7. Si informatica

7.1 Reaparitia specializarii IE

Revolutia din Decembrie 1989 a insemnat mult mai mult decat disparitia Ceausestilor si a celor care i-au inconjurat. De-a lungul celor peste 40 de ani de democratie popular, de socialism multilateral dezvoltat se acumulasera atatea tensiuni in societate incat numai o revolutie avea sa le resolve, daca nu deplin si definitive, cel putin definitive, ramanand ca gradul de cuprindere sa creasca in timp, cum bine zicea Silviu Brucan despre cei 20 de ani. Este nedrept sa se puna in spinarea unui sistem excesiv de centralizat toate deciziile luate in legatura cu informatica economica intrucat nu cred, adica sunt sigur, detaliile erau in afara marii politici. Detaliile sunt facute de oameni care au nume, au varsta si mai ales au o gandire sau nu o au si daca sunt pusi pe functii mari, fac rau. Daca au un tupeu nemasurat si sunt strivit de propriul orgoliu, nenorocirile pe care le genereaza vin in cascada. Daca mai au si darul de a imbraca totul in fraze simple si de a le subordona toate actiunile lor ducerii la indeplinire a sarcinilor trasate la un congres, la o plenara sau printr-o cuvantare publicata sub o poza mare in ziarul Scanteia, deja tacerea era totala, vesnica, profunda si anost ambalata.
Cand s-a pornit Revolutia, in ASE erau mai multe tendinte dintre care amintesc:
- remanerea pe loc intrucat la proaspatul incheiat congres, al XIV-lea, copiii au dat buchete mari de flori rosii iubitilor conducatori si atmosfera de acolo era una de angajare in realizarea marilor idealui comuniste asa cum se desprindeau ele cu claritate, tarie, inflacarare si angajare din cuvantarile tovarasului; erau cei care pe toata durata comunismului avusesera numai si numai de acstigat, prin angajarea in munca de partid si prin propagarea ideilor comuniste la cursuri; nu-mi amintesc oameni seriosi, profunzi, cu meserie adevarata care lucrau in ASE sa se scalambaie in sedintele de partid sis a faca tot felul de giumbuslucuri pentru a iesi in fata; in schimb, pe cei care nu aveau o meserie, stiau sa recite citate din el sau mai nou din ea, bine plasate, vorbeau despre necesitatea de a transpune in viata, dorinta de a face si de a drege, ieseau in fata cu oric prêt si in cuvinte simple dar fara a da concret ce si cum, pentru ca nu stiau neavand o meserie; la mine era simplu; daca vroiam sa implementez politica partidului si a iubitului conducator, ma gandeam la problema de stocuri, construiam un model discutand cu cei care gestionau produse finite construiam un model si apoi scriam un program si il rulam, iar rezultatele le discutam cu specialistii; reluam totul si faceam corectii pana cand cei care se ocupau zi de zi de stocuri erau multumiti; asa faceam eu politica inteleapta a partidului, pentru ca asa consideram eu ca inseamna sa fii angajat in politica, sa fii profesionist, cat mai bun sau cat de cat bun sau sa faci treaba sa nu rada lumea de tine; la ceilalti, politruci sa le zic, a ramane pe loc era esential pentru ca ei trebuiau sa profite, sa aiba ultimul cuvat, sa taie sis a spanzure, chiar daca ceea ce faceau nu avea nicio legatura cu ceea ce ziceau documentele de partid si de stat, fara a fi o scuza nici pentru ei si nici pentru superiorii lor; in ASE categoria aceasta era foarte larg reprezentata sis a nu mire pe nimeni la in 22 decembrie 1989, din porunca unei doamne coafate frumos, au fost puse lanturi la intrarea din Dorobanti a caldirii Ciberneticii, ca oamenii sa nu iasa sis a se alature mincitorilor de pe platform Pipera ca mergeau spre central orasului strigand VENITI CU NOI! Incat vibrau geamurile mari ale cladirii, iar lumea privea spectacolul neindraznind sa ia o initiative; n-am sa uit cum un distins profesor, cu state adanc infipte in comunismul de degustari se mira si nu intelegea ce se intampla la Timisoara si mai ales de ce sa se intample asa ceva, cand nimanui nu-i lipseste nimic; omul nu stia ca este femeia care-si parasesc barbatul DE BINE, adca pentru ca nu le lipseste nimic, ci pur si simplu pentru ca s-a saturat cu binele; aici nu era cazul; tot aici se incadreaza si cei care din umbra doreau mentinerea vechii societati, mergand la comitetul de aprtid sa arate cine sta cu ochii atintiti spre calea Dorobantilor unde se scurgeau sirurile nesfarsite de muncitori; era dorinta lor de a arata ca stau de veghe, ca stiu sa fie fideli cauzei; ei mergeau si pre pasarela care separa cladirea din Dorobanti de cladirea din Eminescu si asteptau sa vada ce fac masele din Centrul de Calcul iesite in parcare; daca masele se repezeau spre strada sa se alature muncitorilor, sunt sigur ca si ei ar fi facut gestul; asa ca nefand masele alipirea de muncitori, respectivii ramaneau de veghe; sa fiu sincer, in memoriile unuia dintre ei sunt sigur ca va scrie ca a stat acolo cu sufletul la gura, pregatit sa faca marele sprint in revolutie si ca l-a facut, ca el a fost la baricada de la Intercontinental, ca puloverul lui pe gat sta marturie vie si ca merita tot ce este mai bundintre acre recunoasterea semenilor l-ar multumi pana peste poate;
- facutul unui pas inainte si doi pasi inapoi, vorba lui tatuca Lenin, ceea ce insemna o revolutie in care sa se modifice totul dar sa nu se schimbe nimic; acestia erau suficient de numerosi ca sa formeze un current, cel al unei rezistente pasive a celor gata sa se foloseasca fix de tot ce insemna modificare indiferent in ce sens se produca; acestia au darul de a arata ca fara ei istoria ramane impietrita, ca nicio schimbare nu se produce decat in prezenta lor, iar influentele lor sunt mai puternice decat cele ale guvernului mondial, chiar daca este vorba de a scoate mizeria dintr-o fosa din spatele gradinii; eu i-am vazut in actiune; nu ar semna niciodata nimic; nu ar iesi in fata la actiune pentru nimic; trebuie facuta remarca dura asupra modului in care acestia actioneaza la vot, fiind deosebit de usor influentati, sa nu zic manipulati; numarul lor este suficient de mare si faptul ca nu programeaza dar spun ca sunt programatori, nu citesc ziare dar stiu ce scrie in ziare de parca le-au citit, nu asculta muzica dar stiu tot ce se canta la radio pe posturile specializate si de aceea prezinta un real politic, pentru ca prin absenta lor cand voteaza, determina o anumita directive pe care nici ei nu si-o doresc pentru ca n-au inteles-o dar o regreta tardiv; ca sa para si mai credibili fac tot felul de legaturi cu lume de pe toate straturile sociale, inclusive spun ca ei au citit cu ochii lor nu stiu ce document de pe masa secretarului general, ca si cum in cabintetul numarul unu ar patrunde tot vulgul cu catel si cu purcel; este regretabil ca societatea socialista multilateral dezvoltata a dezvoltat un astfel de prototip de om nou, pentru ca el va sta la baza disparitiei prin dizolvare a acestei societati; este ca si cum o revolutie isi mananca proprii copii; aici copiii isi mananca propria revolutie, acea revolutie inceputa la 23 august 1944 si continuata pana a venit o alta revolutie peste ea; cei care imi faceau mie inainte de 1989 teoria chibritului cu egalitatea, cu proprietatea noastra a tuturor, cu necesitatea ca poporul sa-si aleaga conducatorul chiar daca era vorba de linia politica a taraseniei, dupa 1989 erau cei mai aprigi anticomunisti, cei care luptasera si luptasera si da-i si bai si hai si cea, pana cand s-a dus pe compca si socialismul si conducatorul si idealurile si toate cele; orice scuza nu se primeste, pentru ca un ins fara coloana vertebrala ieri, azi tot fara coloana vertebrala este si maine tot molusca va fi; pe astfel de persoane sa nu se bizuie nimeni caci fie ca fac o inginerie, fie ca adorm pe drum, fie ca fug pur si simplu din front, fie ca iti fac cu mana din trenul care merge in directia opusa celei inspre care s-a pornit initial; acestia n-au cuvant, n-au mama, n-au tata; ei se au numai pe ei insisi si din dragostea netarmurita fata de egoul lor calca inclusive pe propriile lor cadaver pentru a ajunge unde vor; imi vine in minte cum o baba se duce la un privegi si o ia gura pe dinainte si zice: mai venim noi la ei, mai vin si ei la noi, ca asa este ca-ntre vecini; nu vreau sa fiu rau dar am stat langa astfel de persoane ani de zile si numai in anumite moment mi-am dat seama ca apartin acestei categorii, pe care am descoperit-o si greu si tarziu si incomplet;
- trairea in capitalismul incastrat in economia socialista, manifestat prin cei 500mp de pamant destinati lotului personal pentru agricultura de subzistenta a taranilor care produceau de fapt pentru piata libera; taraniidin jurul Bucurestiului au ajuns la un asemenea nivel de performanta cu serele si legumicultura incat cred ca erau comparabili cu agricultorii olandezi; ei cumparau seminte olandeze, foloseau ingraseminte ca la carte; taranii stapaneau la perfectie perioadele, lucrarile si aveau un ritm de invidiat; CAP-ul ii invatase ca acolo nu fac mare castig si nu le ramane altceva de facut decat sa lucreze petecul lor de pamant din spatele casei; o faceau la marea arta; am cunoscut in Obedeni, la Hotarele, in Dobroesti oameni speciali, care facusera avere adevarata din legumele timpurii si mai ales din aclitatea speciala a legumelor de sera; cand era spre terminare un tip de recolta eu eram cel care primeam un sac de ridichii de luna, cateva brate de marar sau de patrunjel sau un sac de spanac, ceva mai trecut; avand ARO 244D am obtinut toate avizele si toate autorizatiile de carausie, inclusive aveam certificate de producator, pentru ca toata suflarea ma stia ca am legaturi stranse cu o familie de acolo din Obedeni si asa am primit to ce doream, mai ales ca nu ploua cu universitari, domni profesori, care sa le care sacii in piata sis a-i si aduca acasa; eram ancorat in capitalismul lor dur, de obste sateasca si munceam ca in capitalism si castigam tot ca in capitalism; munceam mai mult, primeam mai mult; ofeream servicii de calitate, eram rasplatit; legea cererii si ofertei functiona al dracului de bine, ofera de transport era foarte mare in arport cu capacitatea mea, chiar daca aveam si remorca, facuta la Satu Mare, careia a trebuit sa-i fac modificari ca la capitolul amortizoare era varza; numai remorca de Campulung Muscel era buna ca avea amortizare pe foi, iar eu aveam pe arcuri rigide si rosiile se deteriorau daca mergeam cu viteza; era foarte hazliu cand mo opera militia; eram ca un cal breaz; imi cereau permisul si in acele vremuri scria pe permis locul de munca si functia; se mirau, zambeau cand vedeau un universitar cu un ARO si o remorca si nenumarate lazi de legume; scapam repede. Au fost ani buni si frumosi, desi ma sculam l;a trei npaptea si faceam tot felul de treburi, inclusive imi tineam orele; eram celebru cu masina mea care se vedea de la o posta ca producea, nu era o masina cu care sa-mi satisfac un lux; ca mine erau cei care dadeau meditatii, caci era un ban castigat din munca cinstita; circulau tot felul de legend, insa eu stiam niste tineri foarte seriosi care naduseau banutul si stiu ca aveau succes la admitere; asa ca germenii capitalismului erau chiar sub nasul organelor de partid; nu am cum sa ocolesc situatia ca uneori am oferit legume din prea-plinul meu si unor profesori cu fistece functii pe la aprtid, dar de fiecare data nu mi-am reprimat zicerile ca le adu legume din ceea ce era pentru mine, ca am garantia ca taranii cu care eram in parteneriat, cum se zice acum, imi ziceau ferm ca nu au chimicale in ele; eu nu le dadeam lor, ca indivizi cu pozitii politice, ci le ofeream pentru copilasii lor; din bunastarea mea cea capitalista mai imbuibam si hamesiti din lumea socialista, ca asa sta bine satulului, sa dea si flamandului; nu am cerut bani, pentru ca eu nu faceam comert, faceam carausie si ma stiam un domn rasat, cu principii si care cere respect; nu de putine ori am fost cu colegi sa-si ia varza de pe langa Bucuresti, caci pe drumul vechi spre Pitesti erau niste commune renumite in varza precum Tartasesti, Slobozia Moara sau celebra in cartofi cum era Lunguletu; intre business-urile mele, mai mergeam sa iau si niste saci de cartofi sau de varza pentru prieteni si colegi; cum unul exagera, cum il radeam de pe lista; nu-mi amintesc sa fi primit un covrig de la cei cu care am fost sa-si ia cartofi sau varza,unii tratandu-ma ca pe o sluga, drept care i-am lasat cu sacii in drum destul de departe de case, sa ma tina minte; datorita muncii, nu mai eram chiar asa de insufletit in idealurile cele comuniste si toata lumea ma stia ca alerg, ca fac distante de marathon sau daca oleca listul si eu in acelasi timp, soseam la etajul sase din cladirea veche inaintea liftului, cand aveam sedinte de aprtid la sala 601 sau la sala 602 unde inghetam de frig in iernile geroase; ma bantuiau mustrari adanci de constiinta si nu aveam timp sa fusar sau sa-mi fac autocritica pentru ca aveam de facut drumuri, nu gluma, in calitatea mea de capitalist in formare si de communist in destramare, pentru ca nu mai imi era gandul nici la echitate, nici la munca de la om la om si nici la dezvoltarea armonioasa a omului nou, fauritor al noii societati; eu le aveam pe astea cu covrigul de la ARO – asa se zicea la volan – munca, munca si iar munca; mai si pictam de creci, pentru ca nu-l mai suportam pe seful direct si nici pe cei care in afara de citate nu mai aveau alte ziceri; cu ceilalti capitalisti din ASE nu aveam multe de discutat pentru ca fiecare avea timpul dramuit; numai pe la sedintele de partid sau pe la invatamantul politic schimbam cateva fraze; eu aveam o relatie buna cu multi dintre ei, pentru ca foarte multa lume care avea copii in ultima clas de liceu, stiind ca eu lucrez in ASE imi solicditau sa le gasesc meditatori; ei stateam de vorba cu colegi de la alte actedre decat cele de economie si de matematica sau de geografie ca erau si dificili dar mai ales erau scumpi, tarifele lor pe sedinta erau fantastice, daca fac comparatia cu cat ma cost ape mine meditatiile de mate si de fizica pentru politehnica la copiii mei, iar eu am avut pretentia ca le-am oferit ceea ce era cel mai bun la acele momente; acesta este viata si tot problema de cerere si oferta era si acolo; cererea era foarte mare, iar mi-au ajuns la urechi cam cine medita din ASE copiii grangurilor si mai ales pentru ce favoruri faceau ei aceste gestuir; un Ceausescu a fost meditate si meditatorul decan s-a facut, functionand nu stiu daca ursitorile sau bagheta magica din basmele cu pionieri, soimi ai patriei si eroi ai muncii socialiste sau tesatoare sau filatoare pe piepturile carora straluceau decoratiile oferite de partid pentru merite deosebite la edificarea noii oranduiri in scumpa noastra patrie (aplauze prelungite; aplauze puternice, ropote de aplauze);
- sprijinirea tocului usii comitetului de partid pe ASE de catre diferite doamne si domnite, ca sa-mi reamintesc de titlul cartii atat de frumoase, in trei volume, tiparite inainte de razboi scrisa candva de Constantin Gane, Trecute vieti de doamne si domnite, dar si nenumarati domni; i-am banuit ca nu aveau alta treaba din moment ce aveau atata timp sa-si petreaca acolo in fumul de tigara al doamnei M. o femeie remarcabila, care stia sa vorbeasca cu toata lumea frumos si care stia sa nu incurce lucrurile; in realitate, toti erau dornici sa se faca remarcati; la partid, activitatea politica inseamna vanzoleala; adica toata lumea face cate ceva concret, adica este in continua miscare; se deschid usi, se inched usi; unii ies din camera zgomotosi, ceea ce arata ca sunt sefi; altii ies de acolo ca niste fantome, ceea ce arata clar ca sunt subaltern si si-au primit papara de dimineata sau de la pranz; nenumarate persoane erau in anticamera si-i luau aerul doamnei M. caci si ei trebuiau sa respire; asteptau sa intre la sefi sau pur si simplu stateau acolo pentru a fi vazuti si atat; in lumea aceasta mare, mare, mare, exista nenumarate tipologii de indivizi si ASE-ul nu duce lipsa de exemplare pur-sange din fiecare tip; sprijinitorii de tocuri ale usilor sunt diferiti d cei care ling clantele; am facut un studio si am vazut diferentele reale, pe care le voi dezvolta in tabelul de mai jos:

