Toată lumea vrea să optimizeze. Se optimizează fluxuri financiare. Se optimizează raţiile de mâncare care se dau la vaci. Se optimizează rutele de transport feroviare. Se optimizează sortimentele de combustibil. Se optimizează traseele mărfurilor în e-commerce. Se optimizează efectele negative ale medicamentelor prin utilizarea de probiotice. Se optimizează efortul de realizare a producţiei de covrigi. Atât de mult se optimizează, încât s-a banalizat optimizarea, ca să nu spun că a căzut în desuetudine. După mine, optimizarea este un proces complex, iar practica arată că se face prin selecţii succesive în raport cu criterii pe acre fiecare dintre noi le ia în considerare. Pentru componentele d-AN, a optimiza înseamnă: - minimizarea numărului de click-uri necesare a ajunge la informaţia căutată, - minimizarea duratei de căutate a temei dorite, - minimizarea costurilor cu accesul, - minimizarea costurilor cu realizarea de componente d-AN, - minimizarea necesarului de resurse pentru a accesa o componentă d-AN, - minimizarea duratei de acomodate cu aplicaţia, - minimizarea erorilor de introducere a datelor în aplicaţia d-AN, - minimizarea duratei etapei de testare a componentei d-AN, - minimizarea erorilor de accest înregistrate la utilizator, - maximizarea numărului de accesări, - maximizarea rezoluţiei fotografilor, - maximizarea profitului obţinut de la utilizarea unei aplicaţii, - maximizarea volumului de informaţii oferit de componenta d-AN, - maximizarea gradului de continuitate, - maximizarea indicelui agregat de calitate, - maximizarea profitului obţinut ca urmare a implementării componentei d-AN. Se construiesc modele de optimizare unicriteriale sau multicriteriale şi se identifică fie algoritmi exacţi, fie algoritmi euristici pentru a obţine soluţia optimă. De fiecare dată trebuie arătat că pentru contextul definit, soluţia găsită este cea mai bună. De preferat este să se arate care sunt pierderile care s-ar obţine dacă ar fi aplicată următoarea soluţie, ceva mai slabă, soluţie poziţionată după soluţia care este considerată cea mai bună. Totul este de discutat, iar cei care au argumente puternice au şi elementele care să impună soluţia optimă. Pentru un proces se construiesc nenumărate modele de optimizare, definind sisteme de ipoteze diferite. Cei care au capacitatea de a arăta că sistemul lor de ipoteze este cel valabil, sunt cei care impun soluţia optimă. Este dramatic doar în cazul în care soluţia optimă a acestora se dovedeşte a fi cu mult mai slabă decât soluţia pe care oamenii o foloseau fără nici un fel de optimizare. Dacă aşa stau lucrurile, cu siguranţă că cei care au făcut optimizarea, au neglijat factori esenţiali. în dezvoltarea de componente d-AN nu sunt excluse astfel de abordări, ceea ce arată că prudenţa este un lucru extrem de important. Vorba croitorului, măsoară de zece ori şi taie o singură dată şi bine. ** |