubitorilor de opera de high level. Oricand imi va face placere sa stau de vorba cu acest om absolut deosebit, cu privire blanda si cu voce aproape soptita, care in orice moment are un raspuns clar la orice problema din sfera sa de preocupari. Respect, man! Lector universitar Rodica Mihalca, colega mea cea mai respectabila, a tinut cursuri de programe aplicative si intr-un cuvant: aveam in fata o mare doamna. Voi scrie aici despre o situatie foarte delicata in care m-am aflat in vremea cand eram sef de actedra. O tanara preparatoare a venit la mine sa se vaiete ca profesorul cu care lucre la aceeasi disciplina, i-a laudat sanii, ca sunt frumosi. Eu, fiinta decenta, in felul meu, cu lecturi de educatie materialist-dialectica precum Matrialism si empiriocriticism sau Critica programului de la Gotha, dar si din il Decamerone sau anumite pasaje din Rascoala lui Rebreanu, am rosit pana in varful unghiilor si singura modalitate de a iesi din impas a fost sa stau de vorba cu doamna Mihalca, sa-i explic si sa ma ajute sa evit un scandal. Doamna Mihalca a avut reteta magica, a discutat cu persoana, nu stiu ce, reusind sa aplaneze acea chestiune, care incepea sa miroase urat, sulfuros si puternic, mai ales ca tanara dispunea de niste resurse ale raului nebanuit de mari. Ceea ce trebuie spus in plus este ca in anul 2003 am rugat-o pe doamna profesoara sa accepte pozitia de prodecan, dupa ce fusesem refuzat de un tanar, exact dupa ce luasem toate acordurile posibile si respectivul era ca si solutionat. A acceptat si modul in care a lucrat a fost magistral. Viata este cruda si eu, desi plecat in America pentru o perioada mai mare, am aflat lucruri zguduitoare, petrecute prin vointa exact a celor pe care doamna profesoara Rodica Mihalca i-a miluit. M-a cuprins tristetea sa vad ca dupa pensionare domnia sa nu mai urca la etajul al treilea si discutam exact pe holurile facultatii pe unde ne intalneam intamplator. Numai ca sunt sigur ca roata istoriei se intoarce si am vazut de nenumarate ori parinti nemultumiti ca sunt palmuiti de copiii lor, uitand ca si ei si-au palmuit la randu-le parintii.
Asistentul universitar Ioan Odagescu a tinut seminarii de programe aplicative si ani in sir am lucrat la o aceeasi disciplina si chiar am scris multe cursuri impreuna. Au fost unele moment despre care nu vreau sa amintesc prea multe detalii, dar pe mine m-au marcat si tocmai de aceea ma voi limita sa spun ca:
- Am fost in numeroase baze de practica impreuna si cred ca ne-am suportat reciproc, contribuind la bunul mers al lucrurilor, inclusiv el era maestru in a prinde peste de pe canale de irigatii si de a face saramura de peste nu pe gratar, ci pe o table improvizata;
- Am participat la nenumarate sedinte de partid stand alaturi si chiar la sedinta la care a venit colegul nostrum S.G. si ne-a zis zambind ca asta este ultima, fara sa greseasca, pentru ca zicerea era spre sfarsitul lunii noiembrie 1989;
- Imediat dupa 1989 am cautat sa scap de colaborarea la disciplina de Programe aplicative pentru ca lucrurile se tensionau cu fiecare zi care trecea si venirea sansei sa ma ocup de Limbaje de asamblare si de Structuri de date, a fost ceea ce asteptam de mult si doream sa se intample;
- Desi aveam niste material de software engineering si chiar o curricula facuta de o mare organizatie de software din lume, mi-am reprimat orice dialog, inclusiv cel legat de suprapunerea suta la suta a programei de la ingineria programarii cu o disciplina de liceu care avea manual publicat intr-o editura mare;
- Dupa ce s-a facut propunerea ca disciplina de ingineria programarii, pentru a fi salvata intr-un Consiliu Profesoral i s-a adaugat si Limbaje de asamblare, desi tinusem ani in sir cursul de limbaje de asamblare, distinsul coleg contacta asistentii cu care colaborasem la ASM sa tina cursul, iar programa era data aiurea, el nevenind niciodata sa discutam despre noua realitate;
- Mi-a dat o carte initial doar cu semnatura si cand i-am cerut si un autograph a scris acolo ceva, un text despre un unic autor, desi capitolul de programare in limbaj de asamblare avea ca autori niste tineri dragalasi, unul dintre ei mi-a fost doctorand; mi-am adus aminte de matematicianul Vincentriu Dumitru care a scris pe coperata unei carti a lui ca un capitol inclus acolo este scris de Radu Serban, ceea ce m-a facut sa-l respect, desi avusesem un clenci prin 1971 cu el, desi atunci nu avusese dreptate nicio centima.
In rest, atat si buna seara, vorba cantecului cantat de Loredana Groza, insotita de vocea superba lui Ion Caramitru.
Asitentul universitar Pavel Nastase a tinut seminarii de programare si de sisteme de calcul si de operare, reprezinta pentru mine un amre mister. Foarte bine pregatit profesional, o prezenta activa in catedra, din nu stiu ce motive, a trebuit sa plece din subcolectivul de informatica economica la Catedra de Informatica de Gestiune de la Facultatea de Contabilitate. In anul acela a plecat acolo si foarte bunul meu prieten Ilie Tamas. Daca pentru Ilie Tamas am explicatie legata de conflictul cu un absurd sef de catedra, care i-a cerut prietenului meu sa-i stearga table si Ilie a refuzat infruntandu-l in fata studentilor, in legatura cu Pavel Nastase, nu am nicio explicatie logica, pentru ca Pavel:
- Lucra cu mare dragoste la seminarii cu studentii;
- Stia foarte multa programare, avand experienta din productie;
- Avea talent pegagogic cu carul;
- Era respectat de colegi si de studenti;
- Participa la conferinte stiintifice cu comunicari appreciate;
- Scrisese si publicase nenumarate materiale in colaborare;
- Isi vedea de munca lui;
- Era preocupat sa se perfectioneze;
- Mergea in practicile agricole ca toti ceilalti.
Stiu ca intr-un an inainte de a pleca am lucrat la o disciplina de programare in COBOL, eu fiind lector iar el asistent. Am observant ca lucrase atat de bine cu studentii din semigrupa lui incat la sustinerea proiectelor am fost obligat datorita notelor fabuloase obtinute de studenti, sa scriu intrebarile pe imprimanta si studentii sa dea raspunsurile tot pe imprimanta in scris. Cand am fost chemat sa dau socoteala la un prodecan politruc de situatia cu totul speciala, i-am aratat imprimantele de la proiecte si am cerut sa se faca comisie si daca comisia ar fi hotarat ca intrebarile erau simple si raspunsurile erau gresite, sa fiu sanctionat. Individual s-a lasat pagubas si a acceptat realitatea. Toate nu aveau cum sa se intample daca Pavel Nastase nu ar fi fost un asistent special la acele seminarii si nu ar fi reusit sa-si antreneze studentii si sa ruleze foarte multe programe. Cu siguranta nu s-ar fi obtinut acele rezultate, daca nu ar fi muncit foarte mult, dar mai ales cu dragoste fata de meserie, mai ales ca la cealalta semigrupa unde asistent era altcineva, mai rece, mai putin preocupat, fara atata dorinta de a-i invata pe student, promovabilitatea era de numai 20%. Dupa Revolutie am discutat de nenumarate ori mai ales ca sotia lui, profesoara Floarea Nastase care era la noi in catedra si ori de cate ori Pavel Nastase scria o carte o primeam cu autograf si eu de fiecare data bucuros, ii multumeam. Viata a aratat ca performanta iese la iveala asa cum si pepitele ies din adancul pamantului spre a fi stralucitoare. Ma gandesc ce ar zice nefericitii care au luat decizia sa aprobe plecarea lui Pavel Nastase din Catedra de Cibernetica Economica, dar ma gandesc ce ar fi fost catedra noastra azi cu el ca mambru al acesteia. Dar este numai o ipoteza ca altii au stiut sa foloseasca energiile sale, exact asa cum s-a intamplat si cu maestrul acela special ajuns in Catedra de Finante, unde a stralucit, in timp ce dupa 2011 catedra fanion de Cibernetica Economica a trebuit sa dispara prin absorbtie, ca orice partidulet de lift, pentru ca au fost ceva erori de management al posturilor in timp si mai ales in spatiu, vorba poetului. Pavel Pastase are si talent si viziune, fara a fi laudat, mai ales ca atunci cand a candidat la pozitia de rector, intr-o prima varianta a CV-ului sau nu a spus nimic de faptul ca a lucrat la Catedra de Cibernetica Economica, ceea ce m-a facut sa nu apar sa-l sustin, pentru ca ar fi dat senzatia unei chestiuni fortate din partea mea, care eram un viitor pensionar intr-un timp foarte scurt si l-as fi incurcat. Am stiut ca va fi rector cu multe ore inainte de a se inchide urnele turului al doilea, pentru ca au fost semne in care eu am crezut de foarte multe ori, lucru pe care l-am facut cunoscut si s-a si adeverit. Trebuie sa spun ca in vremurile de demult, profesorul Ilie Vaduva, cel care a detinut functii foarte importante in ASE si apoi in staul roman si care la Revolutie, printr-un exces de zel a fost arestat si a stat cateva zile in arhiva de la subsolul din cladirea din Caderea Bastiliei, a avut talentul de netagaduit de a-si atrage pe cei mai buni colaboratori tineri, pentru a fauri un colectiv de informatica de gestiune imbatabil, viata aratand ca a avut perfecta dreptate. Cred ca in acel context s-a produs si trecerea lui Pavel Nastase la colectivul de informatica de la Facultatea de Contabilitate. Imi aduc aminte cum intr-un an, la noi nu mai se gaseau ore de informatica datorita unor trocuri subiective de cedare de ore de programare si de calculatoare de birou pentru o promovare imaginara pe post de profesor universitar, care nu s-a produs niciodata pana in 1990, nemaiavand ore, am migrat catre colectivul profesorului Ilie Vaduva, unde am lucrat si ne-am simtit excelent pentru ca acolo erau profesori si profesionisti extraordinari, care stiau programare la cote dintre cele mai inalte si cu care colaboram ori de cate ori aveam nevoie. Sunt sigur ca acolo, tanarul asistent Nastase a gasit mediul prielnic de edzvoltare si tot ce s-a intamplat in timp imi fundamenteaza ideia ca alegerea sa a fost cea mai buna.
Aisitent universitar Ion Ivan a tinut seminarii de programarea calculatoarelor si de programe aplicative, adica eu si despre mine vorbeste faptele cum zice tot romanul impartial.
Asitent universitar Afrodita Iorgulescu a tinut seminarii de programrea calculatoarelor in limbajul FORTRAN si mai tarziu in limbajul PASCAL. Venind din domeniul matematicii, Afrodita Iorgulescu a facut un doctorat spectaculos sub indrumarea marelui mathematician Solomon Marcus. Imi amintesc ca a venit, pe cand eram eu student in ultimul an de facultate, la un seminar de metode numerice, dar nu mi-a placut, pentru ca avea o voce pitigaiata si parca se misca prea mult, parandu-mi-se prea vioaie. Dupa ce am venit in catedra de Cibernetica Economica am vazut prea putine lucruri, pentru ca ea a plecat in Algeria la munca. Dupa ce a revenit s-a reintegrate destul de lejer, numai ca eu am perceput-o ca pe un nea Gica contra, uneori avand dreptate in ceea ce zicea dar de fiecare data a creeat senzatia ca pune lumea la treaba si ca vrea sa scoata carbunii din soba cu mana altuia. Am avut cateva intersectii care mi-au lasat un gust amar pentru ca Afrodita prea dorea ca studentii sa invete schemele si notatiile asa cum le prezenta ea si considera ca variantele echivalente si bune in opinia mea, sunt gresite. N-am sa uit in veci vecilor cum intr-un an a iscat un scandal monstrous implicandu-ma pe mine cum ca luasem mita de la un student. A fost un taraboi teribil si nu m-am lasat pana nu am adus pe student si martori si am dovedit intr-o sedinta de catedra ca ea facuse o gresala care a ramas impardonabila pentru totdeauna. Exista procesul verbal al acelei sedinte in care ea sustine enormitatile. I-am platit cu varf si indesat specimenului pentru acea chestie jegoasa pe care mi-a plantat-o aiurea si peren, bineinteles sprijinita si din decanat, pentru ca o pata pe obrazul meu si al catedrei mele, era o bila alba pentru toti detractorii. Afrodita a purtat in anii ’90 si ecusonul de GOLAN, uitand ca a fost candva un Barbulescu cu acte si ca la nunta sa de la Inter a fost si Suzana Gadea. Daca are caseta, s-o puna la dispozitie, caci asa ceva a existat. Mi-a zis un coleg care a dansat la nunta ei. Daca nu o mai are, sa spuna de ce a distrus-o. stiu toate acestea si de la alti colegi ei care au onorat-o cu prezenta lor acolo, dar care au incetat s-o mai pretuiasca. A mai facut ea si alte lucruri urate, dintre care cel legat de un inscris prin care arata ca ofertele ei de contracte sunt cu mult mai valoroase decat ale colegilor ei de catedra, drept care nu se justifica valorile prea mari atribuite acestora la finantari. Si cu acea ocazie a fost un scandal, explicandu-i-se ce si cum si care este sursa diferentelor. Ca sa se convinga lumea, dupa iesirea la pensie doamna a dat institutia in judecata nu stiu pentru ce diferente de bani. Sa mai amintesc de reclamatiile celor o suta de studenti, ar insemna sa intru in detalii suparatoare pentru mine. Asa ca ma abitn. Afrodita Iorgulescu s-a remarcat in plan stiintific cu lucrari publicate in reviste ISI, care au ajutat ASE sa se plaseze pe locuri bune in competitia cu alte universitati, avand in acest caz merite incontestabile pe care nimeni nu i le tagaduieste. A tradus in familie cu parintii niste carti de matematica pentru elevii de liceu, bine primate in epoca. In anul 1996 a publicat in Editura INFOREC, cartea Metode numerice si programe PASCAL, de 333 pagini, pe care a dezvoltat-o si a publicat-o se pare si in anul 2001. Tot in acel an, zicea ca i-a atins sacoul lui Emil Constantinescu, in noaptea in care a fost proclamat presedinte. Chiar daca mi-a dat o carte cu autograf nu am pastrat-o pentru ca n-am vrut niciodata sa detin nimic de la cei ce i-am considerat neprieteni. Ca preocupari cu Rosia Montana sa cu cainii vagabonzi, Afrodita pune correct si apasat problemele, insa marele ei defect este ca nu vine cu solutii pertinente, realiste si acceptabile la problemele ridicate. Asistent universitar Ion Gh. Rosca a tinut seminarii de programrea calculatoarelor in limbajele FORTRAN, COBOL, ASSIRIS, MACRO-11 si mai tarziu in limbajul PASCAL. Am lucrat foarte mult timp impreuna si evolutia sa a facut ca detaliile sa le prezint acolo, la personalitati, pentru ca el a fost cu adevarat o personalitate, un coleg special, care avea in sange vocatia constructiei, lucru care s-a vazut, caci catedra de Informatica Economica pastreaza si azi spiritual instaurat de Ion Gh. Rosca, amintesc aici adevarata exigenta si adevarata scara a valorilor, care strabat, iata peste zeci de ani timpul si raman nealterate.
