Ă

INTRODUCERE

După ce am încheiat scrierea lucrării Viața lui Ion T. IVAN, scrisă de el însuși, pe 10 iunie 2026, am pregătit plecarea spre Trier să fac revizia la mașină pentru data de 22 iunie. Am prins curaj și m-am tot gândit la realizarea proiectului numit Istoria literaturii românești de informatică. Este un proiect mai vechi, dar a fost ceva care m-a reținut în a-l demara. Cred că acum i-a venit rândul. Voi împlini 79 de ani peste o lună de zile, dar sper să am timpul necesar pentru a-l duce la bun sfârșit. știu cum vreau să apară. știu care sunt capitolele. știu cât voi scrie despre fiecare autor. Vin din zona informaticii și cărțile despre care voi scrie le-am studiat, căci cursurile și seminariile pe care le-am ținut au fost documentate citind acele cărți, despre care azi le-a venit rândul să scriu și despre autorii lor.
Literatura de informatică urmărește domeniile acestei științe și au fost scrise cărți de informatică teoretică, despre sisteme de operare, despre compilatoare, despre limbaje de programare, despre sisteme informatice, despre tehnici de programare, despre calitatea software, despre rețele de calculatoare, despre baze de date, despre inteligența artificială, dar și despre încă multe alte domenii la fel de interesante.
Literatura de informatică se adresează grupurilor-țintă care urmăresc fie să se informeze, fie să se instruiască, fie să aplice direct în practică noutățile citite din cărți, grupurile-țintă fiind extrem de neomogene, aspect care este greu de gestionat în cazurile cărților tipărite, aspect ce se schimbă în cazul literaturii digitale, când totul se rezumă la un click în a selecta și în a aprofunda.
Dacă în alte domenii cărțile de istorie se referă la produse de dimensiuni foarte variate, aici voi lua în considerare cărțile, nu articole sau comunicări la conferințe științifice. în informatică, realizarea de articole nu este o problemă complicată și numărul de articole remarcabile care au revoluționat domeniul nu prea există, așa cum au existat în fizică articolele lui EINSTEIN, referitoare la teoria relativității, sau în matematică articolul lui GALOIS, care punea bazele teoriei grupurilor. De aceea, cartea de față îi ia în considerare pe autorii de cărți de informatică pe care cititorii i-au apreciat foarte mult, devenind cu adevărat specialiști veritabili care au activat cu succes.
Dacă am să mă laud cu ceva, mă laud cu faptul că pe foarte mulți dintre autorii cărților de informatică i-am cunoscut, iar cu mulți dintre ei m-am întâlnit la conferințe științifice din domeniul informaticii, am discutat sau pe alții doar i-am auzit vorbind la sesiuni plenare, dar și cu alte ocazii.
Față de alte domenii, informatica s-a dezvoltat în marile centre de cultură ale țării, acolo unde universitățile puternice au avut facultăți specializate pe acest domeniu, dar au existat și centre de calcul ale acestor universități, precum și centre teritoriale de calcul.
Despre începuturile literaturii românești de informatică voi scrie desigur, cum este și normal, luând în considerare cărți scrise despre lucrul cu dispozitive mecanice, electromecanice și cu lucrul cu cartele perforate prelucrate în cadrul mecanografiei.
Apariția calculatoarelor electronice de primă generație a condus la scrierea de lucrări destinate programării în cod mașină și, mai apoi, în forme de început ale limbajelor de asamblare. Pentru limbajul ALGOL 68 au fost scrise materiale, dar și pentru limbajul FORTRAN IV au fost scrise materiale.
Un loc special îl au marii clasici ai literaturii românești de informatică și aici mă refer la Stelian NICULESCU, Horia GEORGESCU, Octavian BÂSCĂ; cu cărțile lor de FORTRAN, Margareta DRĂGHICI cu cartea ei de COBOL, Emil MUNTEANU, Viorel COSTEA, Mircu MITROV cu cartea lor de ASIRIS, Dan SOMNEA, Teodor VLĂDUȚ cu cartea de ASSEMBLER, Dragoș VAIDA cu cărțile despre compilatoare și Edmond NICOLAU, autor a numeroase lucrări dedicate calculatoarelor.