Caracteristica	Sprijinitori usi	Lingai de clante
Varsta	Oricare	Oricare
Sex	Oricare Oricare
Voce	Normal	Mieroasa
Privire	Bleaga	Iscoditoare
Gesture	Intepenite	Ample
Vocabular	Fara	Standard
Pozitia	Oarecare	Aplecat
Gura Zambareata	Ranjet	Continuu
Pasul	Inegal	Tarsit
Buzunarele	Doldora echilibrat	Doldora pe dreapta
Propozitia	Desigur asa este	Am inteles, se face
Textele	Imprecise si inegale	Lungi si obositoare
Eficienta	Fara	Fara
Avantaje obtinute	Mici	Uriase
Prietenie aratata	Aparenta	Falsa
Mirosul	Studiat	Infect
Coafura	In trend	Neglijenta
Mapa	Elegant	Indesata
Performanta	Redusa	Mediocra
Talente	La minim	Jegoase
Aplauzele sale	Simulate	Puternice
Prezenta	Selecteaza tocul de usa	Oriunde e o clanta
Nasturii	Toti	Unii lipsa
Scarpinatul	In nas	In crestetul capului
Lobul urechii	Profil de roman	Oricare
Credinta	Adaptabil	Mimata
Casa	Baroca	Eclectica
Calculatorul	Unic	Nenumarate
Atitudine	Retinuta	Laudaros
Evaluare	Nu promite dar face	Promite si nu face
Nivelul de demnitate	Cat de cat	Fara
Salutul	Capul usor inclinat	Aplecare corp ostentativ
Intinsul mainii la salut	La solicitare	Involuntar oricand

toate acestea arata ca mai bine ai de-a face cu un sprijinitor de tocuri de usi, decat cu un lingau; nu m-am numarat nici printer sprijinitorii de tocuri de usa la etajul intai la cabinetul doamnei M., nici nu sunt lingau, consider ca ar fi sub demnitatea mea sa merg cu miloaga de colo-colo pentru a obtine cate o firimitura de la masa bogatului; marele avantaj pentru sprijinitorii tocurilor de la usile unor oameni important este ca sunt vazuti, chiar daca nu fac nimic; este important ca lumea sa stie ca existi si daca stie si cum te cheama, ai castigat multe puncte la ruleta vietii;
- de a porni la actiune pentru a face ceva concret, ceea ce s-a vazut la cutremurul din 4 martie 1977, cand barfitorii ziceau ca nici cutremurul nu l-a prins in Ro pe rector despre acre lumea zicea ca era un barbat foarte bine, dar care mergea foarte mult in occident pentru ca era foarte bine ancorat in MAE; atunci am vazut oameni in actiune; erau gata sa mearga pe santiere, sa care galeti cu mortal, sa care caramizi sis a fie salahori la niste zidari destul de nesimtiti care antamau nenumarate lucrari sip e la particulari caci chiar daca incepeu la stat ceva, nu reuseau sat ermine caci dispareau sub ochii ingaduitori ai sefilor, sa lucreze la ciubucareala; printer acdrele didactice am vazut multi in asemenea posture si faptul ca dintre colegii mei de la subcolectivul de informatica economica aproape toti erau pe santiere, mi-a dat satisfactia ca stiam pe cine sa ma bazez in orice moment; dupa revolutie, apartenenta colegilor mei la aceasta tipologie de oameni de actiune, a permis derularea rupturii de actedra-mama, cea care s-a purtat cu noi mai rau decat o mama vitrega, desi eram fii ei, nascuti de ea, crescuti de ea; numai ca aceasta mama ne cam ura si de aceea ne marginaliza; trecand peste toate acestea, noi cei din subcolectivul de informatica am fost un tip aparte de persoane, dovada stau demersurile noastre, dorinta noastra de a fi alaturi de cei mai buni; s-a vorbit mult despre informatica si cibernetica, asa cum erau percepute aceste domenii inainte de 1989; daca s-ar fi confirmat ipoteza ca de la cabinetul nr. 2 este interzisa utilizarea conceptelor legate de cele doua domenii, cu siguranta ca nimeni nu ar fi indraznit sa treaza peste ceea ce devenea lege peste noapre; faptul ca in 1989a aparut cartea de baze de date coordonata de Gigel SABAU, avand doua volume, chiar in editura unde director era Ion Iliescu, spune foarte multe; cartea nu are un titlu mascat; cartea este scrisa de un colectiv foarte larg de profesionisti; cartea este de inalt nivel stiintific si contine tot ceea ce este necesar celor care doresc sa lucreze sub SGBD SOCRATE; fiecare dintre noi avea o realizare prin care sa-si dovedeasca valoarea, mai ales ca in domeniul informaticii prin ITC, ICI, Fabrica de calculatoare dar si prin facultatile si liceele de profil, stacheta bera ridicata foarte sus.
Revolutia a fost scanteia care a reaprins dorinta noastra de a avea o facultate noua, cu o Sectie de Informatica Economica. Fata de ceea ce fusese pana in 1978, ne doream altceva, pentru ca noi stiam cu mult mai multe decat stiusera inaintasii nostril, nu pentru ca noi eram mai speciali, ci pentru faptul simplu si cotidian, vorba unor clasici ai marxism-leninsimului, stiinta evoluase teribil de mult si calculatoarele erau peste tot raspandite in economie, in cultura si in scoli. Aparusera calculatoarele personale si chiar la IIRUC se produceau niste calculatoare personale, iar eu chiar cumparasem doua bucati. Aveau niste HDD-uri de 30Mb, erau voluminoase si dischetele erau de 8inches parca. Ceea ce trebuie stiut se referee la nivelul de fiabilitate destul de scazut si orice fluctuatie de current facea sa se restarteze, bineinteles cu pierderea a tot ce susese tastat. Existau si reviste importante care propuneau structure de planuri de invatamant si noi aveam cunostinta de ele. Dupa decembrie 1989se sparsesera toate barierele si totul era imbibat de libertate. Aveam libertatea de a vorbi. Traiam libertatea de a gandi. Nazuiam la libertatea de a realize planuri de invatamant pentru student si nu pentru profesori. Gustam libertatea clipei si de aceea nu concepeam sa facem ceva de care sa ne jenam peste ani. In vartejul Revolutiei, numeroase reguli comuniste disparusera pentru ca sustinatorii lor plecasera pe pustii. Marii profesori care au trait si respirat, transpirat si ingurgitat prin citatele lui Ceausescu, erau in silenzio stampa lumea luandu-i la goanna pe culoare, pentru ca facusera greseli impardonabile, prin stangaciile de care au dat dovada iubindu-l neconditionat pe dictator si declarandu-i acestuia iubire vesnica, totala, neconditionata, intense, sincera, deschisa,depasind pasiunea distrugatoare. Asa s-a pornit la drum, fara influente intrucat chiar de unde plecaseram stiau oamenii ca nu de la bine am plecat si nu au indarznit sa vina cu caciula in mana sa cerseasca ore pe la discipline desuete, dezlanate si golite de continut. Aveam niste laboratoare la parterul cladirii din Dorobanti si acolo se faceau schitele de planuri de invatamant. Noi eram mai tineri, scapaseram de lanturile in care fuseseram tintuiti ani in sir si gandeam graful de precedente si vedeam pe z ice trece cum se contureaza ceea ce trebuia sa fie maret, monumental, util si de perspective pentru tinerii nostril student. Primul decan postdecembrist a inteles directia noastra si ne-a incurajat neconditionat, caci domn mare a fost cel pe care lumea il recunostea nu ca Gheorghe Vasilescu, ci pur si simpu, profesorul Geo Vasilescu. Uneori se perindau pe la noi diversi colegi de la alte catedre, sa le zicem ale nimanui, care si ele avusesera un rol oarecum nefast, iar acum doreau si ei niste ore in planurile noastre, de mare perspectiva. De fiecare data le spuneam ca noi vrem altceva si dintr-o data se clarificau chestiunile, ei negasindu-si nici locul, nici rostul si nici cojocul la noi la Sectia de Informatica Economica. Lucrurile de baza clare ca buna ziua se refereau la:
- durata studiilor de cinci ani pentru cei care doreau sa se pregateasca temeinic in domeniul informaticii economice; - definirea ca probe de admitere a algebrei, a analizei matematice si a fizicii, pentru a creea o baza corecta de selectie a celor pe care noi ii doream sa fie cu dargoste de calculatoare in ideia de a le folosi pentru a perfection productia, pentru a dezvolta software ca marfa, cautata cu precadere din cauza mainii ieftine de lucru de la noi;
- alinierea la cerintele de cel mai inalt nivel existente in marile universitati ale lumii in ceea ce priveste disciplinele, continutul lor si nivelul de exigent, asigurand in acest fel compatibilitatea totala si recunoasterea in strainatate a studiilor de la noi, chiar daca nu existau ca acum reglementari oficiale, ci trebua analizata situatia fiecarul solicitant in parte;
- reducerea numarului de zile din saptamana cand studentul sa vina la scoala, caci sambata a devenit zi libera; insemna ca scadeau numarul de ore la care participa studentul de la 36 -40 de ore, undeva la 28-30 de ore pe saptamana;
- posibilitatea ca studentii sa-si recuze profesorul, lucru imposibil inainte de 1989 cand profesorul isi permitea sa faca chiar orice, adica sa-i dea 2 lei studntului sa se tunda sau sa-i dea bani pentru a cumpara crema de ghete sa-si faca incaltarile si chiar sa vorbeasca urat studentului;
- trecerea de la un ivatamant cu frecventa obligatorie spre un invatamant tot de stat dar cu frecventa optional presupune acel curaj al derularii de activitati necesare studentilor care sa-i determine pe acestia sa vina sa asculte cursuri sis a participle la laboratoare;
- dotarea cu tehnica de clacul asa fel incat sa existe laboratoare cu PC-uri, ceea ce nu era cazul inainte de 1989 din lipsa de valuta; i-am reprosat eu lui Petrica Roman, filu lui Walter Roman cel care a fost membru marcant al partidului communist diverse, dar faptul ca a deschis baierele pungii revarsand spre popor valuta stransa cu sacrificii de dictator, profitand si noi din plin; cu bani din punga lui Petrica am luatsi noi cateva calculatoare personale facute prin Tailanda, pretul fiind absolut aberrant si performanta modesta; era un inceput bun si acceptabil caci nu stiam noi nici cum este cu mita, nici cum este cu spaga; au trebuit sa treaca 25 de ani sa vedem ca cine a vrut sa faca afaceri, a facut; cine a fost tampit, lacom, extravagant si nesabuit merge la puscarie;
- schimbarea ponderii disciplinelor care nu spun nimic in favoarea disciplinelor care ofera o meserie studentilor, sa zicem meseria de programator cu studii superioare, meseria de analist de sistem sau orice alta meserie care permite efectuarea legaturii intre client si o retea de calculatoare si mai nou, intre client si aplicatii informatice in conditii de resurse nelimitate ca marime si diversitate oferite prin cloude computing;
- crearea unui nou climat avand sprijinul masiv al studentilor, pentru ca in acele vremuri s-a spus ca tinerii au infaptuit revolutia, numarul eroilor Revolutiei care erau tineri si foarte tineri era impresionant; studentii din anii mari ai vechii facultati de Planificare si Cibernetica Economica au fortat nota si au obtinut sa ramana inca un an in facultate, sa urmeze unii informatica, altii cibernetica si altii astatistica, preluand din mers noua structura; cu eforturile immense de recuperare ce se impuneau;
- separarea dintre fortele raului care s-au manifestat cu brutalitate in timpul dictaturii si fortele binelui care insemnau matematica, informatica, statistica dar si ceva contabilitate, sport si limbi straine; trebuiau stabilite linii de demarcatie in situatia de deruta pe care o traiau toti cei care se hranisera numai si numai din cuvantari, din documente de partid si din teorii fanteziste care incercau cu disperare sa faca din negru o culoare inteligenta si din cenusiu ceva cu gust de capsuni proaspete.
Este o intreaga istorie cum s-a constituit grupul de initiativa, cum a fost luat taurul de coarne si s-a urcat nu muntele ci dealul Golgotei in spate cu rucsacul plin cu pietroaie, pentru a obtine binecuvantarea din facultate, mangaiatul pe crestet de la Senatul ASE si sarutul fierbine fi final pe frunte de la guvernul care atunci in 1990 impartea cu mare , larghete darurile in toate directiile ca forma de manifestare a descatusarii. Pasii au fost urmati, maruntel, pe loc si cu multa daruire si cu mult foc, iar tot ce s-a facut pentru a prezenta in vederea obtinerii aprobarilor a impresionat pe toata lumea prin coerenta, desfasurare, profunzime, documentare, sistematizare, argumentare, claritate, adica prin tot ce este necesar, incat prin toate punctele de control s-au dat aprobarile si intr-un timp foarte scurt s-a pornit la munca. Eram vorba lui Mihail Kogalniceanu care in discursul sau din 9 mai 1977 a zis: Asadar, d-lor deputati, nu am cea mai mica indoiala si frica de a declara in fata reprezentantei nationale ca noi suntem o natiune libera si independenta. Insa, d-lor, acum incep greutatile, fiindca noua noastra conditiune cu definirea independentei noastre intr-un mod mai determinat si mai absolut trebuie sa fie acceptata de Europa.
Si pentru noi situatia era aceeasi. Trebuia sa o luam de la zero. Este arhicunoscut faptul ca un vas de portelan fin care este facut tandari, prin lipire devine altceva, iar prin inlocuire apare sentimentul lucrului lipsit de autenticitate, sau al lucrului strain, picat de undeva. Voi cauta sa gasesc documentul prin care s-a cladit noua facultate semnat undeva la un nivel suficient de inalt pentru a da valabilitate firului istoric al mersului spre atingerea tintei. Stiu ca a fost o perioada lunga de discutii, de documentare, de construire de discipline, de programe analitice si mai ales de studiu, pentru ca trebuia recuperat timpul pierdut. Nu am regretat nicio clipa faptul ca m-am debarasat de citeva sute de kilograme de documentatie adunata cu truda. Am considerat acel act unipersonal de vointa ca decizia mea de a o rupe cu trecutul, de a porni pe alte baze la un drum nou, cu alte obiective, cu alta viziune. Stiu ca am luptat din greu mai ales cu mine insumi pentru ca in 1989 aveam 42 de ani, o varsta in care nici tanar nu ma mai consideram pentru ajustifica atitudinea mea prin elanul si exuberanta lipsei de experienta, nici batarn sa motivez deciziile mele prin intelepciune. Mergeam pe val si chiar daca zilnic imi cumparam ziarele sa vad ce se mai intampla in tara, cine mai face o greva, ce mai debiteaza politicienii care mai de care cu pitorescul sau, studentii mei veneau la cursuri si faceam limbajul C si ajunsesem sa tin nenumarate cursuri ca aveam colegi cu aplecare de a merge la munte sa schieze si promiteau ca vor recupera, dar nu au facut-o niciodata si asa m-am ales cu multe teme si multe proiecte complexe, nesperat de facut pe un fond de timp limitat, acum limitele disparand ca fumul la bataia vantului. Avalansa de evenimente a facut sa se intre la foc automat si nici nu mi-am dat seama cat de repede am devenit o sectie noua intr-o facultate noua, cu discipline noi, cu studenti noi si chiar cei care eram in noua catedra, ne simteam ca niste prunci care parca inotam dintotdeauna in ape destul de involburate. Se zice ca revolutiile scot la iveala si multe gunoaie. In zona informaticii nu a fost asa pentru ca spiritul de conservare al nostru ne-a impins spre autoperfectionare si nu am avut timpul material de a ne altera puterea de munca, ceea ce ne-a facut ca dupa ce s-au mai asezat lucrurile sa ne privim unii in ochii celorlalti fara a ne rusina in nicio situatie, mai ales pentru ceea ce am fi facut in trecut unii dintre noi. Noua sectie a aparut, nu din spuma marii, ci din truda npastra a celor care am avut puterea sa ne rupem de catedra-mama si sa ne construim viitorul nostru, caci toti eram la varsta realizarii marilor idealuri. Se zice ca tatii batrani nasc genii, ceea ce este numai partial adevarat, pentru ca de multe ori apar intrebari cheie privind curajul de a merge la testul ADN si de a accepta marele adevat ca tata de peste 80 de ani, cu sotioara de 25 de ani. Noi, cei din noua Catedra de Informatica Economica eram preponderent intre 35 si 45 de ani, adica exact la acea maturitate lucida, in forta, nealterata, cu contururi clare si avand speranta in viitorul decent al transformarilor radicale. Bulgarele o luase la vale si in rostogolirea sa teribila a condus la aparitia acelei zane asteptate, numita noua informatica economica, unde deschiderea a fost maxima, planurile noastre devenind etalon pentru toti care isi doreau sa aiba ceea ce aveam noi. Nu a fost vorba de a reinvia un mort. S-a nascut un nou prunc din alti parinti, in alte conditii\. Stiu numai ca umbrele trecutului, un fel de strigoi au mai dat inca atrcoale. Stiam ca usturoiul, tarusul si un crucifix sunt suficiente pentru a inlatura vampirii care supsesera si asa prea mult sange din acel organism tanar, daca scadem din 1978 pe 1964, rezulta ca era vorba de o copila cu numele de Mecanizarea si Automatizarea Calculului Economic, ce nu implinise nici macar varsta sa aiba buletin de identitate, cand ne-a fost rapita, lasandu-ne indurerati pe vecie. Dar acum s-a nascut acea prunca, care din amintirea fiintei disparute in 1978 i-am dat acelasi nume intru bucuria celor care au stiut cat de frumos se va inalta mititica si va fi mandria noastra a tuturor. Nu mi-am dorit sa modific data mea de nastere cu martori pentru a mai ramane vreo 20 de ani inca in invatamant, din simplul motiv ca ceea ce am construit este vesnic si generatia care vine in urma mea este puternica si va face lucruri cu mult mai bune decat am facut generatia mea.
revenire