Asistent universitar Adriana Ionescu a tinut seminarii de programrea calculatoarelor lucrand in limbajele FORTRAN, COLBOL si mai tarziu in limbajul PASCAL. Era din aceeasi promotie cu Ion Gh. Rosca si Ioan Odagescu, insa a lucrat mai intai in colectivul coordonat de profesorul Valeriu Pescaru pe probleme de analiza, proiectare si realizare a sistemelor informationale, iar cativa ani mai tarziu a lucrat la seminarii de programare. Adriana Ionescu avea un mod foarte clar de a pune probleme, de a elabora programe si era foarte exigenat, ceea ce ii facea pe studentii care nu lucrau sistematic, ritmic si logic sa aiba o problema in a elabora proiecte. Viata a fost vitrega cu Adriana Ionescu si eu nu am nicio explicatie cum s-a intamplat ca ea sa nu finalizeze stagiul doctoral, ramanand numai la pozitia de lector universitar pana la pensionare, desi activitatea ei cu studentii, contributiile la realizarea de materiale didactice si participarile sale la conferinte de specialitate aratau un potential stiintific deosebit. Am admirat la colega mea dorinta de a lucra folosind noi tehnici si metode de programare si nu am cum sa uit stradania ei de a-i invata pe student sa faca programare structurata in FORTRAN IV, folosind nenumarate artificii, mai ales prin introducerea de comentarii, pentru a face implemenatrile constructiilor specifice programarii structurate, stiut fiind faptul ca in FORTRAN IV instructiunea IF( expresie) avea trei etichete pentru cele trei situatii care apar dupa evaluarea unei expresii aritmetice, iar THEN si ELSE erau numai prin introducerea de comentarii. Excluderea lui GO TO era deja o lunga poveste, iar structurile repetitive se simulau ca in povestile cu monstrii sau vampiri. Si totusi, Adriana a reusit sa-i obisnuiasca pe studentii ei sa scrie programe complicate si sa gandeasca structurat, usurand mult trecerea lor spre limbajele de programare evaluate ce aveau sa vina.
Asistent universitar Ileana Vrejba a tinut seminarii de programrea calculatoarelor, lucrand in limbajele FORTRAN, COBOL si MACRO-11. Ileana avea un birou la sala 2604 pe care il impartea cu o colega. Ea cand venea acolo, se aseza pe scaun si lucra. Cu greu o scoteai din ritmul ei pentru ca de fiecare data ori scria un program, ori verifica niste cartele, ori corecta proiecte ale studentilor, ori avea in fata teancuri de imprimante de la studenti si depana programe, astfel ca in seminarii studentii sa vada ce erori au facut, sa mearga dupa aceea sa faca corectii si sa dea pachetele de cartele din nou la dispeceratul studentilor, pentru a fi rulate la calculator. Ii placea meseria si discutam uneori cu placere despre munca ei cu studentii. Vedea in ei viitori specialisti si ii trata ca atare. Experienta sa din productie, pentru ca inainte de a veni in catedra cu norma de baza lucrase intr-un centru de calcul, ii permitea sa abordeze probleme reale din intreprinderi si sa discute variantele exact asa cum se discuta intr-un atelier de programare. Sunt sigur ca abordarea nescolareasca ii atragea pe studenti, pentru ca printre noi erau si oameni care nu lucrasera nicio zi in productie si faceau in seminarii lucruri invatate de ei in studentie la seminariile unde fusesera prezenti, invatasera si acum refoloseau cunostinte vechi. Cand in 2014 pe un podium Ludovic Orban zicea ceva despre cine tace si face, m-am gandit pentru o clipa la Ileana. Stiu ca impreuna cu o colega a sa au scris impreuna o culegere de probleme de COBOL si care stiu ca era foarte apreciata de studenti, pentru ca cele doua autoare au inclus acolo numai programe rulate si numai probleme noi, lucru care este foarte greu de realizat. Sa nu se uite ca acele materiale didactice erau numai in regim de litografiere, cel mult autorii primeau cate un exemplar si nimeni nu vorbea despre drepturi de autor si mai ales despre CR, chiar pentru banalitatile din ziua de azi, cand vedem ca toti cantaretii de muzica populara merg la ORDA si inscriu cu numele lor cantece vechi de sute de ani, chipurile ca le-au dat un nou vesmant. Ileana Vrejba, a avut curajul sa se alature celor care au devenit membri fondatori ai noii catedre de Informatica Economica in 1990. Viata a facut ca ea sa plece in Canada si ori de cate ori a revenit aici, ne-am revazut cu mare placer, pentru ca Ileana a fost un exemplu special de urmat, pentru multi dintre noi.
Asistentul universitar Ion Lungu a tinut seminarii de analiza si proiectarea sistemelor informationale, a lucrat cativa ani in Centrul de Calcul in biroul unde era si foarte bunul meu prieten Nelutu Teodor. Acolo l-am cunoscut si eu acum ma laud ca am fler. Mi-am zis ca tanarul Lungu este cel de care avem noi nevoie in catedra, caci acolo era nevoie de oameni deosebiti, cu pregatire profesionala speciala ci caractere puternice si cu experienta in productie. Asa ca discutand din aproape in aproape, l-am convins pe Ion Lungu sa candideze pe un post de asistent universitar. A dat examen, a castigat examenul si din toamna cum se facea, era deja asistent universitar. Ion Lungu era sig hid touristic si facea excursii despre care colegii lui spuneau ca era foarte iscusit. Cum era si membru de partid, in preajma sarbatorilor, trebuiau stabiliti cei ce faceau de garda la sediul din ASE de la etajul intai al comitetului de partid. Era acolo o regula in virtutea careia noii veniti primeau acest dar minunat de a face de garda in noaptea de Craciun sau in noaptea de Revelion. Asa ca ultimul venit, primul servit, Ion Lungu a fost nominalizat si a facut de garda in noaptea de Revelion din primul lui an de asistent universitar. Imi era jena ca din cauza mea rateaza o plecare la munte dar nu aveam ce face. Am vazut in timp evolutia lui ca specialist in programare, ca specialist in analiza si proiectarea de sisteme informatice si ca specialist in baze de date, caci si dupa ce a devenit asistent universitar, tanarul Ion Lungu a continuat sa vina in laboratorul de la sala 2316, sa lucreze alaturi de colegii sai la contracte, lucru pe care l-am apreciat foarte mult. Numai lucrand in productie un profesor de informatica isi extrage sevele pentru a veni in fata studentilor sa enunte probleme interesante si sa ofere acele elemente necesare tinerilor exemple din experienta sa concreta. El a lucrat mult impreuna cu profesorul doctor docent Constantin Ionescu si in colective foarte largi a participat la elaborarea unor lucrari importante. Se stie ca lucrarile tiparite din zona informaticii sufera o uzura morala accelerate si daca cineva deschie acum o carte de FORTRAN tiparita acum treizeci de ani, va zambi sagalnic. Daca cineva deschide insa una din cartile scrise sub coordonarea profesorului Constantin Ionescu, va avea surpriza placuta, ca este de mare actualitate, pentru ca toate cartile scrise, erau carti muncite, inspirate din realitatile complexe ale productiei si nu chestii visate, imaginate, artificial si subrede. Si acum, invatand lectia magistrului sau, Ion Lungu si-a faurit o echipa de colegi de mare isprava si, iata, a scris volumele TRATATULUI DE BAZE DE DATE, lucrare despre care sunt sigur ca se va scrie inca de acum incolo foarte multe zeci de ani. Eu am o serie de nedumeriri si sunt sigur ca viata imi va da dreptate atunci cand spun ca puterea si talentulu lui Ion Lungu ne-ar fi fost benefice candva daca se intampla un anumit eveniment in 2003 sau in 2007. Acolo la parterul cladirii Centrului de Calcul, Ion Lungu a construit si a facut o fundatie solida pentru ca s-a inconjurat de tineri foarte valorosi si fac aceasta apreciere pentru ca pe toti i-am cunoscut caci mi-au fost studenti si daca spun ca au fost studenti exceptionali nici nu-i laud, dar nici gresala nu fac. Lectorul universitar Gheorghe Sabau a tinut cursuri si seminarii de analiza si proiectarea sistemelor informationale si baze de date. Este omul pentru care am o admiratie netarmurita. El are un character de o fermitate exemplare. Este un ardelean aprig, care nu uita si nici nu iarta. L-am vazut in anumite momente, cand a pus punctual pe i si asemeni ostasilor nostri de la Marasti si Marasesti a zis: pe aici nu se trece! Sa ma explic:
- In zilele de foc ale Revolutiei, era o deruta totala si se incerca faurirea unui sindicat democrat al profesorilor; erau la tribuna exact cei care fusesera la tribuna sedintei de partid de dinaintea congresului al XIV-lea, care topaiau de fericire ca poporul trebuie sa-l aleaga pe Ceausescu secretar general; acum, din contra, aratau cat de marginalizati, obiditi, nefericiti, torturati fusesera de odioasa dictatura si nu mai incetau sa se victimizeze si sa arate cat de groaznici fusesera cei pe care ii pupasera pe tegumentele nelavedere ori de cate ori avusesera prilejul, mai ales in articolele din Scanteia sau la TVR nelibera pe doua ore zilnice; atunci l-am vazut pe Gigel ridicandu-se in picioare si cu o vehementa rar intalnita i-a pus la punct pe misei, prabusind toate demersurile lor si ridiculizandu-i cum n-am vazut niciodata in viata mea;
- Cu un alt prilej, niste neica-nimeni isi propusesera sa nu-i mai dea profesorului Constatin Ionescu prelungire de profesor consultant; culmea este ca in corul carcotasilor erau si fostii lui doctoranzi, adica erau si cei pe care profesorul Constantin Ionescu ii facusera oameni; atunci am luat eu cuvantul si m-am opus; a luat cuvantul profesorul Ion Smeureanu si a venit cu argumente solide din care arata ca este nedrept sa se procedeze astfel; prin pozitia lui transanta Gigel Sabau a aratat ca este o mizerie ce se intampla si cu o voce ca un tunet i-a pus la zid pe cei care ii fusesera doctoranzi lui Constanti Ionescu, ceea ce a intors votul si actiunea lor marsava s-a dus pea pa sambetei; ceea ce a fost ca invatatura a istoriei, doi dintre actorii jalnicei scenete, au fost maturati chiar de cei pe care i-au miluit si care erau atunci cu noi in sala si faceau acea echipa care isi propusese sa torpileze o cariera de exceptie;
- Dorinta de a arata ca si noi avem istorie este sprijinita de profesorul Gigel Sabau si ma laud ca daca am multe scanari ale unor lucrari fundamentale care definesc acesta istorie, ele mi-au fost puse la dispozitie de profesor; sunt multi in Departamentul de Informatica si Cibernetica Economica pe care i-a condus la doctorat si sunt sigur ca acestia ii poarta un respect cu totul special.
Viata a facut ca ziua de nastere a profesorului Gheorghe Sabau sa coincida cu ziua de nastere a lui Nicolae Ceausescu si multe glume s-au zis inainte de 1989 despre aceasta coincidenta. Trebuie sa arat ca Gigel si-a sarbatorit de fiecare data ziua lui de nastere in acelasi ritual, cu slanina ardeleneasca, cu palinca si cu multa voie buna. Pentru mine a fost si este o mare onoare sa fiu coleg cu profesorul Gheorghe Sabau si daca el ma considera prietenul lui ma simt onorat, dar eu il consider pe el marele meu prieten. El a scris prima carte de baze de date in Editura Tehnica si povestea slalolmul facut de el si de Ion Iliescu, pe atunci director la Editura Tehnica, pentru a publica o carte dintr-un domeniu despre acare se zicea ii producea greata, insomnie si ameteli chiriasei cabinetului doi. El a fost si prodecan al facultatii CSIE o lunga perioada de timp si cand in 1999 am vazut ca nu avea un birou m-am minunat si am actionat pentru a se rezolva problema pe care eu am considerat-o nedreptate. Si modul cum s-a discutat despre doctoratele in specializarea informatica economica mi s-a parut neclar, iar pozitia profesorului Gheorghe Sabau a fost corecta, dar s-a lasat cu oarece repercursiuni, desi preopinentul sau se lauda peste tot ca nu poarta ranchiuna.