Vor exista capitole distincte pentru:
Școala de informatică de la Universitatea București,
Școala de informatică de la Institutul Politehnic București,
Școala de informatică de la Academia de Studii Economice din București,
Școala de informatică de la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iași,
Școala de informatică de la Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj,
Școala de informatică de la Universitatea din Timișoara,
Școala de informatică de la ICI,
Școala de informatică de la ITC.
Va exista un capitol destinat manualelor de informatică pentru elevii din liceele de informatică.
întrucât specialiștii români au avut ca surse de documentare cărți de informatică traduse din literatura de vârf din alte țări, dedic un capitol preocupărilor de a pune la dispoziția cititorului român cele mai reprezentative lucrări din literatura de informatică din SUA, în special.
Literatura de informatică include lucrări legate de:
- limbaje de programare,
- sisteme de calcul și de operare,
- rețele de calculatoare,
- teleprelucrare,
- compilatoare,
- analiza și proiectarea de sisteme informatice,
- comerțul electronic,
- baze de date.
Există deja conturate personalități de mare anvergură, ale căror lucrări au văzut lumina tiparului mai ales înainte de 1989, când editurile publicau cărți în tiraje de zeci de mii de exemplare, iar istoria literaturii românești de informatică le dedică spații generoase, respectând structura unui șablon care oferă suficiente elemente care să justifice poziția lor în ierarhizarea pe care o fac în demersul meu, bazat pe o documentare cu cărțile studiate, nu răsfoite. șablonul de descriere a autorilor pe care îl voi urmări include:
- date privind autorul,
- studii, diplome, titluri, brevete,
- poziții profesionale,
- participări la conferințe,
- lucrări publicate.
Pentru lucrările importante publicate am luat în considerare: - modalitatea de referire, - cuprins, - caracterizare capitole, - evaluări pe care le-a efectuat, - alte elemente definitorii. Ca orice carte de istorie, deși se dorește a fi obiectivă, vrând-nevrând apar elemente subiective legate de spațiul acordat fiecărui autor, detaliile urmărite în lucrările descrise, dar și în cazul unor analize valorice, căci criteriile mele nu sunt infailibile și ipotezele de la care am declanșat o analiză diferă de punctele de plecare ale autorilor ale căror lucrări fac obiectul evaluării, fie metoda mea de analiză are premise care nu coincid cu ceea ce se vehiculează în ziua de azi, datorită evoluției științei, în principal prin lărgirea orizontului de cuprindere prin digitalizare.
Subiectivismul meu este datorat implicării mele în procese specifice informaticii.
De pe poziția de asistent universitar am condus seminarii de sisteme de calcul, de limbaje de programare, iar de pe poziția de lector universitar am predat cursuri de programe aplicative, de limbaje de programare și de managementul calității software. Prin natura lucrurilor a trebuit să particip la elaborarea de materiale didactice și îmi va fi foarte greu, dar nu imposibil, să văd cărțile scrise de alți autori altfel decât le-aș fi scris eu, ceea ce în critica literară este un lucru foarte rău. Mi-am propus să nu plec de la idei preconcepute și cărțile le iau ca atare. Dacă citind o carte am înțeles-o, desigur, voi scrie frumos despre ea. Dacă, din contră, cartea este foarte încâlcită și se văd carențe de structurare și ambiguități în prezentare, îmi voi exprima rezervele fără nicio jenă.
Mie mi-au plăcut cărțile muncite și proporționate în raport cu obiectivul pentru care au fost scrise. în opinia mea, o carte nu se scrie decât după ce autorul este foarte bine documentat, după ce a lucrat ani buni în domeniul abordat și are experiență, fiind în stare să vadă detalii și nuanțe. Nu mi-au plăcut improvizațiile din dorința de a ieși pe piață cu lucruri calde, care să impresioneze, dar care arată superficialitate și abordări inexacte.
