Concursuri

Asistent titular am devenit prin concurs organizat gratie decanului Geo VASILESCU. Era vara si ma gaseam in practica cu studentii la Rm. Valcea. Am fost sunat de secretara Florence cum ii spuneam noi care mi-a zis sa-mi fac dosarul. Daca sunt de accord sa mi-l faca dumneaei. Bineanteles ca am fost de accord sic and am revenit in Bucuresti am si inceput sad au probele de concurs.

Prima proba era de talent pedagogic. Am primit o tema, m-au lasat sa pregatesc. Am fost dus in fata unui grup de profesori si am zis eu acolo ce am zis. Eram coplesit caci in sala erau unii dintre cei mai importanti profesori ai facultatii. Mi s-au pus intrebari. Am raspuns. Presedintele de comisie care era si decan in acelasi timp, ii intreba daca sunt multumiti de raspunsuri. Ei ziceau ca da. Am invatat o lectie si anume, ca atunci cand cineva se afla la greu, sa nu contribui si eu ca viata lui sa fie si mai grea. Cu o singura exceptie, ca acea persoana sa nu-mi fi facut vreodata rau.

A doua proba a fost scrisa si am primit un subiect, foi de hartie si da-i si da-i si lupta si lupta, vorba lui nenea Iancu in scrisoarea lui cea pierduta. Am predate dupa vreo doua ore lucrarea. Facusem si scheme si programe in FORTRAN IV si mai scrisesem si text. De, ce ma pricepusem si eu caci fusesem luat din scurt, prea din scurt.

Ultima proba a fost o proba orala. Erau in comisie, pe langa decan inca doi mari profesori, pe care ii respectam enorm pentru calitatile lor profesionale si mai ales pentru cultural or de nivel foarte inalt. Am prezentat eu ce am prezentat, am raspuns la intrebari si iute-iute s-a organizat si Consiliul Profesoral, care a validat concursul si tot in acea saptamana am prins si Senatul ASE care a validat si el concursul, devenind asistent titular. Toti colegii mei de generarie de la alte facultati au trebuit sa astepte pana toamna, intrucat decanii lor nu si-au manifestat acea vointa de a-i promova, manifestata de decanul de la facultatea de Cibernetica.
Lector titular a fost rezultatul unor mari zbuciumuri si aventuri. In 1978 aveam titlul de doctor si in catedra era nenumarati lectori fara doctorat. Seful de catedra de atunci, un oarecare Bulgaru sau Bulgariu sau nu stiu cum, caci nici el nu stia cum ne cheama pe noi, in afara de armata lui de trepadusi, nu avea aplicatie decat pentru cei care ii ofereau tot felul de favoruri care sa-i excite la modul generalizat papilele gustative. A organizat un concurs, a mai organizat altul si numai la al treilea glonte am nimerit, desi toti imi spuneau sa contest celelalte trageri in polygon ca eu am ochit. Doctoratul era un razboi, concursurile de lector erau numai niste batalii. Castigasem razboiul, iar bataliile, imi spunea conducatorul meu de doctorat cu care ramasesem in relatii exceptionale, nu conteaza prea mult. Ce m-a surprins a fost faptul ca niciun coleg lector sau cu grad didactic mai mare nu mi-a zis niciodata se merg la un curs, sa tin si eu cateva minute, sa delirez in fata studentilor cat de cat, sa ma familiarizez cu zecile de ochi care te privesc si care vor sa inteleaga ce spune cel de la catedra. Mai mult, odata a fost un coleg jegos, care m-a chemat sa-mi ceara sa nu candidez la un concurs, de parca el era mare si tare in catedra. Era un pigmeu care cand se privea in oglida din cotoi tavalit in noroi, se vedea leu devorand un elefant. Alta data, un altul care si-ar fi vandut-o si me muma-sa numa-numa sa-i fie lui marul plin mi-a explicat mergand pe jos de la ASE pana la Universitate ca nu exista pentru mine nicio sansa de a promova, cad statul de functiuni al catedrei era 60% neocupat si era intesat cu posture de predare. Cea mai infecta impresie insa mi-a lasat-o un nefericit, care explica pe toate drumurile ca nu sunt ore de tredare la disciplina de Programe Aplicative. La cinci serii de studenti, aveau loc cinci lectori. Groaza lui era data de faptul ca inca nu avea doctoratul dar daca mi se scotea si mie un post, oricum mai incapeau alti trei lectori. Oare ce l-a determinat de vampire sa nu se sature cu trei lectori, sa-l doreasca sip e al patrulea? Oricul eu nu sunt chiar comestibil, avand singe albastru care circula prin vene fara semne de stop la intersecie sau de cedare a trecerii… Dupa mari lupte, decanul de atunci Virgil SORA a gestionat concursul, despre care nu vreau sa-mi amintesc nimic, pentru ca a sta opt ani asistent, cu doctorat, mi se pare culmea managementului defectuos al unui sef de catedra incapabil si atat.