Asistentul universitar Ion Bucur, pe scurt Bebe, a tinut seminarii de sisteme de calcul si de operare, el fiind singurul absolvent al Facultatii de Calculatoare din Politehnica Bucuresti care lucra la noi in subcolectiv. Se vedea de departe ca avea alt nivel de intelegere a lucrurilor. Era un tip documentat care avea acces la literatura straina, stiuta fiind calitatea bibliotecii de la Central de Calcul al Politehnicii care era chiar in cladirea alaturata facultatii de Calculatoare. Am discutat mult cu Bebe Bucur despre ceea ce face el la seminarii, pentru ca mie nu-mi placeau elementele descriptiviste cu care era impanat cursul de sisteme de calcul si de operare, exact ca la un muzeu in care cel care este ghid face tot felul de precizari dar se vede ca nu este implicat, pentru ca el recita o poezie, nu are practica, nu este documentat si mai ales ii lipseste cultura. Bebe Bucur avea tot ce ii trebuia unui asistent pentru a prezenta acele elemente de hardware dar si de software ale unui calculator electronic. Venea dintr-o scoala de inalt nivel, unde erau mari profesori precum Corneliu Penescu, Adrian Petrescu, Mircea Petrescu, Vlad Ionescu, Constantin Belea dar si altii mult mai tineri dar de o calitate exceptionala. Facuse la facultate multa matematica, multa teorie legata de construirea calculatoarelor si pentru el un compilator si un editor de legaturi incetasera demult sa mai fie niste componente – black box- despre care se spun poezii de catre amatori. Bebe stia totul despre acestea pentru ca daduse examene dupa cartile clasice ale lui Alfred Aho si Jeffrey Ullman de Foundations of Computer Science si de Compiler Principles, Techniques and Tools, de care prin Piata Romana nu se prea stia. Eu le aveam fotocopiate de la ICI cu bunavointa unor foarte buni prieteni ai mei care lucrau acolo, fiind foarte greu sa se scoata din biblioteci cartile unicat. Am discutat si despre proiectul sau de a realiza o culegere de probleme. Dorea sa fie ceva de nivelul din Politehnica dar avea o serie de temeri in legatura cu modul in care va fi perceputa culegerea si mai ales prin ce se va intampla dupa ce ar fi publicata, stiut fiind faptul ca in ASE dupa ce cursul sau culegerea au fost publicate apar o mie de tipi care stiu sa le predea si care revendica nu cursul sau culegerea tiparite, ci orele de predare si de seminarizare, pentru ca si ei stiau sa scrie acel curs si inca cu mult mai bine, desi in realitate nu scrisesera nicio pagina pe acea tema. Imi aduc aminte de o sedinta de catedra in care cineva dorea sa scoata carbunii aprinsi cu mainile altora. Dupa acea sedinta am scris o poezie sau ma rog, ceva acolo, niste versuri. Vremurile au fost vitrege si Bebe Bucur a trebuit sa plece din subcolectivul nostru mergand sa fie asistentul marelui profesor Vlad Ionescu, cel care scrisese si publicase in 1985 cartea de Teoria sistemelor liniare, pe care cand am citit-o mi-am dat seama ca am in fata un titan al domeniului, pentru ca lucrarea era de o claritate nemaintalnita si de o frumusete rara a prezentarii din punct de vedere al formalizarilor. Ani in sir am indicat-o la bibliografie mai ales pentru modul cum era tratata stabilitatea sistemelor acolo. Tot timpul am tinut legatura cu Bebe Bucur si ori de cate ori mergeam in Politehnica doream sa-l intalnesc, iar in ultimul timp ne-am intalnit la Masterul de Informatica Manageriala de la Universitatea Romano-Americana, unde si eu si el aveam niste cursuri. De fiecare data am avut ce discuta ca fiecare dintre noi am ramas cu preocupari serioase in domeniile noastre de interes. Nu voi uita asteptarea lui Bebe pentru o solutie pe care el a dat-o la o problema tehnica la un echpament imbunatatind o structura electronica, i-a venit un raspuns si trebuia sa soseasca din USA un brevet, care probabil s-a intepenit in birocratia comunista. Lui i-am dedicat o poezie intitulata Deci, sa ne BUCURam, pe care am scris-o in seara in care intr-o sedinta de catedra un grup de marsavi mi-a pus bunul prieten la zid si au incercat sa-l mitralieze, numai ca puscoacele lor aveau praful de pusca umed si balos.
Asistent universitar Livia Nisipeanu a tinut seminarii de sisteme de calcul si de operare si a publicat. Stiu ca a avut o mare suparare intr-un an cand un prorector politruc a chemat-o impreuna cu alti colegi si le-a frecat ridichia ca nu aveau un coeficient de promovabilitate adecvat, mai mult pentru ca el dorea sa devina rector si nu avea cum sa iasa in evident la CUB cu promovabilitate scazuta mai ales la Cibernetica, facultate de vaza in ASE. Stiu ca a fost afectata si cred ca a fost picatura care a umplut paharul, mai ales ca intelesesem ca in acea discutie se facusera si unele amenintari legate de promovari si in invatamantul superior, fara a promova se pierde intreaga esenta. Nu a mai trecut prea mult timp si doamna Nisipeanu nu a mai aparut, pentru ca asa se proceda cand cineva isi depunea dosarul de emigrare in Izrael, in vremea comunismului. Ceea ce era destul de jalnic se lega de faptul ca unii care se considerau cu cateva zile foarte buni prieteni ai Liviei, nu o mai cunosteau sau se fereau sa mai discute despre ea. Stiu ca si eu cand a plecat in Izrael cel mai bun prieten al meu, pe pozitia destul de solida pe care o aveam intr-un BOB, l-am dus eu la aeroport si pe el dar si pe soacra lui, aceasta plecand undeva pe 20 decembrie 1989 si a trebuit sa trec de nenumarate controale militare cu ARO-ul meu cel 244D. Stiu numai ca Livia era foarte iubita si respectata de studenti. Avea un ce al ei, o vorba calda si echilibrata si stia cum sa-l ia pe student sa-l faca sa citeasca si sa invete. Mergand intr-un an intr-o baza de parcatica agricola pe langa Focsani, am avut ocazia sa vad cum studentii cu care lucrase la seminarii in anul universitar precedent o salutau ceremonios si in discutiile cu ei aveau numai cuvinte de lauda la adresa acestei profesoare minunate. Asistent universitar Dan Ionescu a tinut seminarii de sisteme de calcul si de operare si prezenta sa in subcolectiv era simtita in mod special. Venea dintr-o alta lume. Se vedea ca fata de noi ceilalti, Dan avea un nivel de cultura cu totul aparte. Sunt sigur ca in scoala generala, in liceu dar si in facultate fusese indrumat pas cu pas si in paralel citise literatura, vazuse spectacole, pentru ca avea un vocabular cu totul deosebit. El nu se amesteca in discutii marunte. Cand era vorba de chestiuni profesionale isi spunea punctele de vedere sistematic si de fiecare data venea cu argument care evidentiau cu claritate care este solutia. El a scris in 1978 cartea Baze matematice pentru calculatoare numerice, impreuna cu Livia Nisipeanu si Emil Stoica si autorii mi-au dat un exemplar cu dedicatie. Citind acea carte am vazut ca autorii intr-adevar scrisesera acolo despre bazele matematicii si multe lucruri pe care le gasisem in alte carti tratate fugitiv, cei trei autori se aplecasera si intrasera in detalii si facusera acolo prezentari frumos algoritmizate si aveau nenumarate exemple construite de ei insisi. Mi-a placut si se vedea ca Dan Ionescu fusese cel care coordonase, pentru ca il stiam foarte atent la detalii si cu dorinta realizarii de lucruri perfecte. Gasind niste colaboratori foarte valorosi, a dezvoltat un demers care sa-i reprezinte pe toti trei si care si in ziua de azi este privit cu mult respect, cu atentie si mai ales cu admiratia ca trecerea timpului nu a adus acea uzura morala care devasteaza cartile de informatica, facandu-le nu plictisitoare sau prafuite, ci inutile pur si simplu. Dan Ionescu era iubit de studenti pentru ca explica frumos, avea seminarii bine structurate si in toate discutiile cu el am vazut dorinta lui de a face pentru student tot ce trebuie ca sa fie parcursa materia, ca studentul sa capete acel nivel de independenta necesar solutionarii claselor de probleme si ca aiba acele elemente care sa-i permita sa mearga la drum si singur, pentru ca in productie nu sta in spatele proaspatului specialist nici asistentul si cu atat mai putin profesorul. Din partea mea Dan Ionescu a avut toata admiratia cat timp a fost colegul nostru, pentru ca forte obscure i-au limitat posibilitatile de evolutie, omul a inteles si a plecat in industrie, unde a fost tot atat de stralucitor, daca nu, mai stralucitor.
Asistent universitar Gheorghe Sofronie a tinut seminarii de sisteme de calcul de birou si dupa Revolutie a predate in colectivul condus de Traian Surcel. Colegii de seama lui ii spuneau John. L-am perceput ca pe un om extreme de serios, care stia foarte multa contabilitate si care avea si certificate de expert contabil. Dintre toti colegii mai mari decat mine, era singurul care nu se contra cu specialistii din productie, pentru ca el avea experienta in productie si specialistii stiau acest lucru. Am apreciat intotdeauna la om vorba cumpatata, cuvantul cantarit si profesionalismul. Colegul meu Ghoerghe Sofronie le avea pe toate. Am urmarit cu mare atentie ceea ce el a scris, ceea ce a prezentat, pentru ca l-am considerat un model de urmat fara ezitare. Cand a derulat stagiul doctoral am vazut aplecarea sa spre lucruri originale si spre cizelarea textelor, fara a lasa ceva la voia intamplarii. Stiu ca seful nostrum din vremurile innegurate isi facuse un obicei in a-l ataca pe John pentru nu stiu ce i se nazarise lui si nu inceta sa-l toace pe coleg, desi nici el nu mai stia exact despre ce este vorba. La un moment dat, acel sef urat mirositor, m-a chemat, stiu ca si azi, la sala 2101 sa discutam ceva. El isi dorea sa concurez si eu pe acelasi post cu John, avand avantajul ca la acel moment eu aveam teza sustinuta, iar colegul meu declansase procedura. Cand am vazut atata mizerie, am zis sefului ca nu sunt marioneta in mainile nimanui, iar acest sef, intr-o sedinta, ca sa iasa tot el basma curate, a povestit intamplarea, zicand ca a vrut sa incerce sa vada daca eu cedez nervos, drept care vazandu-mi reactia a conchis el ca eu as fi un mare character. Eu zic ca trebuia sa conchida ca eu sunt un banal, iar el un mare porc. Lucrand dupa 1990 in colectivul de la sala 1410, au fost prea putine momentele cand am mai stat de vorba cu John. Stiu numai ca cei din colectivul de birotica au zis ca la pensionare i-au daruit un fular si un baston. Eram prea preocupati de lucruri marunte si numai dupa multe zile am aflat ca Gheorghe Sofronie nu mai este. Am regretat si mi-am adus aminte de faptul ca spre sfarsitul lui noiembrie 1989, ca un vizionar, mi-a zis mie si unui coleg cu care eram alaturi intr-o banca asteptand sa indeapa sedinta de partid: asta este ultima, sa stiti. Si asa a si fost, ultima, ultima, ultima, cu adevarat.
Asistent universitar Traian Surcel a tinut seminarii de analiza si proiectarea sistemelor informationale cu succes nemaipomenti intrucat el a venit in catedra dupa o experienta reusita in Centrul de Calcul, la contractual cu ROMCHIM, unul dintre putinele contracte de succes real de acolo. Eu am lucrat cu Traian Surcel in echipa coordonata de el la acel contract si am fost impresionat de:
- Calitatea sa de manager in sensul de a cunoaste exact problema ce trebuie rezolvata si de a distribui sarcini celor din echipa astfel incat intregul sa ramana intreg, ceea ce se realiza sa fie parti ale intregului si asamblarea partilor sa se faca la termene si sa rezulte un sis tem informatics coerent;
- Abordarea progresiva a problemelor astfel incat beneficiarul sa obtina din aproape in aproape cate ceva, astfel incat sa capete incredere in executanti si la final sa se obtina sistemul ca imbinare de subsisteme; la Traian Surcel calitatea de manager era o chestiune de mare precizie pentru ca raporturile stabilite cu beneficiarii erau dintre cele mai bune si increderea intre el si beneficiar patrona intreaga abordare, astfel incat respectand un graphic al livrarilor s-a obtinut in final intregul sis tem; am lucrat si in echipe care promiteau sa ofere la final sistemul la cheie, fara stadii intermediare; beneficiarii se plictiseau si abandonau, fara a lasa executantului aer sa respire in piata, caci un proiect esuat nu are cum sa fie carte de vizita pentru buna practica;
- Capacitatea de a dialoga cu beneficiarii in asa fel incat acestia sa stie sa prezinte ceea ce trebuie sa obtina daca se implementeaza un sistem de gestiune a contractelor de livrare de echipamente specifice industriei chimice, pentru export; trebuie un talent aparte pentru a atinge acel nivel de intelegere a problemelor, dar in acelasi timp trebuie un anumit tact specific persoanelor cu mare experienta de viata si experienta profesionala; Traian Surcel dobandise aceste calitati intr-un timp foarte scurt si capatase o pozitie privilegiata in randul multor tipi din Centrul de Calcul care doar se laudau cu ceea ce credeau ei ca stiu, fara insa a veni cu rezultate palpabile, asa cum venea Traian Surcel;
- Eficienta tuturor actiunilor intreprinse; el stia sa discute la dispecerat si sa faca programari care sa-i permita obtinerea de rezultate cat mai repede si dispunea de acel context favorabil dat de dialogul la obiect cu profesorul Valeriu Pescaru care era directorul Centrului de Calcul si care ii sprijinea neconditionat pe tineri; cand mergeam la ROMCHIM discutiile se purtau pe durate ce nu depaseau o jumatate de ora.; toti erau pregatiti, erau desenele facute, erau formulele scrise si daca se puneau intrebari, imediat se gasea un specialist in probleme de comert exterior care sa dea raspunsul astfel incat sa se scrie o formula sau sa se defineasca seturi de conditii care sa separe diferitele situatii pentru care existau tot atatea formule de calcul;
- Dorinta de autodepasire prin invatarea de lucruri noi, prin consultarea celor cu foarte mare experienta in dezvoltarea de software de comert exterior folosind limbajul COBOL; este un lucru fenomenal de a cauta utilizarea tuturor facilitatilor acestui limbaj, mai ales ca in acele timpuri era singurul in care erau implementate modalitati de organizare si de acces la inregistrari foarte diversificate, iar Traian Surcel facea atunci exact ceea ce se incearca acum, adica realizarea de variante, evaluarea performantelor folosind creionul si hartia si alegerea acelei variante care se dovedea a fi cea mai buna; gasesc acum dupa atatea ani, ca acea lectie de edzvoltare de programe intr-un mod coerent, cu tenacitate, fara a schimba tehnologia de la o zi la alta, i-a permis sa inceapa ceva si sa finalizeze cu succes sistemul de programe COBOL pentru ROMCHIM, iar eu am avut foarte multe de invatat; toata cariera sa Traian a lucrat temeinic, bazat pe verificarea in practica a tot ceea ce a prezentat theoretic.
Trebuie spus ca analizand in timp tot ce a facut colegul meu, concluzionez ca el este un constructor. A facut un sistem de programe pentru ROMCHIM. A cladit un Colegiu Universitar la Buzau. A construit un colectiv puternic de birotica facand in acest fel deschiderea catedrei de Informatica Economica spre alte facultati din ASE si astazi se vad rezultatele eforturilor lui sustinute. Valoarea este aceea care rezista in timp indiferent incotro bate vantul si din ce directie vin furtunile devastatoare, fara a afecta copacul cu radacini foarte adanc infipte in pamant.