7.2 Noile planuri de invatamant

Daca planurile de invatamant sunt prezentate in procente, trebuie spus ca Sectia de Informatica Economica, la originile ei avea niste procente simpatico, caci asa si le dories Manea Manescu, statistician la origini. Cred ca eu in studentia mea am avut cam 45% discipline de informatica, 30% discipline ale matematicii si restul erau discipline economice, intelegand printer acestea economie politica, contabilitate, organizarea productiei, iar 5% erau discipline de cultura generala, limba straina si sportul. Sa nu se uite ca pe vremea mea se invata 5 ani, semetrele erau fara atatea vacante, saptamana avea 6 zile de acrte si in fiecare zi erau 6 ore de scoala. Pe vremea mea, bibliotecile erau intestate cu student tot timpul, caci nu sesiunea era baza atunci pentru a invata, invatare. Monografia Catedrei de Informatica Economica din 1993 care se gasea in mapa primei editii a Conferintei Internationale de Informatica Economica arata o structura a planurilor de invatamant dupa cum urmeaza:
- Numarul disciplinelor pe cei 5 ani de facultate este de 40
- Numarul disciplinelor care se intend pe un semestru este de 10
- Numarul disciplinelor de matematica este de 5
- Numarul disciplinelor de statistica este de 5
- Numarul disciplinelor de programare a calculatoarelor este de 10
- Numarul disciplinelor de sisteme de calcul este de 4.
In anul intai au fost prevazute 9 discipline, in anul al doilea erau 9 discipline, in anul al treilea erau 10 discipline, in anul al patrulea erau 10 discipline si in ultimul an erau prevazute 9 discipline. In acel plan de invatamant un numar de 7 discipline se intindeau pe cate doi ani, cu un fond de timp cuprins intre 112 si 196 de ore. Din totalul de 40 de discipline, un numar de 18 discipline erau direct legate de informatica, adica 45%, ceea ce este o pondere importanta, care dadea garantia formarii unui specialist bun in programare, analiza si proiectare de sisteme informatice in care se utilizeaza bazele de date. Disciplinele de informatica dispuneau de fond de ore foarte important. In timp ce erau discipline ce dispuneau de 56 de ore, programarea caclulatoarelor dispunea de 140 de ore, iardisciplina de Proiectarea sistemelor informatice economice avea un fond de timp de 182 de ore. Sunt sigur ca pe un asemenea fond de timp la cursuri si la seminarii erau atinse problem importante, se mergea pana la nivelul de detaliere cel mai ridicat, iar complexitatea problemelor abordate era cu siguranta foarte mare, astfel incat absolventului nu-i trebuiau perioade lungi sa se acomodeze cu locul de munca unde lucre ca specialist. In anul in care a fost recreata Sectia de informatica economica ma gandeam la sansa unica de a porni un proiect adevarat de la zero. Ma laud ca am facut parte din echipa care asemeni unui mare maestro pictor sau sculptor, am pornit de la o ideie si am dispus de material, dupa care am pornit la realizarea operei, fara a avea pe cineva in spate care sa ne comande ce sa facem si cum sa facem. Nu trebuie sa se considere ca noi am fost in acel an un fel de Auguste Rodin care am desavarsit o sculptura la fel de celebra asa cum este Sarutul, ci trebuie sa se vada ca si noi am avut un fel de bucata de marmura, format de fapt dintr-o gramada de discipline, amorfe in felul lor, dar prin pozitionarea in plan, prin alocarea focdului de timp si prin construirea de curriculae fiecareia, noi le-am oferit stralucire, transformandu-le intr-o constructive echilibrata. Se zice ca Mona Lisa, cea de la Louvre, zambeste fiecarui privitor diferit functie de unghiul din care este privita. Si eu am ramas minute in sir in fata ei desi era mare ingramadeala cu jamonezi zgomotosi si m-am convins ca asa este. Si planul nostru de invatamant, privit de diferite persoane, din diferite unghiuri si din diferite puncte de vedere, apare ca fiind altceva, desi el este unul si acelasi.
Pentru noi cei care l-am creat, este perfectiunea si nimic altceva.
Pentru dusmanii informaticii economice, numerodi dealtfel, este un esec total.
Pentru specialistii din productie este exact ceea ce trebuie.
Pentru economistii adevarati, este planul de invatamant asteptat.
Pentru carcotasii care nu au fost invitati sa lucreze le el, este de-abia un draft.
Pentru prostituatele de pe centura, banuiesc ca este ceva de neinteles si inutil.
Pentru vanzatorii de calculatoare este sansa lor de a le prospera afacerile.
Pentru soacra-mea era un ceva despre care ma pricep eu si este suficient.
Pentru un prieten cercetator in informatica aplicata era un prilej de a se bucura sincer.
Eu am credinta ca nu trebuie trait in trecut. Trecutul trebuie studiat, analizat dar numai si numai pentru a nu repeat greselile facute atunci. Din trecut trebuie luata experienta pozitica. In cazul nostru, trecutul Sectiei de Informatica economica, marcat de perioada 1965 – 1978 era un trecut apropiat, deci viu in memoria noastra. Nu erau necesare etape de studiere a arhivelor, de confruntare si de efectuare a sapaturilor arheologice. Mai in gluma, mai in serios, eu ma consider o arheologie a informaticii pentru ac prin amna mea au trecut toate instrumentele si echipamentele, incepand cu rigla de calcul, trecand prin mecanografie si ajungand acum la iPadul pe care mi-am inscriptionat numele, asa de moft. Din planurile de invatamant din care m-am format eu, am invatat ca:
- Seriozitatea unei discipline este data de numarul de cursuri si de seminarii, de curricula, de profesorul care o preda si de asistentii care merg la seminarii; m-am laudat dintotdeauna ca eu am avut numai profesori foarte mari si asistenti care stiau meserie, iar ori de cate ori m-am intalnit cu ei le-am purtat respectul si le-am multumit pentru ce m-au invatat; nu imi aminetsc sa fi fost vreun profesor sau asistent sa fi lipsit de la curs sau de la seminar, sa ne fi dat drumul ca nu-si tinea cursul sau seminarul, cum am vazut ca se intampla in ziua de azi; nu a existat profesor care sa bata campii la curs sau la seminarii sis a ne povesteasca noua cum a facut mamaliga, cum si-a leganat plodul sau cum a spalat chilotii nevesti-si cu sapun CAMAY PARFUM VINTAGE si nu spun la intamplare;
- Disciplinele trebuie dispuse intr-un anume fel; cele care ii invata pe student concept de baza se pun mai la inceput, iar cele care utilizeaza tot ceea ce s-a predate si lamuresc lucrurile, sunt amplasate in anii terminali ai facultatii; in acest fel se evita repetarea de definitii, de instructiuni, de algoritmi, de prezentarea de instrumente, lucru care ar adduce mare plictiseala printer student; imi amintesc cum doua echipe nu s-au inteles unde sa amplaseze o tehnologie informatica pentru un anume ceva si s-au ambitionat sa predea fiecare la disciplina sa acea tehnologie, in acelasi an, in acelasi semestru si cam in aceeasi perioada; nimeni nu-si imagineaza cat de rau a dat in fata studentilor o astfel de abordare, mai ales atunci cand cei doi care predau diferit aceeasi tehnologie intelesesera tot diferit interpretarea etapelor si din lipsa de experienta aveau ezitari nepermise, in fata unor student din ultimul an de afculate, iar unii dintre student aveau job sia colo chiar tehnologia aceea o macau pe paine;
- Omul sfinteste locul si nu invers, iar discrepantele dintre ce se cere la o disciplina in comparative cu alte discipline fac diferenta; ii urasc pe invatatorii acre dau elevilor din clasa a intaia 27 de problem joi, pentru luni; acest lucru ninseamna ca acel elev trebuie sa lucreze sambata si duminica, ceea ce mi se pare o forma de sclavie, interzisa legislatia privind drepturile omului; ii detest pe invatatorii care ii oblige pe copilasii din primele clase sa care niste ghiozdane de multe kilograme cu tot felul de carti si caiete, rod ale unui business infect pe care isisi acesti dascali il alimenteaza; asa ca, in opinia mea, un profesor bun vorbeste la curs exact ceea ce trebuie; el indica studentilor sa citeasca paginile necsare din literatura de specialitate pentru a solution problemele; numai un profesor slab pregatit profesional isi incarca inutil studentii cu tot felul de activitati de ordin cantitativ, fara sa stimuleze creativitatea acestora; imi amintesc cum un professor isi tiparise o acrte la un prêt adecvat, adica piperat si a inclus opera aceea, bufa zic eu si stiu ce spun, in bibliografia obligatorie de la examenul de licenta, indicand cam 300 pagini ce trebuiau citite; mai pe romaneste spus, cam 300 de student trebuiau sa cumpere acea carte, adica profesorul sa faca si el un ce profit, nu oricum, ci instantaneu; treaba a scandalizat, bibliografia s-a refacut si respectivul s-a umplut de rusine, dar suferinta sa nu a durat nici trei zile, asa cum se zice ca ar dura o minune; in zona informaticii economice colegii mei pe care ii stiam foarte bine, ii invatau pe student meserie, pentru ca ei stiau meserie; desi nu erau calculatoare personale asa cum sunt acum, desi mult software se gasea pe dischete de 5 ¼ inch si calculatoarele mai dadeau si rateuri, iar limitarile de capacitate impuneau instalari repetate, de regula dimineata, colegii mei ramaneau pana seara tarziu in salile unde erau cele cateva PC-uri si lucrau din greu sa pregateasca lucrarile practice sau exemplele pentru cursuri; nu era ca acum cu Internet si documenattia pe care o aveam era insuficienta in raport cu ambitiile noastre sau era putina si trebuia sa ne planificam cu amre atentie pentru a o utiliza cat mai bine si cat mai multi dintre noi; nu am cunostinta sa fi fost colegi din zona noastra a informaticii care sa fi avut problem cu studentii, in ideia de a nu mai intra studentii la cursuri sau ca studentii sa migreze la alte serii sau la alte grupe, pentru ca le placea cum preda, respectiv, cum seminariza celalalt professor;
- Trebuie sa existe timp pentru a studia si a gandi, iar cine crede ca un proiect se face cat ai bate din palme, ori nu stie ce vorbeste, ori nu a facut proiecte adevarate in viata lui; cine crede ca un referat inseamna copy-paste si se multumeste sa ceara sa se faca referate in nestire, nu face altceva decat sa coboare stacheta; pe vremea mea, in studentie, cand ni se cerea sa facem referate, ni se indica bibliografie si fiecare dintre noi avea o schita a referatului; asistentul stia ce faceam fiecare dintre noi si gestiona continutul referatului; era munca nu gluma si trebuia documentare si trebuia definite o problema si trebuia solutionata problema cu gasirea unui anume lucru care sa fie al studentului; cat priveste proiectele, aici lucrurile erau si mai complicate; un proiect insemna cu mult mai mult decat a lua un nuamr de telefon sau o adresa de posta electronic de undeva si aici ma refer la locul unde si imparatul merge singur si a comanda la un prêt negociat un proiect; atunci un proiect insemna sa existe un caiet litografiat in care erau date toate elementele necesare elaborarii proiectului, etxte, reguli, formule, restrictii, figure, cerinte de analiza si tabele; asistentul discuta cu studentul si personalize proiectul; proiectul trebuia sa foloseasca notiuni de la mai multe discipline sis a resolve o problema din productie; asistentul urmarea proiectele al toti studentii; era imposibil sa lipsesti de la 2-3 seminarii sis a ai pretentia ca esti in stare sa construiesti nproiectul; tot timpul era activitate de gandire, de analiza si mai ales se punea accent pe creativitate.
Aceste aspect le-am inteles dar in acele vremuri nu se invata in gimnaziu rezumate, invatamantul nu se baza pe memorare, elevii aveau timp de joaca suficient, fara a fi inrolati in meditatii la nenumarate discipline.in vremea mea, numai elevii tampiti se meditau in particular. Era chiar o mare rusine sa spui ca mergi la medtitatii. Ceea ce se facea in scoala elementara sau in liceu la clasa era suficient. Aveam si profesori buni si de aceea nu erau necesare meditatiile. Un plan de invatamant care se aderseaza unor absolventi de liceu care sunt obienuiti sa memorize, care pentru a intra la liceu au fost meditate, care pentr a trece de bacalaureat s-au meditate, planurile de invatamant trebuie sa aiba o alta structura si trebuie sa porneasca de la necesitatea de a-i dezobisnui sa memorize, in a-i forma sa analizeze, sa fie creative sis a ofere solutii originale. M-am ingrozit cand am vazut ca exista studenti care recita programe. Cand am vazut niste student tastand programe si degetele le alergau pe taste mai ceva ca degetele unor mari pianisti, pe clapele pianului am intrat in satre de soc si m-am gandi la un film American numit Competitia, cand o tanara care mergea la un concurs de pian avea o macheta de clape si in avion saraca, exersa simfonia pe care urma sa o performeze – ca asa se zice acum – pe scena la un pian Steinway &Sons.
Venind dintr-o alta lume, in care a invata nu inseamna a memora, ci a gandi, a face constructii logice, a abstractiza, a analiza sau a sintetiza intr-o forma proprie, m-am ciocnit cu lumea de azi, a celor care au dat trepte pe baza de rezumate, au rezolvat problem apartinand unor clase uzuale si au reusit sa se compare unii cu altii prin virgulele omise sau prin numarul de zecimale ale rezultatelor, considerandu-ma perdant numai si numai din faptul ca numarul celor din generatia mea s-a subtiat vizibil, iremediabil, implacabil, amabil si abil. Nu fac nimanui procese de intentie nimanui pentru ca:
- Si ei si eu suntem victime colaterale ale unor politici construite de persoane incompetente, gata sa satisfaca vicii ascunese in orice moment si sa ia decizii intre pauzele necesare reluarii placerilor vinovate; urcarea in ierarhia societatii a persoanelor cu un nivel de mediocritate ridicat, prin tragerea dupa ele a altor
- Un sistem cladit pe o gandire acaparatoare, concentrata pe obtinerea de profit imediat si sigur prin exploatarea unei dorinte firesti de evolutie a tinerilor nu are cum sa fie cu o finalitate orientate spre calitate, ci numai spre cantitatie, intrucat cele doua zecimale din nota sunt cele care hotarasc viitorul unui copil sau al unui adolescent pentru vecie;
- Divergentele dintr-o societate faramitata, lipsita de o strategie definite si acceptata de fortele politice si de ONG-uri dar si de populatie nu fac altceva decat sa se reflecte in instabilitatea cotidiana a fiecarei manifestari la nivelul managerial ce corespunde cel mult unui ciclu electoral; aceasta instabilitate se manifesta plenar prin imobilism de continut, prin dinamica structural de o violenta inimaginabila si prin atitudini arbitrare, imbtacate in necesitati dictate de legi imuabile, care nici nu sunt identificate si nici nu sunt cunoscute intr-un fel sau altul;
- Atitudinile de delasare sunt asemanatoare unui fir elastic intins si apoi este lasat in repaos; daca se face extinderea la o coarda de vioara, aceasta cand este ciupita, vibreaza si miscarile se amortizeaza rapid, sunetul incetand la fel; daca este borba de un pendul, acesta se va deplasa dar dupa un timp intra in repaos; oricum o dai, oricum o intorci, putinatatea actiunilor si ideilor se reflecta la fiecare generatie; o generatie care iese din décor isi sfarseste rolul in mod natural si previzibil, iar generatia care intra in actiune, daca arde rapid, se epuizeaza asemeni unui bat de chibrit si ceea ce lasa in urma este fum, scrum si drum;
- Judecatile de valoare trebuie facute atent, lent, prudent si succulent, nu pentru ca eu nu as avea cine stie ce rezultate personale care sa-mi permita o astfel de atitudine; consider ca a zabovi prea mult pe analize interminabile daca judecam correct, este fara effect, mai ales daca nu are cine sa le asculte, toata lumea fiind preocupata de ziua de maine; prin firea omului, Boc cel pe varfuri intr-o poza de grup, a cautat cu legea invatamantului numita si Legea Funeriu sa limiteze plata cu ora; romanul inventive cum este el a gasit formule deloc magice de a se salva din hatisul textului; asa ca a fost, este si va fi 0 la 1 pentru legiuitor.
O gandire simplista asupra modului in care se construiesc planurile de invatamant conduce la concluzia ca afacerea este simpla, rapida, destinata oricui si mai ales aducatoare de avantaje pentru cei implicate. Nenumaratele filter care apar, infirma o astfel de gandire si trebuie pornit la drum cu multa seriozitate, pentru ca planul de invatamant se face dar se si desface, iar daca cineva l-a desfacut, a-l pune la loc este o munca de Sisif. Consider ca experienta pe care am acumulat-o prin a participa la construirea a mai multor planuri de invatamant si la validarea sa si mai multe dintre acestea, ma indreptatesc sa concluzionez ca PLANUL DE INVATAMANT TREBUIE FACUT FOARTE BINE DE LA INCEPUT. Orice alta variant este o mare catastrofa, iar un tsunami este floare la ureche, cand este vorba ca un plan de invatamant sa fie demolat intr-un Consiliu Profesoral, mai ales de catre colegii frustrate din alte catedre care nu sunt bine reprezentati dar si de studentii care isi vad pericilitata specializarea prin conservarea fara perdea a privilegiilor unor profesori.
revenire