în informatică problema originalității este invocată foarte frecvent și de fiecare dată se vorbește că instrucțiunile limbajului sunt mereu aceleași. în muzică lucrurile ar trebui să fie și mai dramatice, pentru că sunt numai opt note. și totuși compozitorii nu se vaită deloc. Au creat simfonii Ludwig van BEETHOVEN, Joseph HAYDN, Wolfgang Amadeus MOZART, George ENESCU, Felix MENDELSSOHN, Dmitri SHOSTAKOVICI, Anton BRUCKNER, Franz SCHUBERT. Au compus muzică de operă cu arii celebre compozitori precum Giuseppe VERDI, Georges BIZET, Gioachino ROSSINI, Gaetano DONIZETTI, Richard WAGNER, Giacomo PUCCINI. Repet, ei au avut la dispoziție opt note. Comparativ cu compozitorii, autorii cărților de informatică au avut la dispoziție mult mai multe materii prime, deci și pretențiile sunt mai mari în a aborda problemele de originalitate în cărțile de informatică, iar a plimba un același exemplu de colo-colo este doar o chestiune care nu are o explicație care să-i avantajeze pe cei ce au astfel de exersări. Cărțile de istoria literaturii fac scurte descrieri ale autorilor și, când este vorba despre operele literare, sunt extrase fragmente din poezii sau sunt analizate scrierile în proză, folosind tehnici și instrumente moderne, ajungându-se la concluzii clare legate de valoarea textelor analizate. Am citit cărți de istorie a poeziei românești și am rămas șocat să aflu cât de mici și nesemnificativi erau unii dintre autorii analizați. Cărțile de informatică au un obiectiv clar, acela de a-i învăța pe cititori fie să scrie programe, fie să proiecteze sisteme informaționale, fie să măsoare calitatea produselor software sau să dezvolte modele de estimare a costurilor de exploatare. Sunt cărți care-i învață pe cititori să utilizeze corect calculatoarele, furnizându-le detalii concrete legate de comenzile sistemelor de operare. De aceea, cărțile analizate aici sunt trecute prin filtrul obiectivelor concrete în raport cu nevoile specialiștilor care lucrează în centre de calcul. Dacă în cazul poeziilor și scrierilor în proză este vorba despre talent, despre originalitate, cărțile de informatică sunt scrise de specialiști care lucrează în domeniu, căci numai așa sunt atinse acele elemente de finețe care fac diferența între un informatician autentic și unul care mimează informatica, fără a-și găsi vreodată locul printre profesioniști.
Eu sunt persoana care a citit cu mare atenție ghidurile programatorului elaborate de IBM și toate comparațiile trec prin filtrul definit de nivelul de exigență din acele ghiduri, căci nimeni nu citește o carte de informatică pentru a fi fericit prin lectura pe care o face. Toți citim cărți de informatică pentru a învăța să rezolvăm mai bine, mai eficient o problemă și vom fi mulțumiți dacă, după citirea cărții, am atins obiectivul pe care l-am definit.
Eu știu ce înseamnă o secvență de program de bună calitate și-mi dau seama imediat de un program încâlcit, scris de parcă programatorul ar dori să se scarpine la urechea stângă cu mâna dreaptă.
îmi dau seama rapid când un autor s-a uitat prea mult în ograda altuia și a preluat de acolo exemple sau seturi de date de test, deși cu puțin efort astfel de abordări se evită elegant, cu grație și, mai ales, cu atitudine.
șansa mea a fost că autorii ale căror cărți le-am inclus în această istorie sunt oameni valoroși, care s-au aplecat cu multă atenție asupra textelor elaborate și au obținut cărți valoroase, care ele însele au făcut istorie prin numărul foarte mare de cititori care și-au dezvoltat abilitățile de programatori prin citirea capitolelor și prin rularea programelor tipărite în paginile acelor cărți.
Ar fi hazardat să mă apuc acum să scriu aici că la 79 de ani am început să cutreier bibliotecile cu specific de informatică și să recitesc acele cărți deosebite pe care le-am utilizat în munca mea de programator, pentru a scrie cât mai aplecat despre ele. Multe cărți le mai am încă, deși m-am mutat de câteva ori sau am donat cărți unor colaboratori mai tineri.
Ca să refac unele trasee ale cărților despre care scriu aici, am contactat pe unii dintre autori, cu care am rămas în relații excelente, cu rugămintea de a-mi trimite fișiere cu cărțile cerute de mine, dacă le mai au sau, dacă au cărți în format tipărit, le-am adresat rugămintea să mi le împrumute să le revăd, căci pe cele mai multe dintre ele le-am aprofundat la vremea lor, atunci când mi-au fost date cu autograf sau, dacă am avut informația că au apărut în librării, am mers și le-am procurat, să fiu la zi cu ceea ce s-a scris în aria mea de interes.