Pentru a incheia descrierea colegilor din subcolectivul de informatica economica, dupa Revolutia din decembrie am vazut ca erau unii care pur si simplu isi vedeau de treburile lor, pentru ca nu aveau nicio umbra in spate, in schimb erau si alti colegi care cochetau cu toti sefii din exterior, care aveau prietenii de familie si care jucau la ruleta ruseasca pe oricine li se pareau lor ca le pericliteaza situatia. Numai asa am inteles cum sefii de subcolectiv din exterior, specialistii cum li se mai zicea, probabil si in bataie de joc de catre unii dintre full-profesorii din catedra, stiau foarte multe despre noi ceilalti de din afara jocurilor si ne exeutau la foc automat. Asa cum in politica damboviteana de azi tradarile sunt la mare cautare, atunci tradarile se ofereau pe tava, pentru confort, pentru o structura de norma comoda, pentru o promovare sau pur si simplu din viciu, ca a doua natura a muritorilor de rand. Era prea tarziu, pentru ca cei mai multi dintre cei neangrenati in astfel de jocuri aveam doctorat, carti, articole publicate si contracte de cercetare la activ si obtinuseram toate trofeele posibile, adica posturi de profesori universitari si pozitii de conducatori de doctorat, adica tot ce ofera invatamantul suterior pentru a vorbi despre o cariera de succes total. In rest, totul este poveste, can-can.
revenire

4.3 Specialistii din productie

Grigore Grama este unul dintre fondatorii Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic si mi-a fost profesor, iar dupa ce am intrat in catedra am fost colegi, iar eu i-am pastrat un respect cu totul special, pentru ca am avut multe de invatat de la acest om. Acum in anul de gratie 2015, dintre marii mei profesori sunt printer noi numai Grigore Grama si Dragos Vaida. L-am intalnit ori de cate ori am mers la Seminarul stiintific Octav Onicescu, una dintre cele mai prestigioase manifestari stiintifice din cate am vazut in viata mea. Asa, pentru mine, imi amintesc cum in 1977 am mers la acest seminar sa prezint cam ce bagasem eu in teza mea de doctorat. Venea si marele academician Octav Onicescu. Am prezentat in fata Domniei Sale ceea ce pregatisem si i-a placut, drept care m-a invitat sa continui prezentarea la urmatorul seminar. M-am bucurat enorm si cand am revenit, mi-a dat o carte de lanturi Markov cu autograf, dar de care nu am mai dat dupa ce m-am mutat in 2002 cu casa in Vitan. Prezenta lui Grigore Grama acolo a insemnat foarte mult pentru mine, mai ales ca intr-un moment al vietii mele el mi-a zis un mare adevar pe care l-am retinut si am cautat sa nu fac greseala care ar fi impus sa devina operational respectivul adevar crud. Este vorba ca nimeni nu este de neinlocuit si cine zice ca vrea sa-si dea demisia crezand ca sefii vor cadea in genunchi si-l vor implora sa ramana, respectivul se insala. Daca acela a mai facut si niste boacane, ca fi extras din echipa fix, ca o masea stricata. De fiecae data cand ne intalneam ne salutam si schimbam cateva vorbe despre frumosii ani ai studentiei mele, cand sprintenul Grigore Grama venea la cursuri elegant, cu camasa alba, sacou asortat si cravat si extrem de ingrijit la tunsoare. El avea atunci o vorba clara, ritmica, fara stridente si imi placea cum tinea creta in mana. Si la seminarii se purta la fel. Cred ca in secret multe colege il admirau, asa cum cred ca era admirat si profesorul Valeriu Pescaru. Cand trecea printre banci ma gandeam sa deslusesc cum facea acest om sa-si pastreze pantofii lustruiti si sa aiba o tinuta impecabila. Tot impecabile erau si cursurile lui. Cand i-am fost asistent am avut nenumarate discutii la IPIU, langa Hotelul Bucuresti, in cladirea aceea imensa parasita dupa un cutremur, prilej cu care mi-a aratat prietenia sa, considerandu-ma un tanar care are de invatat niste lucruri si eu acceptandu-mi statutul cu realism si incredere ca daca ascult sfaturile lui imi va fi foarte bine. Cand ma gandeam ca am in fata un monstru sacru, caci altfel nu aveai cum sa-l numesti pe unul dintre autorii cartii elaborate sub coordonarea lui Manea Manesxcu si avandu-i alaturi pe Vasile Bita si pe Valeriu Pescaru, ma simteam in al noulea cer, exact cum m-as simti si azi daca Grigore Grama ar apare in fata mea la un pas, indiferent de context. El, tot marele meu dascal ramane. Plecaciune, magister! Ion Gheorghe era specialist de la centrul de Calcul al DCS si la seminarii lucram la disciplina de Analiza, proiectarea si realizarea sistemelor informationale, APSIE, realizarea nu are litera R in acronim pentru ca acest termen l-am pus eu cu de la mine putere, caci si despre aceasta etapa se spunea in acel curs. Profesorul valeriu Pescaru, venea cu experienta sa si preda la curs niste lucruri de care noi ne minunam, dar care in practica au fost vitale pentru toti care am mers sa facem asemenea sisteme. Despre asistent, aveam colegi care ziceau ca dupa ce este Ion, mai este si Gheorghe, facand aluzie la situatia ca nu stiai care ii este numele de familie. Indiferent care era situatia, seminariile sale mi-au facut reala placere si daca am invatat multe, de acolo am invatat. El stia lucruri practice si facea o serie de consideratii, aratandu-ne riscurile care ne pasc daca nu tinem seama de cutare sau de cutare aspect. Imi aduc aminte ca un coleg la seminarul sau, cand a fost pus sa dea o solutie la o problema a zis ca nu are cum sa faca acest lucru ca el noaptea se visase cal si ii era imposibil sa mai gandeasca la altceva. In loc sa ne tavalim pe jos de ras de zicerea lui Mitu, am vazut cum Ion Gheorghe, cu o eleganta desavarsita a trecut peste moment si a venit el cu o solutie extraordinara, legata de faptul ca intr-un sistem informatic, o data primara nu se introduce de doua ori. Peste ani si ani, prin 2002 cand am mers sa deschid un abonament la IDEB, undeva in spatele Bisericii Sf. Gheorghe, am dat cartea de identitate si am vazut cum functionarea a introdus de trei ori datele din buletin, ca sa nu spun ca m-a jugnit, cand i-am zis adresa unde stau, ea a zis ca nu este adevarat. Ea avea in baza de date neactualizata, str. Dumitru Petrescu, mare communist, iar dupa Revolutie strada devenise Turnu Magurele. Ori in baza ei de date neactualizata cum am zis, era tot Petrescu, desi eu in cartea de identitate aveam Turnu Magurele, iar cartea de identitate nu mintea. Si ca bizareria sa fie totala, cand s-a schimbat numele strazii, s-a schimbat si sistemul de numerotatie, numarul 3 devenind 63. Ce tare! De la Ion Gheorghe am invatat multe, inclusiv ca nu trebuie sa memorezi datele pentru care ai formula de calcul. Erau vremuri grele atunci mai ales cu spatiul de memorie externa si de la el am retinut ca este decent sa nu stergi prin rescriere, ci sa actualizezi prin adaugate. Ce mare om era acest Ion Gheorghe!
Ion Dumitrescu era sef de sector in Centrul de Calcul al ASE si venea sa lucreze cu noi la metode numerice, partea de curs tinuta de profesorul Nicolae Racoveanu, unde operatorii DELTA si NABLA ne impresionau caci acele diferente finite la stanga si la dreapta faceau minuni si ne clarificau noua foarte multe aspect, intr-un mod delicios. Peste ani, acesta a indeplinit functii importante la Institutul de Petrol si Gaze de la Ploiesti, inclusiv a fost rector. Am avut fericitul prilej de a-l intani pe fostul meu asistent de pe vremea cand eram student in anul universitar 1968-1969, in comisii de doctorat, lucru care m-a onorat in mod cu totul special. Era acelasi om deosebit, care cand vorbea spunea lucruri interesante si foarte riguros, fara a lasa loc de interpretari. De fiecare data i-am amintit ca ani in sir, ori de cate ori trebuia sa fac niste calcule, refaceam formulele pe care el m-a invatat si reuseam sa ajung, fara sa fi memorat vreodata ceva, exact la rezultatele corecte, lucru pentru care ii multumeam in gand si ma gandeam sa aiba numai zile frumoase pentru cat bine mi-a facut, de am ajuns unde sunt acum.
Ioan Catona era matematician, care efctuase un stagiu in Franta la firma care produsese calculatorul IRIS, devenit in productia romaneasca FELIX C 256 sau 512 sau 1024. Dupa cateva luni de stat ca analist in Central de Calcul al ASE, am avut ocazia unica sa lucrez cu cei din biroul de la sala 2317, acolo unde erau Ioan Catona, Margareta Pencea, Cristian Popescu, Rodica Marinescu si inca cineva, dar nu vreau sa zic cine. Se lucra la contractual cu Intreprinderea de anvelorpe Danubiana, folosind produsul IBM de gestiune a productiei, BOMP si se implementau retetele de fabricatie. Eu am primit sa fac un program COBOL folosindu-ma de un model din documentatia data de firma IBM, dar trebuia:
- Sa modific campurile, tinand seama de descrierile de materii prime de la Danubiana;
- Sa dezvolt mult mai multe niveluri decat cele trei din documentatie;
- Sa adaug legaturi asa incat cele sapte sau opt niveluri ale mele sa parcurga arborescenta corect pentru calculul de necesar, prin implozie;
- Sa adaug formule de calcul si sa actualizez pe cele existente pentru a face calculele sa reflecte ceea ce se intampla la Danubiana;
- Sa lucrez cu niste adrese, ceea ce acum se recunosc ca avriabile pointer, dar nu aveam eu acces la initializarea si la traversarea arborescentei; eu trebuia numai sa definesc acele variabile in anumite structuri de articole.
Am facut toate acestea si chiar am simplificat niste secvente. Seful de proiect, Ioan Catona se pare ca a fost multumit si mi-a zis sa merg la etajul al VI-lea sa prezint la un seminar. Am mers, dar inainte i-am aratat lui ce verau sa zic si omul a fost de accord. Acolo, un ins, pe care l-am detestat tot restul vietii mele, dupa ce am terminat, a zis ca eu spun prostii. L-au contrazis programatorii si el o tinea pe a lui, caci credea el ca avand un Master of Science in USA, are toate drepturile, desi cand a venit un profesor de econometrie American si el se dadea mare traducator, nu a stiut ce inseamna expectantion si ostentativ l-am completat, iar cineva din catedra de matematica i-a confirmat ceea ce am zis. Ioan Catona era un ardelean adevarat, temeinic, matematician rasat la baza, cu practica in Franta si care cand scria ceva, ei bine, acel ceva era perfectiunea la ea acasa. Cartile de baze de date, de programare, de sistem Felix sunt si acum modele pentru cine vrea sa nu o mai ia de la zero si pentru cine are incredere in inaintasi, fara a considera ca lumea incepe cu sine. La un moment dat a plecat la Centrul de Calcul al Comitetului de Stat al Planificarii si de fiecare data aflam ca acolo se fac lucruri minunate, pentru ca un plan nu este un carnat de cifre, ci este vorba de modelare matematica, de elaborare de variante, iar pentru a face corectii este o intreaga stiinta. Ioan Catona a fost marele meu exemplu care m-a ghidat in ceea ce inseamna munca temeinica, serioasa si mai ales orientate spre realizarea unui obiectiv clar.
Gheorghe Weiss era cercetator in Centrul de Calcul al ASE si am avut cursuri de programare in COBOL in ultimul an de studii. Avea un birou unde acum este sala 2315, plin de imprimante si de carti in limba engleza. Era un foarte bun programator si avea capacitatea de a explica exact ceea ce trebuie sa faca sau din contra, exact de ceea ce trebuie sa se pazeasca un programator incepator pentru a nu intra in bucla programelor eronate care nu mai sunt scoase niciodata la lumina si sa scrie programe bune din start. Experienta sa era aceea care ii dicta cum sa predea cursurile, in ce ordine sa prezinte instructiunile. Toata lumea se lamenta ca limbajul COBOL este un limbaj greoi, cu multe texte, in comparatie cu limbajul FORTRAN care era de o stralucire vecina cu cea a cristalului. Profesorul nostru Gheorghe Weiss, care venea la cursuri direct de la laboratorul lui, cu celebrul halat alb, ne-a dat explicatia care imi place si in ziua de azi si anume, datorita faptului ca se lucreaza cu fisiere de date care genereaza erori din erori de scriere in foi de programare, din erori de tastare si mai ales din erori de programare, impune ca programatorii sa fie foarte disciplinati. In armata trupele fac fata pe campul de batalie datorita disciplinei militare. Asa si cu programatorii COBOL, trebuie sa fie disciplinati. In programele COBOL daca:
- Se scria un cuvant cheie eronat tot programul era gresit;
- Se definea o variabila si se folosea ceva foarte apropiat dar nedefinit, programul era gresit;
- Lipsea un operator din expresie, programul era gresit;
- Lipsea un semn de punctuatie, programul era gresit;
- In loc de minus aparea underscore, programul era gresit;
- Lipsea o diviziune, programul era gresit;
- Instructiuni dintr-o diviziune erau scrise in alta, programul era gresit;
- Se folosea o variabila nedefinita, programul era gresit;
- Definirile de fisiere trebuiau sa fie respectate, altfel programul era gresit.