Proba practica a fost organizata in fata unor studenti de an mare care intelegeau clipele groaznice prin care treceam. Am simtit acest lucru din faptul ca erau linistiti, ca nu faceau lucruri care sa ma puna in dificultate. Desi aceasta proba avea sansa sa se tina la studenti cu care lucram la seminar, sunt sigur ca a fost o manevra a cuiva, pe care-l banuiesc, sa se intample altfel, doar-doar va aparea un incident.

Proba scrisa a fost simpla pentru ca stiam despre ce este vorba desi postul meu era cu o structura destul de bizara. Era o improvizatie, desi erau nenumarate ore de programare sau de programe applicative, concursul meu a fost pe sisteme de operare, adica ceva unde eu nu avusesem seminarii. Incercarea de a face rost de materiale de la colegi a fost din start sortita esecului. Norocul meu a fost ca aparuse in Editura Tehnica o carte si aveam eu de la ICI cartea lui Donovan si mai trecusem sip e la ITC unde se dezvoltau sisteme de operare si aveam si de acolo multe insemnari despre compilatoare mai ales.
Nu stiu exact care au fost rezultatele. Stiu numai ca intr-o seara conducatorul meu de doctorat, m-a sunat sa ma felicite ca trecusem de Senatul ASe. Deci eram lector.

Conferentiar titular am devenit dupa Revolutia din 22 Decembrie 1989. Se zice la Elena Ceausescu gestiona posturile de conferentiar universitar si de professor universitar. Zicea ea, ca erau multi si unii si ceilalti. Este adevarat ca dupa ce comunistii au venit la putere aveau nevoie sa faca proprii lor conferentiari si profesori, dup ace ii bagasera la parnaie pe cei vechi sau dup ace-i dusesera in Deta Dunarii la stuff sau sa faca si ei canalul Dunare-marea neagra, sa aiba lumea ce vedea din satelit, vorba lui Ceausescu…
Degeaba asteptam de la congres la congres al PCR sa vina careva sa zica ceva despre deschiderea procedurilor de concurs pentru aceste posture. Nu. Ramaneau in continuare blocate. Se organizau concursuri numai de asistent si de lector universitar. Nefericitul de Emil Boc, in anul 2010 a reusit performanta de a bloca absolute orice promovare in invatamantul superior, nici asistenti nu au mai fost adusi in universitati. Eroare de management…
Cum era si normal, in catedra de Cibernetica Economica, foarte prost gestionata, cand in tot ASE-ul s-a promovat, un grup mare de lectori doctori au ramas pe loc. Se crease o situatie absolute penibila. Multi dintre fostii nostril studenti care lucrau pe colo sip e colo in ASE, erau déjà conferentiari si chiar aveau dosare de concurs de profesori.
Ni se spunea de seful de catedra, un tip fara personalitate, un impaciuitoris perfect, fara o strategie de progress definite, ca nu se poate, nu se poate si iar nu exista din ce. Cand am mers toti lectorii di catedra, care aveam cel putin zece ani vechime pe post, la recor, acesta a ramas socat. Nu se astepta la o astfel de atitudine mizerabila a conducerii catedrei si mai ales din faptul ca aveam un prorector provenind de la noi din colectivul de informatica…
Profesorul Boldur, rectorul barbulescu si ministrul Sora au reusit sa ne solutioneze sip e noi cu truda, sudoare si sange, cum se zice in baladele populare, precum Toma Alimos. Nici de data aceasta lucrurile nu au fost liniare, desi anuntasem ca ma ocup de admiterile copiilor si nu prezinta pentru mine interes participarea la concursul de conferentiar dedicat unei personae cu care ma mai confruntasem fara success si altadata. Culmea este ca stiam de la un student din anul al cincilea stia de organizarea la un restaurant a unui complot care sa determine eliminarea mea din competie prin scoaterea mea de la cursuri de catre studenti ca fiind incompetent. Niste lideri ai studentilor fusesera convocati acolo dar tentative esuase, studentii dand dovada de integritate morala mai presus decat terfeloagele care ii convocaresa. Exista martori in legatura cu acest episod degradant pentru unii dintre colegii mei. Am depus dosarul cand noul sef de catera mi-a zis. S-a organizat concursul care a fost numai concurs de dosar. Consiliul Profesoral a aprobat, Senatul ASE a aprobat si a durat ceva timp pana a venit confirmarea de la minister. Dupa multi-multi ani, dup ace zacusem lector fara speranta, am devenit conferentiar. Este groaznica situatia in care un om se afla pe o scara rulanta, el doreste sa urce, iar scara rulanta coboara. Asta am simtit eu cel putin cinci ani…

Profesor titular am ajuns destul de batran, fara sa am prea mult élan. Am tras de mine sa fac inca niste lucruri pe care le-as fi facut de zece ori mai bine si pai repede pe la 38 de anis au in jur de 40 dar nu mult dupa. Imi amintesc ca eram asisten doctor si un parlit de lector care nu si-a tinut teza niciodata, m-a trimis sa-i adul niste coli dehartie de la secretariat cand eral intr-o comisie de licenta, el membru in comisie, eu, secretar ca eram numai asistent. Norocul meu a fost ca presedintele l-a invitat pe el sa-mi aduca mie foi de hartie ca eu eram doctor, el, nu. S-a conformat scrasnind din dinti. El si-o facuse cu mana lui…
Asa ca prin 1993 deja la bursa din Franta eram professor universitar cu stagiu.