Celor care au fost amabili și au răspuns solicitării mele le-am adresat mulțumiri. Au fost și situații în care autorii m-au expediat fără nerușinare, dându-și importanța pe care nu o au, trimițându-mă în biblioteci, căci este o onoare pentru mine să scriu despre ei, ca și cum eu aș fi o terfeloagă de pe malul șanțului, un neica-nimeni, iar ei ar fi pe un piedestal, cioplindu-și statuia anonimatului propriu din materiale perisabile, desigur.
Nu voi catadicsi să înșir numele acestor personaje de doi bani, pentru că nu merită, dar un lucru este sigur: numele lor nu va apărea în paginile acestei cărți decât cu înșiruiri banale de titluri, fără descrieri de niciun fel, pentru că marii clasici ai literaturii românești de informatică merită tot timpul din lume, alături de ceilalți truditori care-și știu valoarea reală, nu cei închipuiți.
Față de istoria literaturii unde sunt analizate romane, poezii, piese de teatru, literatura de informatică românească și nu numai are o caracteristică de care trebuie să ținem seama și anume, este perisabilă. Cititorul acestei cărți va găsi aici informații despre limbaje de programare, frumoase la vremea lor, dar care acum nu se mai utilizează nicăieri. Vor fi prezentate cărți despre sisteme de operare de demult și despre sisteme de gestiune a bazelor de date care acum vor stârni zâmbete, căci orice început are minusurile lui, dar fără de care nu s-ar fi ajuns aici, unde suntem acum.
Informatica este bântuită de convenții. Numai cine acceptă convențiile și operează corect cu ele reușește să fie un informatician onorabil. Dacă sistemul de numerație în baza 10 după cele 10 degete de la cele două mâini, metrul și kilogramul erau convenții acceptate, în activitatea de programare se utilizează și se respectă convenții de tot felul, căci altfel programul scris va avea multe erori de sintaxă sau de execuție și munca de programare are de suferit. - în limbajul FORTRAN IV alfabetul include:
- numai literele mari de la A la Z,
- caracterele speciale +, -, *, /, (, ), virgula, punctul.
Programul FORTRAN IV se scrie pe o foaie de programare cu mai multe linii și 80 de coloane, exact câte caractere se perforează într-o cartelă.
întrucât programele FORTRAN erau perforate pe cartele, dacă se dorea continuarea unei linii a programului sursă pe mai multe cartele, trebuia ca pe coloana a VI-a să se scrie un caracter diferit de spațiu sau de zero. Programatorul alegea cifrele 1 sau 2 sau 3 sau 4 pentru a arăta că instrucțiunea se continuă pe liniile 1, 2, 3, 4 și tot așa.
Etichetele programului FORTRAN IV sunt numere cuprinse între 1 și 99999 scrise pe primele 5 coloane ale textului de pe linie.
O linie de comentariu în programul FORTRAN IV se definește scriind caracterul * pe prima poziție a liniei unde dorim ca șirul de caractere de pe respectiva linie să fie interpretat drept comentariu.
Multe sunt convențiile din informatică, dar mai multe sunt convențiile din programarea calculatoarelor. E ca la biserică, în activitatea programatorilor, care trebuie să fie niște enoriași ascultători și să se încadreze în canoanele impuse de sintaxa limbajelor de programare. Dacă în limbaj se zice că instrucțiunea CONTINUE joacă rol de instrucțiune vidă, atunci așa este și noi, ca programatori practicanți, vom folosi CONTINUE pe rol numai de instrucțiune vidă.