Erau atatea restrictii incat programatorii se speriau, dar le trecea sperietura atunci cand vedeau ca programul crea fisierul, al program exploata fisierul si se obtineau tabele cu date corect si complet prelucrate. Gheorghe Weiss stia limba engleza si participase la instruirile realizate de firma IBM si citise foarte multa literatura, ceea ce ii permitea ca impreuna cu experienta practica sa vina in fata unor studenti de an mare cu lucruri extrem de interesante. Era un om foarte calm, cu dragoste de meserie si care avea darul explicarii prin vorbe simple a lucrurilor complicate, pentru ca el stia despre ce vorbeste, in timp ce amatorii spun tot felul de lucruri trasnite, incat sa dea senzatia ca sunt toba de carte si au experienta la degetul cel mic, insa ca imparatul din povestea lui Hans Cristian Andersen, sunt goi. I-am pastrat o amintire frumoasca celui de la care am invatat COBOL, limbaj care a generat celebra problema a anului 2000, pentru ca multi programatori au lucrat in zecimal despachetat si pentru anul din structura datei carateristice nu au folosit patru cifre, ci doua cifre, iar zero si zero insemnau fie 1900, fie chiar 2000 si alti programatori au gasit solutia simpla. M-am gandit la al doilea Razboi Mondial cand nemtii au vrut sa intre in Uniunea Sovietica cu trenurile si au vazut diferenta de ecartament. Ei nu au construit alte drumuri de fier, ci au pus inca o sina intre cele existent exact pentru ecartamentul trenurilor lor, zice folclorul, fiind tot o rezolvare simpla. Nu am sa inteleg cum s-a intamplat de colegul meu VN nu a resit sat ermine lucrarea de diploma sub indrumarea sa. Ceea ce stiu este ca prietenul meu E.M. mi-a aratat un ziar din Izrael care anunta ca Wieiss Gheorghe si sotia lui fusesera ucisi cu cruzime in apartamentul lor. Am simtit o stranger de inima si m-am rugat pentru sufletul acestui om deosebit de nobil.
Mihai Cobzacu venea din zona DCS si conducea seminariile de mecanografie care se desfasurau acolo unde este acum holul Tipografiei ASE, caci acolo erau cele doua tabulatoare SAM, dar si masinile de perforat cartele si de sortat cartele, de provenienta ruseasca, intestate de roti dintate, contacte electrice si foarte zgomotoase. Am admirat la aces tom siguranta cu care lucra. De la el mi-am dat seama ce inseamna un meserias. Un adevarat meserias nu are ezitari. Vine in fata masinii, ridica capota, da la cheie si asculta motorul sau vede de ce nu porneste si in doi timpi si trei miscari iti spune despre ce este vorva. Daca vezi ca incepe sa demonteze si mai ales daca nici nu are chei potrivite, sunt de parere ca un astfel de meserias trebuie dat laoparte urgent. La profesorul meu Cobzacu, am vazut ca stia la perfectie tot ce insemna mecanografie. Nu ezita nici cum sa dea drumul acelor masini, nici cum sa puna cartelele in magazie, nici cum sa tasteze pentru a perfora cu viteza luminii si cu zece degete. Cand era vorba de tabulator, luat tabloul, ne explica cum se fac conexiunile si cand punea la loc panoul, dadea drumul acelui mechanism extrem de complex care facea adunari folosind principii electromecanice, se vedea cum se imprima exact ceea ce ne asteptam, caci el stia sa aleaga siruri de date pe care sa le perforeze in asa fel incat rezultatele sa fie cunoscute de dinainte. Daca marca pe machete cartelei perforate cinci campuri si se tastau pe primul camp cifrele 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10, pe al doilea camp 4,5,6,7,8,9,10,1,2,3, pe al treilea camp se perforau in cele zece cartele, respectiv, 10, 9,8,7,6,5,4,3,2,1 si tot asa, daca fisele erau facute astfel incat cele cinci totalizatoare sa cumuleze continutul celor zece cartele, la imprimanta apareau ceea ce se perforase in cele 10 cartele citite, iar ca totaluri vedeam de cinci ori tiparit 55. Asa am invatat cum sa-mi testez eu programele fara sa am bataie de cap. Chiar daca venea dupa 8 ore de munca, domnul Cobzacu, pentru ca asa ii spuneam noi, ramanea calm, politicos, clar si mai ales excelent cunoscator al meseriei sale, drept pentru care am avut un adanc respect si ori de cate ori l-am intalnit la sesiunile stiintifice organizate de Directia Centrala de Statistica l-am salutat cu mult respect. De la el am avut ce invata.
Despre unii specialisti din productie precum C.B., O.P., G.D., V.D. si alt V.D., nu vreau sa scriu, pentru ca nu vreau si pace. Nu exclud sa fi omis pe cineva despre care cu darg as fi scris. Daca am facut acest blucru, cel omis sa ma ierte, ca nu am facut-o intentionat. De biciuit nu ma voi biciui in piata publica, desi o merit, pentru ca am alte pacate si mai mari si astept sa fiu judecat pentru toate, la pachet.

revenire

4.4 Sedintele de subcolectiv IE

Subcolectivul de informatica al catedrei de Cibernetica Economica avea locatia la sala 2604 si acolo erau birouri commune pentru mai multi colegi, intrucat in ASE intotdeauna a fost preocuparea ca sefii sa aiba cabinet, iar restul nu mai conta sau conta prea putin. Asa ca la sala 2604 salasuiau: Constantin Gelu Apostol, Constantin Baron, Gheorghe Dodescu, Adriana Ionescu, Dan Ionescu, Tudor Misdolea, Livia Nisipeanu, Pavel Nastase, Florin Pilat, Marin Predescu, Ion Gh. Rosca, Gheorghe Sabau, Gheorghe Sofronie, Ileana Vrejba, Rodica Mihalca, adica tot poporul cu norma de baza in invatamant care trudea in zona mecanizarii si automatizarii calculului economic, dar care se pierdea in multimea dominant a specialistilor din productie cand ne reuneam in sedintele de subcolectiv. Sef al subcolectivului era conferentiarul Gheorghe Dodescu, care isi vedea de treburile lui, mai ales in ceea ce priveste scrisul de carti in Editura Tehnica, dupa ce se intorsese de la bursa din America, de unde se lauda ca adusese 400kg de documentatie si un superb Ford Mustang verde.
Nu aveau cum sa fie sedinte de subcolectiv de informatica exclusive cu colegii de catedra pentru ca acest lucru presupunea un management. Ori asa ceva era o chestiune care ar fi dus la progrese si colectivele importante nu mai existau parghii de a fi tinute in frau. Exista dorinta unora de a domina chiar din interiorul subcolectivului si orice incercare de a forma echipe de lucru era inabusita cu delicatete, pentru ca oamenii dezbinati sunt cu mult mai usor de manipulat, de invins intr-o competitive sau atunci cand vin sa solicite in grup niste facilitati. Sedintele de subcolectiv dar si de catedra erau de trei feluri:
- Sedinte mici in care eram numai noi cei din catedra, cadre didactice cu norma de baza, dar erau sedinte si rare si neimportante pentru ca nu eram decat cei care ne aflam din intamplare la sala 2604 si se discutau chestiuni din care rezulta ca seful nostru dorea fie sa ne spuna ca ar trebui sa acceleram cu doctoratul, fie ca el a scris ceva, in toate cazurile nefiind vorba de o strategie a noastra sau de o gandire cat de cat; eram niste plante in bataia vanturilor, caci sefii nostri erau interesati sa nu-l supere pe Manea Manescu sau sa-si creeze avantaje, in niciun caz sa se ocupe de noi, iar seful de subcolectiv cadre didactice a dorit sa devina conferentiar si a devenit, iar apoi si-a dorit sa devina profesor si a scos pe taraba tot ce avea la dispozitie, oferind toate resursele doar-doar i se va satisface orgoliul de a devein si el profesor; i s-a exploatat slabiciunea si nu s-a miscat un pai, abia dupa 1990 el a devenit profesor universitar, la gramada cu ceilalti, desi proclama peste tot ca a scris carti incat acestea puse una peste alta, depasesc inaltimea sa dar de fapt cand se apuca sa jicneasca, arata cu degetul spre cel suspus tirului de injurii ca teancul ii depaseste inaltimea; erau momentele lui de glorie, aburite, nevolatilizate dar deranjantesi privite cu ingaduinta excesiva;
- Sedinte mari, fie la inceput de an, fie inainte de sesiunile de examene, care se tineau la sala 2001 sau la sala de lectura de la etajul al VII-lea din cladirea Centrului de Calcul sau in sala 2416; la ele participau toate cadrele didactice ale Catedrei de Cibernetica Economica, de la subcolectivul informatica, dar si toti specialistii care predau cursuri sau tineau seminarii in regim de plata cu ora; eram atunci multi sip e unii ii cunosteam ca-mi fusesera profesori dar erau si foarte multe figure noi, care veneau sa umple un mare gol, pentru ca era foarte multe ore de informatica, sectia avand multe serii, nenumarate grupe; sa nu se uite ca informatica se preda si la sectiile de Cibernetica dar si la Statistica; sedintele mari se tineau seara si erau conduse de cele mai multe ori de inginerul Vasile Bita, personalitate recunoscuta pentru pozitia sa privilegiata in raport cu Manea Manescu si cu profesorul Constantin Ionescu; toti veneau dupa incheierea programului si cautau sa epuizeze rapid punctele de pe ordinea de zi; nu-mi amintesc de niste aspecte memorabile, ci ca acolo se debitau generalitati si mai ales, noi cei din catedra, cadrele didactice cu norma de baza eram pusi la zid de fiecare data ca nu avem experienta productiei, ca nu stim sa lucram cu studentii, ca nu suntem asa de buni cum dereste conducerea, ca ar trebui sa muncim mult mai mult, ca nu meritam sa fim promovati, ca studentii nu sunt asa de multumiti de noi si tot asa; vorbe bune la adresa noastra erau prea putine dar inginerul Vasile Bita venea si cu o serie de detalii din subcolectivul de cadre didactice, fapt ce arata ca erau mai multi turnatori printer noi, care in lipsa de altceva, ii turnau inginerului cucuta in urechi astfel incat sa arunce asupra noastra venin si smoala topita, pentru a ne ingropa definitiv;
- Sedinte groaznic de mari, care aveau loc in Aula Magna si erau pregatite sa participle Manea Manescu; erau sedinte ale intregii catedre dar fiind si noi cei de la subcolectivul de informatica economica, le consider ca erau si sedintele noastre; bineinteles ca mergeau la prezidiu rectorul, Manea Manescu, decanul, loctiitorul sefului de catedra, profesorul Constantin Ionescu, daca mai incapea, seful de colectv sau un substitut al acestuia, sa zicem inginerul doctor Constantin Bilciu; la acele sedinte, dupa ce erau ridicate osanale conducerii de partid, dupa ce se vorbea de intelepciunea, vizionarismul si claritatea ideilor lui Manea Manescu si acesta privea ca un sfinx, impasibil, era invitat sa ia cuvantul; de la o sedinta la alta, Manea Manescu avea cuvantarile trase la indigo; se repeta si spunea lucruri banale dar placute auzului multor personaje care profitau din plin de pozitia foarte inalta ocupata de MM in partid si in stat; acele lucruri spuse de MM erau apoi intoarse pe toate fetele si deveneau litera de lege, dar nivelul de generalitate permitea ca fiecare sa vina cu idei dintre cele mai traznite si sa zica fie ca se desprind din ceea ce a zis tovarasul, fie ca chiar tovarasul a zis; au fost moment foarte jenante si MM a trebuit sa treca peste multe lucruri pentru a repune adevarul pe fagasul lui, caci el era doritor de a se respecta litera legii si cuvantul partidului.
Intr-un an, un neica-nimeni, ca sa se afirme si el, a zis ca MM a zis ca lucrarile de diploma sa nu se mai plateasca. Adica toti cei care conduceau lucrari de diploma sa faca acest lucru gratis, munca voluntara sau munca patriotica. Se platea pentru o lucrare 500 de lei, iar salariu unui profesor era de 5000 de lei si nu am cum sa spun ca daca un om conducea 10 lucrari de diploma murea de epuizare. Asa se explica faptul ca ani in sir erau abonati nenumarati cercetatori, specialisti si sefi sa coordoneze in tre 15 si 20 de lucrari de diploma. Era o chestiune de un semestru. Luandu-se decizia sa se faca gratis coordonarea, seful de colectiv, inginerul Vasile Bita s-a gasit intr-o situatie foarte delicata, pentru ca nu mai avea conducatori, toti evitand sa mai lucreze pe gratis. El era director general adjunct la ICI, iar eu eram secretar al colectivului de informatica, adica cel care anunta sedinte, consemna in procese verbale si facea toata bucataria subcolectivului. Vazand ca nu am oferte de la coodonatori si ca sosesc cereri de la studenti, am mers la inginerul sef de colectiv. Era intr-o situatie foarte incurcata. S-a oferit sa conduca el vreo 15 lucrari. Mi-a zis sa coordonez si eu ca aveam doctorat vreo 15 lucrari si de rusine am acceptat. A pus mana pe telefon si si-a sunat prietenii care si ei, mai de voie, mai de nevoie au acceptat si ei, numai ca numarul de lucrari acoperite era foarte mic. A hotarat ca toti cei din catedra, care devenisera, buni, competent si de neinlocuit, sa coordoneze la maxim lucrari de diploma. Asa s-a intamplat si tot semestrul al doilea s-a muncit pe branci pentru a iesi la liman in niste conditii cu totul vitrege, definite de noul context. S-a terminat semestrul, au fost sustinute lucrarile de diploma si toti rasuflam usurati dar eram ingroziti ca situatia se va permanentiza, neexistand vreo modalitate de a-i constringe pe specialistii din productie sa conduca lucrari de diploma gratis. In buna traditie impamantenita, in vara s-a tinut sedinta de catedra cu tot poporul in Aula Magna, a venit si MM si dintr-o discutie in alta, cineva a tins punctual nevralgiuc al lucrarilor de diploma coordinate gratis. MM s-a mirat si a zis ca daca legea spune sa se plateasca, sa se plateasac. Si asa m-am ales cu 15 lucrari coordonate de mine X 500 lei pe lucrare, adica cu 7.500 lei in acea vara, suma imensa daca ma gandesc ca salariul meu nu depasea 2500 lei. Atunci am vazut cun specialistii oftau si se zgariau pe ochi pentru ca ratasera o oportunitate. Seful de colectiv nu a uitat refuzurile si nu a mai fost generos in anii urmatori cu distribuirea de lucrari catre specialisti, dandu-le peste nas cu argumentele lor, ca sunt ocupati, ca nu au timp, ca sunt depasiti de evenimente, ca la serviciu sunt alte conditii ce nu le permit sa-i primeasca pe studenti sa lucreze efectiv pentru a face lucrari valoroase.
In sedintele largite de subcolectiv de informatica erau prezentate referate de doctorat. Erau doua actegorii de referate. Erau referatele sustinute de specialistii care aveau activitati didactice in regin de plata cu ora, referate deosebite, appreciate de toata lumea prin:
- Subiectul tratat care era musai nou, original
- Rigoarea stiintifica a demersului
- Structura perfecta
- Formulele corecte
- Bibliografia la zi si la obiect
- Profunzimea demersului
- Solutiile ca rezultat al unei activitati laborioase
- Incadrarea in termene
- Claritatea expunerii
- Citarile perfecte
- Schemele detaliate incluse in sustinerea prezentarii
- Respectarea cerintelor legate de calitatea unui referat stiintific.