7.3 Eforturi de aliniere

Aaaaaaaaaaaaaaaaa Cand folosesc termenul de aliniere, ma gandesc la colita tiparita de Posta Romana, o realizare foarte frumoasa, rara si nu prea scumpa din cauza tirajului de 150.000 de exemplare care se referea la fenomenul astronomic produs in anul 1982 pe data de 10 martie. A fost vorba de alinierea tuturor celor noua planete, fara efectele prognozate de cei ce cred in sfarsitul lumii. Si in cazul Sectiei de Informatica Economica, procesul de aliniere s-a produs nu la o anumita data calendaristica, zi luna an, ci pe un interval de cateva luni. A fost un fenomen socio-profesional deosebit caracterizat prin:
- Pornirea de la un punct initial, sa-i zicem de la zero pentru ca revolutia permitea sa o luam de la zero cu constructia, adica sa-I facem o temelie solida, bine infipta in pamant, cele cinci camera fiind suficient de spatioase incat mobilierul sa intre fara a-l sufoca pe locatarul numit student; tavanul era gandit sa nu cada nici in capul profesorilor, nici in capul studentilor si cu atat mai putin, in capul celor din industrie care aveau nevoie de specialistii nostri;
- Libertatea de a defini proiectul de la obiectiv, activitati, graf de precedente, fara a exista limitari de costuri intrucat bunul si dragul de Petrica impartea darurile in dreapta si in stanga, gramezile de bani stanse de hapsanul de NC fiind immense, nemirositoare si mai ales indestulatoare la cata foame era atunci in toate straturile societatii; noi eram ancorati destul de bine in literature din USA si chiar daca dictatura impilase oamenii, victimele erau in zona stintei numai cei ce-si doreau sa se victimizeze; cine avea treaba si mai ales rezultate, evolua fara nicio opreliste, pentru ca nu numai a pleca la conferinte gen calatorii de placer, insemna a face stiinta; madam Aslan era un nume si nu-mi amintesc sa se fi vaitat pe colo sip e colo ca dictoatorul i-a pus talpi; si la Rm. Vilcea erau cercetatori pe care Elena ii stimuli si nu le refuza nimic, drept care au redus drastic durata procesului de polimerizare la PVC; in acest context stiam ce inseamna invatamant de informatica la cei mai buni din lume si aveam libertatea de a-l translate si la noi;
- Stabilirea de repede de varf ale invatamantului de informatica mondial, iar a ne alinia a insemnat sa vedem ce se studia la ei, unde ajunsesera ei sis a preluam tot ce era foarte valoros pentru a adduce aici pe plaiurile noastre cele mioritice, unde ciobanasul Bucur cu fluiera lui doinea si mioritele pasteau vesele, harnice, cuminti, gata-gata sa inceapa un dialog imediat ce Bucur devenea un pic nostalgic si ganedea sa se insoare, asteptand ca la nunta sa-i cada o stea de pe epoletul lui de ofiter activ cu uniforma bleumarin si fireturi de aur; - Debarasarea de trecutul sinuos si slinos in care elementele plate, sterse si fara valoare care nu se remarcau decat prin fraze general valabile ieseau in fata cu succes, a reprezentat reperul esential al intregului proces de aliniere; era imposibil sa se produca alinierea la cele mai inalte standard atat timp cat graul era impestritat de boabele de neghina si atat timp cat in urechi inca mai razbateau imnele cu multiubite si multiubita, zise din glascioarele de copii inocenti, dresati si cu creierele spalate gata cu detergentul ALBA-LUX; in contextul nou cerat nu a fost suficient sa se declame sus si tare ca ne dorim sa ne aliniem sau sa zicem ca ne aliniem; trebuia sa si dovedim prin fapte ca facem alinierea in mod real si nu declarative, asa cum au fost cei 50 de ani de communism, cand dorintele o luasera cu mult inainte decat faptele spre disperarea strategilor acelui mod de productie, complementar prin toate capitalismului; grupul celor care lucrau la construirea de la temelie a unei noi sectii de informatica economica, nu aveam nostalgia a ceea ce fusese candva; noi avem o vorba: mortul de la groapa nu se mai intoarce; a incerca sa reluam un fir rupt cu brutalitate in 1978 insemna sa se intoarcem in trecut sis a stam sa vedem ce am pierdut; insemna sa ne plangem de mila unii altora, sa stamp e gramada de moloz amestecat cu gunoaie in putrefactive sis a ne lingem ranile, iar cainii vagabonzi sa ne dea tarcoale sis a latre a paguba; era inutil si bine s-a facut ca a fost eliminate din start aceasta optiune caci daca faceam acest lucru, cu siguranta nu ne departam de anul 1985 si incepeam un lucru cu mult mai prost decat oricine si-ar fi imaginat ca se incpe dupa o zguduire atat de mare asa cum a fost la noi in decembrie 1989; faptul ca ma pornit de la zero cu constructia ne-a dat libertatea de a privi spre viitor, fara a fi prizonierii trecutului, chiar daca in epoca de pionierat totul era roz, frumos, parfumat, stralucitor, cristalin, optimist si cu deosebire imbibat de elanul nostru tineresc de atunci, pentru ca in 1978 cei mai multi dintre noi abia trecusear de 30 de ani; cu fortele unor oameni mature, stand si judecand cu calm si echilibru, am reusit sa facem o structura pe ani a planurilor de invatamant si fiecarei discipline sa-i asociem carti fundamentale, exact cele dupa care se predau in universitatile langa care ne doream sa ne asezam, chiar daca acolo la marele ospat scaunele erau ocupate; si in picioare, dar langa capetele incoronate ale lumii tot era mai bine decat cu slugile in taciuni si cu saltimbancii gata sa primeasca suture in gura sau in fund de la toti betivanii sortie si ratutitii sortie, care pierduti pe vecie isi cautau si ei locul in tenebrele unei istorii aiuritoare incarcate de umilinte si trepidatii in resuscitari nereusite.
Tot ce a trebuit facut, s-a facut si spre bucuria noastra, produsul nostru a devenit etalon si a ramas etalon. Ne-am bucurat sa vedem ca n-am muncit in zadar. Acum dupa 25 de ani de la infiintarea Sectiei de Informatica Economica privesc cu detasare si cu mandrie ca am lasat pe maini bune o constructive facuta temeinic, cu grija si cu multa dragoste, gandind ca suntem liberi si eliberati de constrangerile date de oameni ca venind de undeva de foarte sus, dar reflectand vointa micimii fiecaruia pe care il intalneam si care trebuia sa-si dea si el cu parerea. Acum ca au trecut toate, ca tot ceea ce am gandit a fost validat de viata si de practica din industrie am toate temeiurile sa-mi exprim multumirea ca s-a facut o treaba buna, iar eu am pus umarul un pic mic, mic de tot dar am pus si se vede. Chiar daca lumea este in asteptare si cauta sa vada de unde vine semnalul, este un mod foarte curios de a accepta realitatea. Ani in sir, pe peretele de la parterul cladirii Ciberneticii era un panou imens facut din material lemons prefabricat. Nu folosea nimanui la nimic. Era acolo gol, pustiu si sfidator, ca tot ce este parloaga in camp, desert in zona Agricola sau padure defrisata de pleaca muntele la vale. Mi-a venit ideia de a pune ceva despre catedra de Informatica Economica acolo. Si am pus. Erau lucruri nevinovate dar care ocupau monstrozitatea aceea de suprafata, luminand si igienizand zona aceea cu iz de groapa de gunoi spurcat. N-am apucat sa fac tot ce mi-am propus ca s-au si inflamat spiritele. Croncanitorii au si aparut, gata sa sfasie un cadavru inca palpaind de ultimele urme de viata. Nu mi-am inchipuit ca oamenii deverseaza atata rautate. Micime si intolerant. Acum fiecare catedra revendica o particica din acea suprafata a niumanui. I-am lasat sa ma sfasie si m-am retras. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, panoul acela a ramas tot ca o insula a inutilizarii, maroniu si pustiu, in asteptarea unui nou cutremur care sa-l dea jos. Intamplarea a facut ca noul rector sa doreasca peretii albi si asa s-a ajuns sa fie coborata lemnaria aceea inutila. Si azi peretele acela este tot nefolosit si nici nu are cum sa fie folosit, intrucat asteapta un mare eveniment care sa fie croit pentru acea deschidere speciala si la vedere. Consider ca se potrivea acelui moment de inceput, prin intensitatea trairilor, versurile lui Labis, pe care le voi rupe intentionat din context pentru a nu fi banuit de nostalgii comuniste:

Traim in miezul unui ev aprins
Si-i dam a-nsufletirii noastre vama.
Cei ce nu ard dezlanuiti cu noi
In flacarile noastre se destrama.

