|
Profesorul Alexandru Puiu era prorector si se ocupa si cu activitatea profesionala si didactica.
Mai publica el si cate ceva in oficiosul Partidului Comunist sa se afirme ca sa-si transforme postul de prorector la urmatoarele alegeri
in post de rector, ceea ce s-a si intamplat. El a fost ultimul rector comunist inlaturat de revolutionari in decembrie 1989.
Era acest Puiu cu carente grave de management si mai ales de comportament, el nestiind sa reactioneze normal in situatii
ceva mai speciale, ca situatia aceea ce o voi prezenta in continuare. Invatamantul comunist universitar era total platit de stat si statul gestiona strict rezultatele si activitatea studentilor dar si pe aceea a profesorilor. Studentilor li se gestiona prezenta, fiecare grupa avea condica de prezenta. Absentele contau la obtinerea si mentinerea bursei. Se calcula un indice de promovabilitate incat profesorii chiar nu faceau ce le traznea prin cap cu soarta studentilor. Exista un cadru didactic indrumator de grupa care trebuia sa stie exact cam care este atmosfera in randul studentilor si sa-i sprijine pe acestia in a-si solutiona problemele marunte. Exista un cadru didactic indrumator de serie, care gestiona problemele studentilor la nivelul intregii serii. El trebuia sa stie situatiile deosebite create de anumiti studenti sau de anumite cadre didactice. Acesti indrumatori trebuiau sa fie cadre didactice cu tact si mai ales cu experienta care sa stie sa dea solutii corecte mai ales problemelor de viata ridicate de tinerii studenti. Si nu erau deloc putine aceste probleme. sa revin la prorectorul Puiu. Prin 1983 parca, in vara, dupa o distorsionare dramatica a rolului disciplinelor de informatica in favoarea celor de planificare unde nu se spunea nimic, adica chiar nimic, la disciplina LIMBAJE DE PROGRAMARE unde se cereau chestiuni concrete - un proiect - precum si discutie pe acest proiect, rezultatele au fost absolut catastrofacel. Era si de asteptat pentru ca: - disciplina a ramas aceeai de pe vremea cand se dedea la admitere doua matematici si fizica - piata cerea informaticieni si nu planificatori si cei din productie fortau mentinerea la cote ridicate a nivelului de exigenta - la disciplinele de planificare efortul de a obtine note mari era scazut si studentii au crezut ca si la programare va curge lapte si miere - era creata o atosfera ca oricum profesorul este obligat sa-l treaca pe student - colectivul de programare era coordonat de cel care se ocupa de intreg colectivul de informatica din catedra de cibernetica, fiind direct interesat sa faca temenele sefului de catedra care il amagea ca-l face profesor - lectorii de la colectivul de programare erau foarte tineri si prea dornici de afirmare si nu vedeau incotro bate vantul si mai ales in ce parte sa plece urechile. Asa ca in vara acelui an, rezultatele la disciplina de programare au oscilat ca promovabilitate intre 15% si 25%, oricum cu mult mai mici decat limitele acceptate de partid unde daca ar fi coborat sub 70% deja toata lumea lua foc, se facea sedinta de partid si toata echipa didactica era pusa la zid si mitraliata fara mila de chiar colegii din catedra sau din facultate. Sa nu mai vorbim daca venea vreun stab de la Comitetul Municipal de Partid Bucuresti, adica de la CUB, mai pe scurt. cand a aflat prorectorul Puiu de asa grozavie, a luat foc. Prima lui reactie a fost sa faca un panou mare pe care sa-l aseze la intrarea profesorilor din ASE-ul vechi. Glasuia acel panou: cum explica urmatoarele cadre didactice slabele rezultate, bla-bla-bla... Dupa care urma numele miseilor: Valer Rosca Constantin Apostol Ion Gh Rosca Ion Ivan - adica eu. Mai urma un text in continuare in care eram facuti cu ou si cu otet. Numai ca efectul a fost pe dos. Toti colegii care ne intalneau ne felicitau pentru: - curaj - exigenta - iesirea din tipare - realizarii concordantei intre realitate si rezultate. Cateva zile mai tarziu acelai profesor Puiu a convocat in cabinetul sau de la etajul intai din cladirea istorica a ASE o sedinta. Erau acolo: el, decanul Virgil Sora, seful nostru de catedra Mircea Bulgaru, secretarul de partid Gheorghe Dodescu si noi cei 4 impricinati, din cauza carora s-a iscat uraganul. A inceput sa glasuiasca prorectorul Puiu facandu-ne pe noi ce patru albie de porci, cu cuvinte greu de descris, imposibil de gasit in DEX. ma si miram cum mama dracului un titrat ca el are capacitatea sa scoata pe gura chestii pe care nici tiganii din Ceair din Pitesti nu stiu s-o faca. Au urmat la rand decanul si apoi seful de catedra care si el fusese candva prorector ca Puiu. Taceau malc si daca incercau sa zica ceva, Puiu le taia macaronul un-doi. Am avut surpriza ca la sfarsit, ranjind, si-a cerut scuze ca a fost cam dur dar toate au o justificare. era ca si cum ii dai in cap cuiva cu toporul, ii crapi capul si-i zici pardon, spunand ca de fapt tu doreai sa spargi lemene sa faci un gratar maine la iarba verde. Noi n-am scos un cuvant. daca incercam sa argumentam, Puiu ne baga pumnul in gura. Ne-am despartit de acest personaj sinistru si mi-am dorit sa nu-l mai intalnesc niciodata, vis care s-a realizat. cat a fost rector mi-a aratat cat de rau poate conduce un politruc o institutie de talia ASE-ului. El s-a remarcat numai prin articolele scrise in Scanteia cand mai aparea vreun volum din opera tovarasului... Panoula aramas la locul lui ca o pedeapsa ce ni se aplica noua, rezvratitilor fara voie. dar se zice ca profesorul margulescu s-a dus la prorector si i-a cerut imperativ sa ia acel panou ca este o rusine. Se pare ca rectorul a intervenit si panoul dus a fost. La revolutie rectorul acesta bizar si odios a disparul in ceata. Si-a facut o universitate privata in Pitesti, colaborand cu multi dintre colegii mei de catedra. cand a facut o varsta oarecare, Senatul ASE l-a invitat si i-a dat odiploma. Mai acum in iarna, cand a facut o varsta rotunda, i-a fost atribuita o medalie si ma uitam cum victima de atunci profesorul de acum si rectorul Ion Gh. Rosca, inmaneaza medalia fostului sau calau, adica lui Puiu, cel care a zamislit panoul acela stupid, grotesc, aiuritor si penibil. Si Puiu a avut neobrazarea sa mai rosteasca si un cuvant din care el se facea o victima a regimului comunist, nu i-ar fi rusine sa-i fie obrazului. Vorbea el de cu se transformase in salvatorul ciberneticii si informaticii. El?! Sa avem raison! Numai aici pe Dambovita se intampla asemenea grozavii, pentru a fi date uitarii, incat toata lumea sa-si faca menrele si progresul sa fie cat mai indepartat cu putinta. In lucru acum |