Numai ca cel care prezenta, persoana cu functii administrative la locul sau de munca, venea numai cu doua foi in mana si le vantura, vorbind dezlanat despre un subiect, referatul fizic nefiind nici depus la catedra, nici pe masa sefilor care conduceau ostilitatile. Dupa ce impricinatul vorbea nu mai mult de zece minute, se gaseau tot dintre specialisti, de regula subaltern de-ai respectivului, destul de multi, care se ridicau si vorbeau apreciind persoana dar mai ales lucrarea stiintifica despre care se facuse vorbire, dar care lipsea in toata splendoarea ei. Se discuta si se discuta si se discuta, fiecare vorbitor spunand ce credea el despre cum ar fi trebuit sa fie tratata problema, dar marcand cu precizie ca asa si fusese tratata in referatul virtual si in final se tragea concluzia ca acea lucrarea stiintifica, mareata, sublima, desavarsita, capodopera, originala, sprintena si mai ales inexistenta, trebuie sa fie considerata foarte buna, sa fie trecuta ca realizare in planul individual de pregatire a doctoratului de catre specialistul din productie, faptuitor al acelui flagrant stiintific, zic eu nereusit.
Pe de alta parte, sustineu referate de doctorat cadrele didactice care aveau norma de baza in catedra si care:
- Aveau termene stricte de depunere si de planificare a sustinerii
- Trebuiau sa dactilografieze referatul in sase exemplare si sa dea si sefilor cete unul
- Depuneau la catedra un exemplar ca tot poporul sa vada ce este in referat
- Pregateau sustinerea referatului in sedinta de subcolectiv folosind retroproiector si slide-uri pe celit, dar care trebuiau inramate pentru a nu se rula facand imposibila citirea si realizarea expunerii
- Se prevedea ca vor fi identificate minusuri si se vor inregistra critici.
De fiecare data, rezulta ca:
- Subiectul tratat nu era musai nou, originalitatea lasa de dorit
- Rigoarea stiintifica a demersului inca era perfectibila
- Structura trebuia imbunatatita incat se identificau disproportii
- Formulele desi corecte se refereau la chestiuni arhicunoscute
- Bibliografia mai trebuia completata cu lucrari ale unor specialist de fata la sustinere
- Profunzimea demersului nu era la nivelul cerut caci profesorasii din catedra nelucrand in productie nu au cum sa vada toate nuantele si nu au cum sa verifice practice ceea ce sustin in referat
- Solutiile incluse in referate sunt ele rezultat al unei activitati de cercetare si de documentare dar nu este vorba de o activitate laborioasa
- Incadrarea in termene este banala caci cadrele didactice cu programul lor de femei lehuze, cu putine ore pe saptamana, neavand alta treaba, macar sa se tina de activitatile din cadrul stagiului doctoral
- Claritatea expunerii este bineinteles limitata, din lipsa experientei practice, din abordarea in plan theoretic in defavoarea rezultatelor pe care numai munca de tras la saiba are darul de a le rafina si de a lerotunji pentru a fi limpezi asa cum este cristalul
- Citarile desigur sunt ele cumva, numai ca inca mai este loc de mai bine si autorul referatului ar fi facut mult mai bine daca ar fi inclus acolo si documente ultimei plenare a partidului pentru a arata ca este ancorat in realitatile economiei noastre socialiste
- Schemele nu sunt asa de detaliate si includerea lor in text se justifica numai partial pentru ca alte aspecte aveau prioritate pentru a da substanta prezentarii
- Respectarea cerintelor legate de calitatea unui referat stiintific erau respectate dar conducatorul stiintific era mult mai bine daca se apleca si impunea o serie de revizuiri care sa duca la o forma si mai buna.
Sunt sigur ca bunii mei colegi din catedra, cu norma de baza in invatamant nu au uitat seara in care G.S. a prezentat referatul sau la sala de lectura de la etalul al VII-lea al Centrului de Calcul. Dupa ce a terminat prezentarea, momentul a coincis cu o pauza de curs. In acea pauza a aparut Gabriel Diaconescu, cercetator in Laboratoarele Catedrei de Cibernetica Economica – LCCE, care nu participase la prezentare si in cateva minute a luat cuvantul si a aratat ceva nu este in regula acest referat. Fusese montat. Ce nu era in regula nu stiu si n-am sa stiu niciodata. Citisem referatul si era o lucrare de stagiu doctoral ca toate celelalte, nu avea ceva in minus care sa faca sa fie respins. Culmea este ca imediat ce Gabriel Diaconescu a lansat chestia, s-a ridicat si a plecat spunand ca merge sa continue cursul. Cei ramasi in sala au dezbatut la greu si atunci mi-am dat seama ca un X arunca un pietroi in balta si o mie de savanti se lupta sa-l scoata si cu mare greutate abia izbandesc. Mi-a placut punctual de vedere al lui Valer Rosca in sustinerea calitatii referatului. Dar sefuletul nostrum de subcolectiv din partea cadreleor didactice a tacut adanc. Asa a fost si atunci si s-a obtinut ca G.S. sa mai lucreze si la urmatoarea sedinta sa se reia prezentarea. Asa s-a si intamplat si fara sa faca modificari de substanta, la reluarea discutiilor, altul fiind contextul, s-a dat unda verde acelei sustineri, colegul meu trecand la pasul urmator, adica la realizarea celuilalt referat din cele trei referate obligatorii. De fiecare data cand un asistent universitar sau un lector universitar sustinea un referat, trebuia sa se pregateasca sa primeasca nenumarate critici de la cei din colectiv care veneau ca specialisti din productie. Unii dintre ei ne fusesera studenti dar lucrau fie in DCS, fie la ICI, fie in Centrul de Calcul. Numai ca odata cum intrasera pe portile acelor institutii, devenisera mult mai buni, mult mai destepti si aveau toate drepturile de a lua cuvantul si de a ne mitralia, probabil platind in acest fel si momentele din care la examene sau la seminarii nu performasera si pastrau o unda de nemultumire bazata mai ales pe o lipsa de apreciere corecta, considerandu-se marii nemultumiti ai vremurilor apuse. Numai asa se explica acea ostilitate pe care am trait-o eu in cele trei momente cand mi-am sustinut referatele, culminand cu afirmatia lui S.B. un tip care nu si-a facut teza in 25 de ani, care a zis ca el, specialistul din productie, coordoneaza lucrari de diploma mai bune decat tezele noastre de doctorat, ale celor cu norma de baza in invatamant, desigur. Stiu doar atat ca in momentul in care s-a pus problema excluderii sale de la doctorat mi-am reamintit de zicerea sa ofensatoare si am tacut glorios, pentru ca nu aveam cum sa iau apararea celui care ma ranise profund cu vreo douazeci de ani in urma si inca mai sangeram ori de cate ori imi aminteam scena.
In acele sedinte erau date recomandari pentru ocuparea de posture didactice. Nu erau prea dese aceste moment pentru ca si noi eram putini si Statutul cadrelor didactice avea impuse restrictii de vechime. Adica nu este ca acum cand daca indeplinesti conditiile, se promoveaza de pe o zi pe alta, ci trebuiau sa treaca niste ani, sa zicem cel putin trei ani, dar de cele mai multe ori, trebuau sa treaca cel putin cinci ani pentru a face saltul pe urmatoarea functie. Totul era la latitudinea sefilor. Cum am sa-mi explic eu ca aveam doctorat si vechime de sase ani ca asistent si nu fusesem promovat. Fata de cum stau lucrurile acum, cu siguranta cand viata omului depinde strict de el, atunci totul era la latitudinea sefilor si la latitudinea partidului, caci cu foarte mare dificultate se promova daca cineva nu era membru de partid. Erau niste procente. Era procentul ca la o suta de muncitori primiti in partid sa fie primit si un intelectual, adica un cadru didactic. Era si regula ca 40% dintre cadrele didactice sa fie femei si de multe ori se minunau unii de ce promovau colegele noastre, desi in mintea acelor colegi erau numai asa-zise criterii stiintifice, fara sa-si dea seama ca la raportari, daca procentul de doamne promovate era mai mic de 40% era rau de tot. Erau si situatii in care lumea se intreba cum de profesorul X a promovat fara sa fie membru de partid. Raspunsul era simplu: un procent de cadre didactice care promovau, sa zicem sub 3% trebuiau sa fie nemembre de partid, pentru a arata ca toata lumea are sanse egale de evolutie. Si in ceea ce priveste minoritatile. Se stia ca 8% sunt cetateni de etnie maghiara, drept care 8% dintre prorectorii din invatamantul superior trebuiau sa fie cetateni roamni de etnie maghiara, 8% dintre studentii primiti in partid trebuiau sa fie de etnie maghiara si tot asa. Si acum cand se pune problema de a avea in parlament o structura echilibrata se vorbeste de cresterea numarului de doamne care trebuie sa fie deputate sau senatoare. Tot asa se pune problema cand este analizata structura unui govern, calculand cate doamne sunt ministrese sau subsecretare de stat. Asa ca atunci cand, rar de tot, aparea o solicitare a unui tanar de a primi recomandarea de a se inscrie la un concurs pentru promovare, existau destule emotii. Depindea foarte mult de pozitia sefilor care proveneau din productie. Nu prea era in regula, dar seful de actedra prefera o astfel de abordare pentru a scoate carbunii incinsi din foc cu mana altora. Acele recomandari daca se dadeau il scuteau pe el ca sef de catedra, sa solicite membrilor catedrei astfel de recomandari si nu ar mai fi fost acea teama printer noi, pentru ca sedintele de catedra normale, lunare, erau numai cu cadrele didactice cu norma de baza in invatamant si nu ne dadeam noi intre noi cu stangul in dreptul. Ori, seful de catedra dorea si el un pic de show, pe care il obtinea translatand obtinerea aprecierii la nivelul subcolectivului, fiind sigur ca la un pahar de vorba chiar il influenta pe seful de colectiv cum sa ne frece ridichea dar in final sa ne dea recomandarea, dar tot poporul sa stie cine este boss-ul. Nu am vazut situatii in care sa fie amanita sau sa nu se dea o astfel de recomandare. Era un moment cu structura standard. Impricinatul depunea o cerere. La punctual diverse era citita cererea. Incepeau discutiile. Vorbeau mai mult colegii cu care lucram prin Centrul de Calcul sau fosti profesori care erau specialistii cooptati in colectiv. Colegii cu norma de baza se cam fereau pentru a nu-l pune intr-o lumina dificila pe cel care era analizat si pentru a nu determina blocarea obtinerii caracterizarii. Sunt sigur ca daca un coleg al nostru cu norma de baza s-ar fi ridicat si l-ar fi laudat pe colegul lui, seful de subcolectiv l-ar fi bruscat si ar fi intors sedinta refuzand sa dea recomandarea. Era o teama impamantenita printre noi si de aceea eram extrem de prudenti. Nu inseamna ca nu luam cuvantul. Luam cuvantul dupa ce se contura ideia ca respectivul va primi recomandare favorabila si prezentam ceea ce a facut acela si aratam ca merge cu studentii la practica agricola, ca a elaborat o culegere de probleme, ca vine la simpozioane, ca se poarta frumos, ca in calitatea de secretar de comisie la examenul de stat, de licenta cum se zice acum, si-a indeplinit sarcinile corect, ca este un bun coleg, bla-bla-bla. Nu era nimic spectaculos care sa incite, sa irite, sa deranjeze si sa intoarce rezultatul care ar fi fost catastrofal pentru acel coleg, nevinovat in felul lui ca ajungea intr-o astfel de situatie din motive independente de el, pentru ca asa era in communism, altii trasau viitorul fiecaruia, uneori intr-un mod imbibat de subiectivism si coruptie disimulata in respectarea de principii fundamentale. Se discutau si calitatile moral-politice ale celor ce doreau sa plece in strainatate la conferinte internationale. Colegii trebuiau sa arate ca respectivul cetatean este atat de bun din punct de vedere moral-politic, incat sa merite sa plece, adica el este acela care daca pleaca se si intoarce mai ales daca manifestarea stiintifica era intr-una din tarile occidentale. Imi aduc aminte ca o astfel de recomandare a fost data unui coleg si au luat cuvantul multi dintre cei din sala, specialisti, caci respectivul specialist era si el. L-au laudat, au aratat ca are familie, ca are doctorat, ca este in fruntea Centrului de Calcul si-si face datoria cu prisosinta, ca are un nivel moral si politic de exceptie, ca iubeste patria, iubeste partidul, ca este atasat idealurilor construirii societatii socialiste multilateral dezvoltate, adica este omul perfect, care va reprezenta cu cinste stiinta ciberneticii economice, laboratoarele, institutia, tara, continental, planeta, siustemul solar, galaxia, mai pe romaneste universal, in Mexic. Toate acestea le-a zis un ins, cam lingau de felul sau. Si personajul a plecat si a uitat sa se intoarca. Am fost martorul celei mai penibile scene, in care lingual a luat cuvantul si si-a pus cenusa in cap, aratand ca insul i-a inselat asteptarile, ca el a crezut ca este devotat cauzei socialismului si respectivul, taler cu doua fete, traia o viata dubla, fiind in realitate un dusman al nostru, un element dusmanos, un vierme, care i-a inselat vigilenta, idealurile si mai ales increderea. El isi cerea iertare ca nu a avut calitatea de a intuit in cel plecat adevaratele intentii si cerea iertare ca a gresit dandu-i recomandare, desi nimeni nu-i ceruse sa ia o astfel de atitudine, prin care sa se umileasca singur in fata unor tipi indiferenti, cu alte preocupari si care aveau altceva de facut atunci. Din subcolectivul din care faceam parte nu a fost vorba de plecari la congrese stiintifice in occident din mai multe motive, desi trimiteam lucrari si erau acceptate si anume:
- Nu apelam la aprobari de la organele partidului sau ale rectoratului pentru ca stiam ca nu le vom primi;
- Lipseau banii pentru deplasare cu avion sau cu trenul, valuta fiind un lucru prohibitiv;
- Aprobarile chipurile s-ar fid at numai pentru acele congrese care aveau loc in vacante pentru ca era de neconceput sa plece cineva in timpul semestrelor, caci inlocuirea la cursuri sau la seminarii era privita ca o infractiune;
- Teama ca cel recomandat sa nu se mai intoarca facea in asa fel ca nimeni sa nu mai aiba curajul sa garanteze in a da aprecieri si mai ales sa si semneze recomandari, ceea ce determina amnari sine-die a momentului in care o sedinta lua in discutie o astfel de solicitare.