Pe mine mă interesează cât de repede un programator care vrea să învețe să lucreze programe folosind un anumit limbaj de programare este în stare să scrie un program, nu programul care afișează "Hello, world!", ci un program care adună două numere introduse de la tastatură, ca să dau și eu un exemplu. Mă deprimă cărțile de programare care îl duc pe cititor cu zăhărelul și bietul de el, nici după ce a citit 1/3 din carte, nu este în stare să scrie un program simplu rău de tot. De aceea, aici eu analizez cărțile și prin prisma mea de om care vrea să învețe să scrie programe bune, dar mai ales repede, fără să se enerveze și fără să facă risipă de resurse. în opinia mea, există cinci clase de complexitate pentru software și anume: - sistemele de operare sunt produse software de clasa a V-a de complexitate; - compilatoarele, sistemele de gestiune a bazelor de date și ERP-urile sunt produse software de clasa a IV-a de complexitate;
- sistemele informatice și aplicațiile mobile care funcționează continuu și independent de dezvoltatori sunt produse software de clasa a III-a de complexitate;
- aplicațiile dezvoltate pentru a rezolva ireproșabil probleme punctuale, la cerere, sunt produse software de clasa a II-a de complexitate ;
- programele scrise pentru a executa funcții de prelucrare comune, fără pretenții prea mari, sunt produse software de clasa I-a de complexitate.
Cărțile de programare conțin texte sursă complete din prima clasă de complexitate a programelor. Când apar programe ceva mai complexe, cărțile sunt însoțite fie de CD-uri, fie există un link unde se află texte sursă complete pe care cititorii le pot studia, le pot modifica. Există și seturi de date de test la dispoziția cititorilor cărții. Nu este deloc simplu să fie gestionat acel link, pentru că fiecare cititor își definește un cont propriu.
Cum cizmarul umblă desculț, cum croitorul umblă dezbrăcat, cum bucătarul umblă flămând, tot așa și informaticianul este absent din online. Nu credeam că penuria de informație despre cărțile de informatică este la cote așa de mari, dar realitatea a dovedit că proverbul cu cizmarul, cu bucătarul și cu croitorul se aplică de minune și informaticianului, care așteaptă ca alții să-i rezolve problema, în ideea de a posta cărți apărute acum mult timp în urmă, cărți care nu mai periclitează în niciun fel businessul autorului. Chiar și în aceste condiții, nu fac niciun pas înapoi și merg mai departe, pentru că de-a lungul carierei mele mi-au trecut prin mâini multe cărți de informatică pe care le-am studiat, căci meseria mea mi-a impus un nivel de profunzime foarte ridicat în abordarea conținutului lor. Eu nu aveam cum să merg în fața studenților cu improvizații, mai ales că îmi țineam cursurile liber și studenții aveau posibilitatea să-mi adreseze întrebări. Ar fi fost un dezastru să am abordări superficiale în documentare. Memoria mea încă este bună și nu-mi trebuie prea mult timp să-mi reamintesc elemente de detaliu din cărțile pe care le-am studiat și de care mă ocup în această carte de istorie.
Sunt sigur că istoria literaturii românești de informatică este un demers realist, fără a reprezenta o construcție dezvoltată pe elemente de compromis, ci prin luarea în considerare a unor principii care sunt acceptate de cei mai mulți dintre cei care au activat în domeniul informaticii, astfel încât fenomenul tipăririi cărților din acest domeniu să fie reflectat fără ipoteze de lucru false.
întotdeauna, în orice domeniu, există un început, un prim element. și în informatică vorbim de primul calculator, de primul articol de informatică, de prima carte de informatică, de prima revistă de informatică, de primul centru de calcul, de primul doctorat în informatică și tot așa. Dacă reușim un astfel de prim element, se vor găsi cercetători care vor veni cu argumente solide care să arate că un alt element este primul, motiv pentru care mă voi feri ca în abordarea mea să scriu despre un prim autor al cărții care abordează un anumit domeniu. Acum, în condițiile în care pe Internet se înregistrează totul la secundă, lucrurile sunt mai așezate, dar și acolo apar discuții legate de aspectele calitative și problema priorității nu se rezolvă mai deloc. Eu voi scrie anul tipăririi unei cărți. Voi descrie cartea. Voi comenta din punctul meu de vedere conținutul. Dacă cineva dorește să facă completări, să ia o foaie de hârtie, să scrie și să lipească la locul potrivit ceea ce a scris.