Trebuia sa se aleaga graul de neghina si observam cum nenumarati colegi nu-s regaseau traiectoriile, ramanand cantonati intr-un trecut bantuit de stagii, naluci, umbre si strapuns de un intuneric fara valoare. Cand se discuta despre ceea ce ne dorim sa fim, am auzit cea mai tembela intrebare, pusa de un sef care se tarase dintotdeauna spentru a-i fi lui si neamului lui bine, anume: daca vrei sa promovezi? Era ca si cum il intrebi pe armasar daca vrea ovaz sau fan cu poala ca in cantecul Mariei Lataretu din Mai treci, neica, si tu dealul. Culmea este ca s-au gasit colegi bantuiti de o inalta constiinta mai mult decat revolutionara, bazata pe un Marxism usor deplasat spre obsecenitate, care aratau cu cifre si litere ca bugetul nu ar suporta astfel de eforturi finanicare, desi la anumite institutii din lectori se facusera profesori, cat ai zice peste. Chiar daca vremurile avreau atunci grandoarea lor, ici sau colo se gaseau tot felul de personaje, nu persoane, care sa ne impunga pe la spate sis a ne atraga atentia ca suntem prea avangardisti. Era felul lor de a vedea dorinta noastra de a fi cat mai sus, prin niste ochelari cu lentil care deformau grav o realitate in desfasurare, fara sa inteleaga ca in mitingul unde s-a semnat sfarsitul dictaturii, vuietul acela intens a fost nu strigatul spre o noua zi, ci strigatul disperarii spre un viitor altfel, desprins de un trecut daca nu odios, cel putin anchilozat. Trebuia sa se intample ceva si acest ceva il reprezenta gandirea clara si simpla a intelegerii ca trecutul nu are cum sa se intoarca si directia de urmat trebuia sa fie intr-o Europa moderna, fara accente paseiste, fara dorinta de a reface trecutul deolc glorios al unei perioada in care desi se zicea ra tarisoara noastra o ducea foarte bine, comparative fiind anul 1939, nu trebuie uitat ca:
- Analfabetismul era infloritor
- Taranii mergeau desculti in idilismul lor
- Satele nu aveau drumuri asfaltate
- Electricitatea nici in orase nu ajunsese
- Numai unii isi puteau permite diverse
- Agricultura se facea cu sapa si lopata
- Femeile nu nasteau in maternitate
- Se murea prea usor si prea repede
- Invatatorul si popa erau baza
- Ziua de munca era nesfarsita.
Sunt sigur ca daca pe meleagurile acestea capitalismul ar fi insemnat prosperitate si forma de guvernanamnt ar fi dus la o evolutie pozitiva in care in sate sa fie current electric, scoli, strazi asfaltate, case ca lumea, tarani incaltati, ziua de munca de 10 ore, mecanizarea lucrarilor pe camp, dispensar, adica taranul sa fie prosper, lumea si-ar fi dorit intoarcerea la trecut, pentru ca se reinnoda drumul spre bunastare. Inainte de razboi, marile erori si-au pus cuvantul si lipsa de decizie a facut dintr-un final nefericit, un final catastrofal, iar urmarile s-au vazut si la Pacea de la Paris si la vagoanele ce treceau Prutul in contul datoriilor care se achitau cu sange, cu truda si cu durere. Noi am inteles in Catedra de Informatica Economica directia spre care trebuie sa ne indreptam si fara a avea steagul alb al capitularii in fruntea plutonului nostru, am pornit spre a face alinierea, desi in mintea mea aveam versurile:

Aux armes citoyens
Formez vos batalions
Marchons, Marchons

care ma indemnau sa stau drepti sis a resist, intrucat dusmani puternici si reali pe care sa-i infrunt nu prea erau la vedere. Cred si acum ca atunci, in vremurile dificile ale cautorilor cel care a avut ideia de a fi in acelasi rand cu cei din prima linie, a fost un vizionar. Imi amintesc cum un corifeu indecis, care gustase din tot ce-i oferise pe tava comunismul, inclusive o functie de secretar de aprtid pe facultate, se destainuia uneori ca iesea in balconul sau de pe o artera circulate si de tramvaie, prima facuta sa nu mai fie desfundata ca i-a venit unuia vreo ideie de a mai pune o tubulatura, iar sub cerul liber, fara sa-l auda cineva fie il injura pe dictiator, fie se gandea ca a sosit momentul sa acesta sa dispara. Ma rog, fiecare are dreptul sa spuna orice, mai ales daca ceea ce spune nici nu ai cum sa verifici, in balcon nu avea cum sa fie si amrtori, eu stiindu-l pe personaj nu numai fricos, increzut si diletant. Lucrurile simple sunt marete si mai ales utile. Si modul in care ne-am asezat la masa celor speciali a fost simplu. Mai intai ne-am facut loc acolo. Dupa aceea am aratat cine suntem. Am evidentiat ca vorbim aceeasi limba din computer science. Pusi la masa ne-am dovedit priceputi in a folosi furculita, cutitul si servetelele, care intr-o traducere libera insemnu limbajele evaluate, SGBD-uri de ultima ora, managementul in retele de calculatoare si detaliile specifice elegantei limbajelor de asamblare. Faptul ca nu ne-am mozolit pe fata cu sosuri, ca nu ne-am stropit hainele punand lista de bucate si mai ales ca am stiut cand sa ascultam si cat sa deschidem gurasa avem zicerile noastre, a cantarit foarte mult in a fi acceptati. Trecutul nostru indepartat si viitorul nostru s-au legat pentru prima data in lipsa unui prezent pe care il voi caracteriza ca fiind al marilor cautari, nu al implinirilor.
revenire