Stiu ca au plecat cu niste burse in USA, doi colegi, profesorul Gheorghe Dodescu si profesorul Constantin Baron, dar am stiut despre plecarile lor, la cateva saptamani dupa ce au plecat, ceea ce inseamna ca recomandarile fusesera date in alte foruri. Cand inainte de 1989 decanul facultatii m-a chemat sa-mi zica si mie de o bursa in USA, am considerat-o ca pe o gluma si i-am zis ca voi fi foarte incantat daca mi s-ar oferi o bursa la Novosibirsk, pentru ca Ivan ma numesc si asa ceva mi se potriveste de minune. Stiu numai ca un coleg se ducea sa se instruiasca si-si facuse dosarul dar stiu cu mare precizie ca acesta nu a plecat nicaieri, ci numai s-a amagit, caci asa erau vremurile, daca nu erai un om insemnat in frunte de soarta, sa ti se intample un oarece eveniment. Stiu numai ca cei doi cand s-au intors au vorbit despre cum i-au primit americanii si am mai aflat ca oamenii simpli de acolo se intrebau daca la noi este curent electric sau daca noi suntem rusi, desi noi stim despre noi insine cat de latini ne aflam in sinea noastra, in istorie dar si in vocabular, desi pesches, ciubuc, manea, nu au la origine ceva din limba latina.
Erau analizate materialele didactice care urmau sa plece la Litografia ASE in vederea multiplicarii. Sedintele de colectiv la diverse contineau si cateva cuvite legate de un aviz cerut de catre colective de autori pentru a publica fie cursuri, fie culegeri de problem, fie studii de caz in Litografia ASE. Existau restrictii, in virtutea carora la o disciplina cu un numar de cursuri, cam la cinci ani trebuia publicat un material nou, cu cate cinci pagini cel mult pe ora de curs. Insemna ca o disciplina cu 14 cursuri pe semestru, adica 28 de ore trebuia sa se concretizeze prin 140 pagini corespunzatoare prezentarii cursurilor la care se adaugau pagini pentru bibliografie si introducere, fara a depasi 150 pagini. Cum disciplinele erau pe un an, cartea ce trebuia publicata avea in jur de 300 pagini. Erau preferate lucrarile in care autorii erau membri ai colectivului de disciplina. Nu erau prefearte lucrari de unic autor. Erau si orgoliosi care nu concepeau sa lucreze in echipa, iar unul dintre sefii de catedra excela in asa ceva, ca sa nu spun ca atunci cand asistentul sau a mers sa-i spuna ca va scrie o culegere de probleme, respectivul sef a facut o criza de isterie, iar bietul coleg a plecat aproape distrus, murind suparat. Am lucrat la nenumarate materiale, in echipe largi si am avut ocazia sa probez ca modul cu care m-a obisnuit profesorul Ludovic Tovissi in stagiul doctoral a fost excelent. Mai intai ma documentam, apoi conspectam, sistematizam, analizam, comparam ceea ce aveam din mai multe surse, apoi verificam practic si numai dupa aceea scriam la un capitol. Asa am lucrat cu Valer Rosca, Constantin Apostl si Ion Gh. Rosca la cele doua volume de programare in limbajul ASSIRIS publicate in 1977 si la cursurile de Programe aplicative in echipa formata din Rodica Mihalca si Ioan Odagescu. Am lucrat si in alte echipe si sunt mandru de ceea ce am publicat. Au fost situatii in care pe masa sefului de subcolectiv statea dosarul cu manuscrisul lucrarii. Acesta il rasfoia in fuga si apoi il punea in discutie. Cativa colegi vorbeau frumos de cele mai multe ori si in final se supunea la vot si secreatrul stiintific al subcolectivului elabora procesul verbat, care era semnat si insotea lucrarea la litografie si urma tiparirea, iar noi ne bucuram ca am facut un pas si in urmatorii cinci ani scapaseram de obligatia de a mai scrie si publica ceva, caci fiind sarcina de serviciu, nu era platita aceasta munca desi nu interesa pe nimeni cine dactilografia, cine facea desenele si mai ales cine platea munca prestata de dactilografe si de catre desenatori. Litografia ASE scotea carti cu coperti albe sau in culori pastel si procedeul tehnic, asa cum il da chiar denumirea, este litografiere. Mi s-a explicat ceva despre existenta unui sistem de transpunere a paginilor dactilografiate pe niste placi dintr-un material metalizat si de acolo erau transpuse pe hartie in exemplarele care formau cartea. Intr-o discutie cu cineva de acolo am vazut cum paginile de manuscris erau fixate cate patru pe un panou si asa regrupate erau prelucrate incat se construia suportul metalizat. Litografia ASE era in locatia de azi a Tipografiei ASE si cred ca inca mai lucreaza si azi persoane de atunci, care sunt sigur ca au mult mai multe elemente decat mine in a descrie fluxul de productie de demult. Stiu numai ca acolo lucra Nea Banu, cel care era maestru in legatorie si cu care se discuta ori de cate ori mergeam sa intrebam in ce stadiu se afla cursurile sau culegerile date de noi spre multiplicare. Erau foarte multe prioritati care schimbau termenele cand se finaliza multiplicarea si nu de putine ori desi ne propuneam ca studentii sa intre in posesia cursurilor sau culegerilor de probleme inainte de sesiune, datorita acelor decalari generate de evenimente festive de regula, ne trezeam ca eram chemati la tipografie sa ridicam materialele ca drepturi de autor, fie in timpul sesiunii, fie dupa ce aceasta se terminase. Invataseram lectia si stiam ca pentru a avea o carte litografiata, ea trebuia data cu cel putin sase luni la biroul de primire de la subsolul litografiei si tot atunci se intocmea comanda, se stabilea formatul si se preciza cum arata coperta lucrarii. Stiind multe din experienta, nu s-a mai intamplat ca materialele noastre sa ajunga defazat la studenti, ci exact cand era nevoie. Politicile editoriale ale invatamantului superior erau foarte clare, de tip rusesc, in care cultura este pe primul plan, costurile fiind suportate de stat si de aceea preturile cu care se vindeau cursurile la chiscul din ASE-ul vechi de la parter, erau foarte mici si suportabile si totusi studentii preferau sa citeasca in biblioteci cartile scrise de noi, de aceea nu se vorbea de tiraje mai mari de 300 de exemplare, chiar daca numarul de studenti care studiau disciplina pentru care se elabora un curs depasea 450. Nefiind o activitate in care profesorii sa se si imbogateasca, clar ca nu prezenta acel interes pe care il aveau resursele care aduceau bani si pe care seful de subcolectiv le gestionau cu gratie, intelepciune, voiosie, piosenie, incat noi cei din catedra cu norma de baza deveneam adevarate piedici in fata elanului nestavilit ale specialistilor care subit doreau sa tina cat mai multe ore intru slava mecanizarii si automatizarii lucrarilor de calcul economic si in egala masura pentru potolirea unei lacomii justificate pana la un punct, caci saracia la tinerete, trebuie musai compensata de bogatie dupa ce omul si-a ros coatele pe bancile facultatilor ani in sir.
Se dadeau aprecieri vizand profilul moral-politic al celui care dorea sa sustina o teza de doctorat in sedinta publica. In acele vremuri, sustinerea unei teze de doctorat era precedata de o serie de ritualuri dintre care amintesc:
- Elaborarea tezei si intocmirea referaturlui de catre conducatorul stiintific
- Solicitarea recomandarii catedrei
- Solicitarea avizului comitetului municipal al partidului
- Lansarea procedurii de sustinere
- Propunerea comisiei
- Depunerea tezei la biblioteca ASE
- Emiterea ordinului privind ziua, ora, locul sustinerii
- Primirea referatelor membrilor comisiei
- Sustinerea prorpriu-zisa
- Depunerea dosarului cu stenograma sustinerii
- Plecarea tezei la Ministerul Invatamantului
- Validarea titlului de catre comisia superioara de titluri
- Emiterea diplomei de doctor. Subcolectivul trebuia sa dea o hartie de buna purtare din care sa rezulte ca cel ce dorea sa sustina teza de doctorat:
- Merge la cursuri si seminarii si isi face datoria in bune conditii
- Nu spune lucruri impotriva politicii intelepte a partidului
- Participa la muncile agricole toamna impreuna cu studentii
- Isi respecta colegii
- Executa ceea ce i se cere in catedra si nu este obraznic
- Nu are aventuri cu studente
- Nu spune bancuri politice sau porcoase
- Are familie si nu-si bate nevasta ca sa-l reclame
- Are profilul moral-politic al omului nou, asa cum cere partidul
- Respecta litera si spiritual documentelor de partid
- Este devotat cauzei socialismului si militeaza pentru transpunerea in viata a politicii partidului si a ideilor secretarului sau general
- Desfasoara o bogata activitate politico-ideologica in randul studentilor, participand la dezbateri in cadrul sedintelor de asociatie
- Este present prin tot ceea ce face la invatamantul politic
- Este membru al partidului communist si in sedinte este activ, iar prin ceea ce face arata ca se achita de sarcinile primite pe linie de organizatie
- Studiaza temeinic documentele de partid
- Nu are absente la invatamantul politic al cadrelor didactice si este activ acolo
- In sedintele de partid ia cuvantul si dezbate problemele cu simt partinic
- Participa la educarea in spirit communist a studentilor
- Militeaza pentru realizarea maretelor idealui ale socialismului in scumpa noastra patrie
- Participa cu abnegatie la deschiderile festive ale fiecarui an universitar si la manifesatarile omagiale de pe stadioane, aratandu-si in acest fel atasamentul si dragostea fata de partid si fata de iubitii conducatori.
Toate acestea defineau pe cel care era supus analizei colegilor si fara formalism se discutau punct cu punct pe durata a numeroase zeci de minute toate si se intorceau pe toate fetele. In final se supunea la vot si se acorda sau nu se acorda avizul de buna purtare celui care urma sa sustina teza. Cel care nu primea un astfel de aviz era dja un om mort. In 1977 am solicitat si eu un astfel de aviz. Intamplarea facea ca sefii mei sa nu fi avut titlul de doctor si deci, veneam eu fata-balerinul sa solicit acel aviz. Gresala mea a fost ca am solicitat acest lucru discutand cu seful meu de colectiv, inginerul Vasile Bita, cu multe zile inainte de sedinta de subcolectiv. Am avut surpriza ca acesta nu a venit la acea sedinta, ci l-a trimis pe inginerul Constantin Bilciu, iar acesta avea un mandat clar. S-au discutat diverse si spre sfarsit m-am ridicat in picioare si am solicitat acel aviz privind calitatile mele moral-politice si nu aviz legat de nivelul stiintific sau originalitatea tezei. Inginerul Constantin Bilciu a baiguit ceva si a solicitat colegilor sa discute. Am vazut atunci cum cozile lui de topor si ma refer aici la inginerii Vladimir Dumitrescu si Octavian Paiu, au luat cuvantul si au zis ca ei nu se pronunta ca nu au citit teza si de aceea este bine sa primeasca teza si abia dupa aceea sa ia cuvatul. Trebuie spus ca Octavian Paiu n-a sustinut niciodata o teza de doctorat, iar Vladimir Dumitrescu a fost ultimul director al Centrului de Calcul si nu am cum sa spun ca a si facut lucruri nemaipomenite din momentul in care laboratoarele de sub coordonarea sa s-au spulberat, iar Centrul de Calcul a ramas numai o amintire asa cum amintiri sunt si fabricile din Pipera si combinatele pe care un obscur politician le-a catalogat ca mormane de fiare vechi, desi generatii intregi se sacrificasera sa le construiasca si sa produca. Am poze cu ceea ce a fost candva IMGB si cine vede acele poze nu va face altceva decat sa planga amarnic, pentru ca ceva a fost distrus si strigator la cer a fost ca IMGB s-a vandut cu 500.000USD in timp ce Casa de Cultura a IMGB s-a vandut cu un miliom de dolari. Asa s-a intamplat cu mine si a trebuit sa astept vreo sase luni pana intr-o alta sedinta, dar luindu-i prin surprindere pe sefi am cerut acea caracterizare, pe care neavand pregatita o alta regie, am primit-o, caci colegii au luat cuvantul si au zis vorbe din care rezulta ca nu eram eu o oaie neagra sa ultima javra din Catedra de Cibernetica. Fara acea caracterizare in niciun caz nu se mergea mai departe, caci la comitetul municipal de partid conta foarte mult profilul moral-politic al celui care solicita avizul de la partid. Fara avizul politic al comitetului municipal de partid nu se sustinea nicio teza de doctorat. In cazul meu am trimis dosarul la comitetul municipal de partid, am prinit avizul de acolo si Fifi Inaripatul, un personaj clebru in epoca, mi-a tras la Xerox pagina din care rezulta ca dosarul meu trecuse de sedinta comitetului municipal de partid si aveam rezultatul dorit. Am sustinut teza de doctorat si se derula si un concurs de lector unde si eu participam. Drept care o clica de indivizi ostili au inscenat subtilizarea avizului fara de care intreaga sustinere se anula. Am aflat de miselie si conducatorul meu de doctorat, om deosebit de eficient si calm a gasit solutia, adica sa solicit acel aviz ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum atunci il solicitam pentru prima data. Zis si facut si ajutat de un mare profesor din catedra de Contabilitate si aici ma refer la profesorul Emilian Macovei, am obtinut acel aviz, spre disperarea hotilor si dosarul meu a plecat la minister. Peste ani am aflat de la un om pe cand mergeam sa cumparam cartofi de Lunguletu, care a fost monstrul care mi-a furat avizul. Banuiam ceva, dar avand certitudinea, individual a platit totul pana la banut, caci de mine nu scapa nimeni nici in gaura de sarpe. Numai ca m-am dat laoparte din concursul de lector si altcineva a iesit invingator si fara doctorat si fara activitate stiintifica si fara a indeplini alte cerinte, in afara de a fi sub marea protectie a sefilor si in relatii de prietenie cu cine trebuie. Numai ca acele rani nu s-au vindecat si nu se vor vindeca niciodata, motiv pentru care le explic colegilor mai tineri sa nu faca lucruri care inseamna rau pentru colegii lor si care se vor propaga nealterate in timp, zeci de ani pana cand partile vor disparea biologic, caci nimeni nu este vesnic. Cu trecerea timpului acel aviz al actedrei s-a banalizat si a ajuns sa fie dat de secretarul stiintific doar la o simpla solicitare, pentru ca seful de catedra era deja plictisit sa auda laude la adresa celui care solicita avizul, totul devenind un fel de cooperativa, ca in campionatul de fotbal, intrucat fiecaruia ii venea randul sa sustina teza de doctorat si de aceea isi lauda colegii pentru a fi si el laudat la momentul potrivit.