Se știe că doina, ca specie literară, este produsul a nenumărați artiști populari. Apariția Internetului a apropiat producțiile sub formă de texte sau de tip multimedia de ceea ce se întâmpla în creația populară acum multe sute de ani. Eu, Gigel de la Ghimpați, am scris cartea de istoria literaturii românești de informatică. Foarte bine. Tu, Mărin al lui Gheorghe de la Vărădia, descarci fișierul PDF, îi faci o conversie spre a deveni fișier DOCX și chiar te rog să adaugi, să cizelezi, să corectezi, dar să fii de bună-credință, așa cum și creatorul popular care intervenea la o doină auzită de el pe câmp sau la șezătoare făcea, ajustând fie textul, fie melodia, ca să ajungă la noi o adevărată capodoperă. Chestia cu drepturile de autor trebuie să sufere schimbări dramatice, iar problemele legate de originalitate se schimbă fundamental. Una este să vorbești de 10 autori de cărți de FORTRAN și cu totul altfel se pune problema când avem un miliard de autori de cărți de PYTHON și software care face traducerea la cerere, din orice limbă în orice limbă, iar cărțile sunt realizate sub asistența unor produse comparabile înzestrate cu inteligență artificială. Despre ce drepturi de autor mai vorbim, bre, atunci? în această carte fac diferența între un mare clasic al literaturii de informatică și un creator de școală de informatică. Marele clasic al literaturii de informatică este un specialist din domeniu, care a avut ideea de a scrie o carte care s-a adresat unui grup-țintă deosebit de numeros și care a fost folosită eficient de membrii grupului în a-și atinge obiectivele planificate. Marele clasic al literaturii de informatică a fost ajutat și de edituri prin tirajul de zeci de mii de exemplare al cărții care a stârnit interesul specialiștilor, al studenților, dar și al elevilor, toți cu preocupări de informatică, pe diferite niveluri de abordare. Clasicul literaturii de informatică este ajutat de contextul în care își desfășoară activitatea și de editura care îi asigură apariția cărții la momentul oportun și o face accesibilă grupului-țintă.
Creatorul de școală de informatică este o personalitate puternică, recunoscută pentru calitățile sale intelectuale, manageriale și umane, care reușește să polarizeze în jurul său tineri valoroși, cărora le îndrumă pașii în realizarea unor cariere solide de informaticieni. Creatorul de școală:
- coordonează proiecte finanțate,
- este personalitate recunoscută în domeniu,
- are conexiuni cu alți specialiști de renume,
- știe să definească proiecte, teme pentru teze de doctorat,
- are capacitatea de a selecta tineri valoroși cu care să colaboreze,
- are principii solide de ierarhizare a valorilor,
- dispune de capacitatea de a da sarcini coechipierilor,
- are tactul necesar pentru a verifica munca subalternilor,
- știe să asigure calitatea rezultatelor prin transparență,
- își recunoaște limitele și greșelile rapid și fără comentarii inutile,
- muncește cot la cot cu membrii echipei sale,
- mulțumește colegilor pentru ceea ce fac bine,
- vorbește frumos și folosește frecvent "te rog" și "mulțumesc",
știe să întrețină o atmosferă de lucru temeinică în echipa sa.
Creatorul de școală, prin modul în care-și promovează colegii de echipă, reușește să obțină maximum de rezultate de cea mai bună calitate, iar roadele pe care le dă școala creată de el se văd în timp de câțiva ani, mai ales că fenomenul se amplifică. Un dezvoltator de software care:
- este familiarizat cu limbajele de programare,
- lucrează într-o echipă și are cu cine se consulta,
dispune de documentație de calitate excelentă,
- învață la nivel de detaliu un limbaj de programare în cel puțin patru luni, - scrie programe în limbajul respectiv pentru a rezolva probleme cerute de producție,
- are climatul necesar scrierii unei cărți,
- trebuie să scrie la carte în condițiile când se socotește că dispune de experiența scrierii unui text de peste 150 pagini, are nevoie de cel puțin doi ani pentru a-și duce la bun sfârșit demersul. O carte adevărată include nu mai mult de 40% din ceea ce știe autorul ei despre subiectul abordat; în caz contrar, cartea este doar un produs oarecare, realizat pe măsură ce autorul învață și el să programeze în acel limbaj de programare, căci experiența lui în producție lasă de dorit.