7.4 Rezultate concrete

Cu fiecare zi se vedea ce faceam. Lucrurile se schimbau din mers. Era o mare presiune pe toata lumea. Presiunea pe profesori era data de necesitatea de a implementa planurile de invatamant ACUM, adica DE AZI. Nimeni nu mai avea rabdare. Studentii din anul al IV-lea si-au dorit sa mai faca un an sis a termine cu cinci ani ca pe vremuri. Au existant si unii student care si-au dorit sa incheie facultatea in patru ani dar sa aiba o calificare spre informatica economica. Asa ca a terbuit sa se reface planurile de invatamant pentru ei. Lor trebuia sa ne adresam cu disciplinele de avangarda pentru ca nu aveai cum sa spui ca ai terminat specializarea INFORMATICA ECONOMICA fara sa fi facut discipline esentiale atat ca titulatura, cat mai ales din punct de vedere al continutului. Entuziasmul clipelor de dupa 22 Decembrie 1989 a fost fundamentul acelei regenerari care a permis studentilor sa accepte programe foarte incarcate, care a determinat pe profesori sa mearga la sala de cursuri si in laboratoare pentru a duce la indeplinire fiecare in felul lor, ceea ce si-au propus. Desi lucrasem cu studentii la disciplina de Programe applicative, ei fiind student in anul al IV-lea, in ianuarie 1990 cand i-am reintalnit nu mai era deloc ei insisi. Erau aschimbati. Aveau alte fete, alte lumini pe chipuri. Vorbeau altfel. Ne abordau in alt mod. Punandu-se problema promovarilor pe posture de conferentiar sip e posture de profesor, dintr-o regretabila schema de management al vechii catedre de Cibernetica Economica in care cuvantul de ordine era incaierarea, numarul posturilor scoase la concurs era mic, foarte mic, penibil de mic. Drept care dupa vechile metehne s-a trecut la saparea adversarilor. Mi-au ajuns la ureche zvonuri ca cineva, nu spui tine, persoana insemnata, da becher, a incercat crearea unui grup de presiune format din student, cu intentii de-a dreptul mizerabile, adica sa-si scoata colegii de pe la cursuri ca si cum nu sunt competenti, agreati si competitive, exact pentru a-i indeparta de sansa de a candida la un post de conferentiar. Nu era prima data cand mi s-ar fi intamplat un astfel de pocinog desi anuntasem clar ca eu am alte interese, avand copiii in admiteri la facultate in ani consecutivi. Viata a aratat ca toti cei cu caractere mici se pierd si dispar ca fumul unui foc de paie, foarte dens si negru la inceput dar care se pierde odata cu disparitia flacarii. La un snop de paie doar o lingura de cenusa ramane si un vanticel o imprestie cat ai bate din palme. Asa a fost si atunci, numai ca urmele lasate au fost adanci, de durata si de neiertat.
Intr-un timp foarte scurt au aparut lucrurile concrete. Primul lucru concret a fost desprinderea de vechea catedra de Cibernietica Economica. Se zice ca despre morti, numai de bine. De aceea nici nu mai continui. As incalca zicerea.
A dolilea lucru concret a fosi infiintarea Catedrei de Informatica Economica. Este numai apparent ca eram nemultumiti de faptul ca nu se promova in vechea catedra. Se acumulasera multe nemultumiri. Tendinta de a pastra acel status quo al privilegiilor de dinainte de Decembrie 1989 si de a nu modifica esenta, ne-a enervat foarte mult si ne-a facut viata imposibila. Crearea Catedrei de Informatica Economica nu este rezultatul nemultumirilor accumulate, ci este fructul unei munci pentru a construe ceva care nu avea cum sa aiba un fundament solid intr-un alt context, mai ales in contextul unei structuri ruginite, deformate si disproportionate, ramasa undeva agatata intr-un timp revolut. A fost o ideie foarte productiva acest pas si daca au fost inregistrate evolutii spectaculoase, toate trebuie puse pe seama noului context, in care energiile au iesit la iveala si au fost descatusate.
Al treilea lucru si cel mai important a fost alegerea ca sef de catedra a foarte tanarului lector universitar doctor Ion Gh. ROSCA. Rara mi-a fost dat sa fiu multumit ca am contribuit si eu la ceva. Daca sunt mandru de ceva, sunt mandru ca atunci cand s-a votat pentru un sef de catedra, l-am votat pe Ion Gh. ROSCA. Nu-mi mai amintesc daca au fost si alte propuneri. Stiu numai ca alte persoane se si vedeau decani prorectori sau nu mai stiu ce. Probabil stiindu-se cat este de munca, unele capetenii de osti nu s-au inghesuit unde este de tras si de pus umarul cand carul cu stiuleti se impotmoleste daca drumul este in panta si martoagele nu mai au vlaga. Si azi, dupa atatea ani, sunt mandru de mine ca l-am votat si ca au fost foarte multi dintre colegi care l-au votat. Si nu au gresit, pentru ca daca azi suntm unde suntem, datoram lui Ion Gh. ROSCA foarte mult, asa cum si intreg ASE-ul ii datoreaza cate ceva prin ceea ce el a fost la cercetare dar si in varful piramidei ca rector intre 2005 -2012.
Al patrulea lucru a fost obtinerea unui sediu la camera 2314, unde vechea catedra si noul department sunt si in ziua de azi. Era locul unde in 1970 in decembrie imi incepusem vremelnic si nemultumit cariera ca analist, fara sa mi se explice, ci numai ca fiind vointa din ceruri a lui MM in fata caruia toti tremurau spasiti. Era locul se vede treaba unde pentru mine era un nou inceput si a fost si locul unde am si incheiat, fara nostalgi, fara regrete si fara speranta un drum care a fost exact asa cum am vrut eu sa fie si nu altfel, pentru a nu marusina cand ma privesc in oglinda sau in luciul unor ape statute, puturoase si murdare rau de tot. Al cincilea lucru, a fost obtinerea oficiala a unui stat de functiuni, fiecare dintre noi gasindu-si locul dar prefigurandu-si viitorul care se arata bun, solid, dynamic, pozitiv si potrivit.
Al saselea lucru a fost construirea planului de invatamant pentru Sectia de Informatica Economica, punand in corespondenta disciplinele noi, cu profesorii. S-a tinut seama de materiile care se predau prin USA la mari universitati si s-a cautat sa se preia titulaturi de discipline, fara se face adaptari cum am intalnit comicaria cu adaptarea computatorul sau cu ironizarea lui Odobescu cu expresia sorbitione cu scriblete de la pranzul din 15 septembrie 1871, intru ironizarea lui Laurian si Maxim, oarece latinisti.
Al saptelea lucru concret a fost trecerea la a preda noile discipline studentilor, astfel incat si cei care isi doreau sa finalizeze scoala dupa 4 ani sa aiba tot ceea ce este necesar unui absolvent de informatica economica. Trebuia sa se vada ca acest absolvent are atatea discipline noi incat prin citirea foii matricole cei din productie sa fie convinsi ca au in fata nu un absolvent al vechii Facultati de Planificare si Cibernetica Economica, ci un absolvent nou, al unei facultati noi, al unei sectii noi, adica un informatician get-beget. Al optulea lucru concret a vizat preluarea de discipline importante dintre care cea de ANALIZA DE DATE din punct de vedere a construirii de software mi s-a parut a fi o latura esentiala intrucat absolventii nostril trebuie sa sties a opereze cu volume mari de date, dar trebuie mai intai sa leconstituie. In vremurile de demult citisem cartea lui Jean Paul BENZECRI intitulata L'Analyse des Donnees, lucrare monumentala si cand am analizat peste 400 de programe COBOL pentru a vedea ce si cum sta treaba cu complexitatea lor, impreuna cu Romulus ARHIRE si Marian MACESANU, am folosit multe lucruri de acolo dar am pus si de la noi cate ceva. Mi-a facut mare placer cand in 1993 am discutat cu profesorul Michael FERNEY de la L'ENIBELFORT despre acest subiect. Trecusem in timp peste multe lucruri dar nu vreau sa sar peste programul lui Ruxanda Gigi, numit EMI care opera cu seturi de date extreme de mari si facea nenumarate prelucrari, iar cele doua volume din 2001 de analiza de date mi-au placut la nebunie, in principar ca autorul lor le scrisese atat de frumos si de clar incat nu lasa loc la nicio interpretare. Comparam aceste lucruri frumoase cu o alta lucrare scrisa de doi autori dintre care unul nu stia programare de nicio samanta, autor care a avut neobrazarea sa vina la mine sa ma jigneasca in ideia de a nu-i folosi eu programele scrise si publicate. I-am replicat taios ca eu daca vreau imi scriu programele mele si niciodata nu mi-am propus sa preiau programe proaste cand stiu cine este autorii lor. In noua catedra Felix Furtuna, tanarul meu coleg a dus torta dezvoltarii de software de analiza de date si el a facut lucruri frumoase, pentru ca este un excellent programator, asa cum l-am cunoscut eu din timpul cand era student.
Al noulea lucru concret, ca sa ma laud si eu, pentru ca in definitv ceea ce scriu aici eu o fac si daca nu ma laud pe mine, nu cred ca este meritoriu sa tot laud pe altii. Asa ca voi scrie despre disciplina de LIMBAJE DE ASAMBLARE, caci arheologie a informaticii este numele meu, cel care a scris programe in cod masina pentru CIFA 101 Economist, in COPCODERpentru NEAC 1240, ASSEMBLER pentru IBM 360, ASSIRIS pentru FELIX C 256, MACRO-11 pentru Independent 100si ASM pentru PC-urile de azi. Chiar in primul numar al revistei noastre INFORMATICA ECONOMICA am scris un articol intitulat Designul limbajelor de asamblare, unde mi-am expus punctele mele de vedere caci mult prea mult timp mi-am consumat pe aceasta zona si nu am vrut sa pierd prilejul de a-mi deserta sacul cu unele dintre rezultatele la care am ajuns. Si acum sunt sigur ca daca cineva cauta sa deprinda elementele de design la limbajele de asamblare in virtutea carora instructiunile cumuleaza elementele minimale de informative in conditiile eliminarii ambiguitatilor, pentru o complete definire si pentru exprimarea folosirii unor modalitati formale fara dus-intors, va trece de la un limbaj de asamblare la altul ca prin branza, fara sa simta durerea, efortul si mai ales trudnicia procesului la care se inhama. Acum ca nu se mai preda aceasta disciplina, acum ca lumea deja lucreaza pe alte niveluri, acum ca toti vorbesc despre operare cu cunostinte, baza de dunostinte, societatea bazata pe cunoastere, cred ca as ramane in desuetitudine daca asmai insist ape ceea ce am facut eu ani de zile, daca m-as mai si lauda cu cartea PRACTICA DEZVOLTARII SOFTWARE IN LIMBAJE DE ASAMBLARE, tiparita in Editura Economica, din 2002 coordonata de mine, de Paul Pocatilu si Doru Cazan, cu foarte multi autori. In cele 560 pagini am pus noi tot felul de lucruri frumoase intr-o abordare originala, de care ma mandresc, cu ISBN 973-590-652-X cu tot.
In al zecelea rand, lucrurile foarte, foarte concrete vizeaza ceea ce se concentreaza prin cogito, ergo sum, adica chestii palpabile, care se vad, care se pipaie si al caror gust este rafinat, caci o inginerie a programarii nu are cum sa fie decat ca un fel de mancare frantuzeasca, putina, pe un platou imens, cu sosuri delicate si care impresioneaza inca de la prezentare. Eu stiam de SOFTWARE ENGINEERING si citisem destul de multe carti si aveam o ideie clara ca la disciplina de programe aplicative se incerca punerea de elemende de software engiineering, desi lipsea acolo experienta scrierii de pachete software. Incercam eu sa scriu ceva dar nu am cum sa ma laud ca as fi scris si as fi si vandut pe piata comunista fistece produse software de maxima generalitate. Aveam o experienta frumoasa cu o cutie cu cartele ce continea subprograme FORTRAN de calcule matriceale. M-am verificat cand de la prima incercare o aplicatie a fost cu solutii complete si corecte din prima rulare. Nu mai am acele subprograme si sufar in tacere ca in acele vremuri nu existau nici dischete si nici memory stick-uri sa le arhivez ca tare mi-ar fi placut sa ma laud si sa ma tin tantos. Dar am scris cartea de PROGRAMARE STANDARD in care am pus principiile verificate desprinse din acea cutie de cartele cu subprograme cizelate, frumoase si bune rau de tot. Ingineria programarii a luat-o pe panta tehnicilor de programare stiute din concursurile ACM cu care se mergea prin Europa si mai apoi la o finala in USA. Erau acolo probleme cu rucsacul, problema cu maimuta, problema cu Turnurile din Hanoi si ceva de tehnicile divide et impera sau branch and bound. Si sortarea cu nenumaratele ei metode incapuse acolo, desi Knuth o vedea in arta programarii. La mine in Pitesti prin inginerie se intelege ceva din care dispare incertitudinea si repetitivitatea conduce indiferent de micile fluctuatii catre acelasi rezultat. Eu o vedeam ca si activitatea unui cofetar care aplicand nu stiu ce proceduri, obtine pergormanta de a nu rata facutl cozonacilor, asa cum se intampla la gospodine cand o data le ies cozonacii si de cinic ori, nu. Tot asa a terbuit sa fie privita si disciplina de Multimedia. Imi aduc aminte cu nostalgie teribila de primele discutii. La inceput toata lumea si-a manifestat entuziasmul, dar cand s-a vazut ce inseamna multimedia, cand a trebuit sa se inceapa lucrul si cand a trebuit sa se mearga la sala si sa fie prezentate studentilor cursurile, deja intreaga problematica de efort devenise alta. Acolo se angrenasera colegii Smeureanu, Valer Rosca, Ioan Roxin si cred ca si Odagescu. Valer si Smeureanu aveau aplicatie spre detaliu si ii admiram cand discutau despre paleta de culor si despre grafica. Imi placea nespus sa-i vad cum abordau trecerea de la punct spre linie si de acolo spre construirea de primitive pentru operatii precum rotirea, deplasarea, deformarea, translatia, colorarea, ideia de a obtine efecte 3D prin umbre, compunerea si construirea de corpuri folosind triunghiuri sau generari. Eram de fata cand s-a discutat si despre captarea de sunete, formarea de fisere. Stiam de la programarea in C/C++ despre cum se canta dar realizarea de armonii este o alta poveste. Se contura foarte frumos curricula de Multimedia si ma gandeam cat de fericiti trebuie sa fie studentii cand vor invata niste lucruri asa de interesante, pentru ca a face informatica economica nu inseamna numai a scoate niste tabele seci cu date, ci de a prezenta in forme cat mai sugestive datele. Multimedia aici este altceva decat ceea ce se face la cinematografie sau in televiziune si chiar la jurnalism. Peste ani, in 1997, profesorul Ion Smeureanu si Georgeta Drula au publicat in Editura CISON cartea MULTIMEDIA – concepte si practica despre care am numai cuvinte de lauda si sunt putinele dati in care m-a apucat invidia ca aceasta carte n-am scris-o eu, asa de frumos si rotund a fost realizata. Nici nu este de mirare, pentru ca Smeureanu este un mare maestru al detaliului, lucru de care mi-am dat seama ori de cate ori am lucrat impreuna la realizarea de lucrari ce au aparut in edituri de-a lungul vremurilor. Din mana lui nu pleaca nimic pana cand nu este slefuit sa atinga perfectiunea. Cu trecerea timpului cursul de multimedia s-a extins si la alte afcultati si multi dintre tinerii lectori si conferentiarii de azi mananca o paine alba si pufoasa de acolo.
Mai sunt si multe alte lucruri concrete care s-au petrecut in facultate legate de evolutia Sectiei de Informatica Economica si nu trebuie sa tulbure pe nimeni ca studentii au fost aceia care au pus umarul la propasirea noii sectii. Imediat dupa Revolutie, cand in salile de la etajul unu din cladirea din Dorobandi se faceau si se descaceau sindicate, organizatii democratice, consilii si comisii, studentii de la informatica, pentru ca deja acestia reprezentau o entitate distincta, aveau puncte de vedere foarte clare. Ei au reusit sa contracareze ingerintele unor neica-nimeni din Centrul de Calcul care se doreau pescuitori in ape tulburi si care cautau pe la usile lifturilor sa ademeneasca studentii spunandu-le ca noi cadrele didactice suntem niste gunoaie, iar ei sunt singurii care detin adevarurile absolute. Studentii ii stiau pe unii dintre ei de pe la seminariile sau de la cursurile unde veneau inainte de revolutie, cursuri si seminarii acre neplatite fiind erau facute in dorul lelii, adica in bataie de joc, adica fara vlaga, fara suflet si fara pasiune. Studentul stie, simte, vede si nu iarta. Asa ca toate incercarile acelor indivizi au esuat lamentabil, caci intre intentii fara dovezi si lucruri palpabile cu consultari, sunt preferate adevarurile. Nici incercarile celor care propovaduisera doctrina ceausista, recolorati acum in mari democrati, nu au dat vreun rezultat, fiind obligati sa se retraga in propriile cochilii si sa astepte vremuri mai bune, dupa trecerea vacantei de vara, cand lumea mai uita raul turnat brutal in urechile tinerilor cu acele citate sinistre din Scanteia, intr-o limba de lemn stramb, noduros si putred.
Multe dintre problemele discutate atunci trebuiau sa fie reluate numai din simplul motiv ca aveau fundamentul sub impresia primelor emotii generate de momentul lansarii de idei si trecerea de la emotie la judecata nu se realiza lent si fara convulsii, ci brusc, neargumentat, cu voce ridicata si cu suprapuneri de tonalitati. Imi aduc aminte va Victor Hugo il invidia pe Verdi cu a sa Bella figlia del'amore in care patru personaje canta simultan altceva si se intelege fiecare ce zice, iar el, mare scriitor suferea ca nu are cum pune patru personaje sa aiba replici inteligibile in acelasi timp. La noi toti credeau ca daca vorbesc in acelasi timp se fac intelesi. Nu era adevarat si de aceea la rece judecand, trebuiau luate decizii noi despre probleme discutate ieri. Mie mi-a displacut un astfel de mod de lucru, mai ales ca eu daca am de facut ceva ma apuc sa fac. Daca se revine si apar modificari inseamna ca am lucrat fara rost. In zona noastra a informaticii economice, nu era asa. Studentii nostri si noi, profesorii lor veneam pe la sala 2104 sau 2013 si discutam chestiunile noastre particulare, ceilalti nu aveau de ce sa-si dea cu parerea caci erau detaliii tehnice si ii lasam pe ceilalti cu ale lor, stiind cand incep, fara a intui in vreun fel cand mai si termina. Imi amintesc cum a fost cu conducerile de doctorat. Ajunsese situatia jenanta sa nu zic aberanta ca studentii sa propuna conducatori de doctorat dupa simpatiile din focul revolutiei, unii proaspeti propusi ei insisi neavand doctorat. Dupa revolutia din Decembrie, am aflat ca un personaj condusese doctorate fara a fi el insusi doctor, numai in virtutea faptului ca era academician, zice-se. La noi, colegul nostru Csaba Fabian cunoscut in randurile studentilor pentru programul sau de croire CROCODIL a venit si a zis ca in germania se cutare si cutare si cutare, iar daca noi cei de la informatica vrem sa ne aliniem la cei mai buni, trebuie si noi cdutare si cutare si cutare. Am inteles, ne-am conformat si nimeni nu a mai scos sabiile din teaca si varsare de sange nu a fost, asa cum s-a intamplat la alte specializari unde teatrele de razboi au depasit salile unde s-au facut propuneri si ani in sir beligerantii nu si-au mai vorbit. De la abstract la concret drumul este foarte lung dar cu inteligenta si respect el trebuie parcurs si punctul terminus sa nu zic luminita de la capatul tunelului asa cum lui Victor Ciorbea pe cand era premier ii placea sa zica de i se rostogoleau vorbele in gura ca dadea aparenta faptului ca degusta cea mai buna ciorba de burta de la Lacul Rosu. Ne-am reorganizat rapid, am cucerit reduta dupa reduta si asa Catedra de Informatica Economica a pus stapanire pe salile 2315, 2316, 2317, 1318, 2319, 2320 dar si pe salile de la etajul al doilea. Nu vreau sa vorbesc despre salile 2001 A la 2001D care intrau de asemenea in patrimoniul nostru prin tehnica de calcul existenta acolo, care calculatoare fiind, ale noastre erau in mod natural, firesc si de netagaduit. Altii erau la stadiul de concepte metafizice, noi la stadiul de a construi baza materiala, caci informatica economica fara laboratoare este ca si cum s-ar juca Tosca fara primadona sau aceasta ar evita sa cante Vissi d'arte, arie pe care folclorul spune ca a fost compusa special pentru marea Darclee a noastra. O problema a fost cu dotarea, insa cand ai banutul totul dispare ca prin ceata. Imi aduc aminte ca am fost o echipa la firma ROMERICA de unde am luat niste computere personale, iar patronul Marian Milut ne-a dat carti de vizita si a zis ceva despre salariile noastre mici, de parca noi am fi zis cumva ca sunt mari. Asa sunt unii, nesabuiti cu dorinta de a pune la punct pe cei din fata lor, umilindu-i. Am plecat cu un gust amar si stiu ca am achizitionat de la ei un laptop care s-a stricat mult prea repede, chiar daca eu profesor universitar fiind nu aveam o carte de vizita, de aprca respectul l-as fi meritat daca intindeam acel cartonas lustruit. Trebuie sa spun ca inca de pe vremea cand eram asistent, prin 1980 imi facusem carti de vizita cu adresa mea pentru a primi reviste, articole si tot ce solicitam de la autori. Asa ca nu aveam de ce sa fiu complexat caci acel personaj care a evoluat politic neclar pentru min, pe atunci nici nu stiu sa fi visat el carti de vizita asa cum multi in 1980 nu stiau ce este acela ISBN sau ISI. Laboratoarele au fost inchegate usor-usor si stiu ca studentii veneau sa lucreze cu multa staruinta pentru ca stiau ca numai performanta si experienta ii vor duce spre succes. Nu erau vremurile ca acum in care fiecare student sa aiba un laptom, o tableta sau un desktop computer si pe care sa le schimbe aproape ca pe sosetele din cauze de upgrade numai si numai, in conditiile in care preturile au scazut dramatic. Daca regret ceva, este strict legat de faptul ca niciunul dintre noi, cred mai putin Gigel Sabau, nu am avut ideia de a face un muzeu al informaticii sui sa punem undeva la subsolul claditii din Macedonski calculatoare scoase din uz si alte echipamente. Imi amintesc de teapa data de unul SB care a adus din Suedia nenumarate monitoare uzate moral si maorte si s-a laudat ca ne-a miluit, fara a face altceva decat sa pregateasca terenul de a recupera o datorie istorica a Suediei de la statul roman, ceea ce a generat un imens scandal care nici nu mai stiu cum s-a incheiat. Stiu numai ca acest SB a cazut in disgratiile tuturor si umla prin ASE ca o stafie ambulanta, iar pentru mine nu a insemnat niciodata mai mult decat un semn imens de intrebar pus dupa cuvintele: cum mama dracului?
Nu trebuie sa inchei fara a aminti ca au fost reluate legaturile cu industria de software si ca semnalele au inceput sa curga in favoarea noastra, recunoscandu-ni-se meritele de a face ceea ce trebuie. Multi dintre absolventii nostri valorosi au venit sa inceapa stagii de PhD pe cibernetica si statistica ecoinomica pentru ca impilarea de dinainte de revolutie inca nu se terminase. In teoria marxista revolutia socialista avea mai multe stadii. Un stadiu era luarea puterii de catre partidul comunist care se identifica cu masele, adica masele aveau puterea. Un alt stadiu era nationalizare fabricilor si bogatiilor. Se considera ca revolutia socialista s-a incheiat odata cu colectivizarea, pentru ca se zicea ca a patruns comunismul si la sate. Adica se generalizasera punerile de acord ale fortelor de productie cu relatiile de productie, bla, bla, bla. Sunt sigur ca teoreticienii nu au luat in calcul si fourirea omului nou, care se vede treaba ca nu s-a faurit nici dupa cinci decenii de comunism, din moment ce la revolutie tinerii, fostii soimi ai patriei, fostii utc-isti, proaspectii membri ai pcr, au facut baricada de la Inter, au ingenunchiat si s-au rugat zicand Tatal Nostru de se cutremura Piata Universitatii sau Piata Victoriei cand carele TVR Libere nu au ajuns pe motiv de ceata, caci conducerea FSN-ista era prea obedienta si ar fi aratat tarii niste taranisti si niste liberaqli cu idei generoase, clare si mai ales de acceptat din start prin maretia principiilor continute. Si noi, ca in teoria marxista am parcurs mai multe stadii, de la constituirea catedrei asmeni creerii pcr, numai ca noi am fost de aici si nu de import. Ne-am afiliat celor mai buni, dar nu am fost absorbiti asa cum fuse cu Internationala a treia. Noi ne-am extins de la etajul al treilea, la etajul al doiela dar si la parter preluand sali care acum sunt celebre laboratoare de informatica economica, dar nu ne-am constituit intr-un lagar asa cumk erau numite tarile satelite Moskovei. Am facut si noi echivalentul electrificarii, punand cablajele pentru a fonda o retea de calculatoare puternica avand servere la subsolul ciberneticii, pastorita cu inteligenta, strasnicie si abilitate de Gabi Sutac, de la inceputuri si pana in prezenta, asa cum imi placea mie sa zic gandindu-ma la cartea lui Georges Sadoul care trata cinematograful de la inceputuri pana in prezent, caci daca stau bine sa ma gandesc, eu am dreptul sa ma ocup de informatica economica de la incepututir pana in prezent caci imi place sa ma cred nu martor, ci un fel de actor, chiar daca mult timp am dus tava pe scena vietii universitare din varii motive. Chestia cu nationalizarea fabricilor are si la noi un corespondent intrucat problematica analizei si proiectarii sistemelor informationale a trecut in proprietatea noastra din moment ce profesorul Nicolae Apopei a devenit membru al catedrei noastre. Colectivizarea ca ultima etapa a revolutiei comuniste eu o pun in corespondenta cu momentul in care a aparut specializarea de informatica economica in nomenclatorul studiilor doctorale si aici ma laud ca o contributie oarescare am avut si eu pre cand ma aflam ca derector la informatizare in MEC si profesorul Dumitru Miron era secretar de stat la invatamantul universitar, sa-i dea Dumnezeu zile insorite, sanatate si fericire, pentru binele pe care ni l-a facut! Ceea ce trebuie sa remarc este legat de faptul ca asa cum revolutia comunista nu a fost ireversibilia, cum gresit au crezut teoreticienii ei, nici noi nu trebuie sa ne culcam pe o ureche, intrucat reactiunea nu doarme, ci ca virmele din marul bun, roade si va izbandi daca nu marul nu este stropit si nu-i va omora pe daunatorii acre stau si pandesc. Noi vedem pas cu pas, zi de zi ce se intampla in jurul nostru si chiar zilele trecute am vazut o tentativa de a confisca un eveniment pe care eu l-am considerat special si care era sa se transforme in ceva care nici ciolan afumat nu era, nici varza cu ciolan nu era, ci o cicea, care daca spun ce este, sunt sigur ca toti vor vomita copios si pe un traseu de lunga durata. Cat despre chestia cu omul nou, sa zicem un fel de homo informaticus, in jargon de Vitan, nu trebuie sa ne culcam pe o ureche, caci in marea diversitate generata de accesul la resursele internetului, cine crede ca tineretul mai este de imbrobodit se insala. Omul nou din informatica economica nu este nici pe departe ceea ce canta Vasile Cananau:

Nasul mare, omul nou
Stiti ce le-a adus cadou
Lampa lui Ilici pe masa
Sa ne fie casa casa
Si viata luminoasa.

