Anul 1999 a fost anul alegerilor. S-a ales seful de catedra, adica eu. Se alegea decanul facultatii si urma ca in 2000 sa fie ales rectorul si prorectorii. Se constituia o echipa, desigur stiindu-se ca profesorul Paul BRAN va obtine mai mult ca sigur al doilea mandat de rector.
Era o mica-mare problema, anume ca informatica nu daduse niciodata un decan. Fusese decan in vremea studentiei mele profesorul Nicolae RACOVEANU, informatician politehnist, dar sectia cu cei mai multi studenti, sectia cea mai galonata in piata muncii, nu daduse niciodata decan. mai multe persoane din catedra mi-au zis sa candidez la postul de decan, caci succesul de la alegerile de la sefia de catedra este o buna premisa pentru a iesi invingator. Daca vrei sa te compromiti, neaparat ia-te dupa astfel de cantece de sirena si te duci la un pas de catastrofa carierei profesionale. Asa ca, am luat decizia de a candida, decizie, neinspirata, nenorocita si mai ales negandita catusi de putin. Aventura unui coleg care s-a autopropus, care a candidat pentru o sefie de catedra, incurajat de vreo douazeci de personaje din vreo treizeci cati avea acea catedra, dar care in final si-a numarat numai propriul sau vot, trebuia sa fie farul meu calauzitor ca sa ma opresc din acea nebunie absurda, stupida, bizara si gaunoasa. dar m-am incapatanat sa merg mai departe. Asa ca mi-am facut un
plan de management, am compus
scrisori personalizate si da-i bataie, Ivane, caci drumul spre prapastie este al tau. Eu imi respect colegii si tocmai de aceea scrisorile contineau detaliile care aratau ca stiu cu cine stau de vorba.
La dosar am pus si un CV de o
pagina.
Nu facusem niciun calcul dar mergeam inainte cu ochelari de cal, de fapt ca un catar incapatanat. In ziua votului am obtinut un scor penibil, care mi-a aratat ca alta era directia in care se dorea sa se mearga. Stiu doar atat ca nu m-am considerat un invins, din moment ce am luat si eu vreo 16-19 voturi. Cel ales decan, profesorul Constantin MITRUT, era un tanar, provenind din catedra de Statistica, iar pentru cei opt ani cat a stat decan, s-a dovedit a fi foarte bun din toate punctele de vedere. La sfarsitul celui de al doilea mandat am mers la profesorul MITRT si i-am multumit sincer pentru tot ce a facut pentru mine, pentru Catedra de Informatica Economica. In niste situatii unde am fost bagat in mocirla, profesorul MITRUT a stiut sa navigheze elegant aratand cu claritate spre cei vinovati cu adevarat si mai mult, ironizandu-i. Ma gandesc aici la un candidat care a depus doua dosare pentru a concura la doua universitati pe post de profesor. ma gandesc la BRIE, cand cineva ma tot purta sa arate ca n-am facut mule acolo, desfiintarea datorindu-i-se.
Peste ani, adica prin 2012 a venit la mine un profesor, fost sef de catedra, fost, fost fost si mi-a zis ca el nu m-a votat ca sunt prea dur. N-am inteles de ce dupa 13 ani a simtit nevoia sa se spovedeasca. Ma rog, unii isi fac bilantul si cauta sa-si incheie toate socotelile, pentru a fi linistiti cu ei insisi, la trecerea de dicolo.
Analizand la rece, acest episod din viata mea, il consider o fapta nesabuita, o incercare aiurea de a-mi depasi artificial conditia, cand pentru o astfel de abordare trebuie o formula extrem de toleranta, astfel incat fiecare sa-si gaseasca locul si fiecare sa spere ca isi va solutiona problemele in favoarea sa. Aveam in cap sa fac niste lucruri. Sunt sigur ca asa cum ma stiu, daca as fi ajuns decan as fi facut cate ceva, nu cat a facut profesorul MITRUT, dar nu m-as fi rusinat dupa patru ani ca am dormit in cizme.
Sfat: priviti-va in oglinda si numai daca vedeti acolo un munte, faceti pasul decisiv.