Restanţierii
Restanţierii printre doctoranzi sunt acele fiinţe bizare care nu-si gestioneaza cum se cuvine timpul si ajung, vai lor, in situaţia de a face ceea ce trebuia facut la timpul lui, in alte perioade si amana in acest fel deznodamantul. Restanţierii la doctorat sunt cu atat mai putin explicabili ca situatie, cu cat se afirma ca doctoratul inseamna cea mai inalta treapta de perfecţionare profesionala. Ori un restanţier este acela care, vai lui, nu este in stare sa faca ceea ce trebuie. Atunci cum va sta pe cea mai inalta treapta?
De aceea este important sa stie tot doctorandul cu care lucrez ca:
- nu apreciez doctoranzii restanţieri
- sancţionez tentativa de a duce in restanta orice, fie referat, fie articol, fie prezentare
- restanţa este sansa care si-o ofera fiecare sa iasa din sistem
- daca tot trebui facut un ceva la un moment dat, doctorandul trebuie sa-l faca la acel moment, caci in restanţa tot el il va face, mai mult umplandu-se de noroi si riscand inutil
- orice amanare este calea spre a fi restantier.
In contextul noii legi a invaţamantului, doctoranzii devin restanţieri in raport cu un program construit de ei impreuna cu conducatorul stiintific. Ei vor fi restanţieri in ochii lor in primul rand. In rest, orice scuza, orice alta abordare este apa de ploaie daca totul este insoţit de o restanţa. Restanţa ca termen, ca lucrare, ca activitate, ca intalnire de lucru, ca participare, ca orice vreţi...