revenire

4.5 Descresterea subcolectivului IE

Cand toate lucrurile trebuie sa se dezvolte, apar si situatii care conduc la contrariul, adica la regres. In zona informaticii lucrurile au stat destul de bine pana la un punct dupa care totul a luat-o la vale. In fond si la urma urmei, subcolectivul de informatica economica nu era numeros dar se cautase sa fie adusi tineri dintre cei mai valorosi. Numai ca acestia nu aveau cum sa ramana vesnic asistenti universitari in conditiile in care statul de functiuni permitea cu lejeritate promovarea pe pozitii de lector universitar sau conferentiar, conditia de baza fiind in principal vechimea care trebuia sa fie undeva la cinci ani. Numai ca inca mai erau sechelele acelui communism al anilor de inceput si originea sociala era elementul cheie, iar a fi copil de popa sau a fi fost fiu de chiabur sau a fi copil de fost detinut politic, insemna a proveni din familii cu origine sociala nesanatoasa, uitandu-se ca chiaburii nu mai aveau pamant si ca popii contribuisera activ la colectivizarea fortata, ei fiind singurii cu puterea de convingere a babelor ca sa-si dea pamantul facand cerere in care ii rugau pe comunisti sa le accepte acele pamanturi, carutele, batozele si celelalte acareturi in CAP. Desi au trecut destul de multi ani de cand dosarele de cadre aveau strict referire la originea sociala si deja acum se vorbea si era apreciata performanta, in invatamantul superior inca erau reminiscente ale trecutului si nu am explicatii legate de motivele conform carora ramasesera promovarile intepenite in trecutul destul de intunecat al perioadei staliniste. Imi amintesc de cel putin trei situatii inexplicabile in care problema promovarii avea nenumarate amanari si tot atatea semen de intrebare. Raman la ideia ca omul sfinteste locul si ca teama, egoismul si limitarile indeividuale au fost elementele de baza din care colegii mei, dintre cei mai buni, au trebuit sa aleaga calea de a pleca din subcolectivul de informatica economica. Foarte bunul meu coleg D.I. un om deosebit, educat, performant, si stematic, corect, politicos, muncitor, modest, clar in exprimare, care dovedise talent pedagogic si mai ales rezultate in munca lui cu studentii, era asistent universitar si avea o vechime importanta, sosind momentul in care trebuia sa sustina concurs de promovare pe post de lector universitar. Se pare ca din partea colectivului catedrei nu erau oprelisti, se pare ca seful de catedra ii facuse post in statul de functiuni si se pare ca existau toate premisele ca bunul meu coleg sa se prezinte la concurs. La o sedinta de catedra, seful de catedra, persoana despre care eu am avut intotdeauna o parere foarte proasta, a amintit fugitiv ca au aparut niste piedici si ca postul nu avea cum sa fie scos la concurs pentru ca existau niste probleme. Mie mi-a placut intotdeauna ca in ASE, cand e sa se intample un ceva, toata lumea ridica din umeri, toti se fac ca ploua si zic ca sunt unele probleme. Nimeni nu stie nimic, totul devine misterios si este singura cale de a nu solutiona ceva. Aduc argumentul meu in ceea ce priveste pe acel sef de catedra, caci in vremea cand era prorector, am avut o problema in 1972 de rezolvat, problema fiind in competenta lui, dar incompetent cum s-a dovedit a fi, dupa ce i-am descries ce si cum, a ridicat ochii spre cer, ca si cum Manea Manescu ar fi fost Dumnezeu si el un muritor neputincios pentru care destinul implacabil isi curgea firele spre o directie de neinfluentat. Sunt sigur ca i-a fost cu mult mai usor sa enumere niste motive decat sa mearga sa explice acolo sus ca D.I. este un cadru didactic valoros si el garanteaza pentru acesta, iar promovarea nu este o sansa pentru colegul meu, ci pentru invatamantul de informatica economica, stiute fiind calitatile lui D.I., iar cartea scrisa de el era dovada vie a faptului ca merita cu prisosinta acea promovare. Eu nu am stat niciodata de vorba cu D.I. asupra motivului nepromovarii pentru ca banuiesc ca era ceva dureros, dar regret acest aspect si sunt sigur ca daca stiam despre ce era vorba s-ar fi gasit o solutie, dar in exterior pentru ca nici seful de catedra si nici seful de subcolectiv nu aveau curajul sa ia lucrurile pieptis si sa infrunte inclusiv uragane. Ei numai constatau si doreau sa scoata carbunii aprinsi din foc cu mana altora. Asa s-a facut ca valorosul meu coleg D.I. a trebuit sa plece din catedra pentru ca i s-a garantat ca niciodata nu va promova, pentru ca dosarul sau are niste bube. Pentru a arata ca nu este asa, la un moment dat, am fost sa prezint dosarul de primire in partid a unui student al carui tata, pe cand era un pusti, uneltise impotriva oranduirii de stat, facuse puscarie si lucra undeva ca muncitor, iar fiul lui dorea sa intre la comunisti. Avand in mana dosarul cu decizia tribunalului din care rezulta condamnarea tatalui sau, am mers mai jos, apoi mai sus, mai sus si am ajuns si la un personaj, un Barbulescu mai de departe, cu care am vorbit, i-am prezentat situatie, acela a pus mana pe un telefon si mi-a garantat ca tanarul nu are de ce sa plateasca pentru greselile de tinerete ale parintilor lui. Raman la convinderea ca cine vrea sa resolve o problema o rezolva si gata.
Un coleg al meu T.M., un om cu doua facultati, una inginereasca si Conservatorul, cu doctorat, om apreciat si in lumea muzicii pentru studiile sale de utilizarea computerelor in muzica, trebuia sa promoveze pe conferentiar. Eu am avut fata de T.M. un respect cu totul special ca intr-o imprejurare legata de evolutia mea, el a fost de un real sprijin prin materialele pe care mi le-a furnizat, prin discutiile pe care le-am avut si mai ales prin sfaturile, calmul si vorba sa blajina. Colegul meu indeplinea toate conditiile pentru a fi conferentiar. Stiam cel putin trei motive subiective din care seful de catedra din acele vremuri nu-l dorea conferentiar si timpul mi-a dovedit ca aveam dreptate. Nu de putine ori, cand erau sedinte de catedra, seful nu scapa niciun prilej in a promite ca toti cei care sustin tezele de doctorat in semestrul urmator vor promova pe conferentiar. Si in cazul colegului T.M. tot asa stateau lucrurile si ne spunea destul de insistent ce eforturi face el pentru a construi in stat postul de conferentiar special pentru acesta. Cand am devenit si eu sef de actedra am vazut cat de fariseu era acel sef de catedra. Acolo unde peste 60% din posturile mari nu sunt ocupate, a face un post de conferentiar era cel mai usor lucru de realizat. Trebuia o minima dorinta de a-l promova pe colegul nostru. La fiecare inceput de an, seful ne strangea sa zicem in sala 2305 si el vorbea, iar noi ascultam si insira acolo cam pentru cine au fost construite posturi de lectori, de conferentiari si de profesori. Era si postul predestinat lui T.M. numai ca trecea semestrul intai, trecea si cele de al doilea semestru si nu se organiza niciun concurs. Era exact ca in politica din Uniunea Sovietica in timpul lui Leonid Brejnev, o stagnare absoluta ca sa nu zic intepenire nejustificata, pentru ca in subcolectivul de informatica economica erau oameni cu sperante, vise si mai ales cerinte de a evolua in concordanta cu eforturile depuse. Dupa ce cabinetul doi si-a intrat in rol si problema piramidei functiilor a devenit coplesitoare, nu s-a mai pus problema niciunei promovari pe conferentiar si profesor. Asa ca fara speranta, colegul T.M. omul cel mai special din cati am cunoscut si de la acre am invatat foarte multe, a plecat in Franta si s-a stabilit acolo. Am vazut cum si-au dat foarte multi indivizi coate dar am vazut si cum altii au rasuflat usurati, pentru ca T.M. era un mare specialist si reusise sa puna in umbra pe multe dintre vedetele de carton care faceau tot felul de fente in catedra, fie ca erau cadre didactice, fie ca erau specialisti din afara. Mult timp nu am stiut nimic despre T.M. dar dupa Revolutia din 1989 am aflat mai multe si in anul 2013 am avut ocazia sa-l reintalnesc pentru ca a venit in Bucuresti cu o serie de probleme. Era neschimbat si am discutat mult despre vremurile de demult despre practicile in agricultura dar si despre cum au fost unii colegi, cautand fiecare dintre noi sa dezlege dintre enigmele care ne-au marcat in timpuri care se intunecau nu ca venea noaptea, ci pentru ca noi intre noi ne acopeream ochii cu valuri negre din panza deasa si moale.
Despre colega mea L.N. stiam cu exactitate ca este o adevarata doamna. Eu recunosteam in subcolectivul de informatica pe Rodica Mihalca si pe L.N. ca fiind adevaratele noastre doamne. Colegele noastre mai tinere erau tratate doar ca niste copile. La L.N. se vedea de la o posta eleganta, distinctia, cultura, delicatetea, temeinicia, respectul, corectitudinea, profunzimea, capacitatea de a comunica, dorinta de a se face inteleasa si mai ales efortul special in ceea ce priveste aducerea la zi a cunoastintelor cu care venea in fata studentilor la seminariile pe care le conducea. Prin 1975 am discutat cu sotul sau care era medic intrucat eram interest intr-o problema speciala si L.N. fara nicio rezerva mi-a facilitat dialogul si am observant ca cei doi formau o familie cu totul remarcabila. Am avut posibilitatea sa merg intr-o baza de practica mai mare in judetul Vrancea si profesorul Marcel Stoica a organizat o deplasare prin locurile pitoresti de acolo. Colega mea L.N. era cu un grup de studente la o ferma neviticola ceva mai departe de fermele noastre unde noi baietii culegeam struguri si am mers impreuna cu profesorul Marcel Stoica si L.N. in acea plimbare de duminica prin judet. Am vazut ca L.N. stia foarte multe lucruri despre acele locuri desi nu le vizitase. Avea o cultura solida si darul de a vorbi convingator despre acele locuri. Am fost impresionat sa vad capacitatea unei persoane de Bucuresti 100% de a se adapta la cerintele uneori foarte dificile din locurile de practica Agricola si am vazut cum in acea calatorie a batut la pas locuri cu poteci nepietruite si a apreciat foarte mult ocazia care i se oferise. Era o alta fateta a personalitatii lui L.N.. S-a intamplat intr-un an ca fiul unui secretar de partid pe judetul Tulcea sa dea examen la disciplina unde lucra L.N. dar si la o disciplina de programare unde proiectele erau coordinate o o colega de-a noastra mai tanara A.I. si respectivul sa nu promoveze. Era in acele vremuri prorector un politruc care de fiecare data cand Nicolae Ceausescu isi publica un volum de opera sac ea vasta si stiintifica, respectivul se simtea obligat sa publice in Scanteia un articol pe prima pagina in care ridica la greu tot felul de osanale. Ei bine, acel prorector le-a chemat pe cele doua colege ale mele si le-a luat din scurt, amenintandu-le chiar. Eu stiu exact cat de mojic era respectivul si cat de lipsit de caracter era, caci in anul in care eu si inca trei colegi ai mei au aparut pe un panou de la intrarea in ASE la bila, s-a organizat o intalnire cu decanul, seful de actedra si cu secretarul de aprtid, toti niste mamaligi, cu care acel prorector a maturat pe jos, dupa care s-a scuzat a dat chiar mana cu noi. Calaul si victimele erau intr-un fial intr-o atmosfera amiabila. Peste ani rectorul, fosta victima a dat acelui fost prorector o distinctie si mi-am imaginat cum victim isi felicita calaul. Hazliu, nu? Nu a trecut mult timp de la acel incident nefericit si colega mea L.N. a plecat din catedra, pentru ca si-a depus dosarul de a emigra in Izrael. De atunci nu am mai stiut nimic, iar dupa Revolutia din 1989 a fost tot liniste in legatura cu L.N. desi despre alti colegi plecati in lumea larga mai veneau cateva vesti din cande in cand. Stiu numai ca am avut privilegiu sa fiu in preajma a trei colegi exceptionali, D.I., T.M. si L. N. de care ma leaga amintiri de neuitat si de la care am avut de invatat foarte multe lucruri si carora le-am ramas indatorat pentru toata viata. Au mai fost colegi care au plecat si trebuie sa spun cateva cuvinte despre cum a plecat colegul meu B.B. asistent singurul absolvent de la Facultatea de Calculatoare, inginer printer alti ingieri care lucrau in zona tehnicii de calcul, ei fiind absolventi cel mult de Electronica. B.B. era un tanar special cu o casa pe Dorobanti la doi pasi de ASE, loc ravnit de multi doritori de aventuri, dar B.B. opunea rezistenta. Asa ca el trebuia eliminat. S-a gasit o situatie absolute obscura si din tantar s-a facut armasar. Asa ca s-a facut o sedinta si doi lasi au incercat ca in vremurile apuse B.B. sa fie infierat d colegii lui. In acea vreme eu aveam o arecare functie si am luat cuvantul aratand cu degetul spre unul dintre cei doi, pe care l-am indicat ca este in masura sa glasuiasca pentru ca B.B. fusese adus de el. Fara prea multe explicatii sedinta s-a incheiat. B.B. tot a plecat dar nu atunci si nu din acel motiv. S-a intors in Facultatea de Calculatoare si a lucrat cu marele profesor Vlad Ionescu, cel care avea cele mai frumoase lucrari de Teoria sistemelor liniare, care si in ziua de azi sunt de neclintitit prin clasicismul lor. De cate ori il intalnesc pe B.B. ma gandesc la cat de cruda este viata si la cate nedreptati il supune soarta pe om, pana ajunge si el undeva, ca apoi sa se intoarca in tarana, de unde a venit, cum zice tata-popa la slujbele de inmormantare.
revenire