Omul nou in informatica economica este acela care este invatat cum sa invete, care este invatat cum sa fie creativ, cum sa-si defineasca o problema si cum sa parcurga etapele ciclului de dezvoltare software. Omul nou la noi este acela care are capacitatea sa se duca acolo unde crede ca va face fata cu brio si de unde are puterea sa plece dupa maximum 10 ani, sa mearga la mai bine. Nu voi avea pretentia ca detin reteta de cum se face omul nou in informatica. Stiu insa ca muncind studentul dar muncind si profesorul cot la cot unul alaturi de celalalt si studentul se formeaza ca om nou dar si profesorul devine el insusi om nou, intr-o societate deloc prietenoasa, deloc confortabila cand este vorba de lancezeala si imobilism heraldic.
revenire

7.5 Permanenta in perfectionare

In informatica economica este suficienta o zi in care specialistul sa nu citeasca doua-trei pagini pentru a se trezi in afara jocului. De aceea este importanta continua perfectionare. A se perfection nu inseamna a devein perfect, ci a citi despre ceea ce este nou, a lucre folosind noi limbaje de programare si de a intelege adevaratul mers al istoriei in domeniul computer science. Nu trebuie cazut nici in capcana asimilarii de noutati cu orice prêt. Exista riscul sa apara tehnologii, metode, limbaje, produse software promitatoare la inceput, dar datorita unor limitari interne sa-si piarda din calitati sis a fie date uitarii iremediabil. In cazul in care s-a investit intr-o astfel de directive, pe care eu o consider gresita, nu trebuie perseverat. Este important sa fie o lectie d viata, nerepetabila insa. Dupa oponia mea, atunci cand trebuie pornit la drum, trebuie facut ceea ce fac unii invatati in felul lor si care au facut gradini roditoare in desert. Daca o multime reprezentativa o ia intr-o directive, in acea directive trebuie sa o ia fiecare dintre noi. Daca este sa traduc, daca dintr-o suta de indivizi, 90 merg cu bicicleta, evident si eu voi merge cu bicicleta. Daca dintr-un milion de indivizi numai unul merge pe sarma, este si mai evident ca eu nu voi fi al doilea. In IT&C este aceeasi poveste. Daca multi, foarte multi folosesc o tehnologie, dezvolta aplicatii folosind acea tehnologie, pana nu se uzeaza moral si noi trebuie sa trecem sa facem software cu ea. Daca nenumarati programatori de success folosesc un anumit limbaj de programare si mari firme au dezvoltat aplicatii folosindu-l, este clar ca si noi, cat mai repede trebuie sa ne aliniem pana nu este prea tarziu. Orice tehnologie, orice limbaj, orice produs informatics este purtator de nou dar se vede daca are si potential pentru autodezvoltare. Permanenta perfectionare inseamna:
- Informare riguroasa de la surse autentice privind tehnologiile care au intrat in piata, limbajele care sunt recent dezvoltate si produsele care vin sa inlocuiasca unele aplicatii existente; exista studii complete care arata prin analize comparate numarul de utilizatori, aria de extindere si mai ales dinamica preturilor; dupa efectuarea de cercetari, fiecare specialist trebuie sa vada care este pozitia sa, incotro doreste sa se indrepte si abia atunci alege fie tehnologia, fie limbajul fie produsul cu care va lucre; orice alta abordare numai de dragul de a etala o documenatre pasiva, care sa impresioneze nu care sa determine noi implementari, este o abordare sterila, incomplete si fara efecte atat pe termen mediu, dar mai ales pe termen lung, cel care practica o astfel de abordare se transforma intr-o trompeta de ecouri care se pierd in eter;
- Aprofundarea pana la nivel de detaliu, folosind o abordare profesionala care consta in citirea de carti fundamentale, de articole din reviste direct de la sursa, prin consultarea de volume ale comunicarilor de la conferinte importante si prin achizitionarea de produse software, medii de dezvoltare sau instrumente care asigura derularea de procese asistate sub tehnologii proaspat invatate; in acest fel sunt depriinse solutii specific pentru clase de probleme asemanatoare celor pentru care specialistul in cauza trebuie sa le resolve; invatatul dupa ureche, de la persoane care nu au fundamente, care vin cu texte asemeni rugaciunilor, fara a oferi explicatii, inseamna un mod de instruire cu mari lacume care conduc la solutii neperformante si la lungirea nejustificata a termenelor cand, din contra, orice metoda noua trebuie sa insemne eforturi scazute, calitate mai buna si termene mult mai stranse; eu am o manie in a aprecia pe cineva acre vine sa-mi vorbeasca despre o chestier noua; daca incepe sa ia instructiunile sau comenzile sau prezentarile in ordine alfabetica, m-a pierdut de musteriu; un om care stie meserie ma invata pe mine prezentandu-mi di experienta lui, pas cu pas, de la simplu, la complex, in asa fel incat rapid sa fiu in stare sa rezolv si eu independent o problema cat de mica ar fi ea, dar sa fie problema mea, rezolvata de mine cu noua tehnoilogie sau cu noul limbaj; specialistul adevarat pleaca de la frecventa de utilizare a conceptelor si propune exact ceea ce trebuie; nu de putine ori am vazut cum unii prezinta tot felul de chestiuni si numai la sfarsit arata cum se lucreaza efectiv cu mediul de dezvoltare sau cu instrumentul de asistare, cand eu sunt deja plictisit si chiar am abandonat ca neinteresanta prezentarea respeciva; imi aduc aminte cum un tanar care dorea sa invete sa faca lulele, mesterul i-a zis ca trebuie sa invete 365 de zile; in a 364-a zi, tanarul a zis ca pleaca pentru ac el a invatat totul si vrea sa-si deschida propria afacere de facut lulele; mesterul i-a reamintit ca meseria se invata in 365 de zile; tanarul a plecat; dupa un timp s-a reinters ca lulelele lui crapau exact acolo unde se introducea tutunul; a venit si in a 365-a zi a invatat ca acolo la acel orificiu, trebuie dat cu saliva; acesta era secretul celei de a 365-a zi; in cazul lulelelor merge, insa in cazul speciaqlistilor din zona informaticii economice, nu; acestia au rabdare sa invete lucruri noi si utile, chestiuni practice; cand balanta inclina nepermis de mult in afvoarea unor teorii pe care specialistul nu le simte utile, deja este prea tarziu si acesta dispare din peisaj;
- Continua legatura cu exteriorul, intelegand prin aceasta tot ceea ce apare nou in zona IT&C dar si ce cursuri noi apar la marile universitati; in ziua de azi cand internetul este omnipresent si cultura are la baza peste 90% informative obtinuta din mediul virtual, a sta in actualitate este total diferit de cum erau lucrurile in anii 1980 sau chiar in 1990; acum trebuie numai sa sti ce vrei si sa existe doza de perseverenta si de rabdare care sa permita sistematizarea volumului imens de informative care se ofera prin furnizarea catorva cuvinte cheie; deschiderea inseamna foarte mult pentru toata lumea; a existat preocuparea de a vizita universitati, de a obtine o deschidere foarte importanta catre lume; lucrurile se misca greu pentru ca venim dintr-o lume necunoscuta si cand spunem ca suntem romani, lumea imediat se gandeste la hoti de buzunare, muzicanti in metrou, cersetori in strada sau la biserici, adica la tot ceea ce este mai neplacut pentru ei; trebuie sa-i convingem ca lucrurile stau altfel; chiar zilele trecute Chanel 4 din Regatul Unit a difuzat un serial deloc magulitor pentru noi; sa le reamintim de procentul 90% scris pe un petec de hartie din care rezulta ca suntem in ghiarele rusilor, iar aliatii ne iubeau numai 10%; dialogul a fost intre Stalin si Churchill la conferinta de la Moscova din 1944 legata de sferele de influenta; sunt sigur ca daca procentul era invers, nimeni nu s-ar fi temut nici de invazia de romani de la 1 ianuarie din Londra, invazie care n-a avut loc si nici saracia dramatic din unele localitati mai mult decat sarace de la noi; asa ca si ceilalti trebuie sa se schimbe, sa nu ne mai vada ca pe rudele lor sarace, caci in Silicon Valley sunt foarte multi romani care lucreaza in computer science; noi ne-am luptat cu tot felul de prejudecati si de cele mai multe ori am iesit invingatori; la un curs de evaluator tinut de niste francezi se discutau niste detalii si se ajunsese la o progresie geometrica cu ratie subunitara si numar infnit de termini; ca prin ceata mi-am adus aminte ce ma invatase doamna profesoara de matematica Eugenia Minasian si i-am dat instructorului rezultatu si el s-a minunat ca am facut din minte calculul care nu era o mare scofata ca o variabila x definita pe intervalul (0; 1) la puterea n si limita cand n tinde spre infinit este zero; dar dupa aceea ne-am respectat si a fost un bun castigat; tot asa s-a intamplat cu un tip din Viena de la Universitate care zicea ca noi romanii venim sa ne plimbam; i-am zis taios ca am vizitat pe cont propriu foarte multe atri dar este prima data cand vizitez Viena pentru ca arhitectura ei nu-mi place; asa ca sa ma scuteasca; l-am evitat inclusive cand m-a invitat la un restaurant; eu aveam de lucru caci aveam un termen de a depune o oferta suculenta de proiect; au mai fost si altii dar i-am Calmat rapid pentru ca am invatat sa-mi pastrez coloana vertical sis a arat ca nu sunt ultimul individ de pe planeta; la un liceu din Belfort unde am mers la o biblioteca, cei de acolo habar nu aveau cine a fost cel care daduse numele liceului; fara sa consult nicio carte le-am zis ca eu am citi o carte tradusa la noi si scrisa de respectivul; le-am dat detalii si cand au deschis o enciclopedie si au vazut ca nu bateam campii m-au respectat; cu un alt prilej, am refuzat sa-l intalnesc pe un individ care fusese arrogant cu mine; seful laboratorului, profesor universitar ca si mine m-a intrebat de ce sunt asa de ferm si i-am raspuns ca nu sunt persoana care sa se urce cineva in capul meu, sa-si faca nevoile si eu sa-I mai simultumesc, spunandu-i ca ma simt excelent;
- Realizarea de proiecte finantate copios care sa permita realizarea de dotari de ultima ora, pentru ca informatica nu se face pe calculatoare antice si de demult; nu au fost putine situatiile in acre colegi de-ai mei imi tineau cont cate laptopuri am si cui le-am dat si de ce nu le dau si lor; un lucru era cert: asistentii mei aveau toti tehnica de aclcul de ultima ora si nu duceau lipsa de consumabile pentru imprimantele lor si nu stateau neplecati in mobilitati daca proiecdtul castigat avea si asa ceva; toata lumea avea posibilitatea sa elaboreze proiecte sis a depuna oferat; numai ca exista si riscul de a nu acstiga proiectul dar se castiga experienta; este adevarat ca prea multa experienta strica; devenisem o mica fabrica de oferte si ma laud ca au fost situatii in care am castigat foarte multi bani din proiecte, antrenandu-mi colegii mai tineri; ideia este ca pentru a afce proiecte de succes trebuie sa ai echipa de succes; ma laud ca eu am avut echipe de succes; lucrand cu Paul Pocatilu, cu Marius Popa, cu Cristian Toma, cu Catalin Boja dar si cu foarte tinerii Cristian Ciurea si Mihai Doinea, am facut proiecte bune care parte din ele au obtinu finantare; multe din laboratoarele Catedrei de Informatica Economica aveau dotare din proiectele castigate de mine; numai ca erau multe proiecte castigate de profesori din catedra si se schimbau calculatoarele mai ceva ca sosetele albe dupa o partida de tenis pe zgura; ce vremuri, ce viata, ce mod de a face scoala; despre cercetare sunt foarte multe de zis, insa trebuie inceput cu ceva, intr-un anumit moment dar trebuie totul luat treptat; m-am gandit la o covrigarie unde cu un leu se cumpara un covrig mic si uscat; peste drum se face o covrigarie cu un management mult mai bun si tot la un leu covrigul arata de zece ori mai altfel; cu siguranta ca vor merge la vechea covrigarie din ce in ce mai putini; vechea covrigarie isi va inchide obloanele in scurt timp, pentru ca am mari retineri ca va avea puterea sa-si schimbe managementul; asa si cu cercetarea stiintifica; trebuie dati bani pentru cercetare, insa altfel decat se dau acum; acum se dau bani pentru supravietuire; am vazut la un institut de cercetari ceva cu calculul rezistentei unui fir; am vazut un cantar electronic de opt kilograme la alt institut; dupa umila mea parere, banii trebuie dati pentru cercetare diferentiat; anul acesta sa zicem un 10% pentru cercetare adevarata, facuta de echipe selecte, cu teme de anvergura si de mare noutate, fara risc de a esua, iar restul de 90% pentru teme asa cum se dau de zeci si zeci de ani pentru reinventarea apei calde sau pentru cercetari de a face manusi de unica folosinta sau de a face o instalatie nerobotizata de vopsire a autoturismelor; in anul urmator creste ponderea la 20% a finantarii de teme special, facute dupa regulile cercetarii stiintifice care se practica in marile laboratoare si sunt sigur ca in 10-15 ani cercetarea stiintifica va arata cu totul altfel si se va vorbi de noutate, performanta, de un cuvant greu in corul realizarilor importante; altfel se va vorbi nu de sarba sau de hora sau de brau sau de fecioreasca sau de calus, ci de batuta pe loc si mai rau, di loc, vorba moldoveanului;