S-a anuntat concursul.

Am facut dosarul.

S-a derulat concursul, fiind numai problema de dosar.

S-a validat in Consiliu Profesoral, unde eram de fata, bieanteles, nevotandu-ma.

Si Senatl ASE a validat dosarul si concursul.

Fiind niste interese superioare, dosarele au mers ff repede la minister. Numai ca in ASE au venit in doua transe. Cum ar veni, ieri au venit dosarele mai de la inceputul alfabetului. Si azi au venit si cele cu litera I. Surpriza! Un coleg cu numele de la primele litere din alphabet s-a facut professor ieri. Cand m-am dus sa vorbesc cu el, in loc de Nelutule, cum mi se adresa, mi-a raspuns foarte official cu domnule ivan.
Ce face o promovare dintr-un om! Ii ia mintile.
Conducator de doctorat am devenit in doua rate. Imediat dupa Revolutie se intamplau foarte multe intamplari, inclusive adoptarea deciziei ca nu numai profesorii, ci si conferentiarii sa conduca doctorate. Asa ca fiind conferentiar, am capatat acest drept. Aveam doctorand pe Clotaire Ingauta. Dupa aceea s-au rasucit si numai profesorii au ramas cu acest drept. Continuam cu Clotaire dar nu mai aveam drept sa iau alti doctoranzi. Dup ace am devenit professor, mi-am facut alt dosar de concurs. Am participat, am primit dreptul de a conduce. Un coleg, curios din fire, autor de carti de duzina, compilatii de colo si de colo, s-a dus la doamna Voiculescu, sa vada cum am indraznit eu, fara carti ca el, sa fac dosar de conducere de doctorat. S-a linistit cand a vazut ca aveam articole in reeviste in strainatate si participasem la conferinte importante, zic eu, cu lucrari, publicate in edituri ca lumea.
Odata devenit conducator de doctorat am cultivat o astfel de atmosfera incat cei cu care am lucrat erau si sunt numai personae extreme de performante, speciale, cu care am avut certitudinea ca voi face o treaba foarte buna. Putine au fost cazurile in care am esuat.
Director in minister la Directia de Informatizare si Personal am ajuns dup ace Ion Marcu mi-a sugerat sa particip la concurs. M-am conformat. Au fost doua probe:

proba scrisa s-a dat intr-o seara, in sala de sedinte unde un tinerel obraznic, s-a uitat pe cartea mea de identitate si mi-a zis l-am retinut si de fiecare data si-am tras pumni in cap sa se invete minte sa fie urban, indifferent cu cine vorbeste, pentru ca a fi civilizat nu costa bani; am primit subiectul am scris si zic eu ca am facut bine, lucru aratat si de nota buna obtinuta;

proba orala a fost in fata unei comisii in care niciunul nu avea titlul de doctor in stiinte sau grad didactic mai mare ca al meu; oamenii au o placere teribila ca atunci cand te prind la stramtoare sa ti-o traga pe toate partile; asa au facut si membri acestei comisii; mi-au pus tot felul de intrebari, unele mai bizarre ca altele, oricum sa evidentieze nivelul limitelor mele intr-un domeniu in care eu am recunoscut din start ca sunt novice;

afisareaq rezultatelor a fost socanta pentru multi, intrucat punctaqjul obtinut a fost de-a dreptul astronomic; am fost numit prin Ordin al ministrului, director si mi-am luat sarcinile in serios;

mi-am dat seama cum este functionarimea de acolo, gata-gata sa vanda sis a cumpere in orice moment; sa nu-si assume responsabilitati, sa complice totul sa ia tot felul de masuri aberante; una dintre ele era luarea in considerare a mediei de absolvire a afcultatii la 4 zecimale, pentru a-i departaja pe concurentii de la un post banal de titularizare, desi colectivitatile sunt neomogene cel putin din doua critrerii si anume: facultatea absolvita, perioada si nivelul de exigenta;

despre contractul cu SIVECO pe altadata.
La un moment dat a aparut o situatie jenanta, o lucratura de un anume fel caci se terminasera riscurile date de proiectul acela de 100 milioane de USD si se profila la orizont cele 1.000.000 de laptopuri, vaca buna de muls. Incepuse sa se profileze din partea specialistilor ca este un fiasco dar baietii erau prea puternici si vroiau sa impuna aceasta aberatie. Asa ca trebuia sa ies din décor. Nu am asteptat sutul in fund. Mi-am dat demisia si in acest fel am pus punct unei perioade interesante din viata mea, in care am cautat sa vad daca sunt in stare si eu de ceva. Daca dup ace am plecat, portarii de la minister ma salutau insemna ca intr-adevar am fost si eu un tip cu nivel de bun simt peste medie, chestie cu care ma mandresc si acum.
Au mai fost competitii, dar de la un timp mi-am dat seama ca nu conteaza ce faci, ci cine te evalueaza si mai ales daca-i plac ochii, privirea, zambetul si mai ales se uita la pantofi, daca sunt sau nu scalciati.
In lucru acum