Eu nu sunt nici critic literar și nici istoric literar, pentru a analiza cărțile de informatică scrise de autori români despre informatica românească, prin prisma a cum le-aș fi scris eu, așa cum se întâmplă la unii dintre criticii și istoricii literari, de te miri că totul le pute și produsele literare pe care le analizează nu îndeplinesc standardele la care ei se așteptau. Eu din orice carte citită am învățat ceva. Orice carte citită mi-a folosit la ceva în mod concret, căci eu am mai și lucrat pe contracte, pentru a soluționa probleme pentru producție, și m-am confruntat cu situații în care se vedea că teoria e una, iar practica este cu totul altceva.
Eu știu ce înseamnă un termen de contract, o oră la care să te prezinți cu rezultate complete și corecte la șefi și mai ales să dai explicații la fiecare număr obținut de la calculator. șansa mea este că am lucrat în echipe de specialiști de înaltă clasă și de fiecare dată am căutat să mă țin și eu de ei, să fac față, și dacă în cele mai multe cazuri am reușit, datorez acest lucru colegilor mei în proporție de sută la sută, pentru că oamenii deosebiți se comportă exemplar și lor le port respectul meu veșnic, pentru că dacă am avut de învățat, de la acești specialiști deosebiți am învățat, căci informatica nu se face oriunde, oricum și mai ales de orișicine.
Cartea de informatică, de oriunde ar fi ea, este afectată dramatic de uzura morală. S-a observat că nu trec zece ani între două descoperiri majore din domeniul informaticii și de aceea, literatura aferentă creează senzația că la zece ani apare o literatură nouă, iar cea veche dă senzația pe care o avem noi în istoria literaturii române că vorbim despre cronicarii de acum trei sau patru sute de ani. Este firesc pentru cititorii literaturii de informatică să se întâlnească din zece în zece ani cu alte și alte generații de cronicari, ale căror vocabulare și ale căror acronime le sunt de neînțeles. Uzura morală a conținutului cărților de informatică de acum 20 sau 30 de ani dă sentimentul inutilității pentru aceste cărți și sunt numai excepții câteva dintre lucrările care și-au păstrat prospețimea și au traversat deceniile, de parcă ar fi fost scrise ieri. Uzura morală este cauza principală din care o carte de istoria literaturii române de informatică prezintă un interes limitat, căci cititorul se plictisește să citească numai cărți ale unor autori asimilați generațiilor succesive de cronicari, dând senzația că se bate pasul pe loc, deși salturile sunt uriașe în informatică.
Cărțile vechi de informatică devin neinteresante, căci tehnologiile noi le aleargă și ele pierd teren văzând cu ochii, iar istoria literaturii de informatică este doar un prilej de a face ochii mari, pentru momentele când se constată cât de primitive erau abordările acum câteva zeci de ani în soluționarea de probleme. în ziua de azi nici nu se concepe a avea un calculator, un laptop sau o tabletă cu mai puțin de 64 GB, nivel care ni se pare ridicol azi, în timp ce acum 30 de ani un disc uriaș cu 64 MB era o minune și cine-l avea în dotare era un binecuvântat. Totuși, uzura morală este factorul de progres și cărțile de istorie a literaturii de informatică ajută la înțelegerea drumului parcurs în cei o sută de ani de informatică, de la zero la infinit, căci de la mașinile cu roți dințate la inteligența artificială s-a ajuns prin traversarea de etape și respectul pentru înaintași e necesar, e obligatoriu și mai ales este singurul mod de a înțelege că suntem oameni cu plusuri și minusuri.
Așa cum arheologia scoate la iveală adevărate minuni ale gândirii umane, și o carte de istorie a literaturii românești de informatică are menirea de a scoate în evidență eforturile făcute de autori pentru a aduce sub privirile cititorilor acele elemente care să-i facă pe aceștia mai buni în meseriile lor, mai eficienți în fața calculatoarelor, astfel încât societatea să evolueze.
Orice carte de istorie a literaturii, de orice natură ar fi aceasta, este încărcată de subiectivism, are imperfecțiunile ei, mai ales dacă este realizată de un unic autor, dar așa cum baladele sunt șlefuite de popor până ajung capodopere, tot așa, în contextul conținutului digital deschis, o istorie a literaturii românești de informatică are marea șansă de a fi corectată, completată, ajustată, pentru a deveni exact ceea ce oricare dintre noi ne dorim: o oglindă a reflectării realității care a fost.

(20 iunie 2026, Bad Füssing, Germania)

revenire