- Diferentierea domeniilor abordate de fiecare membru al catedrei asa fel incat sa se stie fiecare cu ce se ocupa; toata lumea stia sau ar fi trebuit sa stie ca eu m-am ocupat dintotdeauna de CALITATEA SOFTWARE, adica am cditit despre caracteristicile de calitate, despre managementul calitatii, despre metrici de calitate, despre cresterea calitatii, despre costul calitatii; mai pe romaneste spus, asemeni unui catel bezmetic care confunda coada cu un obiect de urmarit, m-am invartit nu in jurul cozii mele ca nu am asa ceva, ci am insistat pe tot ce se leaga de calitatea software; am credinta ca este importanta aprofundarea unui domeniu si numai dupa aceea sunt create premisele gasirii de probleme noi si solutionarea acestora, adica de a merge pe un drum care duce spre ceva original; am facut un calcul intr-o zi cand am vazut ca mi se amana publicarea unui articol intr-o revista a unei organizatii specializate; am zis: exista in domeniu sa zicem 1000 de subzone de cercetare stiintifica; in organizatie sunt 200 de oameni; inseamna ca fiecare are 5 zone de abordat; eu stiu exact ca este foarte greu sa se aplece cineva cu acelasi interes pe zone care n-au nimic unele cu celelalte; sa admitem ca asa ceva se face; un ins se ocupa de 5 zone ortogonale, adica foloseste 20% din timpul sau pentru fiecare zona; eu lucram cu 5 prieteni pe o zona si citeam toti despre acea zona; inseamna ca echipa noastra acoperea 100% din ce trebuia studiat, iar in acea organizatie se acoperea numai 20%, ceea ce cred ca echipei noastre ii conferee un avantaj extraordinar; de aceea nu am inteles si n-am sa inteleg de ce organizatia aceea isi mai dorea sa adauge la cele 1000 de subzone de cercetare stiintifica inca o ozna doar-doar sa se creada ca ne-au luat fata; exista dovada clara ca au aparut materialele in acelasi numar al revistei lor, in care oamenii din organizatie insailasera un fel de sinteza, iar noi aveam chiar o cercetare, cu problema, cu modele si cu rezultate experimentale representative; in catedra de Informatica Economica a existat o importanta diviziune a muncii, in timp ce pe la vecinii nostril nu prea se vedea asa ceva; imi aduc aminte cu nostalgie ca de baze de adte se ocupau anumiti colegi si aici ii voi numi pe profesorii Gigel Sabau, Ion Lungu si Manole Velicanu, de programare se ocupau Ion Smeureanu, Ion Gh. Rosca, Valer Rosca, de sisteme informationale se ocupa Tinu Apostol, iar de sisteme de calcul erau maestri Dodescu, Pilat, Misdolea, Nisipeanu, Ionescu D; nu ne calcam pe bataturi si stiam fiecare cat de greu era sa te mentii sus intr-un domeniu extrem de dinamic cum este computer science; m-am mirat tot timpul cand aflam ca erau actedre cu discipline destul de diferite unde sefii ridicau in micimea lor pretentia ca tot omul sa le stie pe toate; pe un aeroport am aflat cu stupoare ca bunul meu prieten M, full-profesor in preziua deschiderii anului universitar nu stia ce norma are, pentru ca seful lui de catedra tinea sub cheie statul de functiuni; era cea mai aberanta forma de existent a unui sef, in conditiile in care pe vremea cand eu am fost sef de actedra alcatuirea statului era cum zice teoria marxista legata de faurirea istoriei, faurit de intregul popor; adica fiecare sef de disciplina, in totala descentralizare contura normele colegilor din subcolectiv si dupa aceea fiecare profesor, conferentiar, lector, asistent sau preparator mergea la cei doi colegi ai mei, cei mai buni manageri de stat de functiuni din lume, A.R. si M.D. conturau normele si asta era; nu mi se pare firesc sa fie un om un fel de Marita buna la toate; cine nu a facut cercetare asa cum zicea Csaba Fabian ca se facea in Germania, tara cu multi laureate de Nobel, nu stie ce spune cand aseamana profesorii cercetatori cu pasarile care in fiecare toamna trebui sa sara pe o alta creanga pentru ca exista crenzi pentru toate pasarile cerului si pentru ca asa doreste un manager submediocru; acum sunt multe persoane care si-au definit domenii de cercetare dar este ingrijorator ca daca cineva se ocupa de cloude computing, toti se napustesc pe acest domeniu si se naste o concurenta artificial; tot asa se intampla cu securitatea informatica; cercetareaza cineva acest domeniu, in cateva zile tot poporul se da doctor in securitate informatica; este trist dar este groaznic de adevarat, in conditiile in care exista nenumarate domenii extrem de noi, de productive si mai ales care dau sansa de evolutie tinerilor, fara sa se vorbeasca de o concurenta intre colegi; tot timpul m-am simtit confortabil cu domeniul meu de cercetare pe probleme de calitate software pentru ca niciunul dintre colegi nu se simtea atras de fiabilitatea software, de complexitatea software sau de costul calitatii software; asa ca am zburdat exact cum am vrut si nimeni nu m-a intrebat in catedra veche de buna ziua sau sa-mi adreseze acea injuratura intre barbati, care se zice in loc de ce mai faci; fiind ceva exotic, mi-am gasit loc in reviste la noi dar si in strainatate; dup ace m-am infipt si eu cat de cat, am facut sectiune in Conferinta Internationala de Informatica Economic ape calitate software; am gasit si alte persoane dupa 1989 care aveau preocupari in domeniu; am identificat si doctoranzi care studiau fiabilitatea si autori de carti pe aceasta tema; eu insumi am coordonat nenumarate teze de doctorat pe managementul calitatii software, pe modele de complexitate, pe metrici de calitate, pe reutilizabilitate, pe costul calitatii software, pe testare software, pe costul testarii, pe ortogonalitate si nici eu nu mai stiu pe ce, dar tot calitate software a fost; sunt sigur ca rezultatele obtinute de tinerii mei colaboratori, cu care am ramas prieteni intru ale cercetarii stiintifice dovada ca am publicat si dupa sustinerea tezelor, sunt si acum rezultate valabile si solutiile date de ei stau si azi in picioare pentru ca am avut colaborari cu tineri de exceptie si toate a fost meritele lor.
In informatica economica este ca in stupul de albine, adica toata lumea munceste din greu sa se mentina cat mai sus, fara a face discriminari ca unele munci sunt destinate fiintelor superioare si altele sunt pentru incepatori sau pentru cei de rangul al doilea. Eu am invatat multe de la viata, inclusive sat ac atunci cand trebuie. Am fost salvat de acest mod de a fi. S-a intamplat sa am in fat ape un tip despul de ponosit imbracat, cu o infatisare care nu mi-a inspirit incredere. Dumnezeu a vrut ca in acele clipe eu sa tac. Asa ca a vorbit el. Am aflat ca stia 7 limbi straine, ca era cu literature la zi, ca vazuse lumea, ca avea nenumarate brevete, ca stia meseria lui in care avea doctorat dar stia si foarte multa programare pentru calculator, el scriindu-si singur programele. Cand am vazut cateva texte sursa am inghetat. Erau perfecte. Daca deschideam eu gura si spuneam niste prostii, sunt sigur ca ma improscam singur cu noroi si nici o mie de ape, incepand cu raul dambovita care este deja mizerabil, nu m-ar mai fi spalat. In informatica economica este necesar in stup sa existe o regina. Dupa ce in 13 aprilie 2013 cel care a jucat cu brio rolul reginei din stupul nostru, nu a mai fost, desi au trecut doi ani, albinutele sunt in cautari. Eu stiu cine este cel care are tot ce trebuie pentru a juca rolul reginei in stupul atat de nelinistit de la marea unire din 2011, dar vremurile grele ii rapesc timpul si nenumaratele munci colaterale il fac sa fie intr-o pozitie privilegiata dar integratoare. Sunt sigur ca fiecare zi care trece, cu aplecarea sa pentru detaliu, cu precizia vorbei, cu soliditatea argumentelor este pozitionat pe drumul spre ceea ce se cheama regina intr-un stup; nu am impresia ca albinutele si-ar dori altceva; am vazut si situatia albinutei rebele, care a fost dusa spre tipologia de trudnica, disciplinata si cu activitati care sunt departe de razboaie, lupte si hegemonii, caci in stup exista democratia perfecta, un fel de sclavagism ridicat la rang de munca in conditii de calitate, fara prea multe comentarii, caci vorba multa este saracie curate. Perfectionarea continua in domeniul informaticii economice inseamna acum:
- Intrare in grupuri de dialog pe Internet;
- Formarea de grupuri proprii pe domenii de interes foarte specializate;
- Lucru ritmic in ideia de a cerceta, de a avea solutii originale si de a publica;
- Scrierea de articole nu pentru a acumula puncte, ci natural ca forma de viata;
- A preda cstudentilor de la licenta diferentiat fata de ce se preda la master;
- Intrarea in comunitati largi de cercetatori de elita;
- Recunoasterea valorica prin ceea ce fiecare a produs;
- Derularea de cicluri complete de cercetare stiintifica in proiecte de succes;
- Alaturarea de nume importante din domeniu in proiecte finantate de UE;
- Participari la conferinte importante pentru a vorbi in sesiuni plenare;
- Impunerea de discipline care trateaza probleme de mare actualitate;
- Sustinerea de teze de abilitare cu subiecte valoroase;
- Coordonarea de teze de doctorat in cotutela cu profesori din universitati de top;
- Intrarea in polemici cordiale cu mari specialisti care accepta puncte de vedere de aici;
- Afirmarea prin fapte concrete, adica implemntare de software propriu;
- Intrarea in parteneriate cu laboratoare de cercetare renumite;
- Intarirea legaturii cu productia prin joburi pe termen lung pentru profesori;
- Recunoasterea activitatii prin cooptare in comisii de specialitate in afara ASE;
- Prezenta activa in media, radio, tv, bloguri, presa si in viata publica.
Ideia de a face lucruri superioare este contraproductiva si imi amintesc cum un personaj, nu o persoana, cand s-a pus problema de a lipi niste indicatoare pentru toaletele accesibile la prima conferinta a noastra de informatica din 1993 a zis ca este sub demnitatea sa; tot sub demnitatea sac ea inginereasca a fost sa puna cablurile noii retele de calculatoare care se construia exact pentru disciplina pe care o pastorea. S-a vazut cum a evoluat, caci desi arata cu degetul pe plagiatori, introducand opera sa intr-un mediu de analiza a similitudinilor, s-a vazut ca respective productie era de fapt o preluare dusa pana la vulgaritate in mod mechanic a unei lucrari facute de altcineva. Este foarte trist sa vezi ca a face perfectionare continua, pentru unii inseamna a merge in spatele altcuiva si a ciuguli din firimiturile ce-i cad antemergatorului din punga atunci cand acesta musca din sandwich si merge grabit spre o noua directive interesanta unde a vazut ca se profileaza solutii originale. In catedra de Informatica Economica, vechea garda, ca si si noua garda, cum imi place mie sa le spun tinerilor, sunt conturate personalitati puternice, iar cei cativa care alearga fara o directive precisa au si pierdut teren si sunt trecuti pe planuri secundare, ca fiind epuizati stiintific mai ales, caci aspectul profesional conteaza mai putin cand este vorba de autenticitatea invatamantului de master sau de scoala doctorala unde cercetarea stiintifica primeaza. Observ tenacitatea tinerilor de a urca sus, de a se impune in calitate de cercetatori si mai ales de a se lupta cu ei insisi pentru a finalize tezele de abilitare, care ce-i drept au un ritm cam lent in ziua de azi.
In mintea mea, aia pe care o am sau pe care o mai am inca, consider ca fiecare dintre noi are trenul lui. Este vorba de un tren oarecare. Unii au un expres daca au sip e cineva care sa le dea un sut unde trebuie. Altii au un accelerat. Sunt unii care au un personal. Foarte multi au ca tren un marfar care gafaie sub greutatea sirului nesfarsit de vagoane incarcate cu marfa. Despre orice tren este vorba, teoria mea zice ca trenul fiecaruia opreste intr-o gara sau intr-o halta o singura data si sta acolo doar un minut. Daca omul se urca in trenul lui, venit pentru el, care a oprit pentru el si unde are si el un locsor acolo rezervat, inseamna ca steaua lui norocoasa i-a suras. Sunt oameni care nu-si adu seama ca trenul a venit, ei sunt in gara sau in halta. Trenul opreste, trece minutul si locomotive se pune in miscare sub nasul lor, fara a constientiza ca au pierdut acel tren, adica sansa lor le-a plecat de sub nas si au ratat intalnirea cu destinul lor fericit. Cel mai dramatic este ca unii nu stiu nimic despre acest tren. Nu-l asteapta. Nu merg la gara. Nu au ideie ca trebuie sa se urce in el. Nu prezinta pentru ei sens ca trebuie sa ajunga la destinatie. Cu multi ani in urma am intalnit un vecin venit din armata, care avea un cercel in ureche si care stia sac ante din ocarina. Eu eram undeva prin clasa a cincea si el mi-a zis despre tren si era trist ca trenul lui please atunci cand si-a abandonat marea iubire pentru a se casatori cu fata popii din sat, pentru avere, cladindu-si nefericirea in favoarea bunastarii. M-a marcat zicerea acelui vecin care acum avea casa frumoasa, copii cuminti dar care lacrima si ofta adesea, fara sa stie multa lume de ce. Eu stiam dar intelesesem ca din acea clipa si eu aveam trenul meu. Am urmarit acel tren si teama de a nu-l pierde m-a facut sa vin in gara cu mult timp inainte, sa astept trenul, sa verific ca este trenul meu, sa ma urc in el exact dup ace a oprit, pentru ca stiam ca sta acolo fix un minut si nu trebuie sa alerg eu dupa el pentru a prinde ultimul vagon. Dupa atatea ani de viata, la un inventor mai atent, nu am cum sa regret ca ar fi fost un alt tren mai bun, pentru ca trenurile nu se incearca asa cum se incearca o tuica la MAT sau o posirca de vin la un producator care una-ti das a gusti si alta iti pune in damigeana. Sunt consolat cu idea ca m-am urcat in trenul meu, am mers cu el cat a trebuit si cand in 2012 am coborat intr-o halta era soare si frumos, caci leu fiind dupa zodie nu avea cum sa fie altfel.
Ceea ce am trait eu a fost frumos chiar daca a trebuit sa invat tot timpul ca pentru a face calitate software pentru aplicatii web trebuie sa stiu ce sunt acelea, sa am plicatiile mele web. Cat priveste aplicatiile informatice mobile, le vreau pe iPhone pe iPad si pe Macbook. Nesansa m-a urmarit si sunt obligat sa-mi amn acest vis cu vreo sase luni, sa am sculele mele sa ma bucur sis a fac ceea ce mi-am dorit. Sunt sigur ca generatia tanara procedeaza la fel si sunt sigur ca ei prin felul lor temeinic de a fi au toate resursele de a impinge lucrurile inainte, spre maretia a ceea ce mie im place sa rostesc cu nu prea multa modestie, din tot sufletul: INFORMATICA ECONOMICA.
Cand m-am gandit la acest capitol, punand acel SI la inceput de titlu am avut in vedere ca marile vedete sunt anuntate pe afise in acelasi mod, dupa insirarea celorlalte nume de artisti care performeaza in spectacol. De regula, se mai zice cu participarea extraordinara sau numele starului este scris de cateva ori mai mare decat al celorlalti artisti, sa vada tot poporul ca vor avea parte de ceva special. Informatica Economica este vedeta care da o meserie si care a determinat eliminarea impozitului pe salarii. Ea este vedeta noastra, care prin calitatea absolventilor, nevopsiti, cu patalama adevarata, contribuie alaturi de alte facultatii de computer science la bunul renume al invatamantului nostru superior, desi nu avem nicio universitate in primele 100.
revenire